J. J. Rousseau

Lămuriţi rostul ocupaţiilor pe care le daţi fetelor, dar daţi-le întotdeauna de lucru. Lenea şi nesupunerea sunt cele două defecte mai periculoase pentru ele şi care se pot vindeca mai puţin decât oricare altele când au fost contractate. Fetele trebuie să fie atente şi muncitoare; aceasta nu e tot; ele trebuie să fie deprinse de timpuriu cu sfiala. Această nenorocire, dacă ea este pentru ele o nenorocire, e legată de sexul lor şi niciodată nu scapă de ea decât pentru a suferi neajunsuri mai dure. Toată viaţa lor vor fi supuse celei mai necurmate şi celei mai severe sfieli, aceea a bunei-cuvjinţe. Trebuie să le deprinzi mai întâi cu constrângerea, pentru ca aceasta să nu le dăuneze niciodată cu nimic; să le înveţi să-şi stăpânească toate fanteziile, pentru a le supune voinţei altuia. Dacă ar voi să lucreze necontenit, ar trebui uneori să le sileşti să nu facă nimic. Risipa, frivolitatea, nestatornicia sunt defecte care se nasc cu uşurinţă din cele dinţii gusturi corupte şi întotdeauna satisfăcute. Ca să împiedici acest abuz, învaţă-le mai ales să se învingă pe sine. In aşezământele noastre smintite442), viaţa femeii cinstite este o continuă luptă cu ea însăşi; e just ca acest sex să împartă cu noi povara relelor pe care ni le-au cauzat.

Aveţi grijă ca fetele să nu se plictisească în ocupaţiile lor şi să nu se pasioneze în petrecerile lor, cum se întâmplă totdeauna în educaţiile vul-

441) Minervă, pentru motive asemănătoare, aruncă flautul.

442) E vorba iarăşi de instituţiile sociale ale aceleiaşi orânduiri feudale, împotriva cărora este îndreptată critica aspră a autorului.

Re în care, cum zice Fenelon443), se pune toată plictiseala deoparte şi CARTE/ga tă plăcerea de altă parte. Cel dintâi din aceste neajunsuri nu va apă- ~ a dacă se urmăresc regulile precedente, decât dacă persoanele care le 357 r ' însoţi nu le vor fi pe plac. O fetiţă care o va iubi pe mamă sau pe Guvernantă, va lucra toată ziua lângă ea, fără să se plictisească; flecă-eala singură va despăgubi-o de întreaga ei stinghereală. Dar dacă per-r a care o îngrijeşte îi este nesuferită, fetiţa va privi cu acelaşi dez-5 t orice va face sub ochii ei. Este foarte greu ca cele care nu simt plăcere să stea cu mama lor mai mult decât cu oricare altă persoană din lume să devină fete de treabă; ca să judeci însă adevăratele lor sentimente, trebuie să le studiezi şi să nu te încrezi în ce spun ele, căci sunt linguşitoare, prefăcute şi ştiu de timpuriu să se ascundă. De asemenea, nu trebuie să le ceri să-şi iubească mama; afecţiunea nu vine din datorie, iar constrângerea nu serveşte aici la nimic. Ataşamentul, îngrijirile, obişnuinţa singură fac ca mama să fie iubită de fiica ei, dacă ea nu face nimic ca să-şi atragă ura. Chiar strâmtorarea la care o supune, dacă e bine condusă, departe de a slăbi această legătură, nu face decât s-o mărească, pentru că dependenţa fiind o stare naturală a femeilor, fetele se simt făcute pentru a se supune.

Pentru acelaşi motiv pentru care ele au sau trebuie să aibă puţină libertate, ele duc la exces libertatea ce li se lasă; extreme în toate, se dedau jocurilor lor cu şi mai multă pornire decât băieţii: acesta este al doilea dintre inconvenientele despre care vorbesc. Această pornire trebuie să fie moderată; căci ea este cauza multor vicii proprii femeilor, cum sunt, între altele, capriciul şi preferinţa nejustificată pentru care o femeie se înnebuneşte astăzi pentru cutare obiect, la care mâine nu se mai uită. Inconstanţa gusturilor le este tot atât de funestă ca şi excesul lor, şi amândouă le vin din acelaşi izvor. Nu le opriţi veselia, râsul, zgomotul, jocurile nebunatice. Dar împiedicaţi-le să se plictisească uşor de un joc şi să alerge la altul. Nu îngăduiţi în nici un moment al vieţii lor să-şi piardă frâul. Deprindeţi-le să fie oprite în mijlocul jocurilor şi să treacă la alte îndatoriri, fără să murmure. Pentru aceasta este de ajuns deprinderea, pentru că ea nu face1 decât să ajute natura.

