James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

Eşti adevărată, o, tu, idealul meu ? şi deseori, frumu­seţea poeziei, atît de tristă în farmecul ei trecător, îi în­ceţoşase privirile cu lacrimi tăcute că anii treceau pe lingă ea unul cîte unul, şi în afară de această mică imperfec­ţiune ea ştia că nu avea să se teamă de nici o concurenţă şi asta fusese un accident cînd mergea în jos pe dealul Daîkey şi ea încerca totdeauna să ascundă. Dar simţea ea că toate astea aveau să se sfîrşească odată. Dacă avea să vadă chemarea aceea magică în ochii lui nimic n-ar mai fi fost în stare s-o oprească. Iubirea-şi rîde de lacăte. Ea avea să facă marele sacrificiu. Toate strădaniile ei aveau să fie să ajungă să-i împărtăşească gîndurile lui. Mai scumpă decît orice pe lume avea să fie ea pentru el şi avea să-i aurească zilele cu multă multă fericire. Era însă acea întrebare mai importantă decît toate şi ea murea să ştie era oare un bărbat căsătorit sau văduv care-şi pierduse nevasta sau vreo tragedie ca nobilul acela cu nume străin din ţara cîntecului care fusese nevoit s-o închidă la bala­muc, crud doar ca să fie bun cu ea. Dar chiar dacă — ce ? Avea să fie o atît de mare deosebire ? De tot ce-ar fi fost

26

cît de puţin lipsit de delicateţe firea ei prin naştere no­bilă se îndepărta instinctiv. Nu putea să le vadă pe fiin­ţele alea, femeile căzute de pe promenada cu case cu multe camere în jos spre Dodder, alea care mergeau cu soldaţii şi bărbaţii grosolani şi care n-aveau nici un fel de respect faţă de onoarea unei fete, care făceau de ruşine pe toate cele de sexul lor şi care le duceau la poliţie. Nu, nu ; aşa ceva nu. Aveau să fie doar prieteni buni ca un frate mai mare cu surioara lui fără toate celelalte în ciuda conven-ţionalismelor Societăţii cu S mare. Poate că era după o iubită de demult că era în doliu din zilele de odinioară. I se părea că înţelege asta. Avea să încerce să-l înţeleagă pentru că bărbaţii sînt altfel. Dragostea lui cea veche îl aştepta, îl aştepta mereu cu mîinile ei mici albe întinse, cu ochii ei albaştri rugători. Inima mea ! Ea avea să-şi urmeze visul de iubire, îndemnul inimii ei care-i spunea că el era al ei cu totul şi cu totul, singurul bărbat pe lume pentru ea ; căci dragostea era călăuza ei fără greş. Nimic altceva nu mai conta. Orice ar fi fost să se întîmple ea avea să scuture lanţurile, să fie nestăpînită, liberă.

Canonicul O'Hanlon puse Sfintele Taine la loc în ta­bernacol şi corul intona Lăudate Dominum omnes gentes şi apoi încuie tabernacolul uşa sacristiei căci benedieţiu-nea se sfîrşise şi părintele Conroy îi întinse pălăria să şi-o pună şi caţa de Edy o întrebă ce ea nu vine dar tocmai atunci Jacky Caffrey strigă deodată : _— A, ia te uită, Cissy !

Şi cu toatele se uitară o fi fost fulger după zăpuşeala de peste zi dar Tommy îl văzuse şi deasupra pomilor de lingă biserică albastru şi pe urmă verde şi purpuriu.

— E focuri de artificii, spuse Cissy Caffrey.

Şi alergară cu toţii în jos pe plajă să vadă pe deasupra caselor şi bisericii îmbrîncindu-se unii pe alţii, Edy cu căruciorul cu bebe Boardman în el şi Cissy ţinîndu-i pe Tommy şi pe Jacky de mînă ca să nu cadă cînd fugeau.

