James Joyce ulise

Joi

— Asta nu face decât să confirme ce spuneam eu, îi spuse cu căldură lui Stephen. Şi, dacă nu mă înşel eu foarte tare, era şi spanioloaică.

— Fata regelui Spaniei, răspunse Stephen, adăugind ceva cam confuz despre adio şi rămâneţi cu bine voi cepe ale Spaniei şi prima ţară Mortu-i numită şi de la Ramhead la Sicilia erau atâtea şi atâtea de multe…

— Chiar? exclamă surprins Bloom, deşi câtuşi de puţin uimit. N-am mai auzit zvonul ăsta până acum. Se poate, mai ales că era, că a trăit acolo. Aşa zici, Spania.

Ocolind cu grijă o carte în buzunarul său Plăcerile care-i aducea aminte dealtfel de cartea de la biblioteca din strada Capelei care era cu termenul deja depăşit, îşi scoase portvizitul şi trecându-i în revistă repede diferitele lucruri conţinute, în cele din urmă…

— Fiindcă veni vorba, ce crezi, spuse, gânditor, scoţând o fotografie cam veche pe care o puse pe masă, crezi c-ar fi tipul spaniol?

Stephen fiind astfel în mod evident interpelat, îşi coborî privirile spre fotografia reprezentând o doamnă planturoasă, cu farmecele trupeşti bine scoase în evidenţă, cum s-ar zice la vedere, aşa cum se afla în plină înflorire a feminităţii, într-o rochie de seară anume decoltată pentru asemenea împrejurări spre a expune la modul liberal pieptul, cu o viziune generoasă asupra sinilor, cu buzele pline întredeschise şi dantură perfectă, stând în picioare cu multă şi evidentă demnitate alături de un pian, pe pupitrul căruia se afla în vechiul Madrid, o baladă, drăguţă în felul ei, care era pe atunci la modă. Ochii ei (ai doamnei), întunecaţi, mari, îl priveau pe Stephen părând gata să surâdă la ceva demn de toată admiraţia, Lafayette de pe strada Westmoreland, cel mai de seamă artist fotograf al Dublinului, fiind autorul acestei performanţe estetice.

— Doamna Bloom, soţia mea, prima donna, doamna Marion Tweedy indică Bloom. E făcută acum câţiva ani. în '96 sau cam pe atunci. Exact cum era atunci.

Alături de tânărul său interlocutor privea şi el fotografia doamnei acum soţia sa legitimă care, preciza el, era fiica plină de calităţi a maiorului Brian Tweedy şi care dăduse dovadă la o vârstă fragedă de calităţi remarcabile de cân-tăreaţă solistă făcându-şi chiar debutul în public când număra abea şaisprezece ani. în ce priveşte faţa era cât se poate de asemenea cu modelul însă nu punea în valoare cum se cuvine silueta ei care era pe drept cuvânt remarcată de obicei şi nu apărea în adevăratele ei avantaje în toaleta aceasta. Ar fi putut, spunea el mai departe, să reprezinte întreg ansamblul, ca să nu mai insistăm asupra anumitor volume şi curbe opulente ale El însuşi fiid t n timpul său liber, îşi p să întârzie asupra formelor feminine în general şi privite în desfăşurarea lor pentru că întâmplarea făcea ca nu mai devreme decât chiar în acea după amiază admirase statuile acelea greceşti, nişte opere de artă desă-vârşit executate, la Muzeul Naţional. Marmura de ar fi putut reproduce farmecul originalului, umerii, spatele, întreaga simetrie. Restul, într-adevăr, mda, puritanismul. Şi cu toate acestea, virtutea Sfântului losif, nu-i aşa… în vreme ce o fotografie n-ar izbuti niciodată pentru că nu e artă, într-un cuvânt.

