Isus in coran

Nevoia oamenilor de Profeţi şi Mesageri

Oamenii au nevoie de Mesageri şi de învăţăturile lor, aşa cum ei au nevoie de mâncare şi de băutură. Această nevoie apare pentru ca ei să Îl poată cunoaşte prin intermediul lor pe Creatorul lor şi pentru ca învăţăturile lor să fie o şcoală pentru îmbunătăţirea şi corectarea modului lor de a trăi, pentru luminarea inimilor şi călăuzirea minţilor lor, şi totodată pentru a cunoaşte prin intermediul lor drumul în viaţă şi modalitatea de a se raporta la această viaţă şi ceea ce ea presupune pentru a nu devia şi pentru a nu cădea în nedreptăţi şi păcate şi pentru a şti ceea ce li se impune lor, precum si drepturile lor, în raport cu Creatorul lor, cu ei înşişi şi cu ceilalţi oameni de dimprejurul lor. Ibn Al-Qayyem (Allah să aibă milă de el!) spune, clarificând această chestiune:

„Astfel se face cunoscută ca fiind mai presus de orice nevoia supuşilor de cunoaştere a Mesagerilor şi ale celor cu care ei au venit, şi credinţa în cele pe care le-au vestit, şi respectarea celor pe care le-au impus, căci nu există vreo cale către fericire şi izbândă, nici în Viaţa Lumească, şi nici în Viaţa de Apoi, decât prin intermediul Mesagerilor, şi nu este vreo cale către cunoaşterea în detaliu a ceea ce este bun şi a ceea ce este rău decât prin ei, şi nu poate fi dobândită Mulţumirea lui Allah asupra omului decât prin ei. Tot ceea ce este bun dintre vorbe şi fapte şi caracter nu se înfăptuiesc decât prin şi întru călăuzirea lor şi a celor pe care ei le-au adus, şi ei sunt cântarul, etalonul, prin care faptele şi cuvintele şi caracterele supuşilor sunt apreciate, şi prin urmarea (sau nu) a Trimişilor lui Allah se face diferenţa dintre neamul celor călăuziţi si neamul celor rătăciţi. Astfel şi nevoia de ei apare ca fiind mai mare decât nevoia trupului de sufletul său şi nevoia ochiului de vederea sa, şi nevoia sufletului de viaţa sa; şi orice alt fel de nevoie şi necesitate s-ar impune, nevoia supusului în raport cu Mesagerii (lui Allah) este cu mult superioară acesteia. Ce părere poţi avea în privinţa aceluia care, dacă ai omis tu din călăuzirea sa şi cele cu care el a venit cât şi de puţin, s-a stricat inima ta şi a devenit ea asemenea peştelui scos din apa sa şi pus în tigaie; şi situaţia supusului a cărui inimă a fost privată de cele aduse de Mesageri este asemenea acestuia, şi chiar mai grea, însă nu este capabilă de a simţi aceasta decât o inimă vie?!”