Din această constrângere obişnuită rezultă o supunere de care femeile au nevoie toată viaţa, pentru că ele, nu încetează niciodată a_ f i su-J>use unui bărbat sau judecăţii bărbaţilor şi pentru că nu le este permis ă se pună mai presus de aceste judecat.; Prima şi cea mai importantă însuşire a unei femei este blândeţea. Făcută să se supună unei fiinţe atât de imperfecte ca bărbatul, adesea atât de plin de vicii şi întotdeauna atât de plin de defecte, ea trebuie să înveţe de timpuriu să sufere chiar nedreptatea şi să suporte greşelile unui soţ, fără să se plângă; nu pentru el, <43) Frâng oi s de Salignac de la Mo t h e-F e n e l o n (1651-1715), educator al ducelui de Bourgogne, a scris pentru elevul său Fabule, Dialoguri ale morţilor şi mai ales celebrul Telemac. Tradus mai în toate limbile, cuprinzând critici indirecte faţă de domnia lui Ludovic al XlV-lea, care i-au atras dizgraţia. Lucrarea Telemac a fost tradusă în limba română, incomplet, după un text italian, de P. Maior, în 1818, şi apoi de Gr. Pleşoianu, în 1831. In istoria pedagogiei, Fenelon este citat mai ales cu lucrarea Tratat despre educaţia fetelor (tradus în limba noastră de C. Sudeţeanu).

— Emil sau despre educaţie

ÎL ci pentru ea trebuie să fie blândă. Reaua dispoziţie şi încăpăţânarea fe_ – meilor nu fac decât să sporească întotdeauna neajunsurile lor şi procel 8 deele rele ale soţilor; ei simt că nu cu aceste arme trebuie ele să-i corf vingă. Cerul nu le-a dat iscusinţă şi putere de convingere spre a fi Ur_ suze; nu le-a făcut slabeca să devină poruncitoare; nu le-a dat o voce atâ't de dulce ca să spună injurii; nu le-a dat trăsături atât de delicate ca să le desfigureze prin mânie. Când femeile se supără, se uită pe sine; ele au adesea temei să se plângă, dar niciodată n-au dreptul să cârtească Fiecare trebuie să păstreze tonul sexului său; un bărbat prea blând poate face o femeie să devină impertinentă, dar blândeţea unei femei potoleşte şi învinge pe un bărbat mai curând sau mai târziu, afară numai dacă nu va fi un monstru.

Fetele să fie totdeauna supuse, dar mamele să nu fie totdeauna neînduplecate. Pentru a face supusă pe o tânără, nu trebuie să o faci nenorocită; pentru a o face modestă, nu trebuie s-o prosteşti; dimpotrivă, nu m-ar supăra să o văd câteodată folosind puţină abilitate, nu pentru a scăpa de pedeapsa neascultării, ci pentru a fi scutită de a se supune. Nu e vorba de a-i face dependenţa nesuferită, este de ajuns să i-o faci simţită. Viclenia este un talent natural al sexului şi, convins că toate înclinările naturale sunt bune şi drepte prin ele însele, sunt de părere ca şi aceasta, ca şi celelalte să fie cultivate: nu e vorba decât să previi abuzul.

Cu privire la adevărul acestei observaţii fac apel la orice observator de bună credinţă, în această privinţă nu vreau câtuşi de puţin să cercetăm pe femei: stânjenitoarele noastre instituţii le pot forţa să-şi ascută spiritul. Vreau să cercetăm pe fete, pe micile fete, pe fetiţe care, ca să zic aşa, abia s-au născut: să le comparăm cu băieţii mici de aceeaşi vârstă; şi, dacă aceştia nu vor părea greoi, zăpăciţi, proşti pe lângă ele, în mod incontestabil nu voi avea dreptate. Să mi se permită un singur exemplu luat din naivitatea copilărească.