Însufleţit acum de-a dreptul i-ar fi plăcut să urmeze şi el exemplul bătrânului matroz şi să lase poza la vedere eâteva minute să vorbească singură şi să-i dea dreptate în ce spunea şi simţea el… astfel ca şi ceilalţi să-i soarbă frumuseţea, prestanţa ei de artistă scenică fiind, sincer vorbind, spectacol în sine pe care aparatul de fotografiat n-ar fi reuşit niciodată să-l reproducă întocmai. însă aşa ceva n-ar fi intrat în normele de bună cuviiţă di u, după ploaie, cum ar veni, vreme bună… Şi simţea parcă şi un fel de mică nevoie să urmeze şi el exemplul o voce lăuntrică cerându-i să satisfacă o oarecare necesitate punându-se în mişcare. Cu toate acestea, rămase locului aruneând doar o privire asupra fotografiei uşor îndoite pe lângă acele curbe opulente, şi nu s-ar fi putut spune că o strica faptul că era puţin boţită, cu toate acestea, şi apoi abătându-şi în lături privirile mângâietoare cu intenţia de a nu spori eventuala jenă a celuilalt în timp ce cântărea simetria acelui generos embonpoint. De fapt uşoara patină de murdărie de pe fotografie nu făcea decât sări adauge farmecului, ca şi în cazul lenjeriei puţin murdare, care e la fel de plăcută ca şi nouă, mult mai plăcută de fapt, cu scrobeala trecuţi. Ce-ar fi ca ea să nu fi fost acasă când el?… m-am uitat să văd lampa aprinsă aşa cum îmi spusese ea, îi trecu atunci prin minte dar doar aşa îţi treacăt pentru că pe urmă îşi aduse aminte de' patul mototolit aşa cura îl văzuse dimineaţa etcetera şi cartea aia cu Ruby şi cu mă-tu-n-pisoză (sic) care trebuie să fi căzut cum se şi cuvenea suficient de aproape de oala de noapte domestică împreună cu scuzele lui Lindley Murray.

