Istoria Romei



Yüklə 3,8 Mb.
səhifə69/314
tarix03.01.2022
ölçüsü3,8 Mb.
#46166
1   ...   65   66   67   68   69   70   71   72   ...   314
Marius, campaniile sale militare şi tulburările de la Roma

Alegerea lui Marius, după şovăielile şi revelarea scandalurilor publice sau venalităţii unor generali nobiles, suscită entuziasmul plebei (Sall. ., 84, 1). în definitiv, se punea astfel capăt reacţiei conservatoare, promovată de optimaţi, după eliminarea lui Gaius Gracchus. Lupta politică devenea, în acest fel, foarte aspră. De altfel Marius ataca violent nobilitas; el, care fusese totdeauna „ostil", infensus, acesteia, se înverşuna acum fie împotriva unor exponenţi individuali ai ei, fie împotriva ansamblului nobilimii (Sall. J., 84-l). Totodată el opera recrutări masive de soldaţi. Completa efectivele legiunilor, solicita trupe auxiliare aliaţilor, popoare şi regi, rechema sub drapel veterani (Sall., ., 84, 2). Marius fusese învestit cu un imperium nelimitat în timp, spre a-l combate pe Iugurtha. După ce rostise, într-o adunare a comiţiiîor tribute ori a conciliului plebei, o cuvântare în care blamase nobilitas şi exortase la o redresare a forţelor militare romane (Sall., ., 85), Marius trimite în Africa un convoi cu provizii, solde pentru soldaţi şi echipament, împreună cu „locotenentul" său Aulus Manlius (Sall., J, 86, 1). De asemenea efectuează o nouă recrutare de soldaţi. Iată ce ne spune Salustiu în această privinţă: „el însuşi în această vreme recrutează oşteni, nu după cutuma strămoşilor şi în funcţie de clasele censitare, ci pe bază de voluntariat, cei mai mulţi având cens doar capul. Unii aminteau că a înfăptuit acestea din lipsă de oşteni buni, alţii că din ambiţie de consul, întrucât fusese celebrat şi sprijinit de acest fel de oameni. De fapt, pentru un om care ţinteşte puterea, cel mai bun susţinător este cel foarte nevoiaş. Fiindcă nevoiaşul, neavând nimic, nu socoteşte nimic cu adevărat drag şi al său. Toate care îi aduc câştig îi apar drept cinstite" (Sall., ., 86, 3)8.

Enunţul salustian comportă esenţa reformei militare întreprinse de Marius şi a epifenomenelor ei. Reiterăm observaţia că Marius înlocuieşte recrutarea tradiţională (în legiuni), în principiu obligatorie, exclusiv a proprietarilor de pământ, prin recrutarea voluntară, mai ales a celor mai săraci cetăţeni, care, până atunci, nu fuseseră niciodată înrolaţi în legiuni. Totodată Salustiu reliefează şi consecinţele acestei reforme. Soldaţii noii armate, militari de profesie, nu urmăreau decât câştigul, îmbogăţirea. Ei erau legaţi de interese materiale, dar şi prin afinităţile sufleteşti, exclusiv de comandanţii lor. Cum a remarcat odinioară Gustave Bloch, patria era încarnată, în ochii lor, numai de omul care le furniza glorie şi bani. De aceea reforma militară a lui Marius a avut urmări incalculabile pentru viitorul statului roman. Soldaţii astfel recrutaţi puteau dobândi şi

134


Eugen Cizek

Criza Republicii Romane

135

0 promovare socială relevantă, mai cu seamă dacă ajungeau centurioni. Oricum, veteranii vor primi pământuri, alte avantaje şi un prestigiu notabil în aşezările unde se vor stabili. Reforma armatei a mai presupus şi o uniformizare a armamentului, precum şi o mutaţie în tactica de luptă, întrucât s-a căutat în măsură sporită efectul de masă, de acţiune militară conjugată, concertată.