Este foarte obişnuit să oprim copiii să ceară ceva la masă; căci se crede totdeauna că reuşeşti mai bine în educaţia lor încărcându-i cu reguli inutile, ca şi cum nu s-ar putea acorda sau refuza*) o bucată de cutare sau cutare lucru fără să faci necontenit pe un biet copil să moară de pofta aţâţată de speranţă. Toată lumea ştie îndemânarea băiatului care, supus acestei legi, văzând că este uitat la masă, a găsit de cuviinţă să ceară sare etc.

— Nu zic că ar f f putut fi certat fiindcă ceruse sare direct, iar indirect carne; omisiunea era atât de crudă, încât chiar dacă ar fi încălcat pe faţă legea şi ar fi s'pus fără ocol că-i este foame, nu cred ca ar fi fost pedepsit. Iată însă cum a procedat în prezenţa mea o fetiţă 'de şase ani într-un caz cu mult mai dificil; căci, pe lângă faptul că-i era riguros oprit să ceară vreodată ceva fie direct, fie indirect, nu i s-ar fi iertat neascultarea, fiindcă mâncase din toate felurile, afară de unul singur pe care-1 dorea foarte mult şi pe care uitaseră să i-1 servească.

Or, pentru a obţine repararea acestei uitări fără a putea fi acuzata de nesupunere, ea începu să arate cu degetul toate felurile de mâncare, zicând cu glas tare pe măsură ce le arăta: Am -mâncat din aceasta, am

*) Un copil devine supărător când vrea să profite, dar nu va cere niciodată de două ori acelaşi lucru, dacă primul răspuns este totdeauna irevocabil.

'ncat din aceasta; dar trecea atât de evident pe lângă felul din care nu CARTE

„ncase, încât cineva, observând aceasta, îi zise: Din acela nu ai nlâncat?

N1 nu răspunse blând mica gurmandă, lăsând ochii în jos. Nu voi adăuga 359 mic' comparaţi: una este şiretenie de fată, cealaltă, şiretenie de băiat. 111 Ce'ea ce este, este bun şi nici o lege generală nu e rea. Această iscusinţă articulară (şiretenia – n.n.) dată femeii este o foarte dreaptă despăgu-h're pentru forţa care îi lipseşte; fără aceasta, femeia n-ar mai fi tovarăşa bărbatului, ar fi sclava lui; prin superioritatea acestui talent, ea se me'nţme egală lui şi îl conduce, supunându-i-se. Femeia are totul împotriva ei: defectele noastre, slăbiciunea şi timiditatea ei; nu are pentru sine decât frumuseţea şi arta ei. Nu este oare just să le cultive şi pe una, şi pe alta? Dar frumuseţea nu e neschimbătoare; ea se pierde printr-o mie de accidente; trece cu anii, iar obişnuinţa îi distruge efectul. Spiritul singur este adevărata forţă a sexului feminin; nu acel spirit ridicol atât de preţuit în lume şi care nu serveşte cu nimic spre a face viaţa fericită, ci spiritul specific ei, arta de a se folosi de spiritul nostru şi de a se bizui pe avantajele noastre proprii. Nu-şi poate închipui cineva cât de utilă ne este nouă înşine această iscusinţă a femeii, cât farmec adaugă ea convieţuirii celor două sexe, cât serveşte ea la stăvilirea sburdălniciei copiilor, cum potoleşte pe bărbaţii brutali, cum păstrează bunele căsnicii pe care altfel neînţelegerea le-ar tulbura. Ştiu că femeile viclene şi răutăcioase abuzează de aceasta; dar oare de care lucru nu abuzează viciul? Să nu distrugem uneltele fericirii, doar pentru că cei răutăcioşi se servesc uneori de ele pentru a ne face rău.

