James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

90

gol încăpător în acesta turnînd o parte mare din el cu. de asemenea în acelaşi timp totuşi, un grad considerabil de atenţie astfel încît să nu verse ceva din berea care era în el prin jur in locul acelaşi.

A fost în scopul şi în înaintarea ei un epitom al cursu­lui vieţii dezbaterea ce a urmat. Nici locul nici sfătuirea nu erau lipsite de dignitate. Disputanţii erau cei mai astuţi din întreaga ţară, tema în care se porniseră dintre cele mai avintate şi mai vitale. Nicicînd nobila hală a casei lui Home nu mai privise asupra unei adunări atît de bogate şi de diferite în cuprinderea lor nici vechile lemnuri ale acestui aşezământ nu ascultaseră vorbire atit de enciclope­dica, în adevăr somptuoasă scenă închipuiau. Crotthers era acolo în coada mesei în zgomotoase straie scoţieneşti, cu faţa lucindă de vînturile sărate de la Mull of Galloway, Tot acolo, în faţa lui era Lynch, al cărui chip începuse ai arate stigmaturile desfrînării pretimpurii şi ale înţelep­ciunii premature. Alături de scoţian era locul menit lui Costello, fantastul, în timp ce în coasta lui se aşezase în tihnă greoaie trupul îndesat al lui Madden. Adevărat, je­ţul rezidentului sta gol în faţa căminului dar de fiecare parte a lui făptura iui Bannon în haine de explorator din pantaloni scurţi de ţesătură groasă şi în ghete din piele de vacă argintărcate făcea contrast apăsat cu eleganţa pri-măvâratică şi purtările de orăşean ale lui Malachi Roland St John Mulligan. în fine în capul mesei era tînărul poet care găsise un refugiu din ostenelile sale în pedagogie şi cercetările mrtmfiooe în atmosfera jovială a discuţiei so­cratice, în timp ce în dreapta şi în stingă sa îşi găseau loc volubilul pronosticator, proaspăt întors de la hipodrom, şi acel rătăcitor vigilent, murdar de pulberea drumului ţi a luptei şi pătat de glodul unei dezonoare indelebile, dar din a cărui inimă neclintită şi credincioasă nici o amăgire sau primejdie nici o ameninţare sau degradare n-ar fi putut şterge vreodată icoana acelei frumuseţi voluptuoase pe care penelul inspirat al lui Lafayette a inluminat-o pen­tru vîrstele ce va să vină.

Mai bine ar fi să se spună la început aici şi acum că transcendentalismul pervertit la care aserţiunile d-lui Stephen Dedalus (Sc^pticus Theologicus) ar fi părut să-l vădească dedat în îngrijorătoare măsură este de-a dreptul

91

contrariu metodelor ştiinţifice acceptate. Ştiinţa, nu se poate repeta aceasta prea mult, are a face faţă la feno­mene palpabile. Omul de ştiinţă ca şi omul de pe stradă are a înfrunta fapte obstinate care nu pot fi evitate şi cată să le explice cit poate mai bine. S-ar putea să fie, e drept, anumite întrebări la care ştiinţa să nu ştie răspunde — în prezent — cum ar fi spre pildă prima problemă supusă de dl. L. Bloom (agent de publicitate) privind determinarea în viitor a sexului. Trebuie să acceptăm părerea lui Empe-docle din Trinacria că ovariul din dreapta (perioada de după scurgere, afirmă alţii) este răspunzător de naşterea băieţilor sau sînt spermatozoii prea multă vreme lăsaţi sau nemaspermele factorii divergenţi sau, cum embriolo-giştii cei mai mulţi se apleacă să-şi dea cu părerea, cum ar fi Culpepper, Spallanzani, Blumenbach Lusk, Hertwig, Leopold şi Valenti, este vorba de un amestec din amîn-două ? Aceasta ar echivala cu o cooperare (una din pro­cedurile favorite ale naturii) între nisus farmativus al nemaspermei pe de o parte şi pe de alta o poziţiune fe­ricit aleasă, succubitus felix, de către elementa pasivă. Cealaltă problemă ridicată de acelaşi cercetător abia este mai cu puţin vitală : mortalitatea la prunci. Este de interes aceasta pentru că, cum remarcă el în chip pertinent, noi cu toţii ne naştem în unul şi acelaşi chip dar toţi murim în diferite chipuri. Dl. M. Mulligan (Dr. în med. şi eugenie) condamnă condiţiile de sănătate în care cetăţenii noştri cu pulmonii încenuşaţi contractează gîlci, vătămări pulmonare etc. trăgînd din aer bacteriile care pîndesc în praf. Fapte ca acestea, pretinde el, şi spectacolele repulsive date de străzile noastre, hidoasele afişe de publicitate, ecleziaşti de diferite mominaţiuni, soldaţi şi marinari mutilaţi, şoferi subnutriţi şi dezbrăcaţi, hoiturile atîrnate în cîrlige ale unor animale, holtei paranoici şi babe nerodite — acestea, spunea, sînt explicaţia pentru oricare din şi toate căderile în calibrul stirpei. Kalipedia, a proorocit el, curînd avea să fie general adoptată, şi toate harurile vieţii, muzica în adevăr bună, literatura plăcută, filosofia uşoară, tablou­rile instructive, copiile în ghips după statuile clasice cum ar fi Venus şi Apollo, fotografii artistice în culori ale co­piilor încununaţi cu premii de frumuseţe, toate aceste mici atenţiuni aveau să le facă pe doamnele aflate într-o