Marius a purces în Africa în fruntea unor forţe mult mai numeroase decât era de aşteptat. El a debarcat foarte repede la Utica. Era un general performant. Calităţile sale fuseseră reliefate de însuşi Scipio Aemilianus, deoarece tânărul Marius participase ca militar la asediul Numanţiei. S-a constatat că recruţii s-au adaptat iute tacticii militare introduse de Marius şi că, în masa soldaţilor, ei s-au contopit cu militarii cu stagii mai vechi. De altminteri, Marius îi lăsa să jefuiască tot ce găseau (Sall., ., 87, l-3). Marius a devenit idolul soldaţilor, care îl adorau. A întâmpinat rezistenţe slabe: trupele lui lugurtha erau uzate în luptele cu Metellus şi, fără probleme, oraşele se predau romanilor ((Sall., ., 88-94). Lucius Cornelius Sulla, în calitate de quaestor, soseşte în fruntea unor proaspete detaşamente de cavalerie. El va ajunge „locotenentul" lui Marius şi de fapt se va comporta faţă de el cum se purtase şi Marius cu Metellus. Marius ajunge la Cirta, unde îl întâmpină emisarii lui Bocchus, regele Mauretaniei (Sall., ., 102). In cele din urmă, Bocchus capturează pe lugurtha şi îl predă, pus în lanţuri, lui Sulla (Sall., ., 112-l13).

Marius se întoarce în 105 Î.C. într-o Romă profund tulburată de înfrângerile suferite de generalii optimaţi în luptele desfăşurate împotriva cimbrilor şi teutonilor (Sall., ., 114, l-2). In chip ilegal, Marius este reales consul pentru anul 104. La

1 ianuarie 104, proaspătul consul celebrează, cu mare pompă, triumful pentru victoria repurtată asupra numizilor (Sall., ., 114, 3). lugurtha, în lanţuri, a fost târât în urma învingătorului. Salustiu ne declară ritos că, începând din acel moment, nădejdile şi speranţele Cetăţii se aflau la dispoziţia lui Marius (Sall., ., 114, 4). într-adevăr, Marius a fost reales consul încă de patru ori consecutiv (104-l01 î.C). Ultimul său consulat datează din 100 î.C, când nu mai exista nici un pericol exterior major. Drumul spre puterea personală era astfel deschis. Faptul că Marius a fost de şase ori consul, între 107 şi 100 î.C, constituia o gravă violentare a legislaţiei Republicii. Este adevărat că îl susţineau şi cavalerii. Marius fusese şi el cavaler şi chiar publican, la începutul carierei sale. In sfârşit, întrucât senatorii erau indignaţi de presiunile cavalerilor şi de hotărârile nedrepte luate de tribunalele din care aceştia făceau parte, în 106 î.C. consulul Quintus Servilius Caepio a obţinut votarea unei legi care restituia în întregime senatului tribunalele, unde se judecau cazurile de corupţie. In 105 î.C, consulul Gnaeus Manlius şi Servilius Caepio, devenit proconsul, fuseseră zdrobiţi la Arausio (azi Orange) de către cimbri (Sall., ., 114,1). Era cea mai grea înfrângere suferită de romani după bătălia de la Cannae. Caepio a fost destituit, tradus în justiţie şi condamnat la moarte. Nu l-a salvat decât exilul de la pedeapsa capitală. Concomitent, tribunul plebei, Servilius Glaucia, a obţinut o măsură legislativă care încredinţa cavalerilor monopolul tribunalelor rezervate cazurilor de corupţie, de repetundis. O altă consecinţă a înfrângerii de la Arausio a fost, desigur, cum am notat mai sus, alegerea lui Marius la un nou consulat. Cei mai mulţi cavaleri aveau toate motivele să-I susţină.

în Africa de nord nu s-a operat nici o anexiune teritorială. Numidia a fost împărţită între un protejat al lui Marius, numit Gauda, şi Bocchus, trecut de partea romanilor şi proclamat

prieten", amicus, şi aliat al poporului roman. Adică vasal-client al Romei. în viitorul apropiat, Africa regilor clientelari şi a oraşelor, pe de o parte, şi Roma, pe de alta, au întreţinut bune relaţii, utile comercianţilor italici. lugurtha a murit de foame şi de frig în temniţa Tullianum de la Roma. Avea 54 de ani. în provincia Africa, dar şi în Numidia, au fost instalaţi numeroşi colonişti romani, în special foşti soldaţi ai lui Marius. Pe deasupra, Lepcis Magna, oraş liber şi client al Romei, situat în Libia actuală, a trebuit să primească o garnizoană romană. Republica putea astfel să controleze întregul comerţ din Africa septentrională. După 96 î.C, cum am mai semnalat, Cyrenaica a fost lăsată moştenire Romei de către ultimul ei rege. Iar, în 102, ca să reprime pirateria din bazinul Mediteranei orientale, senatul a trimis o expediţie în Cilicia, care a distrus bazele corsarilor.

