― Phoebe! Eu intru să văd animalele! Hai, vino şi tu.
Nici n-a vrut să se uite la mine, dar eram sigur că mă auzise, şi, cînd am început să cobor treptele spre Grădina zoologică, m-am întors şi am văzut-o traversînd şi venind după mine.
La Grădina zoologică nu erau prea mulţi oameni, că era cam urît afară, dar în jurul bazinului cu foci se strînseseră totuşi cîţiva vizitatori. Era să trec mai departe, dar Phoebe s-a oprit şi s-a făcut că se uită cum mănîncă focile ― un om le arunca nişte peşte ―, aşa că m-am întors. Mi-am zis că e o ocazie foarte bună să reluăm relaţiile şi, mă rog. M-am apropiat pe la spate şi i-am pus mîinile pe umeri, dar s-a lăsat pe vine şi mi-a scăpat. Tare mai e antipatică uneori. A tot stat şi s-a uitat cum mîncau focile, în timp ce eu stăteam chiar în spatele ei. Nu i-am mai pus mîna pe umăr, nici n-am mai atins-o, că mi-era teamă că, dac-o ating, pleacă. Puştii ăştia sînt ciudaţi. Tot timpul trebuie să ai grijă ce faci.
Cînd am plecat, în sfîrşit, de lîngă bazinul cu foci, am pornit-o tot cum venisem ― departe unul de altul, dar, totuşi, nu prea departe. Mergea pe o parte a aleii, şi eu pe cealaltă. Nu era grozav, dar oricum era mai bine decît înainte, cînd mergeam la o milă distanţă. Ne-am dus pe-un deluşor să vedem urşii, dar n-am stat prea mult, că nu era prea mare lucru de văzut. Era doar un singur urs afară ― ursul polar. Cel brun se vîrîse în bîrlogul lui şi nu mai voia deloc să iasă. Nu i se vedea decît fundul. Lîngă mine era un puşti, cu o pălărie de cowboy trasă peste urechi, care-i tot spunea lui taică-su: "Fă-l să iasă, tăticule, fă-l să iasă afară!" M-am uitat la Phoebe, dar nu voia deloc să rîdă. Ştiţi cum sînt copiii cînd se supără. Mu mai vor nici să zîmbească.
După ce am plecat de la urşi, am ieşit din Grădina zoologică şi am traversat o străduţă din parc şi am trecut printr-unul din tunelurile alea mici care miros întotdeauna a pipi. Era singurul drum către căluşei. Phoebe tot nu-mi vorbea, dar se hotărîse, în sfîrşit, să meargă lîngă mine. Am vrut s-o apuc de gaica de la palton, numai aşa, de banc, dar nu m-a lăsat. Mi-a spus:
― Nu pune mîna pe mine, te rog!
Tot mai era supărată. Dar nu chiar ca înainte. În orice caz, ne apropiam din ce în ce de căluşei şi începuse să se audă muzica aceea curioasă care se cîntă de obicei acolo. Acum se cînta Oh, Marie! Asta cîntau şi acum cincizeci de ani, cînd eram eu puşti. Ăsta-i unul din lucrurile simpatice în legătură cu căluşeii, se cîntă întotdeauna aceeaşi muzică.
― Credeam că iarna-i închis aici, mi-a zis Phoebe.
Era prima dată cînd spunea ceva. Pesemne uitase că trebuie să fie supărată pe mine.
― Poate că-i deschis fiindcă-i ajunul Crăciunului, i-am răspuns.
Dar nu mi-a mai zis nimic. Îşi amintise, pesemne, că trebuie să fie supărată pe mine.
― Vrei să te dai în căluşei? am întrebat-o.
Ştiam că-i plăcea. Cînd era foarte mică, şi cînd Allie cu D. B. şi cu mine ne duceam cu ea în parc, se prăpădea după căluşei. Nu puteam s-o mai scoatem de acolo.
― Sînt prea mare, mi-a zis.
Crezusem că n-o să-mi răspundă, dar mi-a răspuns.
― Nu, nu eşti. Hai, du-te, că te-aştept. Fuga, i-am spus.
Ajunsesem chiar lîngă căluşei. Erau cîţiva copii, majoritatea mici de tot, care se dădeau în căluşei, şi cîţiva părinţi care aşteptau afară, pe bănci, şi aşa mai departe. M-am dus la ghişeul unde se vindeau bilete şi i-am cumpărat lui Phoebe un bilet. Apoi i l-am dat. Stătea chiar lîngă mine.
― Uite, na, i-am spus. Adică, stai puţin, ia şi restul de bani ― şi i-am întins banii pe care mi-i împrumutase.
― Lasă, ţine-i tu. Ţine-i pentru mine.
Apoi a adăugat imediat după aceea:
― Te rog.
Tare mă întristează cînd îmi spune cineva "Te rog". Vreau să spun, dacâ-i vorba de Phoebe sau de altcineva. M-a întristat îngrozitor. Dar am pus banii înapoi în buzunar.
― Nu vrei să vii să te dai şi tu în căluşei? m-a întrebat.
Se uita la mine într-un fel cam ciudat. Se vedea clar că nu mai e foarte supărată.
― Poate că mă dau data viitoare. Acu' stau şi mă uit la tine. Ţi-am dat biletul?
― Da.
― Atunci ia-o înainte. Eu te aştept pe bancă, aici. Stau şi mă uit la tine.
