„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”

„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”

(Evrei 13:8)

SCRISOARE CIRCULARĂ

noiembrie – decembrie 1966

Vă salut pe toţi călduros în Numele Domnului, cu cuvântul din Eclesiastul 3.14-15: „Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El. Ce este, a mai fost, şi ce va fi, a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut.” Referindu-ne la adunările ţinute cu fratele Green, putem spune împreună cu David: „Recunoaşteţi că Domnul îi conduce minunat pe sfinţii Lui”. Cu recunoştinţă privim la ceea ce Domnul a făcut pentru mulţi oameni dintre cei care au venit de departe şi de aproape pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Da, în ochii noştri a părut o minune să vedem venind atât de mulţi oameni. În 12 oraşe, câteva mii de oameni au auzit Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul a împărţit binecuvântarea Sa într-o mare măsură. Numai veşnicia va descoperi ce s-a întâmplat cu adevărat. Avem deja scrisori de recunoştinţă pentru ceea ce Dumnezeu a făcut multora pentru binele duhului, sufletului şi trupului. O trezire a traversat toată ţara. În cursul ei ascultătorii au fost făcuţi atenţi la chemarea Domnului din acest timp. Dumnezeu nu caută la faţa omului. El a trimis oameni membri ai bisericilor naţionale, ai bisericilor libere şi ai altor comunităţi ca să audă Cuvântul Său. Noi nu putem decât să strigăm: „Suntem bucuroşi căci Dumnezeu a făcut lucruri mari pentru noi.” A Lui singur să fie slava!

Legat de arătarea Domnului în stâlpul de foc deasupra capului fratelui Branham, aşa cum se vede în fotografie, aş dori să mai adaug câteva cuvinte. În ianuarie 1950, în timp ce fratele Branham vorbea la aproximativ 8000 de persoane în Houston, Texas, Domnul a coborât în stâlpul de foc. Pentru ca cei care nu vor să creadă să nu poată prezenta scuze valabile înaintea lui Dumnezeu, Domnul permite ca un fotograf necredincios să fotografieze această apariţie. Spunem des că Dumnezeu este tot timpul acelaşi, dar dacă El se descoperă în acelaşi fel ca odinioară, suntem lenţi în a crede. Dumnezeul lui Avraam şi Moise nu trebuie să dea nimănui socoteală nici de felul, nici de momentul, nici cărei persoane i se descoperă. El are puterea şi libertatea de a se descoperi cum îi place. Această descoperire deosebită a lui Dumnezeu într-un nor şi într-un stâlp de foc putem să o punem în legătură cu chemarea deosebită a unui proroc deosebit, precum Moise. Lui i-a fost încredinţată misiunea de a conduce afară din Egipt poporul Israel, în fruntea căruia Domnul Însuşi înainta în stâlpul de foc. Prima dată, Domnul i-a vorbit lui Moise din focul care ardea într-un tufiş (Exod 3.1-7). Pentru ca fiecare să poată pricepe sensul şi să vadă scopul acestei descoperiri pentru poporul lui Dumnezeu, citim în Exod 13.21-22: „Domnul mergea înaintea lor ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopţii.” Este foarte evident la citirea acestor două versete că Domnul locuieşte în nor şi în stâlpul de foc şi că El Însuşi se ţine în fruntea poporului Său pentru a-i arăta drumul pe care trebuie să meargă.

