James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

m

atunci cu gest plin de graţie un taler din bronzul cel mai de preţ. Acolo, gravată în excelentă lucrătură de giuvaer­giu, se vedea imaginea unei regine de imperială prestanţă, vlăstară a casei de Brunswick, Victoria pre numele ei, Majestatea ei Mult Desăvîrşită, prin graţia lui Dumnezeu stăpînitoare peste Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlan­dei şi peste dominioanele britone de peste mări, regină, apărătoare a credinţei, împărăteasă a Indiei, însăşi ea, purtătoare a sceptrului, victorioasă asupra multor popoare, mult iubită, căci o cunoşteau şi o iubeau de la răsăritul soarelui pînă la apusul aceluiaşi, feţele palide, tuciurii, roşcaţii la faţă şi harapii.

— Ce dracu' o fi pîndind şi francmasonu'ăla, zice cetăţeanul, de se tot învârteşte în sus şi-n jos pe-afară ?

— Cine ? zice Joe.

— Uite, zice Alf, scoţîndu-şi trompa din halbă. Ziceaţi de spînzurat. Am să v-arăt ce n-aţi mai văzut. Scrisori de cerere de călău. Ia uitaţi-vă.

Şi scoate un teanc de scrisori şi plicuri din buzunar.

— Ce'ş copil ? zic eu.

— Pe cinstea mea, zice Alf. Citiţi-le. Aşa că Joe i-a luat scrisorile.

— Ce tot rîdeţi ? zice Bob Doran.

M-am gîndit atunci că s-ar putea să se stîrnaască praful. Bob o cam ia razna cînd i se urcă berea la cap, aşa că zic, cum ar veni ca să fac conversaţie :

— Ce mai e cu Willy Murray, Alf ?

— Nu ştiu, zice Alf. L-am văzut adineaori pe strada Capelei cu Paddy Dignam. Decît că eu mă grăbeam cu...

— Ce-ai făcut ? zice Joe lăsînd scrisorile pe masă. Cu cine ?

— Cu Dignam, zice Alf.

— Cu Paddy ? zice Joe.

— Da, zice Alf. De ce ?

— Nu ştiai c-a murit ? zice Joe.

— A murit Paddy Dignam ? zice Alf.

362

r- Da, zice Joe.

— Da-ţi spun că l-am văzut acuma nici cinci minute; zice Alf, cum te văd şi mă vezi.

— Cine-a murit ? zice Bob Doran:

— Atunci pe fantoma lui ai văzut-o, zice Joe, aşa să ne ferească Dumnezeu din cer de rele.

— Ce tot spui ? zice Alf. Doamne Dumnezeule, nici cinci... Ce vorbeşti,., era cu Willy Murray, amîndoi, acolo, lîngă cum îi spune... Ce vorbeşti ? A murit Dignam ?

— Ce-i cu Dignam ? zice Bob Doran. Ce dracu' tot îi daţi zor...

— A murit ! zice Alf. N-a murit, domnule, cum n-ai murit tu.

— O fi, zice Joe. Oricum şi-au luat libertatea să-l îngroape azi-dimineaţă.

— Pe Paddy ? zice Alf.

— Da, zice Joe. A plătit şi el tributul, Dumnezeu să-l ierte.

— Isuse Cristoase, zice Alf.

Era, cum s-ar zice, de-a dreptul năucit.

în întunecime ²⁸⁸ se simţeau mîinile duhurilor flutu-rînd, şi cînd rugăciunile potrivite cu scripturile tantrica fură îndreptate către unde trebuiau să se îndrepte o luminozitate palidă lînsă mereu crescîndă de lumină, rubinie se făcu treptat vizibilă, apariţia acestui dublu eteric fiind cu deosebire vie datorită emanaţiei de raze jivice pornind din creştetul ^capului şi pe chip. Comunicaţia se stabili prin corpul pituitar şi de asemenea cu ajutorul razelor înflăcărat portocalii şi stacojii emanînd din regiu­nea sacrală şi din plexul solar. Chestionat, pe numele său pămmtesc, despre locul unde se aţine în lumea cerească, afirmă că acum se afla pe calea pră'ăyă sau a reîntoarce­rii, dar că mai era însă supus judecăţii la cheremul anumi­tor entităţi setoase de sînge la nivelurile astrale inferioare. Ca răspuns la o întrebare în ce priveşte întîile senzaţii în marea trecere dincolo, afirmă că mai înainte văzuse totul ca printr-o oglindă întunecată dar că cei care au