— Haide, Gerty, strigă Cissy. îs artificiile de la bazar. Dar Gerty era inflexibilă. N-avea de loc de gînd să se lase comandată de ele. Dacă ele n-aveau altceva de făcut decît să dea fuga încolo şi-ncoace ca nişte alte alea ea putea să stea liniştită aşa că spuse că ea vedea de unde era. Ochii aceia aţintiţi asupra ei o făceau să-şi simtă pulsul zvîc-

27
nind. îl privi o clipă întîlnindu-i privirea, şi o lumină mare răsări peste ea. O pasiune încordată incandescentă era pe faţa lui, pasiune tăcută ca mormîntul, şi aceasta o făcuse acum pe ea să fie a lui. In sfîrşit erau singuri fără nimeni să-i spioneze şi să comenteze şi ea ştia că putea avea în­credere în el pînă la moarte, un bărbat de încredere, din-tr-o bucată, un bărbat de onoare nezdruncinată pînă-n vîr-ful degetelor. Mîinile şi faţa i se agitau şi pe ea o străbătu un tremur. Se lăsă pe spate mai mult să privească în sus spre artificii şi-şi cuprinse genunchiul în mîini ca sa nu cadă pe spate cînd se uita aşa în sus şi nu era nimeni s-o vadă decît el şi ea cînd ea îşi dezvălui cu totul picioarele ei graţioase frumos făcute aşa, suple şi moi şi delicat ro­tunjite, şi i se părea că aude cum îi bătea lui inima, res­piraţia lui înecîndu-se, pentru că ea ştia ce trebuie des­pre pasiunea unor asemenea bărbaţi, aceştia cu sîngele fierbinte, pentru că Bertha Supple îi spusese odată în mare secret şi o pusese să jure că n-are să despre domnul care stătea cu chirie la ei băgat de comisia pentru regiunile suprapopulate care avea poze tăiate din ziare cu dansa­toare cu fusta ridicată şi cu picioarele pe sus şi spunea că el mai făcea ceva nu foarte frumos care-ai putea să-ţi închipui ce uneori în pat. Dar asta era ceva cu totul altceva decît lucrul acela pentru că era mare deosebire pentru că aproape că-l simţea cum îi atrage faţa spre a lui şi cea dintîi atingere grăbită fierbinte a buzelor lui frumoase. Pe lîngă aceasta asta se ierta cîtă vreme nu făceai lucrul celălalt înainte de căsătorie şi ar trebui să fie şi preoţi femei care să înţeleagă fără să le mai spui şi Cissy Caffrey şi ea avea uneori expresia aceea aşa visătoare de tot pe faţă aşa că şi ea, draga mea, şi Winny Rippingham care se înnebunea după poze de actori şi pe urmă era şi din cauză că lucrul celălalt venea aşa cum venea.

Şi Jacky Caffrey striga că uitaţi-vă încă unul şi ea se aplecă mai pe spate şi jartierele erau albastre să se asor­teze că erau transparenţi şi cu toţii văzură şi strigau uite, uite-l acolo şi ea se pleca mult de tot pe spate să vadă ar­tificiile şi ceva ciudat zbura prin văzduh, un lucru tăcut încolo şi încoace, negru. Şi văzu o luminare romană pre­lungă urcînd sus deasupra pomilor, sus şi în tăcerea în-28

cordată, cu toţii îşi ţineau respiraţia de încordare în timp ce urca mai sus şi mai sus şi ea trebuia să se lase tot mai mult pe spate să se uite după el sus, sus, aproape că nu-l mai vedea şi faţa ei era acuma toată străbătută de o ro-şeaţă divină, fermecătoare că se încordase aşa pe spate şi el îi vedea acum şi celelalte lucruri, pantalonaşii de batist, moi să-ţi mîngîie pielea, mai buni decît din ceilalţi, verzi, patru şilingi şi unsprezece pence, pentru că erau albi, şi ea îl lăsa să se uite şi vedea că el vede şi pe urmă s-a dus atît de sus nu s-a mai văzut o clipă şi ea tremura din tot trupul că se întinsese atîta el văzuse bine de tot mult deasupra genunchiului care nimeni nici chiar cînd în leagăn sau cînd treci prin apă şi nici nu se simţea ru­şinată şi nici el să se fi uitat aşa îndrăzneţ pentru că nu putuse rezista la vederea acestei minunate dezvăluiri care aproape că i se oferise ca dansatoarele acelea cu fusta sus care se poartă aşa îndrăzneţ în faţa domnilor care se uită şi se uită mereu, se uita. îi venea să strige la el, să-l strige, cu vocea întretăiată, să-şi întindă braţele ei zvelte, albe ca zăpada spre el să vină, să-i simtă buzele apăsate pe frun­tea ei albă, ţipătul unei iubiri de fată tînără, un strigăt mic înecat, smuls din însăşi fiinţa ei, strigătul care ră­sună de-a lungul timpului. Şi atunci o rachetă ţîşni şi ex­plodă orbitoare şi O ! pe urmă se sparse şi luminarea şi era ca un suspin un O ! şi cu toţii strigară O ! O ! extaziaţi şi din ea se revărsă un şuvoi o ploaie de cosiţe de aur şi sa risipiră şi ah ! erau acum numai stele umede verzui tvingînd în aure. O, ce frumos ! O, ce molatec, dulce, încet. Şi pe urmă totul se topi ca o rouă în aerul cenuşiu ; totul se întoarse în tăcere. Ah ! Aruncă o privire spre el cînd se aplecă la loc repede, o privire scurtă, patetică, un protest fără vlagă, un reproş sfielnic sub suflul căruia el se roşi ca o fată mare. El se sprijinea acum de stînca din spatele său. Leopold Bloom (căci el este) stătea, tăcut, cu capul plecat în faţa acestor ochi tineri fără prihană. Ce grosolan fusese ! Iarăşi ? Un suflet frumos nevinovat îi adresase o chemare şi el, om de nimic ce era, cum răspun­sese acestei chemări ? Fusese cel din urmă dintre netreb­nici. Tocmai el dintre toţi ! Insă era o îndurare nesfîrşită in ochii aceştia, şi era şi pentru el un cuvînt de iertare chiar