În generaţia noastră, Dumnezeu revine într-un stâlp de foc. Deci, acest semn sigur ar trebui să ne facă să părăsim această lume – aşa cum Israel a părăsit Egiptul – pentru a intra în cetatea veşnică, noul Ierusalim al lui Dumnezeu. Mulţi zic: „Biblia nu ne informează că Dumnezeu ne-ar trimite un proroc deosebit înainte de răpire.” Să facem abstracţie de faptul că Biblia ne vorbeşte, de fapt, despre asta! Şi în cazul lui Avraam, Dumnezeu a dat doar făgăduinţa că urmaşii lui vor ieşi din ţara robiei, fără să vorbească de un proroc deosebit care ar fi folosit ca unealtă (Geneza 15.13-16). Noi vedem multe asemănări între slujba lui Moise şi cea a fratelui Branham. Când Dumnezeu l-a trimis pe Moise, i-a dat două semne prin care poporul Israel trebuia să creadă misiunea sa divină (Exod 4.1-9). Când îngerul Domnului a venit la fratele Branham în 7 mai 1946, i-a spus: „Aşa cum lui Moise i-au fost date două semne, şi ţie îţi vor fi date două semne. Primul: tu vei lua mâna dreaptă a bolnavului în mâna ta stângă, după care boala acestui om va fi vizibilă pe mâna ta în aşa fel încât şi bolnavul o va vedea. În momentul vindecării, în timpul rugăciunii, mâna ta va redeveni normală, semn că bolnavul a fost vindecat cu adevărat.” Ca al doilea semn, fratele Branham a primit darul deosebirii şi al descoperirii, prin care putea spune bolnavilor care erau suferinţele lor, cererile şi tot ceea ce Dumnezeu îi descoperea despre viaţa lor. Ca şi în timpul lui Moise, aceste două semne ridicau credinţa în Dumnezeu şi credinţa în slujba şi misiunea prorocului, trimisul Său. La fel a fost şi în epoca noastră. Milioane au văzut aceste două semne manifestându-se în slujba fratelui Branham şi au recunoscut că Dumnezeu îi dăduse misiunea de a conduce poporul Său afară din robia omenească şi să îl pregătească pentru iminenta întoarcere a Domnului.

În Numeri 12.6-8 citim: :"Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înţeles, ci el vede chipul Domnului.” Acesta a fost un har deosebit pentru Moise şi îl distingea de toţi ceilalţi proroci. Aceasta se potriveşte şi cazului fratelui Branham. Deşi Dumnezeu a avut mulţi mesageri unşi, noi vedem totuşi în viaţa fratelui Branham că tot planul lui Dumnezeu îi fusese încredinţat, că Dumnezeu îi vorbea gură către gură şi că i-a fost permis să vadă o formă (n.tr.un chip al) a manifestării Sale. Cel ce este la curent cu istoria vieţii sale şi, în mod special, cu descoperirile Domnului în ultimii săi trei ani de viaţă, recunoaşte limpede aceste fapte. (Voi vorbi mai multe despre aceasta în cele ce urmează)

Mulţi spun că această pretenţie nu este justificată. Core, din seminţia lui Levi, vorbea în acelaşi fel. Citiţi despre acest subiect tot capitolul 16 din Numeri. În versetul 3, citim: „Ei s-au adunat împotriva lui Moise şi Aaron, şi le-au zis: "Destul! căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?” Ca şi Core, care a adunat pe cei mai importanţi şi pe căpeteniile poporului împotriva lui Moise, la fel s-a petrecut în timpul lui Ioan şi al Domnului Isus. Cărturarii, fariseii şi căpeteniile poporului au fost cei care s-au răsculat împotriva lor. Astăzi de întâmplă exact acelaşi lucru. Dar aşa cum Core şi ceilalţi 250 au primit pedeapsa lui Dumnezeu, tot aşa îşi vor primi pedeapsa duşmanii care se unesc pentru a împiedica şi ponegri slujba prorocului Său ales.