anumită poziţiune să-şi petreacă lunile pînă la eveniment în felul cel mai desfătător. Dl. J. Crotthers (licenţiat în disc.) explică unele din aceste decese prin traume nenor­male în cazul femeilor uvriere supuse unor travalii grele în fabrici şi disciplinei maritale acasă dar de departe marea majoritate neglijenţei, private sau publice, şi pînă la marginea extremă de a lăsa în frig pruncii nou născuţi, practicii avortului criminale sau crimei atroce a prunc­uciderii. Dar chiar de cea dinţii (ne gîndim la neglijenţă) este în chip neîndoios doar prea adevărată cazul pe care domnia-sa îl citează cu infirmierele care uită să numere fesele în cavitatea abdomenului este prea rar să fie o normă. De fapt cînd ajungem să privim cu de-amănuntul de mirare este că atit de multe sarcini şi naşteri merg atîta de bine cum merg, ţinînd seama de toate şi în ciuda scă­derilor noastre omeneşti care adesea zădărnicesc naturii intenţiile sale. O sugestie ingenioasă este cea propusă de dl. V. Lynch (lic. în arithmetică) că atît natalitatea cît şi mortalitatea, precum şi toate celelalte fenomene ale evo­luţiei, mişcările fluxului, fazele lunare, căldura sîngelui, boalele in general, totul, în fine, în vastul atelier al na­turii de la stingerea vreunui îndepărtat soare pînă la în­florirea uneia dintre nenumăratele flori care înfrumuse­ţează grădinile noastre publice, se supune unei legi a numărării pinâ acum încă nedesluşită. Totuşi întrebarea de-a dreptul simplă de ce un copil din părinţi normal să­nătoşi şi în aparenţă copil sănătos şi cum se cuvine îngri­jit sucombă inexplicabil în pretimpurie pruncie (deşi alţi copii dintr-o aceeaşi căsătorie nu o fac) trebuie negreşit, după vorbele poetului, să ne oprească în loc. Natura, pu­tem fi liniştiţi în aceasta, are raţiunile ei bune şi puter­nice pentru fiece lucru ce face şi în toată probabilitatea morţi din acestea se datorează unei legiuiri a anticipaţiei prin care organisme în care germeni de boală şi-au făcut cuib (ştiinţa modernă ne-a arătat decisiv că numai sub­stanţa plasmică se poate zice a fi nemuritoare) tind să dis­pară la o,fază tot mai timpurie a dezvoltării, aranjament care, deşi pricinuitor de suferinţă pentru unele din simţă­mintele noastre (mai ales cel de mamă), este totuşi, cred unii dintre noi, în cele din urmă binefăcător rasei în gene­ral asigurînd astfel supravieţuirea celor mai potriviţi.

93

Observaţîunea d-lui S. Dedalus (Scepticus Theologicus) (sau să o numim mai bine o întrerupere a vorbitorului ?) că o fiinţă omnivoră care poate să mestece, să înghită, să mis­tuie, şi după aparente să împingă pe canalul obişnuit cu netulburare maimultcaperfecîă asemenea alimente multi­laterale cum femeile bolînde emaciate de naştere, liber profesioniştii mai corpolenţi ca să nu mai vorbim de po-liticenii invidioşi şi monahele clorotice, ar putea să gă­sească plăcere gastrică într-o cină inocentă dintr-o vră-bioară, dezvăluie cum nimic n-ar putea-o face şi într-o lumină de tot neplăcută tendinţa la care ne-am referit adineaori. Pentru luminarea celor care nu cunosc atît de intim dedesubturile abatoarelor municipale cum acest estet cu mintea morbidă şi filosof în faşă care cu toată lăudăroşenia lui presumţioasă în problemele ştiinţifice de abia poate deosebi un acid de o sare se laudă totuşi că ar fi, ar trebui poate să se sublinieze că vrăbioară în vorbi­rea grosolană a parlagiilor autorizaţi din clasele de jos înseamnă carnea aptă de a fi gătită şi mîncată a unui viţel proaspăt fătat de maică-sa. Martori oculari afirmă că de curînd într-o controversă publică cu dl. L. Bloom (agent de publicitate) care a avut loc în sala de vizite a mater­nităţii naţionale din strada Holles numerele 29, 30 şi 31, căreia, cum bine se ştie, dr. A. Horne (lic. în obstetr., membru al Fac. de Med. a Irl.) îi este competentul şi popu­larul medic-şef, el ar fi declarat că odată ce o femeie a vîrît miţa în sac (o aluzie estetică, probabil, la unul din­tre cele mai complexe şi minunate dintre toate procesele naturale, actul uniunii sexuale), ea trebuie să-i şi dea dru­mul afară sau să-i dea viaţă, cum s-a exprimat dînsul, pen­tru a şi-o salva pe a ei. Cu primejdia propriei ei vieţi a fost răspunsul elocvent al preopinentului nu mai pu^in eficient prin tonul moderat şi măsurat cu care fu for­mulat.

în vremea aceasta iscusinţa şi răbdarea chirurgianului făcuseră cu putinţă un accouchement fericit. Greu, greu de tot fusese şi pentru pacientă şi pentru doctor. Tot ce ştiinţa medicală ar fi putut face se şi făcuse şi curajoasa femeie ajutase cu bărbăţie. Da, ajutase. Luptase cu vite­jie şi acum era atît, atît de fericită. Cei care au fost odi­nioară, care sînt acum printre cei drepţi, şi ei sînt fericiţi

34

cînd îşi pogoară surîzîtori ochii spre această emoţionantă scenă. Cu evlavioasă iubire o privesc acum molatec alun­gită cu iubirea maternă iluminîndu-i ochii, căutînd jin-duitoare degetele copilaşului (ce frumoasă scenă e aceasta !), în prima înflorire a maternităţii pe care iarăşi o trăieşte ridicînd în răsuflarea ei o tăcută rugăciune d? mulţumire către Cel de Sus, cel cărora tuturor le este soţ iubitor. Şi pe cind privirile ei iubitoare îmbrăţişează prun­cul, ea nu-şi mai doreşte decît o singură mulţumire, să-l aibă pe scumpul ei Doady aici, alături, cu ea, să-i împăr­tăşească bucuria, să-i lase în braţe fărîma aceasta de dum­nezeiesc lut, fructul îmbrăţişărilor lor legiuite. El a mai îmbătrînit acum (dumneata şi cu mine putem să şoptim asta) şi umerii săi încep să se gîrbovească, totuşi în viforul anilor o demnitate solemnă s-a pogorît asupra conştiin­ciosului contabil adjunct de la Banca Ulsterului, filiala Coîiege Green. O, Doady, iubitule de odinioară, acum cre­dincios tovarăş de viaţă, s-ar putea niciodată să nu mai vie. acel îndepărtat timp al trandafirilor ! Cu aceeaşi aple­care de odinioară a frumosului ei chip ea îşi mai amin­teşte de zilele de demult. Doamne, cît de frumoase acum prin ceţurile anilor ! însă în închipuirea ei, copiii lor s-au strîns la marginea patului, copiii ei şi ai lui, Charley, Mary Alice, Frederick Albert (dacă ar mai fi în viaţă), Maray, Budgy (Victoria Frances), Tom, Violet, Constance Louisa, scumpul, micul Bobsy (botezat după faimosul nos­tru erou al războiului sud-african, lordul Bobs o[ Water-ford and Candahar), şi acum acest ultim zălog al unirii lor, un adevărat Purefoy, cu nasul celor din familia Pu-refoy. Tînăra speranţă va fi botezat Mortimer Edward după influentul văr de al treilea al d-lui Purefoy din bi­rourile Trezoreriei, Dublin Castle. Şi astfel timpul se scurge ; dar bătrînul Cronion şi-a lăsat aici doar urme mai blînde. Nu, nu lăsa suspinul să-ţi zdrobească pieptul, scumpă, bună Mina, iar tu, Doady, scutură-ţi cenuşa din pipa ta de lemn de măceş uscat de soarele mării pe care ai s-o fumezi pînă cînd va suna şi pentru tine stingerea (fie ca ziua aceea să fie cit mai îndepărtată !) şi suflă lampa la care ai citit din Cartea Sfîntă căci şi uleiul a scăzut şi astfel cu inima împăcată mergi la culcare, la odihnă. El

95

îşi ştie căile sale şi El va chema cînd va socoti că a sosit vremea. Şi tu ai luptat vitejeşte şi ţi-ai făcut cu credinţă datoria ta de bărbat. Domnul meu, iată mina mea. Fru­moasă treabă, bunule, credinciosule slujitor !

Sînt păcate sau (să le numim aşa cum le numeşte lu­mea) amintiri urîte pe care omul le ascunde în locurile cele mai întunecoase ale inimii sale dar ele rămîn acolo şi aşteaptă. El poate să sufere ca amintirea lor să se abu­rească, să le lase ca şi cum n-ar fi fost şi aproape să se convingă chiar că nu au fost sau cel puţin că nu au fost astfel. Şi totuşi o vorbă la întîmplare poate să le tre­zească deodată şi atunci ele se vor ridica să-i stea în faţă, în împrejurările cele cele mai diferite, într-o vedenie sau într-un vis, sau cînd tamburina şi harfa îi mîngîie simţurile sau încă în liniştea răcoroasă argintie a serii sau în toiul serbării în miez de noapte cînd trupul îi este îngreunat de vin. Nu ca să-l apese va coborî vedenia asupra lui ca asu­pra unuia îngenunchiat sub mînia-i, nici în răzbunare să-l smulgă dintre cei vii ci învăluită în giulgiurile jalnice ale trecutului, tăcută, îndepărtată, mustrătoare.

Streinul încă privea pe chipul ce-i sta înainte cum se pierdea încet acea linişte prefăcută, acolo întipărită, pa-re-se, de deprinderi sau de vreun capriciu studiat, în vor­bele acelea atît de amare încît trădau în fiinţa ce le rostea o morbiditate, aplecare spre laturele mai crude ale vieţii. Şi o scenă se desprinde atunci în mintea celui care pri­veşte chemată, s-ar fi spus, de o vorbă de o atît de firească dulceaţă ca şi cum zilele de demult s-ar fi întors cu ade­vărat acolo (aşa cum unii credeau) cu plăcerile lor nemij­locite. O pajişte îngrijit ţinută într-o blinda înserare de mai, boschetul atît de bine ştiut de liliac la Roundtown, florile purpurii şi candide, privitoare fragile, înmirezmate spre jocul din faţă dar urmărind cu mult mai mare vioi­ciune bilele cum se rostogolesc înainte peste pajişte sau se ciocnesc şi stau, una alături de alta, cu o zvîcnire vioaie repede curmată. Şi dincolo în jurul unei urne vinete unde apa uneori sare îngîndurată vedeai alte surori tot aşa în­miresmate, Flooey, Atty, Tiny şi prietena lor mai brună cu un nu ştiu ce care te farmecă în atitudinea ei, Fecioara Cireşelor, cu mănunchi ispititor legănîndu-i-se de ureche, făcîndu-i căldura stranie a pieliţei să-i iasă cu atîta deii-

96

catetă lingă boabele ele o rece ardentă. Un băieţel de pa­tru sau cinci ani în hăinuţe de lînă (e vremea primăverii înflorite dar ce bine are să fie la gura blîndei sobe curînd cînd se vor strînge mingile şi vor intra în casă) stă în pi­cioare pe urnă apărat de feciorelnicul cerc al mîinilor iu­bitoare. E puţin încruntat întocmai ca şi tînărul de acum gustînd parcă prea viu primejdia dar din cînd în cînd tre­buie să îşi arunce privirile spre maica lui care îl urmăreşte din piazzetta de la capătul grădiniţei înflorite cu o umbră de melancolie sau de reproş (alles vergăngliche) în ochii ei limpezi.