29
dacă el greşise şi păcătuise şi fusese un rătăcit. O fată poate ea oare să mărturisească ? Nu, de o mie de ori, nu. Asta era taina lor, numai a lor, singuri în amurgul care le ascundea pe toate şi nu era nimeni să ştie şi să spună decît liliacul acela mic care zbura atît de uşor prin aerul înserării încoace şi încolo şi liliecii aceştia mititei nu spun niciodată.

Cissy Caffrey şuieră o dată imitîndu-i pe băieţii de la meciurile de fotbal ca să arate că s-a făcut şi ea mare ; şi apoi strigă :

— Gerty ! Gerty ! Plecăm. Haide. Vedem şi de mai departe.

Lui Gerty îi veni o idee, una din micile şiretenii ale dragostei. îşi strecură o mînă în buzunarul pentru batistă şi scoase bucăţica de vată şi-o flutură ca răspuns sigur fără s-o lase din mînă şi apoi şi-o vîrî la loc. Mă întreb dacă e prea departe ca să. Se ridică. Să fie chiar un adio ? Nu. Trebuia să se ducă acum dar ei aveau să se mai în-tîlnească, acolo, şi ea avea să viseze la asta pînă atunci, mîine, la visul ei de aseară. Se ridică îndreptîndu-şi trupul. Sufletele lor se întîlniră într-o ultimă lungă privire şi ochii care-i pătrundeau pînă în inimă, plini de strălucire ciudată, întîrziau fermecaţi pe faţa ei dulce, frumoasă ca o floare. îi mai trimise un surîs palid, abia schiţat, un surîs blînd, atoateiertător, un surîs care tremura pe pragul lacrimilor, şi apoi se despărţiră. Astfel se despărţiră.

încet, fără să se mai uite îndărăt, coborî pe plaja în pantă neregulată către Cissy, către Edy, către Jacky şi Tommy Caffrey, către micul bebeluş Boardman. Se fă­cuse şi mai întuneric acum şi pe plajă erau pietricele şi bucăţi de lemn şi ierburi alunecoase de mare. Ea păşea cu o anume graţie liniştită, care era numai a ei, dar cu grijă şi foarte încet pentru Gerty MacDowell era...

Ghete prea strimte ? Nu. E şchioapă ! O !

Domnul Bloom o privea pe cînd se depărta şchiopă-tînd. Sărmana fată ! De asta o lăsaseră să stea acolo pe cînd ei alergau în sus şi în jos. Mă gîndeam eu că era ceva care nu era în regulă după cum şedea. O frumuseţe ştirbită. Un defect ca ăsta e de zece ori mai rău la o femeie. Dar le face mai politicoase. îmi pare bine că n-am ştiut

