James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

33

3 — UHse, vo5.

f

bită vino şi sărută-mă. Totuşi simt că. Asta-i dă puteri noi unui bărbat. Aici e secretul. Bună treabă că m-am uşurat acolo în spate tind am ieşit de la Cidrul Dignam. Ala a fost. Altfel n-aş fi putut să. Iţi vine să cînţi după. Lacaus esant taratara. Să zicem că i-aş fi spus ceva. Ce adică ? Dar nu e o tactică bună dacă nu ştii cum să ter­mini conversaţia. Le întrebi ceva şi ele te-ntreabă altceva. Ar fi o idee bună dacă eşti la ananghie. Minunat sigur dacă-i spui : bună seara şi vezi că ea se pretează şi spune şi ea : bună seara. O dar în noaptea aceea întunecoasă pe calea Appia cînd aproape că am acostat-o pe doamna Clinch O cînd am crezut că era. Pfui ! Fata de pe strada Meath în noaptea aceea. Toate porcăriile pe care am fă­cut-o să le spună şi nici nu ştia să le pronunţe bineînţeles. Poponeţele meu zicea. E-aşa greu să găseşti una care. Hoho ! Dacă nu răspunzi cînd te solicită trebuie să fie groaznic pentru ele pînă cînd ajung să nu le mai pese. Şi mi-a sărutat mîna cînd i-am dat ăia doi şilingi în plus. Papagali. Apeşi pe buton şi pasărea scînceşte. Aş fi vrut să nu-mi fi spus domnule. O, gura ei pe întuneric ! Şi tu bărbat însurat cu o fată mare ! Asta le place. Să-i ia băr­batul alteia. Sau chiar să audă de aşa ceva. Cu mine e altceva. Mie-mi pare bine să scap de nevasta altuia. Să mănînc din farfuria lui. Individul ăla de pe strada Burton astăzi care scuipa ce morfolise în gingii. Chestia franţu­zească e încă la mine în portvizit. Asta-i cauza la jumă­tate din toate necazurile. Sau se poate întîmpla odată, deşi nu cred. Intră. E totul pregătit. Am visat. Ce ? Aici începe ce-i mai rău. Cum se mai pricep să schimbe placa atunci cînd nu le mai place. Te-ntreabă vă plac ciupercile — pen­tru că odată au cunoscut un domn care. Sau te-ntreabă ce vroia să spună cînd s-a răzgîndit şi n-a mai spus. Totuşi dac-aş merge pînă la capăt, să-i spun : vreau să, ceva în genul acesta. Pentru că voiam. Şi ea. O jignesc. Pe urmă s-o împac. Să mă prefac că vreau ceva groaznic, pe urmă că renunţ de dragul ei. Asta le măguleşte. Sigur că se gîn-dea la altcineva toată vremea. Şi ce e rău în asta ? Asta trebuie că face de cînd s-a făcut mare, el, el tot el. Primul sărut de acolo porneşte. Momentul propice. E ceva care explodează în ele. Odată se-nmoaie, le vezi după ochi, aşa pe furiş. Primul gînd e cel bun. Ţin minte pînă la moarte.

34

Molly, locotenentul Mulvey care a sărutat-o sub zidul maur lingă grădină. Cincisprezece ani îmi spunea, dar sînii îi erau dezvoltaţi bine. Pe urmă a adormit. După dineul de la Gencrea a fost cînd veneam acasă cu trăsura muntele de puf. Scrîşnea din dinţi prin somn. Şi lordul primar pusese ochii pe ea. Val Dillon. Un tip apoplectic.

Ş-a dus cu ei dincolo să vadă focurile de artificii. Arti­ficiile mele. în sus ca o rachetă, în jos ca un băţ stins. Şi copiii, trebuie să fie gemeni, aşteptînd să se petreacă ceva. Vor şi ei să se facă mari. O iau pe urmele mamei. Nu trece prea multă vreme şi înţeleg şi ei cum stau lucrurile. Şi aia brunetă cu claia de păr în cap şi gura de negresă. Ştiam eu că se pricepe să fluiere. Are gura făcută pentru aşa ceva. Ca şi Molly. Tîrfa aia de clasă mare de la Jam-met care-şi purta voalul numai pînă la nas. Dacă nu vă supăraţi, vă rog, îmi spuneţi cît e ora ? Ţi-aş spune eu ce oră e pe-o alee mai întunecoasă. Spune prună şi prismă de patruzeci de ori în fiecare dimineaţă, asta e un leac bun pentru buzele prea groase. Şi ce-l mai mîngîia pe-ăla mic. Ăia care se uită de pe margine văd cel mai bine. Fi­reşte, ele le înţeleg mai bine pe păsări, pe animale, pe copiii mici. Asta e specialitatea lor.

Nu s-a mai uitat înapoi cînd a luat-o în jos pe plajă. N-a vrut să-mi mai dea satisfacţia asta. Fetele acelea, fe­tele cele, frumoasele de pe plajele mele. Frumoşi ochi avea, limpezi. Albul ochilor îi scoate în evidenţă cu atît mai mult pupila. Ştia ea ce ? Sigur. Ca pisica care s-a aşe­zat mai sus decît poate să sară cîinele. Femeile nu se în-tîlnesc cu unul ca Wilkins de la liceu care desena o poză cu Venus cu tot ce-avea el acolo la vedere. Asta să fie nevinovăţie ? Un idiot săracul ! Nevastă-sa ştiu şi eu că n-are treabă. Pe ele n-ai să le vezi niciodată aşezîndu-se pe o bancă unde scrie Proaspăt vopsit. Astea au ochi şi-n ceafă. Se uită sub pat să vadă şi ce nu-i acolo. Tare mult ar mai vrea să tragă şi ele o spaimă. Pe-astea nu le pui în cofă. Cînd i-am spus lui Molly că omul acela de la colţ pe strada Cuffe era un bărbat bine, mă gîndeam că l-ar fi plăcut, ea s-a prins de la început că are un braţ arti­ficial. Şi chiar avea. De unde au ele talentul ăsta ? Dacti-

35