| 22
— Am lăsat toată chestia asta în aer atîta timp, spuse Stephen ne-n largul său, că poate să mai aştepte o vreme,
— îmi stîrneşti curiozitatea, spuse Haines amabil.
E vreun paradox ?
— Bah ! spuse Buck Mulligan. Noi am depăşit chestiile astea, Wilde şi paradoxurile. E ceva foarte simplu. Stephen dovedeşte prin algebră că nepotul lui Hamlet este bunicul lui Shakespeare şi că el este fantoma tatălui său.
— Ce ? spuse Haines, ridicîndu-şi mina să arate spre Stephen. Adică el ?
Buck Mulligan îşi petrecu prosopul ca o etolă în jurul gîtului, şi cocoşîndu-se de rîs larg, spuse în urechea lui Stephen.
— O, umbră a lui Kinch bătrînul ! Iafet în căutarea
unui părinte !
— Noi sîntem întotdeauna obosiţi dimineaţa, îi spuse Stephen lui Haines. Şi ia mult timp s-o povesteşti.
Pornind din nou, Buck Muliigan îşi ridică amîndouă
mîinile.
— Doar halba cea sacră poate deslegă limba lui Deda-
lus, spuse.
— Vreau să spun, îi explică Haines lui Stephen înce-pînd să-l urmeze, turnul şi stmeile astea de aici îmi adus în minte, într-un fel, de Eîsinore. Care-şi moţăie asupra mării capul, nu ? 13
Buck Mulligan se întoarse brusc, o clipă, spre Stephen, dar nu spuse nimic. în clipa aceea strălucitoare, tăcută, Stephen îşi văzu propria imagine în haine ieftine, prăfuite, îndoliat între vestmintele lor vesele.
— E o poveste minunată, spuse Haines, f ăeîndu-i să se oprească din nou.
Ochii, palizi ca marea pe care vîntul a înviorat-o, mai palizi, fermi şi prudenţi. Stăpînitorul mărilor, privind către miazăzi pe deasupra golfului, pustiu în afara penei de fum a vasului poştal, abia vizibilă pe zarea luminată, şi o pînză trudind pe lîngă Muglins.
— Am citit undeva o interpretare teologică, spuse' îngîndurat. Ideea Tatălui şi Fiului. Fiul străduindu-se să se unească Tatălui.
Dostları ilə paylaş: | 
