James Joyce ulise

Traversă strada Westmoreland când S-ul cu apostrof trecu prin faţa lui târşâindu-şi picioarele. Magazinul de. biciclete Hover. Astăzi sunt cursele. Cât a trecut de atunci? Anul ia care a murit Phil Gilligan. Eram pe strada

Lombard, în cartierul de vest, atunci. Stai niţel, eu eram ia firma lui Thom. Amcăpătat slujba la Wisdom Hely în anul când ne-am căsătorit. Şase ani. Acum zece ani: în nouăzecişipatru a murit el dă, aşa e, când a fost focul cel mare de la Arnott, Val' Dâllon era primar. Dineul de îa Glencree. Consilierul Robert O'Reilây care şi-a turnat paharul de porto în supă înainte de a da semnalul de pornire. Fâeaşfleaş ce-şi mai hrănea cu lichid persoana. N-ai fi putut s-auzi nici ce cânta orchestra. Pentru ce-am primit până acum la masa aceasta să ne facă Domnul. MiHy erafetiţă mică atunci. Molly avea taiorul acela cenuşiu elefant cu brandenburguri. Era un taior cu croială bărbătească şi cu nasturi ascunşi. Ei nu-i plăcea pentru' că eu mi-am scrântit gliezna în prima zi când şi I-a pus: la picnicul corului pe muntele Sugarloaf. Ca şi cum din cauza asta. Pălăria de gală a bătrâhul'ui Gbodwin dată cu o chestie lipicioasă. A fost şi picnicul muştelor atunci. N-a mai avut rochie ca aia. I se mula ca o mănuşă, la umeri, la şolduri. Tocmai începuse să se facă durdulie bine. Plăcintă cu carne de iepure am avut atunci la masă. Se uitau toţi după ea.

Fericit. Mai fericit atunci. m Ce bine era în od aceea cu tapetul de hârtie roşie de la Dockrell, un şiâing;i nouă pence duzina. Noaptea când făcea Milly baie. Cumpăram săpun, american; fiori de soc. Ce miros plăcut avea apa din cadă. Şi ce nostimă era, săpunită toată. Da pe atunci era frumoasă. Acuma – fotografiile. Atelierul de dagherotipie de care mi-a povestit tata, săracul. E o înclinaţie ereditară.

Mergea pe marginea trotuarului.

Şuvoiul vieţii. Cum îl chema pe individul acela care semăna cu un preot şi care se uita întotdeauna cu coada ochiului când trecea? Ochi slabi, ca o femeie. S-a oprit la Citron, pe promenada sfântul Kevin. Pen şi mai cum. Pendennis? Mă lasă memoria. Pen?… sigur, au trecut ani de atunci. Zgomotul tramvaielor probabil. La urma urmelor, dacă nici el nu şi-a adus aminte la tipografie acolo de numele şefului de ecliipă pe careul vede în fiecare zi.

Bartell d'Arcy era tenorul, tocmai începuse să se afinne pe atunci. O conducea acasă după repetiţii. Un tip r îngâmfat cu mustaţa dată cu ceară. I-a dat cântecul acela Vântul care suflă dinspre miazăzi.

Ce vânt era în noaptea când m-am dus s-o iau când era reuniunea lojii în chestia cu tichetele de loterie atunci după concertul lui Goodwin în sufrageria de gală sau sala cu panouri de la reşedinţa primarului. El şi cu mine în spate. Foile cu partitura ei mi-au zburat din mână pe lângă gardul liceului. Am avut noroc că nu s-au. Lucruri din astea ei îi strică tot cheful pe toată seara. Profesorul Goodwin care-o ţinea de braţ, în faţă. Nu prea mai era sigur pe picioroangele lui, bietul bătrânel. Concertele de adio. în mod irevocabil ultimele apariţii pe scenă. Poate luni de zile sau poate pentru totdeauna. Mi-aduc aminte cum râdea ea în vânt, cu gulerul ei larg ridicat. La colţul cu bulevardul Harcourt mai ştii ce furtună? Brrfu! I-a suflat în sus fustele şi boa-ul de la gât aproape l-a sufocat pe bătrânul Goodwin. Se făcuse roşie-roşie la faţă de vânt. Mi-aduc aminte, când am ajuns acasă am stârnit focul şi am fript bucăţile de piept de berbec pentru un supeu în toată regula şi cu sos de Chutney cum îi plăcea ei. Şi cu rom fierbinte. Din faţa căminului o vedeam în dormitor cum îşi desfăcea corsetul. Albă.