Tovărăşia acestui tânăr îi era bine înţeles plăcută, un băiat cult, distingue, şi impulsiv pe deasupra, de departe un om de calitate, deşi n-ai fi zis că ar fi fost… şi cu toate acestea, da puteai să-ţi dai seama că da. Pe lângă aceasta, spusese că fotografia e grozavă, ceea ce, orice s-ar fi putut spune, şi era, cu toate că în momentul de faţă ea era mult mai corpolentă. Şi de ce nu? Se vânturau tot soiul de minciuni ipocrite despre chestiunile de felul acesta şi dezonoarea pe toată viaţa inclusiv scandalul în ziare despre vechea poveste cu neînţelegerile conjugale şi pretinsa legătură ilicită cu profesorul de golf sau cântăreţul la modă în loc să fim oneşti şi lipsiţi de prejudecăţi în privinţa unei asemenea chestii. Cum le-a fost sortit să se întâlnească şi cum s-a născut o apropiere între ei doi astfel îneât numele lor au ajuns să fie legate în ochii opiniei publice şi toate astea spuse în gura mare la tribunal împreună cu tot felul de scrisori pline de expresii dulcege şi compromiţătoare, care să nu mai lase nici un echivoc, ca să se poată demonstra că coabitau făţiş de două sau trei ori pe săptămână în vreun bine cunoscut hotel din cine mai ştie ce staţiune şi relaţiile dintre ei după ce lucrurile îşi reluaseră cursul normal, au devenit la vremea lor de natură intimă. Pe urmă sentinţa cu previziunea că dacă după un anumit termen şi procurorul care să dovedească din ce cauză da, şi el ne-putând demonstra contrariul, şi sentinţa cu suspendare rămânând definitivă. însă în privinţa aceasta cei doi delicvenţi, nemaiavând desigur ochi decât unul pentru altul, puteau să-şi permită să ignore toată chestia, cum au şi făcut-o de altfel până când toată chestia a trecut în mâinile unui avocat care a prezentat în termen legal o plângere în numele părţii prejudiciate. El, Bloom, se bucurase de privilegiul de a se fi aflat în preajma regelui neîncoronat al Elinului în carne şi oase când s-au petrecut lucrurile în acel eveniment cu adevărat istoric când oamenii de încredere ai liderului azi prăbuşit – şi care a rămas în ochii publicului pe poziţie până la ultima picătură chiar şi atunci când mantia adulterului îi căzuse grea peste umeri – când oamenii lui în număr de zece sau doisprezece sau poate chiar şi mai mulţi pătrunseseră în tipografia Neînvinsului sau nu era Irlanda unită (o denumire, nu-i aşa, câtuşi de puţin potrivită) şi au spart casetele cu litere cu ciocanele sau aşa ceva ca urmare a unor izbucniri calomnioase ieşite din penele înveninate ale scribilor o'brieniţi, care de obicei nu făceau decât să răscolească noroiul, cu privire la moralitatea privată a fostului tribun. Deşi atunci era în chip evident un om mult schimbat, el mai păstra ceva din personalitatea aceea impunătoare, chiar dacă îmbrăcat neglijent ca de obicei, dar tot cu expresia aceea hotărâtă care le impunea ezitanţilor până când au descoperit spre marea lor dezorientare că idolul lor avea picioarele de lut, lucru pe care, de altminteri, ea fusese prima să-l intuiască. Cum lucrurile se încălziseră bine în confuzia generală Bloom încasase o uşoară lovitură provenind de la un ghiont agresiv din cotul unui individ din mulţimea care se congregase în chip natural cu această ocazie localizată undeva în golul stomacului, din fericire însă fără a prezenta un caracter de gravitate. Pălăria lui (a lui Parnell) îi fusese în mod inadvertent zburată de pe cap şi, ca să consemnăm un alt detaliu strict istoric, Bloom fusese cel care o ridicase din înghesuială după ce fusese martorul acestei împrejurări cu gândul să i-o restituie (şi chiar i-a restituit-o cu cea mai mare celeritate) care, acela, gâfâind şi cu capul descoperit şi cu gândul foarte departe de pălăria sa în clipele acelea, fiind un gentleman înnăscut conştient de drepturile şi datoriile sale de cetăţean, el, de fapt, intrând în toată combinaţia aceasta mai mult de dragul gloriei decât pentru orice altceva, un om la care se cunoştea de la o poştă calitatea, care-i intrase în sânge încă din fragedă copilărie de pe genunchii mamei sale sub forma că ştia instinctiv ce sunt bunele maniere, lucru care s-a şi văzut imediat pentru că s-a întors spre donatorul obiectului şi i-a mulţumit cu un aplomb desăvârşit spunând, Mulţumesc, domnul meu: deşi pe un ton foarte diferit de cel folosit de podoaba profesiunii juridice al cărui aeoperământ de cap Bloom îl îndreptase mai devreme în cursul zilei de azi, istoria repe-tându-se, dar cu o deosebire: după înmormântarea unui prieten comun când îl lăsaseră singur în gloria lui după mohorâta ceremonie în care-i încredinţaseră mormântului rămăşiţele pământeşti.

Pe de altă parte ceea ce-l irita mai mult în sinea lui erau glumele nesărate ale birjarilor şi aşa mai departe, care luau totul uşor, râzând prosteşte, pretinzând că sunt în stare să înţeleagă orice, că de ce şi de unde, şi în realitate neştiind nici ei pe ce lume sunt, asta fiind o chestiune strict pentru cele două părţi interesate afară de cazul că s-ar fi dovedit că soţul legitim s-ar fi întâmplat să fie complice datorită vreunei scrisori anonime de la obişnuitul turnător de tip băiatul Jones, care cică se întâmplase să dea peste ei la momentul culminant în postură amoroasă unul în braţele celeilalte atrăgând cum s-ar spune atenţia asupra comportării lor nepermise şi toate ducând la un scandal conjugal şi frumoasa vinovată cerşind iertare de la domnul şi stăpânul ei în genunchi şi promiţând că va întrerupe legăturile şi că nu-i mai primeşte vizitele dacă numai soţul rănit ar trece cu vederea şi ar lăsa uitării trecutul, cu lacrimi în ochi deşi poate că în vremea asta ve-nindu-i să-i scoată limba, întrucât era foarte posibil să fi fost mai mulţi alţii. El personal, fiind un sceptic, credea, şi nu se sfia câtuşi de puţin s-o spună sus şi tare, că bărbatul, sau bărbaţii la plural, erau totdeauna gata să se înscrie pe lista câte unei doame, chiar presupunând de dragul discuţiei că ar fi fost cea mai bună soţie din lume şi că s-ar fi înţeles foarte bine între ei când ea, neglijându-şi îndatoririle, ar fi preferat să se declare plictisită de viaţa conjugală, şi s-ar fi simţit ispitită să încerce fiorurile unui desfrâu politicos ei gata să o preseze cu atenţiile lor cu intenţii nu prea curate, rezultatul fiind că atenţiile ei ajung să se centreze spre un altul, cauza multor asemenea liai-sons fiind încă faptul că femei căsătorite încă atrăgătoare care merg pe frumoasa vârstă de patruzeci de ani şi bărbaţi mai tineri, fără îndoială, aşa cum mai multe cazuri celebre de nebunie amoroasă feminină au dovedit-o cu prisosinţă.

