59
lat, da, aşai bine. Văd
ţa, aproape, departe, plată o văd, spre răs, A, uite acum. Se aşază deodată la locul ei, îngheţată în stereoscop. Clic, şi se-aşază. Găseşti că vorbele mele sînt întunecoase. întunericul este în sufletele noastre, nu crezi ? Mai cantabil. Sufletele noastre, rănite cu ruşine de păcatele noastre, se agaţă şi mai mult de noi, o femeie de iubitul ei încleştîndu-se, mai mult, tot mai mult.
Ea se încrede în mine, mina ei uşoară, ochii cu genele lungi. Acum, unde dracu o aduc în spatele vălului ? întru ineluctabila modalitate a ineluctabilei vizualităţi. Ea, ea, ea. Care ea ? Fecioara din vitrina lui Hodges Figgis luni privind înăuntru după una din cărţile acelea cu titlu de alfabet pe care-ai să le scrii tu odată. Pătrunzătoare privire i-ai aruncat. Cu încheietura trecută prin minerul de mărgele al umbrelei de soare. Locuieşte în parcul Lesson, numai cu dragoste şi cu suspine, femeie de litere. Să i-o spui asta altuia, St'evie ; una care te-agaţă. Dar poartă jartiere din astea bătute de Dumnezeu şi ciorapi galbeni, cîrpiţi cu lînă groasă. Să vorbim mai bine despre plăcinta cu mere, piuttosto. Unde ţi-e gîndul ?
Dostları ilə paylaş: |