Poţi străluci prin podoabe, dar nu placi decât prin înfăţişarea proprie. Vesmintele nu suntem noi; adesea, ele ne sluţesc când sunt căutate cu orice preţ si, adesea, podoabele care se observă mai puţin sunt ceea ce distinge mai mult pe cele care le poartă. Educaţia tinerelor fete este în această privinţă cu totul pe dos. Le promitem ca recompensă obiecte de găteală, le facem să iubească hainele alese; când sunt gătite, le zicem: Ce frumoase sunt! Ar trebui, dimpotrivă, să le facem, să înţeleagă că atâta găteală este făcută numai pentru a ascunde defecte şi că adevăratul triumf al frumuseţii este să strălucească prin ea însăşi. Dragostea pentru modă este de prost gust, pentru că figurile nu se schimbă ca moda, iar figura rămânând aceeaşi, ceea ce îi stă bine o dată îi stă întotdeauna.

Dacă aş vedea o tânără mândrindu-se cu hainele eiaş părea neliniştit de înfăţişarea ei ascunsă în acest mod şi de ceea ce ar putea să gân-dească lumea despre ea; aş zice: toate aceste podoabe o gătesc prea mult, e rău; credeţi că ea ar putea suporta altele mai simple? Este destul de frumoasă pentru a se lipsi de cutare sau cutare lucru? Poate că ar fi cea o. mtâi care ar cere să i se ia podoabele şi s-o judecăm: este cazul s-o aplaudăm dacă lucrurile se petrec astfel. Niciodată n-o voi lăuda atât de roult ca atunci când aş vedea-o îmbrăcată mai simplu. Când ea nu va privi găteala decât ca un adaos la graţiile personale şi ca o mărturisire tăcută ca are nevoie de ajutor pentru a plăcea, atunci nu va fi mândră de gătelile ei, se va simţi umilită; iar dacă, mai gătită ca de obicei, va auzi zi-cându-se: Ce frumoasă e! Va roşi de ciudă.

Dealtfel, sunt figuri care au nevoie de găteală, dar nu e niciuna care să ceară lucruri scumpe. Gătelile costisitoare sunt cerute de vanitatea ran-28* r'

41L gului şi nu de a persoanei; ele ţin exclusiv de prejudecăţi. Adevărat – cochetărie este câteodată căutată, dar nu e niciodată luxoasă; şi Juno 50 se gătea mai pompos decât Venus. Apelles spunea unui pictor slab, ca„ zugrăvea pe Elena împodobită cu găteli scumpe: Neputând s-o faci fr moaşă, ai făcut-o bogată444). Am observat, de asemenea, că cele mai In” xoase găteli trădau cel mai adesea femei urâte; nu se poate avea o vani~ ţaţe mai neîndemânatică. Unei tinere fete care are gust şi care dispre~ tuieşte moda, daţi-i panglici, maramă, tulpan şi flori, fără diamante, fără ciucuri, fără dantele*); ea îşi va pune o găteală care o va face de o suta de ori mai încântătoare decât ar putea-o face toate stofele strălucitoa (tm) de la Duchapt445).

Cum ceea ce e bine e totdeauna bine şi trebuie să fie totdeauna cel mai bine posibil, femeile care se pricep în găteli aleg pe cele bune şi le păstrează şi, nesehimbându-le în fiecare zi, sunt mai puţin ocupate decât cele care nu ştiu la ce să se oprească. Adevărata grijă a gătelii cere îmbrăcăminte simplă. Fetele tinere au rar rochii bogate; munca, lecţiile le umplu ziua: totuşi, în general, ele sunt gătite aproape cu aceeaşi grijă ca şi doamnele, afară de ruj, şi, adesea, cu mai mult gust. Abuzul de îmbrăcăminte nu e totdeauna ceea ce se crede; el vine mai mult din plictiseală decât din vanitate. O femeie care pierde şase ore ca să se gătească ştie bine că nu va fi mai frumoasă decât una care stă o jumătate de oră pentru aceasta; dar mai bine omoară ceva din plictiseala orelor lungi şi e mai bine să se amuze pe sine decât să se plictisească de toate. Ce s-ar face fără găteală de la prânz până la ora nouă seara? Adunând în jurul tău femei, te distrezi plictisindu-le; este un câştig; se evită tete-â-tete-urile cu soţul pe care-1 vede numai la această oră, ceea ce e mult mai mult; vin apoi negustoresele, vânzătorii de mărunţişuri, domnişorii, micii autori, versurile, canţonetele, broşurile; fără găteală nu le-ar fi putut aduna pe toate aşa de bine. Singurul profit real care ţine de acest lucru este pretextul de a sta lungită ceva mai mult decât când eşti îmbrăcată; dar acest profit nu este atât de mare pe cât se crede, iar femeile nu câştigă cu găteala atât cât spun. Daţi fără scrupul o> educaţie de femeie femeilor, faceţi ca ele să ţină la grijile sexului lor, să fie modeste, să ştie să se îngrijească de gospodărie şi să fie ocupate în casa lor; marea găteală va cădea de la sine şi vor fi şi îmbrăcate cu mai bun gust.