363

trecut dincolo au posibilităţi supreme de dezvoltare atmică deschise în faţa lor. întrebat dacă viaţa de dincolo seamănă cu experienţa noastră trupească, răspunse că auzise de la fiinţe mai favorizate acum în spirit că sălaşurile lor erau prevăzute cu tot confortul domestic modern, cum ar fi tă'âfănă, ă'ăvătăr, hătăkăldâ wătâklă ăt şi că adepţii pe treapta superioară erau scufundaţi în valuri de voluptate de cea mai pură natură. Cerînd el un pahar de lapte de vacă, acesta îi fu oferit şi în mod evident îi aduse multă uşu­rare, întrebat dacă are vreun mesaj pentru cei vii, îi exhortă pe toţi cei care se mai aflau de partea cea nepotri­vită a Mayei să recunoască acum calea cea dreaptă, căci se relata în cercurile devanice că Marte şi Jupiter erau pornite pe rele în zodiacul apusean unde berbecele are putere. S-a pus apoi întrebarea dacă era vreo dorinţă specială din partea defunctului şi răspunsul fu : Vă salu­tăm, prieteni pămînteni, care mai sînteţi încă în trup. Băgaţi de seamă ca C.K. să n-o ia prea tare. S-a vădit că se făcea referinţă la domnul Cornelius Kelleher, direc­tor al stabilimentului funerar popular al domnilor H. J. O'Neill, un prieten personal al defunctului, care se ocupase de aducerea la îndeplinire a operaţiunilor de îngropăciune, înainte de a se retrage mai ceru să i se spună scumpului său fiu Patsy că cealaltă gheată pe care o căutase se afla în momentul de faţă sub canapeaua din camera din spate şi că perechea de ghete trebuia trimisă la Cullen să o pingelească doar, întrucît tocurile mai erau încă bune. Declară că lucrul acesta îi tulburase în mare măsură liniştea în regiunea cealaltă şi ceru cu toată stăruinţa ca această dorinţă să fie adusă la cunoştiinţă.

Asigurări îi fură date că aveau să se ocupe cei în drept de această chestiune şi el lăsă să se înţeleagă atunci că aceste asigurări dăduseră satisfacţie.

S-a dus din lăcaşurile muritorilor, O'Dignam, soarele dimineţii noastre. Iute era de picior pe landele mărăci­noase, Patrick cu fruntea încununată de raze. Jeluieşte Banba, odată cu vîntul ; şi jeluieşte şi tu oceanule, cu vîrtejurile tale.

— Uite-l iar, zice cetăţeanul holbîndu-se pe fereastră.

364

— Cine ? zic eu.

— Bloom, zice. Face de caraulă acolo, în sus şi-n jos, de zece minute. Şi chiar, dracu' să mă ia, îi şi văd mutra cînd îşi vîră o clipă capul înăuntru, şi pe urmă văd e-o ia iar din loc.

Micuţul Alf era complet buimac. Pe cuvîntul meu.

— Bunule Dumnezeu ! zice. Aş fi jurat că e el.

Şi zice Bob Doran, cum stătea cu pălăria împinsă pe ceafă, că ăsta-i cel mai mare ticălos din Dublin cînd e sub influenţă.

— Cine zice că Dumnezeu e bun ?

— Nu-nţeleg ce vrei să spui, zice Alf.

— Bun e Dumnezeul ăsta, zice Bob Doran, care ni-l ia pe Wîlly DIgnam, săracu' ?

— Ei, lasă şi tu, zice Alf încercînd să-l ia cu vorba. El a scăpat de necazuri.

Dar Bob Doran începe să ţipe la el.

— E-un păcătos nenorocit, vă spun eu, să ni-l ia aşa pe Willy Dignam, sărăcuţu' de el.

A venit şi Terry şi i-a făcut semn să se liniştească, că nu vor vorbe de-astea într-un local respectabil şi cu autorizaţie. Şi Bob Doran şi-ncepe să plîngă după Paddy Dignam, cum te văd şi mă vezi.

— Omu' cel mai bun, zice smiorcăindu-se, caracterul cel mai curat ^i mai frumos.

Cu lacrimi în ochii lui de irlandez. Vorbea ca să n-adoarmă. Mai bine-ar fi făcui să se ducă dracului acasă la somnambula aia de tuia cu care s-a-nsurat. Mooney, fata aprodului. Maică-sa ţinea un lupanar pe strada Hardwicke, care se tot învârtea pe scări şi pe paliere mi-a spus Lyons Cocoşul că ieşea de-acolo la .două dimineaţa fără o aţă pe ea, arătîndu-se la toţi cum o făcuse maică-sa, pe gratis pentru oricine-ar fi vrut, pentru toţi deopotrivă

şi fără bilete de favoare.

— Cel mai nobil şi cel mai adevărat prieten, zice. S-a dus săracu" Willy, săracu' Paddy Dignam, micuţii] de el.

365

Şi plin de tristeţe şi cu inima grea jeluia stingerea acestei roze a cerurilor.

Bătrînul Garryowen, javra, a început iar să mîrîie la Bloom care se holba din uşă.

— Intră, intră, că nu te mănîncă, zice cetăţeanul.

Şi Bloom intră, cu ochiul lui de peşte mort înspre dine şi-l întrebă pe Terry dacă n-a fost Martin Cunnin-gham pe-aici.

— O, Isuse Irlandezule, zice Joe citind dintr-una din scrisori. Ia ascultaţi aici.

Şi începe să citească :^2S9