Cum fâşâia şi pe urmă cădea moale corsetul ei pe pat. Era întotdeauna cald încă de la căldura ei. îi plăcea să şi-l desfacă singură. A stat pe urmă până după două, să-şi scoată acele din păr. Milly culcuşită în pătucul ei. Fericit. Fericit. Asta a fost noaptea când…

— O, domnule Bloom, ce mai faceţi?

— A, ce mai faceţi, doamnă Breen?

— N-ar avea rost să mă plâng. Cum se mai laudă Molly? N-am mai văzut-o de o veşnicie.

— Roşie în obrăjori, spuse domnul Bloom vesel. Ştiţi, Milly are acum o slujbă la Mullingar.

— Ei, fugi! Trebuie că se umfă-n pene!

— Da, la un atelier fotografic acolo. Şi se simte în elementul ei. Şi-ai dumneavoastră?

— S-au făcut mărişori, spuse doamna Breen. Câţi o fi având? Unul nou nu se vede.

— Sunteţi în negru, văd. N-aţi avut…

— Nu, spuse domnul Bloom. Vin tocmai de la o înmormântare.

Prevăd că toată ziua azi au să mă piseze. Cine-a murit, când şi de ce a murit? Astea-s întrebări de care nu scapi orice ai face.

— O, Doamne, spuse doamna Breen. Sper că nu era o rudă apropiată, La urma urmelor, hai să-i câştig compasiunea.'

— Dignam, spuse domnul Bloom. Un vechi prieten. A murit pe neaşteptate, săracul. Boală de inimă, cred. Azi-dimineaţă a fost înmormântarea.

Îngropăciunea ta mâine

Când vrei prin lanul de secară s-o iei

Tarara bumbum

T arară…

— Trist să pierzi un prieten vechi, spuseră melancolic ochii femeieşti ai doamnei Breen.

Acum, ajunge cu asta. S-o luăm încetişor: soţul.

— Şi domnul şi stăpânul dumneavoastră?

Doamna Breen îşi ridică ochii mari, amândoi. I-au rămas frumoşi.

— O, să nu mai vorbim, spuse ea. Face nişte lucruri de stă pisica în coadă. E aici înăuntru cu cărţile lui de drept, caută nu ştiu ce la legile de calomnie. Mie mi-a scos peri albi. Staţi să vă arăt.

Miros de supă de cap de viţel caldă şi miresme de rulade proaspete cu dulceaţă se revărsau dinspre patiseria Harrison. Aburul acesta de amiază îi gâdilă plăcut cerul gurii domnului Bloom. Ca să faci un aluat bun e nevoie de unt, făină din cea mai bună, zahăr de Demerara, altminteri îi simţi gustul la ceai cald. Sau de la ea vine? Un măturător desculţ se oprise în faţa grilajului de la ferestruică trăgând în piept aburii mirositori. îşi mai înşeală foamea şi el. O fi plăcere sau dimpotrivă suferinţă? Masă de-o para la azil. Cuţitul şi furculiţa prinse cu lanţul de masă.

