Naşterea lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!)
Allah ne-a arătat în Coranul cel Nobil adevărul în privinţa lui Isus, fiul Mariei (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi miracolele cu care l-a particularizat pe el Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul. De asemenea, a făcut cunoscută modalitatea în care el s-a născut printr-o manieră clară şi coerentă, pe care să o poată pricepe un creier sănătos şi o raţiune dreaptă. Toate acestea i-au fost dăruite lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) de către Allah în virtutea rangului la care el l-a ridicat şi l-a făcut pe el Profet, şi l-a făcut pe el o fiinţă umană, supus al lui Allah, aflat departe de orice necredinţă sau păcat şi curat în raport cu toate (murdăriile) aruncate asupra lui de necredinţa evreilor – cum că ar fi el „un fiu ilegitim” – ori ale afirmaţiilor pe care alţii le emit – cum că ar fi el „fiul lui Allah”, şi este el deasupra tuturor celor pe care ei le pretind.
Coranul nu evidenţiază faptul că naşterea lui Isus fără de tata ar constitui un motiv pentru adorarea acestuia sau că aceasta l-ar putea face pe el fiul lui Allah. Dimpotrivă, în aceasta nu este decât un indiciu evident pentru Puterea lui Allah de a crea în diferite moduri, căci Allah Preaînaltul l-a creat pe Profetul Adam (Pacea lui Allah fie asupra sa!) fără existenţa iniţiala a vreunui bărbat şi nici a vreunei femeie, şi a creat-o pe Eva din bărbat, fără de femeie, şi l-a creat pe Isus din femeie, fără de bărbat, şi a creat restul creaţiilor Sale din bărbat şi femeie. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:
„Înaintea lui Allah, Isus este asemenea lui Adam, pe care El l-a făcut din lut şi apoi i-a zis lui «Fii!» şi el a fost. ~ Adevărul vine de la Domnul tău şi nu va fi dintre aceia care se îndoiesc! ~ Acelora care se contrazic cu tine [o, Mohammed], în privinţa lui [Isus], după ştiinţa care ai primit o, spune le: «Veniţi, să-i chemăm pe fraţii noştri şi pe fiii voştri, pe soţiile noastre şi pe soţiile voastre, pe noi înşine şi pe voi înşivă, apoi să ne rugăm şi să chemăm blestemul lui Allah asupra celor ce mint!» ~ Aceasta este povestea cea adevărată şi nu există Divinitate în afară de Allah, iar Allah este Al-‘Aziz, Al-Hakim [Atotputernic şi Înţelept]. ~ Iar dacă ei întorc spatele, Allah îi ştie pe cei care seamănă stricare!” [Coran, 3:59-63]
Aşadar, conceperea lui Isus s-a produs într-o modalitate specific umană – l-a creat pe el Allah în pântecele mamei lui aşa cum le creează şi pe celelalte dintre creaţiile Sale, vădind prin aceasta Puterea Creatorului, Preaslăvitul şi Preaînaltul, care l-a creat pe el fără de tată şi a arătat Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul adevărul despre Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) cu privire la ceea ce a precedat şi la ceea ce a urmat creării sale în Coranul cel Nobil:
„Pomeneşte în Carte [Coranul] şi de Maria, când ea s a retras de la neamul ei într un loc spre răsărit ~ Şi a pus între ea şi între ei un văl! Şi atunci am trimis la ea Duhul Nostru, care i s a arătat cu înfăţişarea unui om adevărat. ~ A zis ea: «Caut apărare la Cel Milostiv faţă de tine! Dacă tu eşti cuvios, [nu te apropia de mine]!» ~ I-a răspuns el: «Eu sunt numai un Trimis al Domnului tău ca să ţi vestesc un prunc curat!» ~ Însă ea a zis: «Cum să am eu un prunc, dacă nu m a atins nici un bărbat şi nici târfă nu sunt?» ~ I a răspuns el: «Aşa este! Dar Domnul tău a zis: „Acesta pentru Mine-i [un lucru] uşor! Şi l vom face Noi un semn pentru oameni şi o îndurare din partea Noastră! Acesta-i un lucru [de mult] hotărât!”» ~ Şi ea l a zămislit şi s a retras cu el într un loc depărtat. 23. Şi au apucat o durerile lângă trunchiul unui curmal şi a zis ea: «O, de aş fi murit înainte de aceasta şi cu totul de-aş fi fost uitată!» ~ Dar [un glas] a strigat o de sub ea, [zicându i]: «Nu fi mâhnită! Domnul tău a făcut mai jos de tine un pârâiaş! ~ Şi scutură spre tine trunchiul de curmal, căci el va lăsa să cadă lângă tine curmale proaspete coapte! ~ Aşadar, mănâncă, bea şi fii fericită [de copilul tău]! Iar de vei vedea tu vreun om, spune i lui : „Eu i am juruit Celui Milostiv un post şi de aceea nu voi sta astăzi de vorbă cu nici un om!”» ~ Apoi a venit cu el la neamul ei, purtându l [în braţe]. Şi i au zis ei: «O, Maria, tu ai făcut un lucru îngrozitor! ~ O, soră a lui Aaron, tatăl tău nu a fost un om [făcător] de rău, iar mama ta nu a fost o târfă!» ~ Ea [Maria] a făcut semn spre el, dar ei au zis: «Cum să vorbim cu acela care este un prunc de leagăn?» ~ Dar el [pruncul] a zis: «Eu sunt robul lui Allah! El mi a dăruit Scriptura şi m a făcut profet! ~ Şi El m a binecuvântat, oriunde aş fi, şi mi a poruncit Rugăciunea [As Salah] şi Dania [Az Zakah], cât voi trăi, ~ Şi bunăcuviinţă faţă de născătoarea mea! Şi nu m-a făcut pe mine trufaş, nici ticălos! ~ Şi pacea fie asupra mea în ziua în care m-am născut şi în ziua în care voi muri şi în ziua în care voi fi adus la viaţă [din nou]!» ~ [Spune, Mohammed]: «Acesta este Isus, fiul Mariei!» Aceasta este povestea adevărată de care ei se îndoiesc! ~ Nu se cuvine că Allah să-Şi atribuie un fiu! Mărire Lui! Dacă El hotărăşte un lucru, atunci El zice «Fii!», iar el este!” [Coran, 19:16-35]
Prin Coranul cel Nobil, ni s-a arătat că sarcina Fecioarei Maria cu Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) s-a produs ca urmare a suflării asupra ei a Îngerului Jibril (Pacea lui Allah fie asupra sa!) în vreme ce i s-a înfăţişat ei în chipul unui om şi i-a ordonat Allah lui să sufle peste ea şi a pogorât suflarea lui până spre părţile ei intime şi a rămas imediat după aceasta însărcinată aşa cum ar rămâne însărcinată o femeie în momentul împreunării cu soţul ei, şi a fost urmarea acesteia sarcina ei cu Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!). Sunt depărtate de aceasta cele susţinute de evrei, cum că ar fi ea o adulteră, iar fiul ei ar fi un fiu ilegitim, ci, dimpotrivă, atât el, cât şi mama lui sunt puri şi lipsiţi de orice murdărie, şi este lipsită de orice păcat şi a absolvit-o pe ea Coranul de toate aceste acuzaţii, aşa cum ne-a informat pe noi Allah despre aceasta:
„Şi [adu-ţi aminte] de aceea care şi a păstrat castitatea ei. Şi am suflat Noi asupra ei prin duhul Nostru şi am făcut din ea şi din fiul ei semn pentru [toate] lumile.” [Coran, 21:91]
Dostları ilə paylaş: |