Itul omului cules din sfintele scripturi


Din viaţa Sfântului Ciprian



Yüklə 0,55 Mb.
səhifə37/57
tarix05.01.2022
ölçüsü0,55 Mb.
#69630
1   ...   33   34   35   36   37   38   39   40   ...   57
4. 10. Din viaţa Sfântului Ciprian

în care se aratăcât de mare vrăjitor a fost el (înainte de a se pocăi). Aşa şi Antihrist, cu farmecele şi cu vrăjitoriile lui, are săfarmece vederile oamenilor celor pecetluiţi cu 666

LA 30 de ani ai vârstei lui, a mers Sfântul Ciprian la haldei şi acolo, învăţând citirea stelelor, a completat învăţătura sa. Apoi a mers în Antiohia unde s-a desăvârşit în toată răutatea: vrăjitorii şi farmece de suflete pierzătoare. Mare prieten şi credincioasă slugă a stăpânitorului iadului, cu care singur, de faţă, a vorbit, şi de mare cinste diavolească, de la dânsul, s-a învrednicit. Aceste lucruri le-a mărturisit, zicând: „Să mă credeţi pe mine, că pe însuşi diavolul singur l-am văzut şi el mi-a zis: Iată, noul Amvrie, grabnicul spre ascultarea noastră, vrednic de împărăţia noastră.” Şi mi-a făgăduit să mă pună boier, după ieşirea mea din trup, iar cât voi mai petrece pe pământ în toate să-mi ajute, şi mi-a dat spre slujire mie un grup de draci. Drept aceea, boierii lui mă ascultau, văzându-mi cinstea ce mi-o făcuse diavolul.

Şi era chipul lui ca o floare şi capul lui încununat cu o coroană prefăcută, nu adevărată, ci cu năluciri. Toată coroana era din aur şi pietre luminoase, care tot câmpul din jurul lui îl lumina; şi hainele lui erau minunate. Iar când se întorcea încolo şi încoace, se cutremura tot locul acela şi mulţi stăteau lângă scaunul lui în diferite rânduieli de duhuri ale răutăţii, în mare supunere, şi eu, cu totul supunându-mă la toate poruncile lui.”

Acestea toate, despre dânsul, le-a spus Sfântul Ciprian, după lepădarea sa de diavol şi întoarcerea la credinţa cea Ortodoxă în Hristos.

De aici se vede cam ce fel de om era el, care era prieten al dracilor şi făcea toate lucrurile lor, supărând pe oameni şi înşelându-i. Petrecând el în Antiohia, a adus multă mulţime de oameni spre toată spurcata fărădelege. Pe mulţi i-a ucis cu otrăvurile şi cu farmecele lui, pe copii şi pe copile spre jertfa dracilor îi înjunghia; pe mulţi i-a învăţat vrăjitoriile cele rele, pe unii să zboare prin văzduh, pe alţii să înoate cu barca prin nori, pe alţii i-a făcut să umble pe apă, încât de către toţi păgânii era slăvit şi cinstit ca un mare vrăjitor şi prea înţelept slujitor al spurcaţilor lor dumnezei. Şi mulţi la dânsul alergau, pentru nevoile lor, şi acestora le ajuta cu drăceasca sa putere (vezi în Vieţile Sfinţilor, la 2 octombrie).

La sfârşitul lumii se va dezlega satana din iad şi are să dea toată puterea sa lui Antihrist şi va locui într-însul, după cum zice Sfântul Efrem Sirul în cărţile lui.




Yüklə 0,55 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   33   34   35   36   37   38   39   40   ...   57




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin