James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

(Fecioarele, Sora Callan şi Sora Quigley, trec furtu­noase prin corzile ringului şi-l strîng tare în braţele lor desfăcute.)

FECIOARELE (Inecîndu-se) : Big Ben ! Ben MacChree ! O VOCE : Puneţi mîna pe-ăla cu pantalonii strîmbi.

174

BEN DOLLARD (Pocnindu-se peste coapse, cu rîs abun­dent) : Puneţi voi mîna acuma dacă puteţi. HENRY (Mîngîind la pieptul său un cap tăiat de femeie, murmură) : Inima ta, iubito. (îşi ciupeşte coardele lăutei.) Cînd întîi te-am văzut...

VIRAG (Descojindu-şi pieile, risipindu-şi penajul înfoiat) : Prostii ! (Cască, arătîndu-şi gîtlejul negru cum e cărbunele şi-şi închide fălcile împingîndu-şi-Ie în sus cu sulul de pergament.) Acestea zise, îmi fac acuma ieşirea. Adio. Ră-mîneţi cu bine. Dreck !

(Henry Flower îşi netezeşte repede cu un pieptene de buzunar mustăţile şi barba şi-şi umezeşte cu salivă pârul. Conducîndu-se după sabie, alunecă spre uşă, harpa lui mare tîrîndu-se după el. Virag ajunge la uşă din două salturi enorme, cu coada în sus, şi lipeşte abil de perete o muscă mare de hîrtie, strivind-o cu capul.) MUSCA DE HÎRTIE : K. II, afişajul interzis. Strict con­fidenţial. Dr. Hy Franks. HENRY : Totu-i pierdut acum.

(Virag îşi deşurubează repede capul şi şi-l pune la sub­suoară.) CAPUL LUI VIRAG : Cuacu !

(Exeunt unul după altul.)

STEPHEN (Peste umăr către Zoe) : L-ai fi preferat poate pe pastorul cel belicos care a fondat eroarea protestantă, însă păzeşte-te de Antisthenes, înţeleptul cîine, şi de sfîr-şitul din urmă al lui Arius Heresiarchus. Agonia din closet. LYNCH : Toţi unul şi acelaşi Dumnezeu pentru ea.

STEPHEN (Cu reverenţă): Şi Domnul Atotputernic al, tu­turor lucrurilor.

FLORRY (Către Stephen) : Sînt sigură că eşti vreun popă răspopit. Sau vreun călugăr. LYNCH : Chiar şi e. Fiu de cardinal. STEPHEN : Păcat mortal, de cardinal. Călugării marelui şurub.

(Eminenţa Sa_} Simon Stephen Cardinal Dedalus, prima­tul întregii Irlande, apare în prag, învestmântat în sutană,

175

ciorapi şi sandale roşii. Şapte acoliţi pitici simieni, şi ei în roşu, păcatele cardinale, îi ţin în sus trena, holbîndu-se pe sub ea. Poartă pe cap o bonetă de mătase mototolită, aşezată într-o parte. îşi ţine degetele mari la subsuori şi palmele îi sînt larg desfăcute. De gît îi atîrnă un rozariu de dopuri terminîndu-i-se pe piept cu un tirbuşon în formă de cruce. Ridicîndu-şi degetele mari invocă harul din înal-turi cu gesturi largi vălurite şi proclamă cu pompă gău­noasă) : CARDINALUL :

Conservio e captiv, zace pe spate

Zace în tainiţa cea mai adîncă.

Cătuşe şi lanţuri strîngîndu-i mădularele toate

Şi trăgîndu-l în sus trei tone şi mai mult încă.

(îi priveşte pe toţi o clipă, cu ochiul drept strîns închis, umflîndu-şi obrazul sting. Apoi, nemaifiind în stare să-si reţină tisul, se leagănă încoace şi încolo cu braţele desfă­cute, şi cîntă cu un umor gros, hohotitor.)

O, săracul, mititelul de el

Pi-pi-pi-pi-picioarele lui erau galbene

Era durduliu, gras şi greoi şi iute ca şarpele.

însă un sălbatic aşa sîngeros

Care-i păştea iarba lui albă frumos

L-a omorît pe sărăcuţul de el,

Dragonul mult iubăreţ al lui Nell Flaherty.

(Multitudine de musculiţe îi roiesc pe sutană. Se scar­pină cu braţele încrucişate peste coaste, strîmbîndu-se şi exclamă) :

Sufăr chinurile damnaţilor. Pe scripca cea sprinţară, mulţumire Domnului că vietăţile astea mărunte nu sînt unanime. Dac-ar fi m-ar stîrpi de pe faţa pămîntului.

(Cu capul pe o parte binecuvîntează scurt cu degetul arătător şi mijlociu, distribuie săruturi pascale şi iese tî-rîndu-şi comic picioarele, clăiinîndu-şi boneta într-o parte şi într-alta, micşorîndu-şi repede statura pînă ajunge deo­potrivă cu pajii care-i duc trena. Acoliţii pitici, chicotind,

176

făcînă cu ochiul, dîndu-şi coate, holbîndu-se, aruncînd să­ruturi cu degetele, ies în zigzag după el. Vocea i se aude îmblînzită de departe, miloasă, masculină, melifluoasă.)

Am să-mi port inima mea către tine, Am să-mi port inima către tine, Şi suflarea nopţii înmiresmate Are să-mi poarte inima către tine. (Clanţa fermecată se lasă în jos.)

CLANŢA : Ţţţţiiiine.

ZOE : Dracu-i acolo în uşa aia.

(O siluetă bărbătească coboară- scara trosnitoare şi poate fi auzită luîndu-şi impermeabilul şi pălăria din cuier. Bloom face fără să vrea un pas înainte şi, închizînd pe jumătate uşa, în trecere, scoate ciocolata din buzunar şi i-o oferă nervos lui Zoe.)

ZOE (îl ciufuleşte cu gesturi grăbite) : Hum. Mulţumesc şi ţie şi maică-ti pentru iepuraşi. Mă prăpădesc după ce-mi place.

BLOOM (Auzind un glas bărbătesc în conversaţie cu tîrfele din prag, îşi ciuleşte urechile) : N-o fi cumva el ? După ? Sau tocmai pentru că nu ? Sau şi-aşa, şi-aşa ? ZOE (Desface foiţa de la pachetul de ciocolată) : Şi degetele s-au mai făcut greblă şi înainte de asta. (Rupe şi ciugu­leşte o bucată, îi dă altă bucată lui Kitty Ricketts şi pe urmă se întoarce pisicoasă spre Lynch) : Vrea băiatul bom-bonica ? (El aprobă din cap. Ea îl provoacă.) O iei tu sau aştepţi s-o capeţi ? (El îşi cască gura cu capul aplecat pe o parte. Ea îşi roteşte mina cu ciocolata spre stînga. El îşi suceşte capul după ea. Ea şi-o zvîcneşte spre dreapta. El o mănîncă din ochi.) Prinde-o, fii aruncă o bucăţică. El o prinde cu o clămpănitură abilă şi muşcă cu trosnet din ea.) KITTY (Mestecînd) : Electricianul cu care am fost la bazar are unele grozave. Pline cu cel mai bun lichior. Şi era şi viceregele acolo cu madama lui. Ce ne-am mai distrat la căluşei. Şi-acuma sînt ameţită de cap. BLOOM (în paltonul de blană al lui Svengali, cu braţele încrucişate şi buclă napoleoniană pe frunte, se încruntă într-un exorcism ventrilochic, cu privirile pătrunzătoare de vultur aţintite spre uşă. Apoi, ţeapăn, cu piciorul sting

V.l