James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

şapca şi apudnd-o pe Kitty de mijloc îşi adaugă şi el capul la acest grup.)

FLORRY (Se străduieşte greoaie so se ridice) : Au ! Mi-a adormit piciorul. (Şchioapătă spre masă. Bloom se apropie

BELLA, ZOE, KITTY, LYNCH, BLOOM (Vorbind toţi

odată, făcînd conversaţie) : Domnul acesta... zece şilingi... plăteşte pentru trei persoane... permiteţi-mi un moment... domnul plăteşte separat... cine pune mîna ?... au... bagă de seamă pe cine ciupeşti... stai toată noaptea sau numai pu­ţin ?... cine-a ?... eşti un mincinos, scuză-mă... domnul a pus banii jos ca un gentleman... băuturi... mult după unsprezece.

STEPHEN (în faţa pianolei, cu un gest de oroare): Nic o sticlă ! Ce, unsprezece ? Ca-n ghicitoarea mea. ZOE (Ridicîndu-şi poalele capotului şi împăturind o banc­notă de o jumătate de liră în ciorap) : Cîştigate din greu cu sudoarea spinării.

LYNCH (Ridicînd-o pe Kitly de pe masă) : Vino i KITTY : Stai niţel. (înşfacă cele două coroane.) FLORRY : Şi eu ?

LYNCH : Hopla ! (O ridică în braţe, o duce pe sus şi o trînteşte pe sofa). STEPHEN :

Vuîpea-a cintat cocoşeşte, cocoşii-au zburat hoţeşte,

Clopotele în ceruri băteau

Unsprezece ceasuri sunau.

E timpul ca sărmanul ei suflet acum

S-o pornească din ceruri oricum.

BLOOM (Depune fără grabă o jumătate de liră sterlină pe masă între Belia _şi Florry): Aşa. Permiteţi-mi. fia de pe raasă^ bancnota de o liră.) De trei ori zece. Socoteala bună. BELLA (Admirativă): Da' ştiu că eşti şmecher, cocoşelule. Mai că-mi vine să te sărut.

ZOE (îl arată cu degetul) : Asta ? e mare şiret. (Lynch o răstoarnă pe Kitty pe canapeaua unde-a trîntit-o şi o să­ruta. Bloom se îndreaptă spre Stephen cu bancnota de o liră sterlină în mină.) BLOOM : Asta e a dumitale,

200

STEPHEN : Ce-i asta ? Le distrait sau un prăpădit cu gîn-

durile aiurea. (Se caută iarăşi prin buzunare si scoate un

pumn de monede. îi cade un obiect.) A căzut ceva.

BLOOM (Se apleacă şi ridică o cutie de chibrituri pe care

i-o întinde) : Asta.

STEPHEN : Luciferurile. Mulţumesc.

BLOOM (Repede) : Mai bine mi-ai da banii ăştia mie să

am eu grijă de ei. De ce să dai mai mult decît trebuie ?

STEPHEN (îi dă toate monedele) : Fii drept înainte de a

îi generos.

BLOOM : Aşa-arn să fac, dar crezi că e bine ? (Numără

monezile.) Unu, şapte, unsprezece, şi cu cinci. Unsprezece.

Nu răspund de se întîmplă să fi pierdut.

STEPHEN : De ce adică băteau unsprezece ? Proparoxiton.

Clipa dinaintea celei care-i urmează, cum zice Lessing. I-e

sete vulpii. (Rîde tare.) O îngroapă pe bunică-sa, probabil

că tot el a omorît-o.

BLOOM : Asta face o liră, şase şilingi şi unsprezece pence.

O liră şi şapte şilingi să zicem.

STEPHEN : Nu contează nici atîtica.

BLOOM : Nu, dar...

STEPHEN (Se îndreaptă spre masă) : O ţigară, vă rog.

(De pe canapea Lynch îi aruncă o ţigară pe masă.) Şi aşa,

Georgina Johnson e moartă şi măritată. (O ţigară apare pe

masă. Stephen rămîne cu ochii pe ea.) Minunăţie. Magie şi

scamatorie. Măritată. Hm. (Scapără un chibrit şi purcede

să aprindă ţigara cu o melancolie enigmatică.)

LYNCH (Urmărindu-l cu privirea) : Ai avea o şansă mai

bună s-o aprinzi dacă ai ţine chibritul mai aproape de ea.

STEPHEN (îşi aduce chibritul mai aproape de ochi) : Ochi

de linx. Trebuie să-mi iau ochelari. I-am spart ieri. Acum

şaisprezece ani. Ochiul le vede pe toate plate. (Depărtează