James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

Glăsui încet pe palierul pustiu :

pînă la colţ. Mă întorc într-o clipă.

— Merg

64

Şi cînd îşi auzi vocea spunînd acestea adăugă :

— Nu vrei nimic special acuma dimineaţă ? Un mormăit somnoros, înăbuşit, îi răspunse :

— Mn.

Nu. Nu voia nimic. Auzi apoi un suspin adînc, cald, înăbuşit cînd ea se întoarse pe partea cealaltă şi arcurile desprinse ale somierei scîrţîiră. Trebuie chiar să chem să le dreagă. Păcat. Tocmai de la Gibraltar ^vi l-am adus. A uitat şi bruma de spaniolă pe care-o ştia. Mă întreb cît o fi dat taică-său pe el. De modă veche. A, da, sigur. L-a cumpărat la licitaţia guvernatorului. L-a luat de la prima ofertă. Ăsta se pricepe să se tîrguiască, bătrînul Tweedy ⁵⁰. Da, domnule. A fost la Plevna. Eu m-am ridicat din rîn-duriie soldaţilor simpli, domnul meu, şi mă mîndresc cu asta. Dar a avut destulă minte să facă parale cu timbrele. Asta zic şi eu să vezi departe.

Mîna lui luă pălăria din cuier de deasupra paltonului greoi, cu iniţiale, şi a impermeabilului de ocazie, de la vînzarea de la biroul de obiecte pierdute. Timbre : poze cu dosul lipicios. Pariez că o grămadă de ofiţeri sînt băgaţi în combinaţii de-astea ⁵¹. Sigur că da. Inscripţia pătată de sudoare de pe panglica de dinăuntru a pălăriei îi vorbea mută : Plasto, categoria întîi, ha. Aruncă o privire grăbită sub banda de piele dinăuntru. Petecul de carton alb ⁵². în siguranţă.

în prag se pipăi în buzunarul de la spate după cheia yale. Nu-i. în pantalonii pe care i-am schimbat. Trebuie s-o iau de acolo. Cartoful îl am⁵³. Scîrţîie dulapul. N-are rost s-o trezesc. Adineaori s-a întors în somn pe partea cealaltă. Trase după el uşa holului, foarte încet, mai mult, pînă cînd partea de jos trecu uşurel peste prag, acoperin-du-l moale. Pare încuiată. E bine aşa oricum pînă mă întorc.

Traversă pe partea cu soare, ocolind chepengul nesi­gur de la numărul şaptezeci şi cinci. Soarele se apropia de turnul bisericii Sfîntul Gheorghe. Are să fie o zi caldă de vară cred. Mai ales cu hainele astea negre se simte mai tare. Negrul e bun conducător, reflectă (refractă o fi ?) căldura. Dar nu se putea să mă duc în costumul deschis. Să zicem că-i la un picnic. Pleoapele i se lăsau des, încet, pe cînd înainta în căldura binecuvîntată. Maşina cu pîine

65

5 — Ulise, voi. I .4

de la Boland care ne-o aduce pe cea de toate zilele dar ea preferă pîinea rămasă.de ieri, chiflele cu coajă crocantă. Te face să te simţi mai lînăr. Undeva în orient : dimineaţa devreme : s-o porneşti in zori, să-i faci înconjurul tot înaintea soarelui, îi furi aşa o zi în mers ⁵'⁽. Dac-o ţii aşa veşnic n-ajungi niciodată să îmbătrîneşti nici măcar cu o zi, teoretic. Mergi pe ţărm. într-o ţară străină, ajungi la poarta unui oraş, acolo sentinela, şi el soldat simplu, îmbă-trînit, mustăţi mari ca ale bătrînului Tweedy, sprijinin-du-se într-un fel de lancie lungă. Te plimbi prin străzi umbrite. Chipuri cu turbane îţi trec prin faţă. Cavernele întunecoase ale prăvăliilor de covoare, marele om, Turko teribilul, aşezat cu picioarele încrucişate sub el fumînd dintr-o narghilea. Ţipetele vînzătorilor pe străzi. Să bei apă cu miros de fenol, să guşti şerbet. Să rătăceşti aşa, ziua întreagă. Ai putea să te întîlneşti şi cu vreo doi tîlhari. Foarte bine, te-ntîlneşti cu ei. Se apropie apusul soarelui. Umbrele moscheilor printre coloane : preotul cu un sul răsucit. Un fior printre arbori, semnalul, vîntul de seară. Eu trec mai departe. Cerul de aur tot mai palid. O mamă pindind din pragul casei. Îşi strigă acasă copiii, pe limba lor întunecoasă. Zid înalt : dincolo corzile răsunînd stins. Cerul de noapte, luna. liliachie, culoarea jartierelor noi ale lui Molly. Coarde. Ascultă. O fată cîntă la un instru­ment de-acela de-al lor, cum îi spune : dulcimer, ţambal. Eu trec mai departe.