Cel dintâi lucru pe care-1 observă fetele când cresc e că toate aceste găteli exterioare nu le sunt de ajuns dacă n-au şi podoabe personale. Nu <44) Junona, soţia lui Jupiter, zeiţa căsătoriei în mitologia romană (la greci, Hera): Venus (la greci, Afrodita), zeiţa frumuseţii în aceeaşi mitologie.

Apelles, marele pictor al antichităţii, născut în Efes, a trăit la curtea lui Alexandru cel Mare (secolul al IV-lea î.e.n.). Petitain observă (cf. J.- J. Rous-s e a u, Oeuvres completez, tome 2, 1861, p. 643, nota) că menţiunea despre Apelles e scoasă din Paedagogus (II, 12) de Clement Alexandrinul (secolul al III-lea) „doctor” al bisericii şi dascălul lui Origene.

*) Femeile care au pielea destul de albă ca să se lipsească de dantelă ar produce mult necaz celorlalte dacă n-ar purta-o. Aproape întotdeauna persoanele urâte sunt cele care aduc modele cărora li se supun, din prostie, persoanele frumoase.

„45) probabil o casă pariziană de mode.

Ciodată să-ţi dai singur frumuseţea şi nici în stare să dobândeşti CARTEA t cochetăria; însă poţi căuta să imprimi un fel plăcut gesturilor, un -i1”6 t. măgulitor vocii, să-ţi îngrijeşti ţinuta, să umbli cu uşurinţă, să iei 361 aCM-udini graţioase şi să te arăţi pretutindeni cu ceea ce te avantajează. Atl ea devine plină şi puternică şi-şi capătă timbrul; braţele se dezvoltă, rsul devine sigur şi se observă că există o artă de a atrage privirile, 10 v ai fi îmbrăcată. Din acest moment nu mai e vorba de ac şi de

— Mână; apar talente noi, care îşi fac acum simţită utilitatea.

'ştiu că institutorii severi vor ca fetele să nu înveţe nici cântul, nici dansul niciuna din artele plăcute. Aceasta mi se pare caraghios: atunci cine să le înveţe? Băieţii? Cine, dintre bărbaţi şi femei, trebuie să aibă de preferinţă aceste talente? Nimeni, vor răspunde. Cântecele profane4433) sunt crime, dansul este o invenţie a demonului, o fată tânără nu trebuie sa aibă altă distracţie decât munca şi rugăciunea. Ce stranii distracţii pentru un copil de zece ani! In ceea ce mă priveşte, mi-e tare teamă ca aceste mici sfinte, care sunt silite să-şi petreacă copilăria rugându-se iui Dumnezeu, să nu-şi petreacă tinereţea făcând cu totul altceva şi să nu caute, fiind măritate, să se despăgubească de timpul pe care socotesc că 1-au pierdut ca fete446). Consider că trebuie să se ţină seama de ceea ce se potriveşte vârstei, ca şi sexului; că o fată tânără nu poate trăi ca bunica sa, că ea trebuie să fie vioaie, veselă şi nebunatică, să cânte, să danseze cât îi place şi să guste toate plăcerile inocente ale vârstei sale; va veni destul de curând timpul să fie aşezată şi să-şi impună o ţinută mai serioasă.