30

cînd era acolo. Dar un drăcuşor de fată cu toate astea. Nu mi-ar displace. Curiozitatea cum ar fi cu o călugăriţă sau o negresă sau o fată cu ochelari. Aia mioapă e deli­cată. Trebuie să fie aproape de perioada ei, mi-nchipui, asta le face mai nervoase. Mă doare aşa tare capul astăzi. Unde-am pus scrisoarea ? Da, e-aici. Tot felul de pofte ciudate. Unele care ling banii. O fată de la mînăstirea Tranquile îmi spunea maica aia căreia îi plăcea să miroasă benzină. Fecioarele înnebunesc pînă la urmă, mi-nchipui. Sora ? Cîte femei din Dublin or fi avînd-o astăzi ? Martha, ea. E ceva în aerul ăsta. Luna e de vină. Dar atunci de ce n-au toate femeile menstruaţia în acelaşi timp, cu aceeaşi lună, vreau să spun ? Depinde cînd s-au născut, cred. Sau toate încep odată şi pe urmă pierd pasul. Uneori Molly şi Milly deodată. Oricum am profitat de ocazie. Ce bine că n-am făcut în baie dimineaţă cu scrisoarea aia prostuţă a ei cu am să te pedepsesc. Mă răzbună de con­ductorul ăla de azi-dimineaţă. Şi prostul ăla de M'Coy care m-a oprit ca să-mi spună chiar nimic. Şi nevastă-sa, cu vocea aia a ei ca un burghiu. Foarte recunoscătoare pentru micile favoruri. Şi ieftin chiar. Nu trebuie decît să ceri. Cere şi ţi se va da. Pentru că şi ele vor asta. E o necesitate naturală a lor. Cu grămada în fiecare seară cînd ies de la birouri. Mai bine să fii rezervat. Arată-le că nu vrei şi ţi se bagă pe gît cu de-a sila. Doar să-ntinzi mîna. O, ce păcat că nu pot să se vadă singure. Dar ce ciorap bine întins, ca un vis. Unde-a fost asta ? A, da. La mutoscop pe strada Capei ; numai pentru domni. Tom-care-trage-cu-ochiul. Pălăria lui Willy şi ce-au făcut fe­tele cu ea. Chiar le fotografiază pe fetele astea sau e un truc ? E o chestie de lingerie. Să-i pipăi formele prin deshabille. Le excită şi pe ele cînd sînt. Sînt aşa curată vino şi mă murdăreşte. Şi le place şi să se gătească una pe alta pentru sacrificiu. Willy încîntată cu bluza cea nouă a lui Molly. La început. îşi pun pe ele toate astea ca să poată să şi le scoată pe toate. Molly. De ce i-am luat eu jartierele alea violete. Dar şi noi : cravata lui, ciorapii ăia frumoşi şi pantalonii cu manşetă întoarsă. Era cu ghetre în prima seara cînd ne-am întîlnit. Cămaşa aia a lui dră­guţă cum îi strălucea pe sub ce ? de dantelă. Se zice că femeia îşi pierde cîte un farmec cu fiecare ac pe care şi-l

31

scoate. Toate prinse cu ace pe eîe. O Mairy şi-a pierdut acul cu care-şi ţinea. Se gătise aşa pentru cineva. Moda face şi ea parte din farmecul lor. Se schimbă cînd ai ajuns şi tu pe urmele tainei. Doar in Orient : Măria, Martha — şi atunci ca şi acum. Nici o ofertă rezonabilă nu va fi refu­zată. Nici ea nu se grăbea de fapt. Totdeauna să se ducă la cîte unul cînd se grăbesc. Ele nu uită niciodată o întîl-nire. Au ieşit trăgînd şi ele nădejde, probabil. Cred şi ele în şansă pentru că e ca şi ele. Şi celelalte care parc-o luau cam peste picior. Fete de pension prietene între ele, me­reu ţinîndu-se de gît sau cu degetele înlănţuite, sărutîn-du-se şi şoptindu-şi secrete despre tot felul de nimicuri în grădina mînăstirii. Călugăriţe cu feţele albe de ceară, cu scufiile reci scrobite şi cu mătăniile lor, pîimbîndu-se în sus şi în jos, şi mai sînt şi răzbunătoare şi invidioase pe ce nu pot să pună mîna. Sîrmă ghimpată. Vezi nu uita şi scrie-mi. Şi-am să-ţi scriu şi eu. Nu-i aşa că n-ai să. Molly şi Jossie Powell. Pînă cînd apare dl. Cutare şi pe urmă se mai văd la Pastele cailor. Tableau ! O, ia uite cine-a venit, pentru numele lui Dumnezeu ! Ce-i cu tine, dragă ? Ce-ai mai făcut toată vremea asta ? Şi dă-i cu să­rutările şi ce bine-mi pare, iar cu sărutările, că te văd. Şi-n vremea asta cu ochii-n patru să vadă cît de rău îi merge celeilalte. Arăţi splendid. Suflete surori care-şi arată colţii una alteia. Cîţi dinţi ţi-au mai rămas în gură ? Nu şi-ar împrumuta una alteia nici un drob de sare. Mda !