Probabil că nu-i de loc aşa. Lucruri din astea le citeşti în cărţi : pe urmele soarelui. Soare scînteind cu toate focurile pe prima pagină. Surise, încîntat de el însuşi. Cum spunea Arthur Griffith despre vinieta de deasupra edito­rialului din Freeman : soare al independenţei răsărind pe cer la nord-vest, dinspre maidanul din spatele Băncii Irlandei ^5r>. îşi prelungi încîntat surîsul. O nuanţă ebraică aici : soare al independenţei răsărind, sus pe cer, la nord-vest.

Se apropia de barul lui Larry O'Rourke. Dinspre gri­lajul pivniţei plutea în sus o răbufnire stătută de bere neagră. Prin uşa deschisă barul îşi zvâcnea în afară sufluri de bere, praf de ceai, pesmeţi striviţi. E totuşi un loc bunişor : chiar la capul liniei din oraş. De pildă M'Auîey, mai jos, dincolo ; nix, ca poziţie. Sigur, dacă ar pune

68

tramvaiul pe Circuitul de Nord de la tîrgul de vite spre chei i-ar creşte imediat acţiunile.

Capul lui chel pe deasupra perdeluţei. Şmecher bă-trînul. N-are rost să-l prelucrez pentru vreo reclamă. Tot el îşi cunoaşte mai bine afacerile. Uite-l, chiar aşa, marele Larry, cum stă sprijinit de lada de zahăr, numai în cămaşă, să-şi supravegheze diaconul cu şorţ cu tot, cum spală cu cîrpa şi găleata. Simon Dedalus se pricepe să-l imite, zici că-i el] cînd strînge din ochi. Ştiţi ce vreau eu să vă spun ? Ce adică, domnule O'Rourke ? Ştiţi ce zic eu ? Ruşii ăştia, japonezii îi mănîncă cu pîine, la gustarea de dimineaţă, dimineaţa cum se scoală *.

Să mă opresc să-i arunc o vorbă : poate despre înmor-mîntare. Tristă chestie şi asta cu Dignam, săracul, dom­nule O'Rourke ⁵⁷.

Intrînd pe strada Dorset, spuse vesel, salutîndu-l prin uşa deschisă :

— Bună ziua, domnule O'Rourke.

— Bună să vă fie inima.

— Frumoasă zi, domnul meu.

— Este, da.

De unde şi-or fi scoţînd şi ăştia banii ? Cînd sosesc aici, la început, sînt doar nişte nenorociţi de picoli cu părul roşu, băieţi de la ţară, de la Leitrim, care spală paharele şi mai dosesc pe sub tejghea ce-a mai rămas prin pahare. Şi pe urmă, dintr-o dată, te uiţi la ei şi-au înflorit ca de-al-de Adam Findlaters sau Dan Talion. Şi mai gîndeşte-te şi că ăştia au concurenţă. Setea e generală. Ar fi o problemă frumoasă, să te pună să baţi Dublinul de la un cap la altul şi să nu treci prin faţa nici unei cîrciumi. Să vrea şi n-ar putea. Poate de la ăia beţi morţi. Scrii trei şi ţii cinci. Aşa o fi ? Un şiling de-aici, altul de-acolo, dacă nu curge pică. Poate de la comenzile en gros. Se mai înţeleg pe şest cu comis-voiajorii. Tu aranjează-te cu şefu', şi-o dăm pe urmă pe din două, înţelegi ?

Cît scoate ăsta de exemplu numai pe berea neagră într-o lună ? Să zicem, zece butoaie. Să punem că scoate zece la sută. Sau mai mult. Zece. Cincisprezece. Trecea acum pe lingă Sfîntul Iosif, Şcoala naţională. Ţipetele puştilor. Ferestrele deschise. Aerul curat, cuminte, întă­reşte ţinerea de minte. Toţi deodată, — abece defege

67

keelemen opeşimaice reseit te-am păcălit. Copii şi ei, nu ? Da, Inishturk. Inishark. Inishboffin ⁵⁸. Lecţia de jeografie. A mea. Slieve Bloom.

Se opri la vitrina lui Dlugacz, privind halcile de şuncă, bucăţile de polonez, albe, negre. înmulţit cu cincizeci. Cifrele îi păliră în minte, nerezolvate ; nemulţumit, le lăsă să se şteargă. Cilindrii lucioşi, groşi, plini cu carne tocată îi hrăneau privirile şi respira liniştit suflul călduţ al singelui aromat de porc.