Principala misiune a lui Marius a constat în lichidarea invaziei cimbrilor şi teutonilor, care înspăimântaseră Roma (Sall., ., 114, 2). Se iscase aşa-numitul „tumult teutonic", tutnultus teutonicus, care provocase o cumplită panică în Roma însăşi.

Cimbrii erau o seminţie germanică, instalată până în 600-500 î.C. în sudul Norvegiei actuale. Atunci ei au traversat Marea Baltică şi s-au stabilit pe coasta sudică a acestei mări, din Danemarca până în Polonia actuală. Puţini au rămas aici. Grosul cimbrilor s-a unit cu teutonii din nordul Germaniei, adică din Hanovra actuală: ei constituiseră o ligă împreună cu ambronii. Către 120 î.C, cimbrii şi teutonii au pornit spre miazăzi, atraşi de mirajul sudului bogat şi însorit şi, poate, împinşi din spate fie de alte seminţii, fie de o deteriorare a climatului. Au ajuns în Silesia, unde au regăsit calea ambrului, călăuzitoare spre Italia. Parveniţi la poalele Alpilor, ei au biruit la Noreia (azi Neumarkt) armata consulară comandată de Papirius Carbo. Drumul spre valea Padului le era deschis. Totuşi Barbarii au ezitat să străbată înaltele creste ale Alpilor. Au preferat să migreze spre vest, ca să prade şi să se instaleze în Gallia meridională şi în Hispania. Am relevat mai sus că la Arausio ei au pulverizat, în 105 î.C, o armată consulară, comandată de doi generali care nu se înţelegeau între ei. Patricianul Servilius Caespio îl dispreţuia pe consulul Gaius Manlius, un homo nouus. Romanii au pierdut între 80.000 şi 100.000 de soldaţi. Anterior, în 109 î.C, cimbrii învinseseră în Gallia, într-un loc necunoscut, pe consulul Silanus, iar în 107 î.C, dislocaseră o altă armată consulară, dirijată de Lucius Cassius Longinus. Din 104 până în iarna anilor 103-l02 î.C, seminţiile germanice s-au mulţumit să prade Gallia şi Hispania. Atunci s-au hotărât să opereze o nouă ofensivă. Cimbrii fuseseră învinşi în Hispania de către celtiberi şi se întorseseră în Gallia, unde se uniseră cu teutonii. în Gallia, celţii rezistaseră presiunii exercitate de teutoni. Asociate cu tigurinii helvetici, triburile germanice au statornicit un plan metodic de invazie a Italiei. Cimbrii urmau să pătrundă în Italia prin actuala trecătoare Brenner, iar teutonii şi ambronii trebuiau să se infiltreze în peninsulă prin sudul Galliei. Ei visau să ajungă pe ţărmurile Tibrului. Dar incapacitatea, dezastrele şi corupţia generalilor optimaţi aduseseră din nou la putere pe Gaius Marius.

Marius a pus în operă o tactică politică abilă. A evitat să se angajeze în valea mijlocie a Ronului, unde romanii fuseseră înfrânţi. S-a instalat în sudul Galliei nar-boneze, unde a blocat calea spre Italia. A evitat o ciocnire directă cu Barbarii, care, urlând, au ajuns până la marginea taberei lui Marius. Strigătele Barbarilor îi înspăimântau pe romani. A pus soldaţii săi să sape, preţ de doi ani, un canal între Ron şi mare, care a fost încredinţat Marsiliei. Apoi în toamna anului 102, Marius a atacat şi zdrobit complet, în câmpia aşezării Aquae Sextiae, întâi pe ambroni şi apoi pe teutoni.

136


Yüklə 3,8 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   65   66   67   68   69   70   71   72   ...   314




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin