James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

Liliata rutilantium te confessorum... lubilantium te virginum...

(Din vîrful unui turn, Buck Mulligan, în straie parţial colorate de bufon de curte în stacojiu şi galben şi cu scu­fie de clovn cu clopoţel atîrnîndu-i, o fixează cu gura căs­cată, ţinînd în mină o chiflă tăiată aburindă unsă cu unt.) BUCK MULLIGAN : A murit dracului. Ce păcat! Mulligan se întîlneşte cu nefericita mamă. (îşi dă ochii peste cap.) Mercurialul Malachi.

215

MAMA (Cu surîsul subtil al nebuniei morţii): Eu am fost odinioară frumoasa May Goulding. Sînt moartă. STEPHEN (încremenit de oroare): Lemurule, cine eşti tu ? Ce mai e şi şarlatania asta sinistră ?

BUCK MULLIGAN (Scuturîndu-şi scufia cu clopoţel): Ce ironie ! Kinch i-a ucis trupul cîinesc al căţelei de maică-sa. Şi ea a dat în primire. (Lacrimi de unt topit cad din ochii lui peste chiflă.) Maica noastră mare şi dulce ! Epi oinopa ponton.

MAMA (Se apropie, suflînd blinda asupra lui suflul ei de cenuşă umedă) : Toţi trebuie să trecem prin asta, Stephen. Mai multe femei sînt decît bărbaţi pe lume. Şi tu. Va veni timpul.

STEPHEN (lne.clndu.-se de spaimă, remuşcare şi oroare) : Ei spun că eu te-am omorît, mamă. El ţi-a jignit memoria. Cancerul a făcut-o, nu eu. Soarta.

MAMA (Un firişor verde de fiere alunecîndu-i dintr-o parte din gură): Tu mi-ai cîntat cîntecul acela. Taina amară a iubirii.

STEPHEN (Repede): Spune-mi cuvîntul, mamă, dacă îl ştii acum. Cuvîntul cunoscut de toţi oamenii. MAMA : Cine te-a scăpat în noaptea în care-ai sărit în tren cu Paddy Lee ? Cine a avut milă de tine cînd erai test printre străini ? Rugăciunea este atotputernică. Ru­găciunea pentru sufletele în suferinţă din manualul Ursu-linelor şi indulgenţa de patruzeci de zile. Pocăieşte-te, Stephen.

STEPHEN : Vîrcoîacul ! Hiena !

MAMA : Mă rog pentru tine în lumea mea de dincolo. Am pus-o pe Dilly să-ţi facă fiertura de orez în fiecare noapte după ce tu lucrai cu mintea. Ani şi ani de zile eu te-am iubit. O, fiu al meu, tu primul născut, cînd erai încă în pîntecele meu.

ZOE (Făcîndu-şi vînt cu paravanul de la cămin): Mă topesc.

FLORRY (Arată spre Stephen): Uitaţi-vă la el. E alb la faţă.

BLOOM (Se duce să deschidă mai larg fereastra) : A ameţit.

MAMA (Cu ochii mocnind) : Căieşte-te ! O, focurile ia­dului !

216

STEPHEN (Gîfîind) : Mestecătorul de stîrvuri ! Căpăţină crudă şi oase însîngerate !

MAMA (Faţa apropiindu-i-se tot mai mult, exalînă o su­flare de cenuşă) : Păzeşte-te ! (îşi ridică braţul drept în­negrit ofilit încet spre pieptul lui Stephen cu degetele răsfirate.) Păzeşte-te ! Mîna Domnului ! (Un crab verde cu ochi roşii răuvoitori îşi înfige adine cingile rînjitoare în inivia lui Stephen.)

STEPHEN (Sufocîndu-se de furie): La dracu ! (Faţa i se face deodată suptă, bătrînă, cenuşie.) BLOOM (La fereastră) : Ce e ?

STEPHEN : Ah non, par exemple ! Imaginaţia intelec­tuală i Cu mine întru totul sau dacă nu deloc. Nori ser-viam .'

FLORRY : Daţi-i nişte apă rece. Staţi niţel. (Iese în fugă.) MAMA (Frîngîndu-şi încet mîinile, gemînd deznădăjduită): O, inimă sacră a lui Isus, îndură-te de el ! Mîntuie-l de iad, inimă sfîntă !

STEPHEN : Nu ! Nu ! Nu ! Frîngeţi-mi spiritul voi toţi dacă sînteţi în stare ! Vă birui eu pe toţi ! MAMA (în chinurile agoniei) : Ai milă de Stephen, Doamne, pentru rugăciunile mele ! De neîndurat a fost spaima mea cînd îmi dădeam sufletul de iubire de sufe­rinţă de chinuri pe Muntele Calvarului. STEPHEN : Nothung !

(îşi ridică sus cu amîndouă mîinile toiagul de frasin şi sfărîmă candelabrul. Flacăra lividă din urmă a Timpului zvîcneşte o dată şi, în întunecimea care se lasă, ruina tu­turor celor ce sînt, plouă sfărîmăturile de sticlă şi zidurile prăbuşindu-se.) JETUL DE GAZ : Pvfung ! BLOOM : Stai !

LYNCH (Sare şi-l prinde pe Stephen de mînă) : Ce faci! Vino-ţi în fire — Doar n-ăi fi avînd amocul !

BELLA : Poliţia !

(Stephen, lăsînd să cadă bastonul, cu capul şi braţele zvîcnite ţepene pe spate, izbeşte cu picioarele puternic în pămînt şi fuge din cameră pe Ungă tîrfele din prag.) BELLA (Ţipînă) : După el !

217,