M-am dus şi m-am aşezat pe bancă, şi ea s-a dus să se dea în căluşei. A dat o raită împrejur. Vreau să spun că a mers o dată de jur împrejurul căluşeilor, apoi s-a urcat pe un cal roşcat mare, vechi şi jerpelit. Şi căluşeii au început să se învîrtească. Iar eu am stat s-o privesc cum se învîrtea. Pe căluşei mai erau doar cinci sau şase copii, iar muzica cînta Smoke Gets in Your Eyes. Era o orchestraţie foarte ritmată şi foarte nostimă. Toţi copiii, inclusiv Phoebe, încercau s-apuce inelul de aur, şi mie mi-era cam frică să nu cadă de pe calul acela blestemat, dar n-am făcut nici un gest şi n-am spus nimic. Cu copiii aşa e: dacă vor să apuce inelul de aur, trebuie să-i laşi în pace şi să nu spui nimic. Dacă pică, pică, dar n-ai voie să le spui nimic.
După ce s-a terminat cursa, Phoebe s-a dat jos de pe cal şi a venit la mine.
― Hai şi tu o dată, mi-a zis.
― Nu, lasă că mă uit la tine. Mai bine stau şi mă uit, i-am spus.
I-am mai dat ceva din banii ei.
― Na, mai ia nişte bilete.
A luat banii şi mi-a spus:
― Nu mai sînt supărată pe tine.
― Ştiu. Fugi... că-ncep să se învîrtească.
Şi, deodată, m-a sărutat. Apoi a întins mîna şi a spus:
― Plouă. Începe să plouă.
― Văd.
Şi pe urmă ştiţi ce-a făcut? Ceva care m-a înnebunit. Mi-a luat şapca roşie de vînătoare din buzunar şi mi-a pus-o pe cap.
― D-o vrei tu? am întrebat-o.
― Ţi-o las puţin, s-o porţi tu.
― Bine. Dar acum fugi! Ai să pierzi cursa. Şi n-ai să-ţi mai poţi alege calul, n-ai să mai poţi face nimic.
Dar tot n-a plecat.
― E adevărat ce-ai spus? Nu mai pleci nicăieri? Te-ntorci acasă?
― Îhî, i-am răspuns.
N-o minţeam. Chiar m-am dus acasă după aceea.
― Hai, grăbeşte-te, i-am zis, că porneşte fără tine.
A fugit să-şi ia bilet şi a ajuns tocmai la tanc. A trecut din nou în revistă, de jur împrejur, toţi caii, pînă cînd a dat de calul el dinainte. Apoi s-a urcat şi mi-a făcut semn cu mîna. Şi eu i-am răspuns.
În clipa aceea, a început ploaia. Mamă, ce mai turna ― cu găleata. Pe Dumnezeul meu. Toţi părinţii şi mamele, toată lumea s-a adăpostit sub acoperişul căluşeilor, ca să nu-i ude pînă la piele, dar eu am rămas pe bancă. Şi m-a udat îngrozitor, mai ales pe ceafă şi pe pantaloni. De fapt, şapca de vînătoare m-a ferit destul de bine, dar de murat, tot m-a murat, numai că nu-mi păsa. Mă simţeam deodată nemaipomenit de fericit, uitîndu-mă la Phoebe cum se tot învîrte în căluşei. Şi, dacă vreţi să ştiţi, era cît pe-aci să strig de fericire, nu ştiu de ce. Pur şi simplu pentru că era grozav de drăguţă cum se tot învîrtea, îmbrăcată în paltonaşul ei albastru. Doamne, ce păcat că n-aţi văzut-o.
Capitolul 26
ASTA-I TOT, MAI MULT NU VĂ POVESTESC. AŞ PUTEA SĂ VĂ mai spun, de pildă, ce-am făcut după ce m-am întors acasă, cum m-am îmbolnăvit şi aşa mai departe ― sau la ce şcoală vor să mă dea la toamnă, după ce ies de aici, dar n-am nici un chef. Zău că n-am. Toate astea mi se par neinteresante.
Multă lume, mai ales psihanalistul pe care-l au aici, mă tot întreabă dacă am de gînd să mă ţin de carte în septembrie, cînd mă întorc la şcoală. După părerea mea, asta-i o întrebare stupidă. Vreau să spun, de unde poţi să ştii dac-ai să faci un lucru pînă nu-l faci! Nu se poate. Eu cred c-am să mă ţin, dar de unde să ştiu? Pe cuvîntul meu că-i o întrebare stupidă.
D. B. nu-i chiar atît de antipatic ca ceilalţi, dar tot îmi pune o groază de întrebări. A venit cu maşina să mă vadă sîmbătă. Era cu o englezoaică ― tipa de joacă în filmul nou pentru care scrie D. B. scenariul. Era tare afectată, dar arăta foarte bine. În orice caz, cînd tipa s-a dus la toaletă, care e la mama dracului, în cealaltă aripă a clădirii, D. B. m-a întrebat ce părere am de toată povestea pe care v-am spus-o. Nu ştiam ce naiba să răspund. Şi, de fapt, dacă vreţi să ştiţi, nici nu ştiu ce cred despre ea. Îmi pare rău c-am povestit-o la prea multă lume. Singurul lucru pe care-l ştiu e că, într-un fel, mi-e dor de toţi cei de care v-am pomenit. Chiar şi de Stradlater şi de Ackley. Am impresia că mi-e dor pînă şi de scîrba aia de Maurice. Curios! Nu trebuie să spui niciodată nimănui nimic. Cum spui, cum începe să ţi se facă dor de toţi.
----------------------------
Dostları ilə paylaş: |