Deschizându-şi poşeta, piele plesnită; acul de păr; ar trebui să aibă o apărătoare în vârf chestiile astea. Ţi-o bagă drept în ochi în tramvai. Cotrobăia acolo. Bani. Vrei şi dumneata o băncuţă? Intră în toate furiile altfel dacă pierd şase pence. Face-un tapaj de scoală şi morţii. Şi bărbatu-său ăsta, care-i face viaţa amară. Unde-s ăia zece şilingi care ţi i-am dat luni? Nu cumva-ţi hrăneşti şi familia lui frate-tu din banii mei? Batistă murdară; sticluţă de doctorii. A căzut ceva, o pilulă. Ce-o fi căutând?…

— Trebuie că se apropie luna nouă, spuse ea. Atunci îi apucă întotdeauna. Ştiţi ce-a făcut astă-noapte?

Mâna ei îşi opri căutarea. Ochii i se fixară asupra lui, măriţi de nelinişte, dar surâzând totuşi.

— Ce? întrebă domnul Bloom.

Las-o să vorbească. Priveşte-o drept în ochi. Cred tot ce-mi spui. Ai încredere în mine.

— M-a trezit la miezul nopţii, spuse ea. A visat urât, a avut un coşmar.

Indiges.

— Zicea că asul de pică urcă pe scară spre el.

— Asul de pică! spuse domnul Bloom. Scoase din poşetă o carte poştală îndoită.

— Uitaţi-vă la asta, spuse. A primit-o azi-dimineaţă. 165

— Ce-i asta? spuse domnul Bloom luând cartonaşul.

— K. K.: caca, spuse ea. Cineva umblă să-l scoată de tot din sărite. Ruşine să le fie, oricine-ar fi.

— Chiar, spuse domnul Bloom. Ea luă înapoi cartea poştală oftând.

— Şi acuma, s-a dus la domnul Menton, la cabinet. Zice că deschide proces pentru zece mii de lire daune.

Îndoi la loc cartea poştală în poşeta ei meschină şi închise cu pocnet fermoarul.

Aceeaşi rochie albastră de serj cu care era şi acum doi ani, a început să prindă luciu. Nu mai e ce-a fost odată. Şi laţele astea de păr pe după urechi. Şi toca asta ca vai de capul ei, i-a atârnat trei struguri acolo s-o facă mai de Doamne ajută. Pretenţii de eleganţă. Şi când te gândeşti că pe vremuri ştia să se îmbrace cu gust. Ce riduri în jurul gurii. Doar cu un an sau doi mai mare ca Molly.

Ai văzut cum s-a uitat la ea femeia aia care-a trecut. Ce cruzime. Sexul crud.

O privea încă, ascunzându-şi nemulţumirea în spatele acestei priviri. Aburi pipăraţi de supă de cap de viţel, de supă de vacă, de supă de carne cu condimente. Mi-e şi foame. Fărâmituri de pişcoturi pe plastronul rochiei, o crustă de zahăr pudră i s-a prins pe obraz. Tartă de rubarbă cu umplutură bogată, gem de fructe. Jossie Powell

0 chema ca fată. La Luke Doyle acasă, în Dolphin's Barn, jucam şarade. K. K.: caca.

Să schimb vorba.

— O mai vedeţi pe doamna Beaufoy? întrebă domnul Bloom.

— Pe Mina Purefoy? spuse ea.

Eu mă gândisem la Philip Beaufoy. Clubul Playgoers. Matcham se mai gândeşte deseori la lovitura de maestru. Am tras de lanţ? Da. Ultimul act.

— Da.

— Am trecut pe-acolo acuma în drum spre casă să-n-trcb dacă în sfârşit. E la maternitate, pe strada Holles. m Doctorul Horne a dus-o acolo. De trei zile în dureri.

— O, spuse domnul Bloom. îmi pare rău c-aud asta.

— Da, spuse doamna Breen. Şi casa plină de copii dincoace. E o naştere foarte grea, mi-a spus infirmiera.

— O, spuse domnul Bloom.

Privirea lui grea, compătimitoare, îi sorbea spusele. Limba îi forma sunete de simpatie. Ţ! Ţ!