Dar oare necesitatea acestei schimbări este ea în adevăr reală, nu este oare şi ea un fruct al prejudecăţilor noastre? Impunând femeilor cinstite numai datorii severe, am înlăturat din căsătorie tot ceea ce ar putea s-o facă plăcută bărbatului. Trebuie oare să ne mirăm dacă tăcerea pe care o văd că domneşte în casa lor îi izgoneşte afară sau dacă ei sunt puţini înclinaţi să se împace cu o situaţie atât de neplăcută? Impunând toate datoriile, creştinismul le face impracticabile şi. Zadarnice; interzicând femeilor cântecul, dansul şi toate distracţiile societăţii, le face ursuze, certăreţe, insuportabile, nesuferite în casele lor. Nu există religii în care căsătoria să fie supusă unor îndatoriri atât de severe şi în care un angajament atât de sfânt să fie atât de dispreţuit. S-a făcut atât de mult pentru a împiedica femeile să fie atrăgătoare, încât soţii au devenit indiferenţi. Aceasta n-ar trebui să se întâmple, înţeleg prea bine; însă eu spun că aşa trebuia să fie, pentru că până la urmă creştinii sunt şi ei oameni. In ceea ce mă priveşte, aş vrea ca o tânără engleză să-şi cultive cu tot atâta gnjă talentele plăcute pe care le are pentru a plăcea bărbatului, tot aşa cum o tânără albaneză şi le cultivă pentru haremul din Ispahan. Veţi zice ca bărbaţii nu se sinchisesc prea mult de aceste talente; cred, în adevăr, atunci când aceste talente, în loc să fie folosite pentru a le plăcea, servesc numai pentru a atrage în casă tineri neruşinaţi care le dezonorează. Credeţi însă că o femeie atrăgătoare şi cuminte, înzestrată cu ase-

446a) Adică: nereligioase, laice

) Sallwurk observă că în romanele, memoriile şi scrierile timpului (de exem-Piu la d-na de Genlis) se oglindeşte comportarea femeilor tinere care – eres-cpte până la cincisprezece ani în mănăstiri – se măritau de timpuriu şi intrau… În lume”, ocupându-se de îmbrăcăminte şi de intrigile galante…

EMIL menea talente, pe care le-ar consacra distracţiei bărbatului ei, n-ar ~ amplifica fericirea vieţii sale şi nu 1-ar împiedica să se ducă să caute

362 recreaţii în afara casei lui, după ce pleacă cu capul buimăcit de la lucru? Nu a văzut oare nimenea familii fericite astfel reunite, în care fiecare ştie să contribuie cu partea sa la distracţiile comune? Oare încrederea şi familiaritatea care se adaugă în asemenea familii, inocenţa şi gingăşia plăcerilor care se gustă acolo nu răscumpără ele îndeajuns ceea ce plăcerile publice au mai zgomotos?

