Sfârşitul echilibrului intern
Ce s-a petrecut în 167 î.C? A fost practic suprimat tributuml Acest tributum, impozitul direct pe venituri, îndeosebi pe proprietăţile agrare, fusese instituit, după
88
Eugen Cizek
tradiţie, cu prilejul lungului asediu al cetăţii etrusce Veii, între 406 şi 398 î.C, când fusese • introdusă şi solda acordată celor ce efectuau serviciul militar (Liv., 4, 59, 1l-60). Acest tributum fusese conceput ca o contribuţie extraordinară, sortită finanţării cam-if paniilor militare, învederându-se mai degrabă similar prestaţiilor greceşti decât impozitelor moderne. Era fixat proporţional cu averea, încât cei mai săraci cetăţeni nu * îl achitau. Partea care revenea fiecărui contribuabil varia în funcţie de suma totală ce trebuia percepută şi de necesităţile statului. Această parte putea echivala cu 1% diri;; avuţia personală, dar uneori era mai mare. In acest fel, nobiles dispuneau de substanţiale I privilegii politice, dar erau obligaţi să plătească pentru menţinerea acestora. însă, în 167,» î.C, trezoreria Romei a dispus de resurse suficiente, datorită lichidităţilor intrate la Roma în urma victoriei lui Paulus Aemilius asupra Macedoniei. încât, fără să fi fost I vreodată oficial desfiinţat, tributum nu a mai fost perceput de la cetăţenii romani din I Italia până în 43 î.C, când a fost temporar restabilit. Numai necetâţenii Italiei îl mai achitau. Fapt care a creat, în minţile lor, o adevărată frustrare. Cu siguranţă, au subsistat impozitele indirecte şi vămile. Pentru mărfurile intrate în Italia, pentru obţinerea . monopolurilor publice (exploatarea minelor şi pădurilor), pentru eliberările de sclavi etc.
în orice caz opulenţii Italiei au fost favorizaţi. Pe de altă parte, nobiles sunt din ce în ce mai puţin interesaţi de efectuarea serviciului militar. Sau mai curând interesaţi să-l presteze ca izvor de îmbogăţire. Pe de altă parte, fie ruinarea unor mici şi mijlocii proprietari de pământ, fie teama răspândită printre ei că vor fi siliţi să-şi părăsească casele, ogoarele şi familiile, în vederea angajării în războaie îndepărtate de Italia şi îndelungate, au creat mari dificultăţi recrutării în principiu obligatorii în rândurile infanteriei grele romane.
Toate aceste fenomene nu puteau rămâne fără urmări grave. Ele au condus spre ruperea echilibrului socio-politic intern, spre dispariţia acelei concordia a cetăţenilor, la care ne-am referit mai sus17.
Note
1 Privitor la cârmuirea exercitată de către Brutus, Publicola şi Porsenna, vezi Massimo Pallotino, „Lo sviluppo socio-istituzionale di Roma arcaica alia luce di nuovi documenti epi-T grafici", Studi Romani, 27, 1979, pp. l-l4; P.-M. Martin, op. cit., pp. 31l-322; E. Cizek Mentalităţi, pp. 94-95.
- Pentru etimologia vocabulelor care indicau plebea, a se vedea A. Walde - J.B. Hoffmann, Lateinischesetymologisches Worterbuch, ed. a3-a, Heidelberg, 1956, pp. 320-321; M. Scovazzi, Le origini del diritto germanico, Milano, 1956 (care propune etimologie indoeuropeanâ şi raporturi între plebs şi termeni care, în idiomuri germanice, desemnau oameni de condiţie modestă). Alfred Ernout-Antoine Meillet, Dictionnaire etymologique de la langue latine, ed. a 5-a, Paris, 1967 şi Giacomo Devoto, Storia della lingua di Roma, ed. a 2-a, Bologna, 1969, pp. 50-51 sugerează etimologii neindoeuropene (împrumutate de năvălitori populaţiilor mediteraneene dirirj Laţiu). Relativ la un alt punct de vedere, vezi J.-C. Richard, op. cit., pp. 104-l05. Cu privire la originea plebei, la dualismul patriciano-plebeian, la luptele între plebe şi patricieni, inclusiv la secesiune, a se vedea Berthold Georg Niebuhr, Histoire romaine, trad. fr. de P.A. de Golbery, 7 voi, Paris, 1830-l840, mai ales II, pp. 143-l71; G. Boni, „Foro romano", Atti del Congresso..
Republica Romană: Viaţa Internă
89
Dostları ilə paylaş: |