— Îmi pare rău de ce-mi spuneţi, zise. Sărmana da ea! Trei zile! Trebuie să fie groaznic.

Doamna Breen dădu din cap.

— Marţi a început…

Domnul Bloom o strânse uşor de cot să-i atragă atenţia.'

— Atenţie! Să treacă dumnealui.

O siluetă osoasă înainta pe marginea trotuarului venind dinspre chei, cu privirea extatică pierdută în lumina soarelui prin lornionul prins de o panglică groasă. O pălărioară minusculă îi strângea capul ca o calotă. Atârnân-du-i de braţ o manta împăturită, un baston şi o umbrelă

1 se legănau în ritmul paşilor.

— Uitaţi-vă la el, spuse domnul Bloom. Ocoleşte totdeauna spre rigolă felinarele. Fiţi atentă!

— Cine e, dacă-mi e îngăduit să întreb, spuse doamna Breen. E ţicnit?

— Îl cheamă Cashel Boyle O'Connor Fitzmaurice Tisdall Farell, spuse domnul Bloom surâzând. Uitaţi-vă!

— Are la nume să-i ajungă, spuse ea. Azi-mâine, aşa ajunge şi Denis.

Se întrerupse brusc.

— Uite-l şi pe el, spuse. Trebuie să mă duc după el. La revedere. Dragostea mea lui Molly, nu uitaţi?

— Sigur că nu, spuse domnul Bloom.

O urmări cum se strecoară printre trecători către vitrinele magazinelor. Denis Breen, într-o jiletcă sărăcuţă şi cu pantofi de pânză albaştri ieşea târşâindu-şi picioarele de la Harrison strângând sub braţ două tomuri imense. Pe-ăsta-l bate vântul. Ca pe vremuri. O lăsă să-l abordeze fără surpriză şi-şi împinse barba căruntă şi neîngrijită spre ea, şi falca de jos îi clămpănea şleampătă când începu să-i spună ceva cu seriozitate.

Meshuggeh. Şi-ăsta-i într-o ureche.

Domnul Bloom porni din nou mai departe, sprinten,” conştient, în faţa lui, în soare, de calota strimtă, de bastonul, umbrela, mantaua atârnând, legănându-se. E-ntr-una din zilele lui mari. Fii atent! Acuma mai ocoleşte unul pe dinafară. E şi ăsta un fel de a trece prin lume. Şi-ălălalt ţicnit care se fofilează de dincolo zdrenţăros şi murdar. Rău trebuie s-o mai ducă ea cu ăsta.

K. K.: caca. Aş jura că-i Alf Bergan sau Richie Goul-ding. I-au scris-o ca să se mai distreze, la cârciuma la Scotch House, pariez pe ce vrei. Se duce la Menton, la cabinet. Ăla cu ochii lui de peşte mort, să stea să se holbeze la cartea aia poştală. Ar merita să fii de faţă.

Trecu pe lingă Irish Times. S-ar putea să mai fie şi alte răspunsuri aici. Mi-ar plăcea să le scriu la toate. Ar fi un sistem bun pentru criminali. Un cod. Acuma-s la masă. Funcţionarul cu ochelari de aici nu mă ştie. Ei, lasă-le să se mai coacă. Destulă bătaie de cap am avut să triez patruzeci şi patru până acuma. Se caută dactilografă cu cultură pentru a ajuta domn în munca literară. Ţi-am spus că eşti un răutăcios pentru că expresia cealaltă nu-mi. Te rog chiar să-mi explici ce înseamnă. Spune-mi ce fel de parfum foloseşte soţia. Spune-mi cine a făcut lumea. Cum se mai pricep să-ţi dea cu întrebări din astea în cap. Şi cealaltă, Lizzie Twigg. încercările mele literare au avut norocul să găsească aprobarea eminentului poet A. E. (domnul Geo Russell). N-are vreme să-şi îngrijească părul tot stând să bea ceai din zoaie de vase cu cartea de poezii în faţă.