S-a înlăturat prea mult din arte talentele plăcute; au fost prea generalizate; s-a prefăcut totul în maxime şi regulă şi a devenit ceva foarte plictisitor ceea ce nu ar fi trebuit să fie decât distracţie şi joc nebunatic pentru tinerele persoane. Nu-mi imaginez nimic mai ridicol decât să văd un bătrân profesor de dans sau de cânt adresându-se cu o exagerată seriozitate unor tineri care nu caută decât să râdă, şi folosind pentru predarea învăţăturii sale frivole un ton mai pedant şi mai magistral decât dacă ar fi fost vorba de catehismul lor. Ţine, de exemplu, cântul de muzica scrisă? Nu putem face vocea sa flexibilă şi justă, nu putem învăţa pe cineva să cânte cu gust, să se şi acompanieze, fără să cunoască o singură notă? Acelaşi fel de cânt se potriveşte oare pentru toate vocile? Se potriveşte aceeaşi metodă pentru toate spiritele? Nu voi putea crede niciodată că aceleaşi atitudini, aceiaşi paşi, aceleaşi mişcări, aceleaşi gesturi, aceleaşi dansuri convin deopotrivă unei brunete vioaie şi provocatoare şi unei frumoase blonde, înaltă şi cu ochi visători. Când văd, aşadar, pe un maestru dând a-mândurora aceleaşi lecţii, zic: Acest om îşi urmează rutina, dar nu pricepe nimic din arta sa. Ne întrebăm dacă fetele trebuie să aibă profesori sau profesoare. Nu ştiu: aş vrea să nu aibă nevoie nici de unii, nici de altele, să înveţe liber ceea ce sunt atât de înclinate să dorească a învăţa şi să nu vedem neîncetat rătăcind prin oraşele noastre atâţia saltimbaci de paradă. Cu greu pot crede că contactul cu asemenea persoane n-ar fi mai dăunător pentru fete decât le sunt folositoare lecţiile, şi că expresiile lor, tonul lor, înfăţişarea lor nu ar da elevilor primul gust al frivolităţilor, atât de importante pentru ei şi din care, după exemplul lor, nu vor întârzia să facă unica lor ocupaţie, în artele care au de obiect numai plăcerea, totul poate servi tinerelor drept dascăl: tatăl, mama, fratele, sora, prietenele, guvernantele lor, oglinda şi, îndeosebi, gustul lor propriu. Nu trebuie să cauţi să le dai lecţii. Trebuie ca ele să le ceară; nu trebuie să faci o îndatorire dintr-o recompensă; iar în asemenea fel de studii, primul succes vine din voinţa de a reuşi. Dealtfel, dacă e nevoie absolută de lecţii în toată regula, nu mă voi pronunţa asupra sexului celui care va trebui să le dea. Nu ştiu dacă trebuie ca un maestru de dans să ţină mâna delicată şi albă a tinerei eleve, să-i arate cum să-şi ridice rochia, cum să-şi privească partenerul, cum să-şi desfacă braţele, cum să-şi ţină sânul care-i palpită; dar ştiu că pentru nimic în lume n-aş vrea să fiu acest dascăl. Prin iscusinţă şi talente se formează gustul; prin gust spiritul se deschide, pe nesimţite, pentru ideea frumosului în toate direcţiile şi, în fine, pentru noţiunile morale care sunt legate de ea. Poate că este aici unul din motivele pentru care sentimentul cuviinţei şi al cinstei apare mai de timpuriu la iete decât la băieţi; căci, dacă ai crede că acest sentiment precoce ar fi opera guvernantelor, ar trebui să nu cunoşti felul lecţiilor lor şi nici rsul spiritului omenesc. Talentul de a vorbi ocupă locul întâi în arta CAI a plăcea; numai prin el se pot adăuga noi farmece celor cu care obis- – deprinde simţurile. Spiritul nu numai că înviorează corpul, dar îl -eşte oarecum; prin succesiunea sentimentelor şi a ideilor, el ani-ază şi schimbă fizionomia; iar prin cuvântările inspirate de el, atenţia tă trează susţine multă vreme interesul asupra aceluiaşi obiect. Cred datorită tuturor acestor motive, fetele dobândesc atât de repede darul °î a flecari plăcut, pun accent în ceea ce spun chiar înainte de a. ti446a) > jar bărbaţilor le place să le asculte chiar înainte ca ele să-i poată „S-Wege; >ei pândesc primul moment al acestei inteligenţe pentru a prinde Astfel plăcerea sentimentului.

Femeile au limba flexibilă; ele vorbesc mai de timpuriu, mai uşor şi mai plăcut decât bărbaţii. Le acuzăm astfel că vorbesc mai mult: aşa trebuie să fie şi aş schimba bucuros acest reproş în elogiu; gura şi ochii au la ele aceeaşi activitate şi pentru acelaşi motiv. Bărbatul spune ceea ce ştie, femeia spune ceea ce place; pentru a vorbi, unul are nevoie de cunoştinţe, cealaltă de gust; unul trebuie să aibă drept scop principal lucrurile utile, cealaltă lucrurile plăcute. Cuvântările lor nu trebuie să aibă forme comune decât pe cele ale adevărului.

Nu trebuie deci să oprim flecăreala fetelor, ca pe a băieţilor, prin această întrebare aspră: La ce foloseşte aceasta? Ci printr-o alta, la care nu e mai uşor de răspuns: Ce efect va produce aceasta? La această primă vârstă, la care neputând deosebi încă binele de rău, nu pot judeca pe nimeni, ele trebuie să-şi impună drept lege să nu spună niciodată decât lucruri plăcute celor cu care vorbesc; şi ceea ce face mai greu aplicarea acestei reguli este faptul că ea rămâne întotdeauna subordonată celei dinţii, aceea de a nu minţi niciodată.