Ia seama aici mai departe şi ţine minte. Sfîrşitul vine deodată. Pătrunde în acea anticameră a naşterii unde s-au adunat studioşii şi cercetează-le feţele. Nici urmă, după cum se pare, de nerăbdare sau bruscheţe aici. Ci liniştea veghii de pază, cuvenită aflării lor în acea casă, treaz pri­veghi al păstorilor şi al îngerilor la ieslea din Bethleemul Iudeii odinioară demult. Insă tocmai cum în faţa fulge­rului norii vineţi de furtună, îngreunaţi de prea plinul apăsător al apelor, îngrămădiţi în blocuri umflate de ume­zeală, hotărnicesc pămîntul şi cerul într-o singură imensă somnolenţă, ameninţînd asupra cîmpului brăzdat şi a boilor aţipiţi şi zbucnirilor acum apărute de eflorescente şi de verdeaţă pînă cînd într-o clipire un fulger le sparge băierile şi cu reverberenţă de tunet din spargerea lor se revarsă torentul, tot astfel şi nu altcum s-a săvîrşit trans­formarea, violentă, instantanee, la rostirea Cuvîntului. La Burke ! într-acolo se aruncă monseniorele Stephen, dînd glas de plecare, şi cu mic şi cu mare, cu toţii de-a valma pe urmă-i, pintenatul, maimuţoiul, pariorul, pseu-dodoctorul, punctualul Bloom după ei cu universală înşfă­cate de acoperămînturi de cap, bastoane şi şpăngi, pălării de paie şi teci, alpenstockuri şi ce mai vreţi. Dedal de ti­neri focoşi, nobili studioşi, toţi ca şi unul. Sora Caii an, ţintuită de uimire pe coridor nu-i poate opri nici surîză-torul chirurgian care coboară pe trepte cu veste că di3-placentarea s-a săvîrşit, şi un pfud atîrnă, chiar ca nimic. Spre el din goană îşi pleacă urechea. Uşa ! Deschisă ? Ha ! Au ţîşnit cu tumult, un minut pe-ntrecute. cu toţii iuţind pasul cu multă bravură. Burke la colţul lui Denzille şi Holles fiindu-le ţinta ulterioară. Dixon i-urmează, cu

97

7 — Ulise, voi. II

vorbă de ceartă dar iată şi el scuipă sudalmă, şi după ei. Bloom mai adastă cu sora o idee să trimită gînd bun feri­citei mame şi pruncuşorului colo sus. Doctor Dietă şi Doc­tor Linişte Multă. Nu-i aşa că parcă-i alta ? Vremuri de veghe în casa lui Horne şi-au pus pecetea în paloarea ei pustiită. Ceilalţi toţi acuma departe, o privire cu duh ma­tern ajutînd şopteşte pe cînd alunecă afară : Doamnă, cînd vine pasărea barză şi pentru tine ?

Acu, văzduhu-i afară bolmojit du jilăveală de rouă a ploaie, esenţă cerească de viaţă, sticlind pe piatră dubli-neză sub ceriu de stele strălucitor. Aerul Domnului, aerul Atoatepărintelui. aer schinteetor, în cer şezător, cesitor. Trage-l adînc în tine. Doamne, Theodore Purefoy, faptă făcătoare tare ai făcut şi nu cîrpăceală ! Eşti, zău, aşa, mai grozav progenitor decît oricare altul în cronica asta amestecată, atotecuprinzătoare, de tot bălţată. De mirare! în ea sta posibilitate de Dumnezeu plămădită de Dumne­zeu dăruită de dinainte formată pe -care tu ai rodit-o cu puţinătatea ta de treabă bărbătească. De ea te lipeşte ! Slujeşte ! Munceşte, trudeşte ca un dulău şi lasă toată învăţătura sholasticească şi pe toţi maltusiştii să se ducă-n pustii. Tu eşti părinţii lor, tuturora, Theodore. Te-ai gîr-bovit sub povară, te chinuie cu ceartă de bani de la mă­celarii acasă şi cu drugi de aur (dar nu ai tăi !) la con­toare ? Sus capul ! Pentru fiecare prunc nou făcut ai să strîngi sacul de grîu auriu. Vezi, ţi s-a murat de tot lîna. Doar nu l-ăi pizmui acuma pe Darby Dullman cu Joana lui ? O cioară vopsită şi o cotarlă cam urduroasă — asta le este progenitura. Ptiu, apoi să-ţi spun eu ! E un catîr, un melc mort, sarbăt şi vlăguit, nu face nici cît o para chioară. Prăsire fără înmulţire ! Nu aşa ? Uciderea prun­cilor ca şi Irodul, aşa i-ar zice mai bine. Verdeaţuri, vezi bine, şi coabitare de tot stearpă ! Ea pofteşte un biftec de carne, roşie, crudă, şi sîngerie ! E-un cărunt pandemoniu de boale, glanda crescută, gîlci, anghina, bătături, năduf, oasele grele de-atîta zăcere, bube dulci, rinichiu-ntr-o parte, guşe, negi, vărsare de fiere, pietre-n ficat, picioare îngheţate, varice. La naiba cu trenodiile şi palinodiile şi bocitoriile şi alte asemenea cîntări de mort de prin stră­moşi. Douăjde ani numai cu de-alde astea, dar să nu-ţi