De departe cel mai bun ziar pentru o reclamă sau un anunţ mai mic. A pătruns şi în provincie acum. Bucătăreasă şi la toate, mâncare etc, şi fată în casă. Se caută bărbat dezgheţat pentru bar spirtuoase. Fată resp (R. C.) doreşte post în prăvălie fructe sau carne. Pe-ăsta James Carlisle l-a fondat. Şase şi jumătate la sută dividende. A dat lovitura cu acţiunile Coates. Tip care-şi cunoaşte in-ieresele. Scoţieni zgârciţi şi vicleni. Numai ştiri cu care să le intre pe sub piele. Graţioasa şi populara noastră viceregină. A cumpărat acuma şi Irish Field. Lady Mount-cashel s-a restabilit complet după naşterea copilului a participat ieri împreună cu echipajele de vânătoare ale Ward Union-ului la deschiderea sezonului la Rathoath. Vulpea nu se mănâncă. Cel mult ăia care n-au ce mânca. Frica degajează nişte secreţii şi atunci se înmoaie carnea. Călăreşte de-a dreptul. Stă pe cal ca un bărbat. O vânăto-riţă pe cinste. Nu-i trebuie ei şa de femeie sau vreo perniţă, ce. Erima şi când se strâng vânătorii şi prima şi rând e s-omoare. Sunt puternice ca nişte iepe de prăsilă unele din femeile astea cal. Se învârtesc toată ziua pe lingă grajduri. îţi suflă paharul de coniac cât ai zice peşte. Aia de la Grosvenor azi-dimineaţă. Odată s-a suit în trăsură şi dusă a fost. Ai fi zis că-i gata-gata să sară şi peste ziduri şi peste orice obstacole. Cred că şi vizitiul ăla a făcut dinadins. Cu cine ziceam că semăna? A, da? Cu doamna Miviam Dandrade care mi-a vândut rochiile vechi şi desuurile negre la hotelul Shelbourne. O divorţată din America latină. Nici n-a clipit când m-a văzut cum le pipăiam. Ca şi cum aş fi fost doar umeraşul pe care şi le aşază ea seara. Am văzut-o la recepţia viceregelui când m-a dus Stubbs, administratorul parcurilor, ne-a dus pe mine şi pe Whelan de la Express. Ca să curăţăm şi: noi ce-a mai lăsat lumea bună. Ceai cu gustare. Şi eu am turnat maioneză în compotul de prune că am crezut că e cremă de ouă. Cred că i-au vâjâit urechile câteva săp-tămâni după aia. Un taur ar trebui pentru una ca asta,'

Curtezană înnăscută. Nu-i ea de-aia să facă copii, nu, mulţumesc.

Săraca doamnă Purefoy! Bărbatu-su e metodist. E metodă în nebunia lui. Brioşă cu şofran şi lapte cu apă minerală la lăptăria familială. Mănâncă cu ceasul pe masă, treizeci şi două de mestecături pe minut. Şi cu toate astea favoriţii îi cresc ca cotletele de viţel. Se spune că ar avea rude sus-puse. Vărul lui Theodore la Dublin Castle. în fiecare familie e-o rudă din astea mai de bon-ton. îi face cadou nevastă-sa în fiecare an cite unul pe cinste. L-am văzut la Three JoUy Toppers cum se plimba cu capul gol şi băiatul lui cel mare venea după el cu un frăţior în plasă. Bebeluşii! Săraca de ea! Şi trebuie să le dea să sugă, an după an la câte unul, la orice oră din zi şi din noapte. Egoişti mai sunt ăştia care nu beau. Câinele grădinarului. O singură bucăţică de zahăr la ceai, dacă nu vă supăraţi.

Se opri la locul unde trebuia să traverseze spre strada Fleet. Pauza de prânz, un prânz de şase pence la Rowe? Trebuie să caut anunţul ăla la biblioteca naţională. Unul de opt pence la Burton. Mai bine. Mi-e în drum.