— Uiise, voi. II

Era mare păcat că un tânăr atât de înzestrat în ce priveşte calităţile intelectuale cum era în mod evident interlocutorul său îşi pierdea timpul preţios cu femei pierdute care ar fi putut şi să-l procopsească şi cu cine ştie ce bucurie care să-l ţină viaţa întreagă. în ce priveşte fericirea unică avea probabil să-şi ia o nevastă într-o bună zi atunci când domnişoara Cuvenită abia avea să apară în. scenă dar între timp societatea doamnelor era o condiţio sine qua non, deşi el avea cele mai grave îndoieli, nu că ar fi vrut într-o cât de mică măsură să-l tragă de limbă pe Stephen în legătură cu domnişoara Ferguson (care s-ar fi putut foarte bine să fi fost astrul anume care să-l fi atras în Irishtown la o oră atât de devreme dimineaţa) cât dacă anume el găsea cine ştie ce satisfacţie în chestii de felul unor amoruri platonice juvenile şi în societatea vreunor domnişorici cu nasul pe sus fără o para de două sau trei ori pe săptămână cu toată vorbăria preliminară obişnuită cu complimente şi plimbări ţinându-se de braţ „ca îndrăgostiţii şi flori şi bomboane. Cu adevărat păcat când te gândeşti că n-are nici casă sau cămin, jupuit de vreo proprietăreasă mai rea ca o mamă vitregă la vârsta lui. Lucrurile astea ciudate pe care le scotea aşa pe neaşteptate constituiau o atracţie pentru cel mai vârstnic, care era cu câţiva ani bunişori mai în vârstă sau ar fi putut foarte bine să-i fie tată. însă ceva substanţial tot ar fi trebuit să mănânce, măcar un ou bătut cu bătrâna hrană maternă în stare pură, sau, în lipsă de aşa ceva, măcar rotundul ou fiert moale.

— La ce oră ţi-ai luat masa de seară? chestiona el silueta subţire şi faţa obosită chiar dacă lipsită de riduri ce-i sta înainte.

— Cândva ieri, spuse Stephen.

— Ieri, exclamă Bloom, până când îşi aminti că de fapt era acum mâine, vineri. A, vrei să spui că-i trecut de douăsprezece.

