James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

Ce e un cămin fără Carnea-n conserve Plumtree ? E nedesăvîrşit. Dar cu ea, un cămin al fericirii.

— Doamna mea a căpătat tocmai un contract. La drept vorbind, nu e nimic stabilit încă.

Iar vrea să mă tapeze de valiză. Dar acuma nu-i mai merge. Nu mă mai pretez, mulţumesc.

Domnul Bloom îşi întoarse spre el ochii cu pleoape mari, cu o prietenie deloc grăbită.

— Şi nevastă-mea, spuse. Are să cînte la o ocazie foarte şic, la sala Ulster, pe douăzeci şi cinci.

— Aşa ? spuse M'Coy. îmi pare bine că aud, bătiîne. Cine-l organizează ?

Doamnei Marion Bloom. Nu s-a sculat încă. Regina mai era-n iatacul ei de culcare mîncînd pîine cu. Nici o carte. Cărţi de joc înnegrite răspîndite de-a lungul coap­selor ei cîte şapte. Damă neagră şi bărbat blond. Pisică blănită minge neagră. Plicul rupt în fîşie sus.

Al iubirii

Vechi

Şi dulce

Cîntec

Vine al iubirii vechi... ⁷²

^ - lin fel de turneu, ştii cum vine ? spuse gînditor oornnul Bioom. Cîntecul dulce. S-a înfiinţat un comitet Cointeresare la profituri.

M'Coy aprobă din cap trăgîndu-se de tufa mustăţii.

— Mda, spuse. Asta-i o veste bună. Se pregătea să se ducă.

37

-r~ Ei, mă bucur să te văd în formă, spuse. Ne mai întîlnim noi pe-aici pe teren.

— Da, spuse domnul Bloom.

— Să-ţi spun ceva, spuse M'Coy. Poate treci şi numele meu la înmormintare, vrei ? Aş vrea să vin, dar s-ar putea să n-apuc, înţelegi. E-un caz de înec la Sandycove din care-ar putea ieşi ceva şi atunci coronerul şi cu mine ar trebui să mergem pînă acolo dacă se găseşte cadavrul. Trece tu numele meu dacă eu nu sînt acolo, vrei ?

— Da, sigur, spuse domnul Bloom începînd să se îndepărteze. E-n regulă.

— Bun, spuse bine dispus M'Coy. Mersi, bătrîne. Aş veni, dacă mi-ar fi cu putinţă. Ei, pa-pa. Doar atît", C. P. M'Coy ajunge.

— Se face. răspunse ferm domnul Bloom.

De data asta nu m-a mai avut cu trucul lui. Mă luase repede. Şi pe de departe. Aşa mi-ar place şi mie. E o valiză la care ţin. De piele. Colţuri dublate, margini în­tărite, clape cu două încuietori. Bob Cowley i-a împru­mutat-o pe-a lui pentru concertul de la regatele de la Wicklow anul trecut şi nici n-a mai auzit de ea din ziua aia şi pînă acum.

Domnul Bloom, înaintînd în pas de plimbare spre strada Brunswick, surise. Doamna mea a căpătat tocmai un. O soprană cu pistrui, şi piţigăiată. Cu nasul ca un cuţit. în felul ei destul de drăguţă, aşa, pentru-o chestie. Dar n-are vînă. Tu cu mine, ce ştii tu ? în aceeaşi com­binaţie, adică. Se dă bine pe lîngă mine. Aproape că-ţi sare ţandăra. Nu e în stare să-şi dea seama de diferenţă ? Mai degrabă cred că e cam dispus la aşa ceva. Asta mie-mi repugnă. Mă gîndeam că-aici la Belfast şi-o mai fi venit în fire. Sper numai că epidemia aia de vărsat de vînt de acolo nu se-agravează. îmi închipui că ea nu s-ar mai lăsa vaccinată încă o dată. Nevasta ta şi nevasta mea, de.

Mă întreb dacă nu cumva se ţine după mine.

Domnul Bloom se opri la colţ, cu ochii lunecîndu-i peste afişele multicolore. Limonada lui Cantrell şi Co-chrane (aromatizată). Soldurile de vară la Clery. Nu, a luat-o drept. Hopa. în seara asta e Leah ; doamna Band-man Palmer. Aş vrea s-o mai văd în asta. în Hamlei a jucat aseară. Deghizată-n bărbat. Poate că şi el era fe-

88

meie. De ce s-a sinucis Ofelia ? Săracul tata i Cît îi plă­cea să vorbeacă despre Kate Bateman în rolul ăsta ! A stat afară, în faţă la Adelphi, la Londra, o după masă întreagă aşteptînd să intre. Asta cu un an înainte de a mă naşte eu ; în şaizeci şi cinci. Şi Pastori la Viena. Cum îi zicea exact ? De Mosenthal, nu ? Nu. Scena despre care vorbea el mereu, acolo unde bătrînul Abraham, orb, îi recunoaşte vocea şi-i trece cu degetele peste faţă.

— Vocea lui Nathan ! Vocea fiului său ! Aud vocea lui Nathan care şi-a lăsat tatăl să moară de durere şi de nefericire în braţele mele, care şi-a părăsit casa tatălui său şi l-a părăsit pe Dumnezeul părintelui său.

Fiecare cuvînt aici e atît de adînc, Leopold.

Săracul tata ! Săracul de el !⁷³ îmi pare bine că n-am încercat atunci în cameră să-l văd la faţă. Ziua aceea ! O, Doamne ! O, Doamne ! Pfu ! E, poate că aşa a fost mai bine pentru el.

Domnul Bloom dădu colţul şi trecu prin faţa cailor care aşteptau cu capul plecat la staţia de trăsuri N-are nici un rost să te mai gîndeşti la asta. E ora cînd le pune traista cu ovăz. Dar mai bine nu m-aş fi întîlnit cu M'Coy ăsta.

Pe măsură ce se apropia îi auzea strivind boabele lucioase de ovăz între dinţii lor blînd mestecători. Ochii lor mari de ţap îl priveau trecînd pe lîngă ei, prin miro­sul dulceag, amestecat cu ovăz, al urinei de cal. Un El­dorado al lor. Săracii de ei, nişte nenorociţi ! La dracu' dacă mai ştiu ei ceva sau le mai pasă de ceva, cu boturile alea lungi vîrîte în traistele cu ovăz. Sînt prea sătui de toate să mai şi vorbească. Dar, oricum, ei îşi au asigurată hrana şi tot ce le trebuie. Şi mai sînt şi castraţi ; uite colo o bucată de gutapercă uscată care le atîrnă între şolduri. S-ar putea să fie mai fericiţi aşa chiar. Par nişte animale bune, săracii de ei. Dar ce te mai enervează cînd se apucă să necheze.

Scoase scrisoarea din buzunar şi o împături în ziarul pe care-l ţinea în mînă. Aş putea chiar să dau nas în nas cu ea aici. Pe străduţa asta e mai sigur.

Trecu pe lîngă ghereta vizitiilor. Curioasă mai e şi viaţa asta a vizitiilor, de colo pînă colo, pe orice vreme, pe oriunde, n-au nici timp, nici orar ca lumea, nu sînt