Trecu înainte prin faţa magazinelor Bolton pe Westmo-reland. Ceai. Ceai. Ceai. Am uitat să-l tapez pe Tom Kernan.

Şşş. Ţ, ţ, ţ! închipuie-ţi, de trei zile zace şi geme acolo In pat cu o batistă cu oţet la cap şi cu burta uite-aşa mare! Pfui! Pur şi simplu groaznic! Capul copilului e prea mare: forceps. S-a încovoiat acolo în ea şi acuma încearcă să-şi croiască drum orbeşte, îşi caută şi el drumul către lumină. Pe mine aşa ceva m-ar da gata. Noroc că Molly i-a făcut pe-ai ei aşa uşor. Ar trebui să se inventeze ceva să se pună capăt la chestiile astea. O viaţă de muncă silnică. E-o idee, cu anestezicele astea care-ţi dau un fel de toropeală; reginei Victoria i s-a aplicat aşa ceva. Ea a avut nouă. O ouătoare pe cinste. Bătrâna care şe-dea-ntr-un pantof atât de mulţi copii avea of. Probabil că el era tuberculos. Ar fi vremea să se mai ocupe cineva şi de astea în loc să-i tot dea zor cu ce era în sânul în-gândurat al splendoarei de argint. Fleacuri să le fluturi prin faţa fleţilor. S-ar putea chiar pune la cale nişte instituţii pe scară largă. Toată chestia cu totul fără dureri finanţată din impozite dai la toţi copiii care se nasc cinci lire la dobândă complexă până împlinesc douăzeci şi unu de ani, cinci la sută a o sută de şilingi adică cinci lire, înmulţit cu douăzeci, sistem decimal, încurajezi oamenii să pună banii deoparte să economisească o sută şi zece şilingi şi ceva mărunţiş în douăzeci de ani trebuie calculat pe hârtie ajungi la o sumă frumuşică, mai mult decât ai crede.

Nu la ăia care se nasc morţi, bineînţeles. Nici măcar nu-i înregistrează. Ca să nu-ţi mai baţi capul degeaba.

Nostim când le vedeai aşa amândouă laolaltă, cu burţile în afară. Molly şi doamna Moisel. Reuniune de mame. Ftizia dă înapoi un timp pe urmă revine. După aia ce turtite ţi se par deodată! Cu privirile blânde. Li s-a luat o piatră de pe inimă. Bătrâna doamnă Thornton era tare cumsecade. Toţi sunt copilaşii mei, zicea. Cu linguriţa de terci în gură înainte de a le da lor. O, miumium. I-a strivit mâna băiatului lui Tom Wall. Cu asta a ieşit şi el în lume cum s-ar zice. Avea im cap ca un dovleac care a luat premiu la expoziţie. Doctorul Murran care mirosea totdeauna a tutun. Vin şi-l trag din pat când li-e lumea mai dragă. Pentru numele lui Dumnezeu, domnule doctor. Pe nevastă-mea au apucat-o durerile. Pe urmă, îi lasă s-aştepte plata cu lunile. Pentru asistenţa acordată soţiei dumneavoastră. Nici o mulţumire de la oamenii ăştia. Doctorii sunt oameni de omenie, cei mai mulţi dintre ei.

În faţa porţilor înalte, imense, ale parlamentului irlandez un stol de porumbei îşi luă zborul. Se mai zbenguie şi ei niţel după-masă. Pe cine facem de data asta? Eu l-aleg pe tipul în negru. Uite-l. Asta înseamnă noroc. Trebuie să fie o senzaţie să-ţi dai aşa drumul în aer. Apjohn, eu şi Owen Goldberg cocoţaţi în copaci pe lângă Goose Green jucându-ne de-a maimuţele. Mă macroule, mă strigau.

