James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

72

73

să întemeieze acolo o chiverniseală de înzămislire să-i pună numele Ompkalos cu obelişte tăiat şi învîrtoşat pe chipul eghipţian şi să aşeze slujba lui cuvincioasă de ţăran liber la zămislirea oricărei muieri de orişice stare şi trai care acolo s-ar apropiia de el şi cu dorinţa de a îşi plini trebuinţele de fire. Banii nu stau la socoteală, zicea, şi n-avea să ia parale pentru osteneală. Fetica din bucătărie cea mai pe­ticită cît şi cucoana îndestulată în văzul curţii, dacă aşa îe-ar fi fost trupeasca potriveală, iară capriţul lor înfierbîn-tat ar fi vorbit cu stăruinţă de a lor cerşire, avea să nime­rească întru dînsul bărbat cinstit pentru fie care. Insă ca hrană le limpezea el cum s-a îndestula cu feluri singure de cartofi aromaţi cum şi de peşte şi de iepuri de pe acolo, că carnea acestor roade-tot fiind de toţi supusă ca ajută­toare celor ce chiteşte el, şi fiartă dar şi friptă cu cîte un fir de ierburi şi cîte un bumb de boabe usturoiate. La astă omilie rostită cu căldură şi stăruitoare jupîn Mulligan şi trase de pe pălărie legătura de basma cu care o ferise. Şi el şi prietenul, părere ar fi fost, îi prinsese ploaia şi daseră ei zor la umblet dar apă tot se revărsase peste ei cum era a vedere pe hainele lui jupîn Mulligan nainte cenuşii şi acum parcă bălţate. Gîndul acesta al lui între acestea cu toţii zicea că e frumos şi dobîndea din inimă euloghia de la unul şi altul doar singurul jupîn Dixon au zis ba, şi întreba cu faţă rînjitoare că ce, avea de gînd să vînză castraveţi la grădinar. Doară că jupîn Mulligan le-a rătezat din băr­băţie la disţipoluşi, luînd vorbă de la clasicii autori care cum îi venise înainte în minte erau de reazăm trainic şi ales la ce supţinea : Talis ac tanta depravatio hujns secuii, O quirites, ut matres familiarum nostrae lascivas cujusli-bet semiviri libiei titillationes testibus ponderosis atque excelsis erectionibus centurionum Romanorum magno-pere anteponunt; iar celor cu duhul mai bont oarecum le îndesea înţelesul ce-l înţelegea cu aligorii din neamul do-bitocesc mai cuvenite la pipotele lor, căpriorul şi căprioa­rele de prin pădure, răţoiul şi cu raţa de prin giurul casii. Sumeţindu-se nu puţin de eleganţia lui, că şi era, ade­vărat, om curăţel la făptură, vorbăreţul îşi pleca acum în­grijirea înspre straie cu vorbe de năduf oarecît fierbinte ]a nestatornicia puterilor văzduhului iar această vreme so-ţietatea nu pregeta în encomii pentru întreprinderea ce

atît de bine o dezvelise. Tînărul jentilom, prietenul, în­veselit prea tare de oarece ce i se nimerise lui, n-avea as-tîmpăr să îi spuie celuia de alăturea. Jupînul Mulligan, ce îşi trecea acum ochii peste masă, întrebă cui se pre­gătiseră peştii şi pîinile acestea şi, văzînd pe strein, s-a plecat cum se cuvine în faţa lui şi a zis, Rogu-vă, doamne, au sunteţi în nevoie de ajutor de breaslă care nouă să ne fie în putinţă a vi-l da ? Care, poftit în acest fel, i-a mulţumit din inimă, şi încă ţinîndu-se cuvincios în departe, i-au răspuns cum venise aici pentru o cocoană, acum trasă în casele lui Horne, care era în potrivirea încercării, sărăcuţa, în munci femeieşti (aici dînd oftat mare) să ştie a afla de ceasul ei de fericire dacă sosise încă. Jupînul Dixon, să ducă vorba într-altă parte, se puse să îl întrebe pe jupînul Mulligan, oare creşterea pîntecului său care se arăta a fi început, de care îl şi rîdea niţeluş, să fi fost semn de îngre-care în de ouăle din cămara pentru boaşe sau pîntece bărbătesc sau se trăgea ca şi la doctorele fanios meşterul Austin Meldon, că avea lup în stumace. în răspuns jupînul Mulligan cu vînt de hohotire în cele mici ale sale, s-a şi plesnit cu coragiu pe sub foaie, zicînd tare iar la faţă mai-muţind-o prea minunat şi de rîs pe Baba Grogan (cea mai exţelinte criatură de parte femeiască doar că ce păcat că e o ţiitoare) : Pîntecele aiastu nkicînd n-a stat să nască bastard. Aşa de veselă cuvîntarea asta că cu toţii în odaie se scuturau ca frunza în vînt de bucurie mare. Şi aşa vo-roavele lor se alergau în chipuri şi măscări asemenea cînd numai se făcu alarmă în cămara din faţă.

Aici ascultătorele, care nu era altul cît şi discipokle din ţara scoţească, om subţirel şi puţinei, albinos cum cî-nepa, s-a gratulat în chipul cel mai frumos cu coconaşul, şi întrerupse povestirea la un loc mai veselilor, dorindu-se de cel care dinainte îi sta la masă cu semn de plecăciune să îi întinză chiupul cu apă repede a rachiului tot dintr-o dată întoarcere de iscodire a capului cereînd (cum nici v.r\ seculum de cuvincioasă împreună petrecere în soţietate n-ar fi adus mişcare mai fromoasă) la care se adăuga echi-valintă numai că protivnică clătire a capului, l-a cercetat pe povestitorele cît ştia el mai pe neocolite a se face d'm cuvinte dacă ar putea să îl împărtăşească cu un pocal din acela. Mais bien sur, noblu streine, a zis voios acela, et

75