— Alaltăieri, spuse Stephen corectându-se singur. Literalmente uluit de această informaţie, Bloom rămase pe gânduri. Deşi nu vedeau lucrurile întru totul cu aceiaşi ochi, o oarecare apropiere s-ar fi putut stabili totuşi între ei, ca şi cum gândurile lor ar fi călătorit, să spunem aşa, cu acelaşi tren de gândire. Când la vremea lui se dedase şi el la activitatea politică, acum mai multe zeci de ani, când fusese chiar un quasi aspirant la onorurile parlamentare în zilele lui Foster-gloanţe-oarbe el însuşi îşi amintea acum întorcându-se spre timpurile de atunci (lucru care constituia în sine o sursă de reale satisfacţii) că nutrise şi el un fel de admiraţie involuntară pentru exact aceleaşi idei radicale. De pildă, când problema evacuării arendaşilor şi chiriaşilor atunci la începuturile ei, începuse totuşi să preocupe în mare măsură minţile oamenilor, chiar dacă – lucru Ja care se înţelege de la sine – nu contribuise cu nici un penny şi nici nu-şi plasase în mod absolut speranţele în lozincile lor, din care unele nici n-ar fi rezistat la critică, el încă de la început în principiu în orice caz simpatizase cu totul la cauza: ţăranii la casele lor, considerând că asta reprezenta şi tendinţa opiniei publice, constituind însă din partea lui o parţialitate totuşi da care, atunci când îşi înţelesese greşeala, se vindecase parţial în consecinţă, şi chiar se simţise îndemnat să meargă un pas mai departe decât Michael Davit în zgomotoasele teorii pe care acesta le preconiza într-o vreme ca reprezentant al mişcării înapoi la pământuri, şi aceasta era şi unul din motivele pentru care reacţiona atât de violent la insinuările care-i fuseseră făcute într-un chip atât de impertinent la întrunirea clanurilor la barul lui Barney Kiernan, astfel încât, deşi el personal era un mare neînţeles şi în realitate cel mai paşnic dintre muritori, repetăm aceasta, se abătuse de la comportamentul său obişnuit până la a-i (la modul metaforic) da una peste bot cu toate că în ce priveşte politica propriu zisă el era cât se poate de conştient de daunele invariabil provocate de propagandă şi manifestările de animozitate reciprocă şi de mizeria şi suferinţele care decurgeau de Ia sine asupra tinerilor înzestraţi mai ales, într-un cuvânt distrugerea tocmai a celor mai buni.

Oricum însă, cântărind argumentele pro şi contra, ţi-nând seama de faptul că se apropiau ceasurile unu, era într-adevăr vremea să ne gândim la culcare. Partea delicată era că era riscant să-l ducă cu el acasă întrucât ar fi putut urma anumite eventualităţi (existând o anumită persoană care şi-ar fi putut avea manifestările ei temperamentale) şi ar fi putut da lucrurile complet peste cap ca în noaptea când avusese proasta inspiraţie să aducă acasă un dine (de rasă necunoscută) rănit la o labă, nu că acum ar fi fost un caz absolut identic sau invers, cu toate că şi el se rănise la mână, la Terasa Ontario, aşa cum îşi aducea foarte bine aminte, pentru că fusese şi el de faţă ca să zicem aşa. Pe de altă parte era din toate punctele de vedere mult prea târziu să se mai gândească la Sandymount sau Sandycove astfel că se găsea într-o oarecare dilemă în ce priveşte care dintre cele două alternative… Totul părea să indice faptul că îi incumba lui să profite din plin de prilejul acesta, cântărind bine faptele. Impresia lui iniţială fusese că era un om cam rezervat şi nu din cale afară de dispus la efuziuni dar într-un fel părea că se desgheaţă. în primul rând s-ar fi putut foarte bine să nu manifeste, cum să zicem, entuziasm, la o asemenea idee, dacă i-ar fi fost propusă, şi ceea ce îl necăjea mai ales era că nu ştia prea bine cum să ajungă acolo sau în ce termeni să o formuleze, presupunând că i-ar fi acceptat sugestia, întrucât i-ar fi făcut personal mare plăcere dacă i-ar fi permis să-i avanseze o sumă sau ceva obiecte din garderoba sa daca s-ar fi găsit ceva potrivit. în orice caz, termină el prin a conchide evitând pentru moment să se mai gândească la precedente, o ceaşcă de cacao şi un culcuş cum o fi pentru noapte plus o pătură sau două, şi-un pardesiu împăturit ca pernă. Cel puţin avea să fie în siguranţă pe mâini bune şi la căldurică, ca o felie de pâine pe grătar la prăjit. Nu vedea ce rău ar fi fost în asta bineînţeles cu condiţia să nu se iste vreun scandal. Oricum trebuia să preia iniţiativa, întrucât sufletul acesta dedat plăcerilor, fără ca-pătâi aşa cum era, şi care părea lipit de scaunul lui. nu manifesta nici un fel de grabă să ia drumul acasă spre iubitul său Queenstown şi era cât se poate de probabil că cine ştie ce bordel dracului cu frumuseţi scoase la pensie jos pe strada Sheriff ar fi fost adresa cea mai plauzibilă a acestui personaj echivoc în următoarele câteva zile, acolo când zgândărindu-le sensibilitatea (sirenelor) cu anecdote explozive cu revolvere şi călduri tropicale calculate să îngheţe sângele în vine oricui când mângâindu-le farmecele planturoase între timp la modul cel mai direct acompa-niindu-se cu mari libaţiuni din licorile astea îndoielnice şi cu obişnuitele lăudăroşenii ieftine despre sine însuşi cum ar fi ştii tu cine sunt eu şi doi de x fiind numele şi adresa mea, aşa cum se şi spune passim în cuvintele Doamnei Algebra. în acelaşi timp îi venea în sinea sa să râdă în legătură cu replica ce i-o dăduse campionului plăgilor sfinte cum că Dumnezeul lui fusese şi el evreu. Oamenii mai rabdă să fie muşcaţi de lup dar lucrul care-i scoate pur şi simplu din sărite e să se vadă muşcaţi de oaie. Punctul cel mai vulnerabil de altfel al bâândului Achile. Dumnezeul tău tot evreu a fost, pentru că cei mai mulţi dintre ei par să-şi închipuie că a venit din Carrick-on-Shannon sau de pe undeva din comitatul Sligo.