Dar sînt ca nişte diavoli cînd le vine. Şi se întunecă la faţă ca nişte vrăjitoare. Molly îmi spunea deseori că simte atunci că orice lucru o apasă. Scarpină-mă-n tălpi. A, aşa ! O, ce bine ! Şi eu simt asta. E bine să te odihneşti măcar odată aşa. Mă-ntreb dacă e rău să cu ele atunci, într-un fel e mai sigur. Se prinde laptele, corzile plesnesc la vioară. Am citit odată ceva şi că se ofilesc florile în grădină. Pe urmă se zice că dacă se ofileşte floarea pe care o poartă, înseamnă că-i o cochetă. Toate sînt. Mă gîn-desc că şi ea a simţit că eu. Cînd te simţi aşa deseori în-tîlneşti tocmai ce simţi tu. M-o fi plăcut sau ce ? La haine se uită ele. Ele ştiu cînd un bărbat e-n dispoziţie amo­roasă ; gulerele şi manşetele. La urma urmelor cocoşii şi

32

1 eii fac la fel, şi cerbii. In acelaşi timp s-ar putea să prefere o cravată desfăcută sau ceva. Pantalonii ? Să zicem că aş atunci cînd ? Nu. Trebuie luate cu binisorul. Nu le place aşa dintr-o dată. Sărută-mă pe-ntuneric şi nu mai spune la nimeni. A văzut ea ceva la mine. Mă întreb ce. Mai bine să mă aibă pe mine decît vreun poet din ăştia uns tot pe faţă, cu părul lins şi cu bucla peste ochiul drept. Să ajute un domn cu preocupări literare. Ar trebui să mă preocup mai mult de cum arăt la vîrsta mea. N-am 3ă-sat-o să mă vadă din profil. Totuşi, nu poţi să ştii. S-au văzut fete drăguţe măritîndu-se cu bărbaţi urîţi. Frumoasa şi monstrul. Pe urmă nu pot să fiu aşa dacă Molly. Şi-a scos pălăria să-şi arate părul. A luat-o cu borul larg să-i ascundă faţa, dacă s-ar întîlni cu cineva care-o cunoaşte, să aplece capul sau să aibă un buchet de flori să-l miroasă. în perioada de rut le miroase părul. Zece şilingi am luat pe periile de păr ale lui Molly cînd eram pe geantă atunci cînd şedeam pe strada Holies. De ce nu ? Să zicem că-i dă el bani. De ce nu ? Toate astea-s prejudecăţi. Ea valo­rează zece, cincisprezece, mai mult o liră. Şi toate pe gra­tis. Scris energic. Doamna Marion. N-am uitat să scriu adresa pe scrisoarea aia ca pe ilustrata pe care i-am tri­mis-o lui Flynn ? Şi ziua aia cînd m-am dus la Drimmie fără cravată. Mă enervase aşa cearta cu Molly. Nu, îmi aduc aminte. Richie Goulding. Ăsta-i altul. îl obsedează. Curios că mi s-a oprit ceasul la patru şi jumătate. Praful trebuie să fie. Cu ulei de untură de peşte îl curăţă şi eu aş putea. Economie. Atunci o fi fost cînd el, ea ?

O, el a. în ea. Ea a. Aşa.

Ah !

Dl. Bloom cu mîna grijulie îşi reaşează cămaşa ume­zită. O, Doamne, diavolul ăsta mic şi şchiop. începe să fie frig şi lipicios. Efectul de după nu-i plăcut. Totuşi trebuie să te scapi de asta într-un fel. Lor nu le pasă. Poate o iau ca un compliment. Merge acasă la pîinea cu unt cu lăptic îşi spune şi rugăciunea cu cel mic. Mde, ele nu. Dac-o vezi aşa cum e se strică totul. Trebuie un teatru în­treg, ruj, costum, situaţie, muzică. Şi numele. Amorurile ac­triţelor. Nell Gwynn, d-na Bracegirdle, Maud Branscombe. Se ridică cortina. Clar de lună revărsare de argint. Se în­făţişează o fecioară cu fruntea îngîndurată. Mica mea iu-