Misiunea fratelui Branham

Cel care a asistat la conferinţele fratelui Green săptămânile trecute, îşi va aminti că el a demonstrat cu Scriptura că fratele Branham este un proroc al lui Dumnezeu, care trebuia să vină înaintea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului, aşa cum este scris. Acum este datoria mea, la rândul meu, să o dovedesc prin Scripturi. În Maleahi 4.5 este scris: „Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” Noi am recunoscut toţi, presupun, că acest pasaj din Biblie se referă la Ioan Botezătorul. Totuşi, noi trebuie să recunoaştem că ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare nu a venit imediat după slujba lui Ioan, nici până în prezent când, iată în curând sunt 2000 de ani. Pavel spune în 2 Tesaloniceni 2.2: „să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar.” Ce este ziua Domnului? Dumnezeu promite în Scripturi că ne va trimite un proroc înainte de ziua Domnului cea mare şi înfricoşată. Cu toate acestea, putem vedea că la venirea lui Ioan a început ziua mântuirii şi a harului – aşa cum este scris în Vechiul şi Noul Testament – şi nu ziua groaznică şi înfricoşătoare a Domnului: deci, acest cuvânt nu s-a împlinit în viaţa lui Ioan. Prorocii au scris pe acest subiect al zilei Domnului. Iată doar câteva pasaje: Isaia 13.6,9: „Gemeţi! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic! Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu, şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el.” În Ioel găsim scris chiar ce se va întâmpla înaintea zilei Domnului (Ioel 2.31): „soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată”. Comparaţi acest text cu Apocalipsa 6.12, căci ziua Domnului cade pe pasajul de legătură al celei de a şasea pecete. A cincia pecete se referă la uciderea celor 6 milioane de evrei în al Doilea Război Mondial, aşa cum fratele Branham a fost învăţat de Dumnezeu. Astfel noi ne aflăm foarte aproape de sfârşitul timpului de har. În momentul răpirii ziua mântuirii şi a harului se încheie, iar ziua mâniei şi a răzbunării va începe. Petru scrie în 2 Petru 3.10 astfel: „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare caldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” Maleahi 4.1 o vede cu aceeaşi precizie: „Căci iată, vine ziua, care va arde ca un cuptor…”. Şi Pavel ne dă o informaţie despre această zi în 1 Tesaloniceni 5.2: „Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea”. În versetul 4 al aceluiaşi capitol, el spune „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ”. Din aceste cuvinte reiese limpede că cei care umblă în lumina Cuvântului lui Dumnezeu vor fi lămuriţi de el şi vor recunoaşte lucrarea lui Dumnezeu. Toţi ceilalţi vor fi surprinşi, dar nu cei aleşi, căci lor Domnul le-a descoperit voia Sa. Astfel vedem acordul complet al mărturiei Sfintelor Scripturi referitoare la ziua Domnului, înaintea căreia Dumnezeu a voit să-l trimită pe prorocul Ilie. Să revenim la Ioan şi, cu Biblia în mână, să vedem care sunt pasajele care fac referire la el (Isaia 40.3 şi Maleahi 3.1). Ele sunt legate de Matei 3.3: „Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, când zice: "Iată glasul celui ce strigă în pustie: "Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările!” Isus Însuşi mărturiseşte că (Ioan) este bărbatul din Maleahi 3.1. Citim în Matei 11.10: „căci el este acela despre care s-a scris: "Iată, trimit înaintea feţei Tale pe Solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta…” Acelaşi lucru îl citim în Marcu 1.1-3 şi Luca 3.3-6. Cel ce vrea, poate să vadă deja că cele două pasaje îl privesc pe Ioan, dar nu şi textul din Maleahi 4.5. Nu există decât un singur pasaj care vorbeşte textual despre trimiterea lui Ilie şi acesta este acela. Fiecare trebuie să recunoască că Ioan a venit înaintea zilei mântuirii şi a harului pentru a pregăti calea Domnului. El însuşi a dat o mărturie clară despre aceasta când a fost întrebat despre acest subiect, dovedind că nu era Ilie din Maleahi 4.5. Să citim şi Ioan 1.21,22: „Şi ei l-au întrebat: "Dar cine eşti? Eşti Ilie?" Şi el a zis: "Nu sunt!" "Eşti Proorocul?" Şi el a răspuns: "Nu!" Atunci i-au zis: "Dar cine eşti, ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis.”