— Iţi propun, sugeră în cele din urmă eroul nostru, după matură reflecţie în vreme ce-şi reintroducea în buzunar din prudenţă fotografia ei, întrucât e cam închis aici, să vii cu mine să vedem ce facem. Locuinţa mea e foarte aproape de aici. Nu poţi să bei chestia asta. Stai niţel. Plătesc eu.

Planul cel mai bun fiind în mod limpede'să evacuieze locul, restul fiind apoi să navigheze în aer liber, făcu un semn, în vreme ce-şi punea în buzunar din prudenţă fotografia, patronului stabilimentului care însă nu părea să…

— Da, ăsta-i cel mai bun lucru, îl asigură pe Stephen, pentru care Ja drept vorbind Capul de Bronz sau acasă la el sau oriunde altundeva era mai mult sau mai puţin…

Tot soiul de planuri utopice fulgerau prin mintea sa (a lui Bloom) preocupată. Cultura (cea adevărată), literatura, ziaristica, ştirile cu titluri mari, publicitatea la zi, staţiunile balneare şi turneele de concerte în staţiuni balneare din Anglia cu săli de teatru pline, refuzând banii, duete în italiană cu un accent perfect natural şi o mulţime de alte lucruri, nici o nevoie desigur să spunem lucrurile astea în gura mare pentru toată lumea şi pentru soţia sa şi cu puţin noroc. Un prilej potrivit, asta era tot ce-i trebuia. Pentru că avea el aşa un fel de bănuială că avea şi el vocea lui taică-su ca să-i îndreptăţească asemenea speranţe şi lucrul părea limpede că o are aşa încât n-ar fi fost rău deloc n-avea ce să strice, să-mpingă discuţia înspre această chestie doar ca să…

Birjarul citea din ziarul pe care şi-l însuşise că fostul vicerege lordul Cadogan, prezidase dineul asociaţiei birjarilor de trăsuri, undeva la Londra. O tăcere întreruptă doar de un căscat sau două însoţiră acest anunţ pasionant.

Apoi bătrânul specimen din colţ căruia părea să-i fi rămas

0 scânteie de vitalitate citi că sir Anthony MacDonnell plecase din Euston îndreptându-se spre conacul primului secretar sau ceva în genul acesta. Şi la această informaţie captivantă ecoul răspunse spunând de ce.

— Dă-ne-ncoace să vedem şi noi ce-i cu literatura asta, bunicule, interveni bătrânul marinar, manifestând oarecare firească nerăbdare.