Un rinichi lăsa să se scurgă picături de sînge pe o farfurie cu desene : ultimul. Se opri la tejghea, alături de slujnica vecinilor. Te pomeneşti că-l cumpără ea, după cum îşi citea comanda pe o hîrtie din mînă. Mîini înroşite : spălatul cu sodă. Şi un pfund şi jumătate de cîrnaţi Denny. Ochii lui se odihneau pe şoldurile ei viguroase. Pe el îl cheamă Woods. Mă întreb cum se descurcă. Nevastă-sa-i cam bătrîioară. Sînge proaspăt. Nu-i dă voie cu drăguţii. Ce braţe puternice. Să tot bată covoarele pe frînghie. Şi chiar că le bate, Doamne. Cum i se înfoaie fusta la fiecare izbitură.

Măcelarul cu ochi de dihor împacheta cîrnaţii pe care-i smulsese cu degetele lui butucănoase ca nişte cîrnăciori. Carne bună aici, ca de viţel bine hrănit.

Ridică o foaie din teancul de afişe. Ferma model de la Kinnereth, pe malul lacului Tiberiada ^o!). Ar putea face un sanatoriu de iarnă ideal. Moses Montefiore ^ti0. Cred că el a fost. Conac, cu ziduri de jur împrejur, vite ca prin ceaţă, păscînd. Îşi ridică foaia în dreptul ochilor : interesant ; o apropie mai mult, să citească, vitele păscînd nedesluşite, foaia foşnind. Un viţel alb. Dimineţile acelea la tîrgul de vite, animalele mugind în staule, oi însemnate cu fierul roşu. bălegarul picurînd cu zgomot, crescătorii, în ghete ţintuite învîrtindu-se prin noroiul de acolo, plescăindu-şi palma pe cîte o crupă bine hrănită, asta-i pe cinste, cu biciuştile din lemn necojit în mîini. îşi ţinea răbdător foaia înclinată, stăpînindu-şi simţurile, dorinţa, privirea lui blinda, umilă, era liniştită acum. Fusta şleampătă înfoin-du-se zvîcnind, lovitură după lovitură.

Măcelarul smulse două hîrtii din teanc, înfăşură cîrnaţii ei, de calitatea întîi, şi făcu o grimasă roşie.

— Iată, domnişorico, spuse.

Ea îi întinse o monedă, surîzîndu-i îndrăzneaţă, scoţîn-du-şi mult în afară încheietura groasă.

— Mulţumesc, 'mnişoară. Şi un şiling şi trei pence restul. Dumneavoastră, vă rog ?

Domnul Bloom arătă repede cu degetul. S-o ajungă, să poată sta în urma ei dacă ea avea să meargă încet, după coapsele ei rotitoare. Plăcut lucru să vezi de la început, dimineaţa. Grăbeşte-te odată, ce dracu'. Să batem fierul cît e cald. Ea se oprise o clipă în faţa prăvăliei, în soare, şi apoi porni leneşă spre dreapta. El oftă pe nas : astea nu te înţeleg niciodată. Mîini mîncate de sodă. Şi unghiile murdare. Scapulare cafenii, în zdrenţe, apărînd-o de o parte, de alta. Ţeapă înfiptă de nepăsarea ei se încălzi în licăr molatec de plăcere în pieptul lui. Pentru altul : un poliţist, care să nu fie de serviciu, s-o strîngă îndeaproape, pe maidan la Eccles. Lor aşa le plac, voinice. Cîrnaţi a-n-tîia. O, vă rog, domnule poliţai, m-am rătăcit în pădure.

— Trei pence, vă rog.

Mina lui acceptă glanda umedă, moale şi o strecură în buzunarul dintr-o parte. Pe urma pescui trei monezi dintr-un buzunar de la pantaloni şi le lăsă pe farfuria de cauciuc de pe tejghea. Zăcură acolo o clipă, privite repede şi repede strecurate, disc, după disc, în sertar.

— Mulţumesc, domnule. Mai poftiţi pe la noi.

Un fulger de foc lacom din ochii de vulpe îi mulţumi încă o dată. îşi retrase privirile după o clipă. Mai bine nu ; altă dată.

— Bună dimineaţa, spuse, pornind înspre uşă.

— Bună dimineaţa, domnul meu. Nici o urmă. S-a dus. Şi ce dacă ?

Merse înapoi pe strada Dorset, citind cu gravitate. Agendath Netaim companie de plantatori. Pentru cumpă­rarea unor vaste întinderi nisipoase de la guvernul turc spre a fi plantate cu eucalipţi. Excelent pentru umbră, combustibil şi materiale de construcţie. Plantaţii de por­tocali şi imense cîmpuri de pepeni la nord de Jaffa. Le plăteşti opt mărci şi-ţi plantează un ar de pămînt cu măslini, portocali, migdali sau lămîi. Măslinii, mai ieftini ; portocalii au nevoie de irigaţii artificiale. în fiecare an ţi se livrează recolta. îţi înregistrează numele ca proprietar pe