Un pluton de poliţişti ieşea dinspre strada Colegiului, înaintând în şir indian. Pas de gâscă. Feţe congestionate de mâncare, căşti asudate, mângâându-şi bastoanele. Sunt după masă, cu un castron mărişor de supă grasă în burtă. Soarta poliţaiului e adesea bună. Se împărţiră în grupuri şi se risipiră, salutând, fiecare spre rondul lor. Le-a dat r drumul să pască. E momentul cel mai bun să-l ataci pe unul din ei, imediat după ce şi-a înghiţit budinca. Un pumn solid în dejunul său. Un alt pluton, în pas neregulat, ocolea grilajul de la Trinity, îndreptându-se spre circumscripţie. O iau spre păpică. Pregătiţi-vă să faceţi faţă şocului cavaleriei. Pregătiţi-vă să faceţi faţă supei.

Traversă pe sub degetul ştrengăreşte înălţat al lui Tommy Moore. Bine-au făcut că l-au pus peste o vespasiană: locul de întâlnire al apelor. Ar trebui să fie din astea şi pentru femei. Ele trebuie să dea fuga în cofetării. Să-mi aranjez pălăria. Nu e-n toată lumea largă o vale. Frumos chita asta Julia Morkan. S-a ţinut în voce până la urmă. Eleva lui Michael Balfe, nu?

Privi lung după ultima tunică largă, bine umplută. Nu-i bine să ai de a face cu de-alde ăştia. Jack Power, ce poveste ar mai putea el să depene: taică-su detectiv în civil. Dacă dau peste unul care nu se lasă uşor când îl umflă, se pricep să i-o scoată pe nas odată ce l-au vârât la mititica. Şi n-ai de ce să-i condamni cu slujba pe care o au, mai ales pe-ăia tinerii. Poiiţistu-ăla călare atunci, în ziua când i-au dat lui Joe Chamberlain doctoratul de onoare la Trinity ştiu c-a muncit pentru banii lui. Pe cuvântul meu că da! Cum mai răsunau copitele calului când ne fugărea în jos pe strada Abaţiei. Norocul meu c-am avut prezenţa de spirit să dau buzna în cârciumă la Manning, c-altminteri intram rău la apă. Dar şi el şi-a primit una peste bot, ce să zic. Cred că şi-a spart şi capul când a căzut pe caldarâm. Eu n-ar fi trebuit să mă las luat pe sus de mediciniştii ăia. Şi bobocii de la Trinity, cu boneţicele lor pătrate. Ei căutau scandal cu tot dinadinsul. Dar vezi că aşa am ajuns că-l cunosc pe tânărul ăla Dixon care mi-a pansat înţepătura la spital la Mater şi care e acuma la maternitatea din strada Holles unde e doamna Purefoy. Uite cum vine totul de se-ncheagă. Şi acuma îmi mai ţiuie urechile de ţignalele poliţiştilor. Toţi au şters-o care-ncotro. De ce s-or fi luat tocmai de mine. Să mă ducă 3 a secţie. Uite, chiar aici a început.

— Trăiască Burii!

— Ura de trei ori pentru De Wet!

— Să-l spânzurăm pe Joe Chamberlain de-un măr cu mere acre!iâ7

Proştii; o adunătură de căţelandri care schelălăie şi ei cit îi ţin puterile. Lupta de Ia Vinegar Hill. Fanfara sindicatului lăptarilor. Mai trec câţiva ani şi pe jum'ate clin ei îi vezi magistraţi şi funcţionari publici. Vine-un război; şi cu toţii dau fuga unii peste alţii să se înroleze: aceiaşi care cântau că nici pe treptele eşafodului.