Cel ce nu vrea să-l aprecieze pe Ioan drept mincinos trebuie să creadă ce spune el, şi anume că nu e el Hristosul, nici prorocul şi nici Ilie. Atunci, a fost întrebat cine este el. Răspunsul îl găsim în versetul 23: „"Eu", a zis el, "sunt glasul celui ce strigă în pustie: "Neteziţi calea Domnului", cum a zis proorocul Isaia.” Ioan ştia exact cine era el şi care texte biblice se refereau la el. Acum ajungem la această întrebare: de ce a fost şi Ioan numit Ilie? Să citim cuvintele îngerului care i-a vorbit lui Zaharia. Luca 1.16-17: „El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El. ” Aici, îngerul spune că Ioan va veni în duhul şi puterea lui Ilie pentru a întoarce inimile părinţilor la copii, dar el nu spune că va readuce inima copiilor la părinţii lor. Totuşi, în Maleahi 4.5 se spune: „Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor”. Aici se regăseşte o taină asemănătoare celei din Isaia 61.1,2 citată din nou în Luca 4.19, verset în mijlocul căruia Domnul şi-a oprit citirea. De ce nu a citit El şi pasajul referitor la ziua de răzbunare care se află totuşi în acelaşi verset? Cu siguranţă că fiecare ştie că prima parte priveşte prima Sa venire şi că a doua parte priveşte a doua Sa venire. Exact în acelaşi fel, Scriptura s-a împlinit sub ochii noştri în această zi. Prima parte din Maleahi se referea la Ioan căci el a întors inimile părinţilor Vechiului Testament la învăţătura copiilor Noului Testament. Acel Ilie care trebuie să vină înaintea celei de-a doua veniri a Domnului are sarcina să întoarcă, la sfârşitul acestei epoci, inimile copiilor lui Dumnezeu spre părinţii apostolici.

Acum ajungem la Matei 17.11 unde Isus spune clar că Ilie trebuie să vină, deşi Ioan fusese acolo de mult timp. El a răspuns: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile.” Această frază se referă la viitor şi se referă la Maleahi 4.5. Cu toate acestea, pentru că Ioan veni în duhul şi puterea lui Ilie, Isus spuse: „Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut… Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul” (Matei 17.13). Prin ce se deosebea, deci, prorocul Ilie? Prin Cuvânt şi prin Duh şi prin minuni puternice. Puteţi voi să vedeţi acum de ce îngerul a spus că Ioan va veni în duhul şi puterea lui Ilie? Ioan avea Cuvântul pentru acel timp şi era umplut cu Duhul Sfânt de la naşterea lui, dar nu a făcut nici o minune. Dar Ilie a făcut minuni. Astfel este îndreptăţită înţelepciunea lui Dumnezeu. Fratele Branham, ca Ilie care apare înaintea celei de a doua veniri a Domnului, a fost, ca şi Ioan, sub harul lui Dumnezeu şi chemat încă de la naşterea sa. El a venit cu Cuvântul şi cu Duhul lui Ilie făcând minuni şi miracole puternice. Înaintea celei de-a doua veniri a Domnului se repetă ce s-a petrecut înainte de prima Sa venire: a venit un bărbat despre care s-a spus că a fost mai mult decât un proroc (Matei 11.9). Din acest motiv, noi înţelegem de ce de la botezul din fluviul Ohio în iunie 1933, s-a repetat cu fratele Branham ce s-a întâmplat cu Ioan la Iordan. În acelaşi fel cum Ioan stătea în picioare în apă şi boteza, semnul a coborât şi vocea s-a făcut auzită.

În aprilie, acest an, am mai întâlnit oameni care erau prezenţi în iunie 1933, când această puternică lumină a coborât şi vocea a răsunat: „Aşa cum Ioan a premers prima Mea venire, la fel tu vei premerge a doua Mea venire.” M-am dus personal în acel loc de la fluviul Ohio unde s-a întâmplat aceasta. Acum să ne întoarcem la misiunea divină încredinţată acestui proroc, misiune pe care el trebuia să o execute pentru reaşezarea tuturor lucrurilor (Marcu 9.12). În adunările Evangheliei depline s-a menţionat frecvent cuvântul prorocului Ioel referitor la reaşezarea tuturor lucrurilor (Ioel 2.25). În această chestiune există un acord deplin că Biserica trebuie reaşezată aşa cum a fost ea la început, la Rusalii. În Faptele Apostolilor 3.21, se spune despre Isus: „pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor săi prooroci…” Aici avem dovada că Isus şi Petru vorbeau, de asemenea, despre reaşezarea ordinii divine în Biserică conform modelului primar. În acest fel va avea loc reaşezarea. Ambii au spus lucrurile după ce lucrarea lui Ioan fusese încheiată, deci nu putea fi vorba despre acel Ilie care trebuia să reaşeze totul. De aceea este important să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum El l-a descoperit prorocului Său în aceste vremuri din urmă, după care totul trebuie dres şi reaşezat.