— Şi chiar cu dragă inimă, răspunse bătrâiorul căruia

1 se adresa astfel.

Matrodul pescui dintr-o cutie pe care o avea asupra lui o pereche de ochelari cu lentile mari verzui pe care şi-o agăţă foarte laborios peste nas şi peste ambele urechi.

— N-o duci bine cu ochii? întrebă simpaticul personaj care semăna ou notarul municipal.

— Păi, răspunse străbătătorul mărilor cu barba încâl-cită, care după toate aparenţele era în felul său modest un individ cu preocupări literare, privind acum prin hublouri verzi-ca-marea cum bine s-ar fi putut descrie expresia sa în momentul acela, mă folosesc de lentile când citesc. Nisipurile din Marea Roşie mi-au cauzat. Odată puteam să citesc o carte şi pe-ntuneric, ca să zicem aşa. Bucuriile din O Mie Şi Una De Nopţi era cartea mea favorită şi Roşie ca Roza e Ea.

La care îşi despături ziarul netezindu-l cu palma şi se adinei în studiul Dumnezeu ştie cărei chestiuni, unul găsit innecat, sau performanţele lui King Willow, Iremonger, care realizase o sută şi ceva de puncte pentru Notts, în a doua rundă şi încă neeliminat vreme în care patronul (cu totul ignorând echipa Iremonger) era intens preocupat să-şi scoată o gheată în aparenţă nouă sau poate de ocazie care-l strângea în mod evident, căci bombănea împotriva celui cine-o fi fost care i-o vânduse, şi toţi ceilalţi de faţă care mai erau deajuns de trezi, judecind adică după expresia feţei lor, se mulţumeau să privească mohorâţi sau să schimbe câte o remarcă fără urmare.

Ca să scurtăm povestea, Bloom înţelegând cum stăteau lucrurile, fu primul care se ridică în picioare întrucât călătorului îi sade bine cu drumul după ce întâi şi în primul rând, el ţinându-şi cu scrupulozitate cuvântul că el avea să plătească nota, îşi luase măsura înţeleaptă de precauţie să-i facă în taină semn patronului ca indiciu tocmai cât trebuia de neostentativ când ceilalţi nu se uitau în sensul că suma datorată avea să-i revină, efectuând un total general de patru pence (valoare pe care o depuse discret în patru monede de aramă, literalmente ultimii mohicani) el localizând în prealabil pe lista de preţuri tipărtă expusă în faţa lui pentru oricine ştie să citească în cifre distincte, cafea 2 penny, produse de patiserie idem, şi la drept vorbind va-lorând dublu în felul lor, aşa cum ar fi spus Wetherup.

— Haide, îl sfătui el, pentru a închide această seance. Constatând că şiretlicul avuse:;e succes şi că drumul era liber, părăsiră adăpostul sau stabilimentul împreună şi odată cu el şi societatea cu totul de elite alcătuită din marinarul şi compania pe care nimic mai de mici proporţii decât un cutremur de pământ i~ar fi putut scoate din starea lor de dolce far niente. Stephen care mărturisi că se simţea încă foarte prost şi cam ameţit, se opri în, pentru o clipă… uşă, ca să…

— Un lucru pe care nu l-am înţeles niciodată, spuse el, ca să fie original aşa nepremeditat, de ce pun ăştia mesele cu dosul în sus noaptea… adică scaunele cu picioarele-n sus pe mese în cafenele.

La care ifnpromptu marele Bloom niciodată luat pe nepregătite replică fără nici un moment de ezitare, spunân-du-i de-a dreptul:

— Ca să măture duşumeaua dimineaţa.

Spunând acestea se roti svelt, urmărind cu toată sinceritatea, şi în acelaşi timp parcă scuzându-se, să se plaseze la dreapta tovarăşului său, o obişnuinţă a lui, de altfel, partea din dreapta fiind, ca să folosim'o formulă clasică,' partea sa vulnerabilă a lui Achile. Aerul nocturn era se putea spune cu certitudme o adevărată bucurie să-l respiri, deşi Stephen nu era prea sigur pe propriile lui încheieturi.