Nu ştii niciodată cu cine stai de vorbă. Corny Kelleher de pildă îl simţi după ochi că abia aşteaptă să te toarne. Ca ăla, Peter sau Denis sau James Carey care i-a vândut pe invincibili. Şi era şi el membru al societăţii lor. Le tot da apă la moară la ăia mai tinerei şi mai naivi ca să afle el ce şi cum. Şi toată vremea lua leafă de agent secret de 3 a vicerege. După, s-au lepădat de el ca de ciumă. De asta agenţii ăştia în civil le fac curte la servitoare. Dar poţi să-l cunoşti uşor pe unul care-i obişnuit cu uniforma. întâi o înghesuie pe la uşa din dos. O mai pipăie puţin. Şi pe urmă, la următorul punct de pe ordinea de zi. Cine-i domnul care tot vine în vizită pe-aici? Domnişorul tânăr spune ceva? Trage şi tu cu coada ochiului prin gaura cheii. Şosele şi momele. Student în călduri care-o tot ciupeşte de braţele desgolite când calcă rufele.

— Ale tale sunt astea, Mary?

— Nu pun eu lucruri de-astea pe mine… Stai cuminte sau te spun la doamna. N-ai ajuns acasă decât hăt după miezul nopţii.

— Se apropie vremuri mari, Mary. Aşteaptă niţel şi-ai să vezi.

— Ei, mai lasă-mă cu vremurile astea mari' care tot vin.

Şi fetele de la bar încă. Tutungioaicele.

Tot ideea lui James Stephens a fost cea mai bună. îşi şiia el oamenii. Celule de câte zece aşa că nimeni nu-şi cunoştea mai mulţi decât în celula lui. Sinn Fein. Dacă ai fi vrut să ieşi din ea cuţitu-n spate. Mâna neagră. Dacă rămâneai membru, plutonul de execuţie. Fata temnicerului l-a scos de la Richmond, şi pe-aci ţi-e drumul spre Lusk. S-au înscris la hotelul Buckingham Palace chiar sub nasul lor. Ca Garibaldi.

Trebuie să ai şi o anumită putere de seducţie. Parnell. Arthur Griffith e un om cinstit dar n-are darul ăsta să

— Ulise, voi. I câştige mulţimile. Tot te bate la cap cu minunata noastră ţară. Verzi şi uscate. La ceainăria companiei de panificaţie irlandeze. Asociaţii pentru dezbaterea problemelor. Că republica este cea mai bună formă de guvernământ. Că problema limbii ar trebui să aibă precădere asupra chestiunii economice. Învăţaţi-le pe fetele voastre să-i invite acasă la voi. îndopaţi-i cu mâncare şi băutură. Gâsca de sfântul Mihai. Şi cu mirodenii şi cimbru pe sub pieliţă. Mai serviţi o lingură de grăsime de gâscă până nu se sle-ieşte. Entuziaşti pe jumătate morţi de foame. O chiflă de un penny şi pe urmă în pas după fanfară. Dacă stai să tai friptura n-ai timp să-ţi mai umpli gura. Gândul că ălălalt plăteşte îţi mai dă poftă de mâncare. Şi încep să se simtă şi ei ca la ei acasă. Ia să vedem şi caisele astea, vrând să spună adică piersicile. Ziua nu mai e foarte departe. Soarele independenţei răsărind sus pe cer la nord-vest.

Pe măsură ce înainta surâsul i se ştergea de pe faţă, un nor greu acoperea încet soarele umbrind faţada morocănoasă a bisericii Trinity. Tramvaiele se încrucişau unele cu altele, mergând înainte, venind înapoi, clănţănind. Vorbe în vânt. Lucrurile continuă la fel; zi după zi; plutoanele poliţiştilor pleacă, vin; tramvaiele se duc, se întorc. Aiuriţii ăştia care se învârtesc fără rost de colo până colo. Dignam expediat undeva departe. Mina Purefoy cu burta umflată zace la pat şi geme aşteptând să i-l tragă afară din ea. Câte unul se naşte pe câte undeva în fiecare „ecundă. Altul moare în fiecare secundă. De când le-am dat de mâncare la păsările alea au trecut cinci minute. Trei sute au dat în primire. Alţi trei sute născuţi, şi spălaţi de sângele de pe ei, toţi sunt spălaţi în sângeâe mielului, zbiară acuma maaaaaa.