98

pară rău. Tu nu eşti ca mulţi alţii care vor şi ar vrea şi aşteaptă şi niciodată n-ajung să şi facă.

Tu ţi-ai văzut America, ţinta vieţii tale şi pe ea-ai bu­lucit ca un bour de peste ape. Cum zice Zarathustra? Deine Kuh Trubsal melkest Du. Nun trinkst Du ăie siisse Milch des Euters. Uite ! Pentru tine ţîşneşte din plin. Soarbe, omule, un uger întreg. Lapte de mamă, Purefoy, lapte de stirpe omenească, lapte de beţie cum este cel pe care be­ţivii aceştia îl toarnă în ei în vizuinile lor, lapte de nebu­nie, lapte de miere din ţara Canaanului. ŢIţa vacii ţi-e pietroasă, ce spui ? Da, dar laptele ei e cald, şi e dulce, şi te îngraşă. Nu-i bere bîhliţă ci lapte unsuros, gros, vîseos. Pe ea, bătrînule patriarh ! Ţîţă ! Per deam Partulam et Pertunda/m nune est bibendura !

Cu toţii buluc spre beţie, ca trenul, mugetele lor pe strada întreagă. Pe cinste băieţi. Un-ai dormit az-noap'? La Timothy ăia bătutu-n cap. Al dracu' —Ş vrun neam de curcan sau sticlete ? Unde-i doctoraşu şi cu moş tă-gîrţă ? Ce ştiu eu. Ura, fă-te-ncoace, Dix ! La cutia de fe­tiţe cu panglicuţe. Da' boxeru ? Cer senin. Ţărănoiule, uite-l pe popa matol cum iese de la maternitate ! Bene-dicat vos omnipotens Deus, Pater et Filius. Pleaşca, pă­rinte. Banda din Denzille. Infernuri şi trăsnete ! Cărei. Aşa, Isaac băiatule, dă-i într-o parte. Veniţi cu noi, alteţă? A nu se da la viaţa personală. Matale om bun tare. Toţi o apă şi-un pămînt. En avânt, mes enfants ! Tunu număru unu foc. Spre Burke ! într-acolo păşeau cinci pur-sîngi. Sumeţie încălecată, unde-i urîţenia spurcată ? Popo Steve, repede crezul apostaţilor ! Nu, nu, Mulligan ! La prora ! Dă-i nainte ! Ochii pe ceas. Vremea sa ne zboară afară, Mullee ! Ce-ţi veni ? Ma mere m'a mariee. Beatitudine britanică ! Retamplan Digidi Bum Bum. Da-urile cîştigă. Să se tipărească şi să se legătorească la tiparniţa drui-dească de către două femei contrafăcute. In scoarţe de piele de viţel verzui cum e pipi. Ultimul cuvînt în mate­rie de nuanţe artistice. Cea mai mişto carte de-a ieşit în Irlanda de cînd mă ştiu eu. Silentium ! Se coace-un pîrţ ! Tenţie. Direcţia bufetu cel mai aproape şi-acolo anexaţi provizii lichide. Marş ! Tropa, tropa, băieţii (ce mai !) ca popa. Bere, biftecuri, biştari, biblii, buldogi, bastingaje, boponeală şi bebiscopi. Pînă şi-n înaltul eşafodului. Boii

99