James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

20

bui să-i ia odată cineva şi să le dea o bătaie bună să mai stea la locul lor, la amîndoi. Şi Cissy şi cu Edy strigau după ei să vină înapoi că le era frică să nu vină fluxul peste ei şi să se înece.

— Jacky ! Tommy !

Dar ce să te asculte ' Ce copii neascultători ! Pînă şi Cissy spunea atunci că asta era chiar ultima dată cînd îi mai scotea la plimbare. Sări în picioare, strigîndu-i mereu şi fugi în jos pe pantă oe lîngă el, scuturîndu-şi părul care ar fi avut ceva strălucire dacă ar fi fost mai lung dar cu toate prostiile astea cu care şi-l tot dădea nu mai reuşea să-l facă să crească lung că nici nu era natural aşa că ■ acuma degeaba se mai străduia ea să-i atragă atenţia. Alerga cu paşi mari ca o gîscă şi de mirare că nu-şi sfîşia fusta într-o parte că-i era prea strimtă că Cissy Caffrey era băieţoasă şi nu se dădea niciodată în lături cînd credea ea că ar fi putut să se dea în spectacol şi acuma din cauză că alerga repede îşi dăduse drumul aşa ca el să poată să-i vadă capătul fustiţei şi pulpele ei osoase cît mai sus cu putinţă. Ce să spun ce s-ar fi făcut dacă s-ar fi împiedicat acuma de ceva, aşa din întîmplare într-adins cu tocurile ei înalte îndoite, franţuzeşti ca s-o facă mai înaltă şi ar fi căzut odată. Tableau ! Ar fi fost chiar o privelişte foarte plăcută pentru un domn să vadă aşa ceva.

Regină a îngerilor, regină a patriarhilor, regină a pro­feţilor, a tuturor sfinţilor, se rugau ei, regină a celei mai sfinţite rozarii şi apoi părintele Conroy îi înmînă cădel­niţa părintelui O'Hanlon şi el puse tămîia şi cădelniţă Sfintele Taine şi Cissy Caffrey îi prinse pe cei doi gemeni şi simţea o mîncărime în palmă să le dea una după ureche dar n-o făcu pentru că se gîndea că el s-ar fi putut să se uite la ea dar se înşela amar pentru că Gerty vedea fără să se uite că el nici nu-şi lua ochii de pe ea şi pe urmă părintele O'Hanlon îi înmînă cădelniţa înapoi părintelui Conroy şi îngenunche ridicîndu-şi privirile spre Sfintele Taine şi corul începu să cînte Tantum ergo şi ea îşi zvîc-nea piciorul încolo şi încoace după ritm pe măsură ce mu­zica unduia după Tantumer gosa cramen turn. Trei şilingi şi unsprezece pence dăduse pe ciorapii ăştia la Sparrow de pe strada George marţi nu lunea dinaintea Paştelui şi nu le scăpase nici un fir şi la asta se uita el, transparenţi

21

L

şi nu la picioarele ei de două parale care n-aveau nici o formă (şi ce tupeu mai avea !) pentru că el avea doar ochi să vadă şi singur deosebirea.

Cissy venea îndărăt pe plajă cu gemenii şi cu mingea lor şi cu pălăria într-o parte la întîmplare după ce fugise şi parcă era o cotoroanţa trăgîndu-i pe ăia doi copii după ea şi cu bluza aia fistichie pe care şi-o cumpărase nici de două săptămâni care-i stătea ca o cîrpă pe ea şi cu o bucăţică din combinezon atîrnîndu-i ca la o caricatură. Gerty îşi scoase o clipă pălăria să-şi aranjeze părul şi o comoară mai frumoasă, mai delicată de bucle castanii n-ai mai fi văzut pe umerii unei fete, o viziune strălucitoare, cu adevărat aproape înnebunitor de dulce. Ai fi putut să străbaţi în lung şi în lat ţara pînă să mai găseşti păr ca al ei. Aproape că şi vedea scânteia de admiraţie îndată răs-punzîndu-i în ochii lui şi asta o străbătu ca un fior prin tot trupul. îşi puse pălăria la loc ca să poată să se uite pe sub borul ei şi—şi legănă piciorul încătăramat mai repede încă pentru că i se tăia respiraţia cînd văzu expresia din pri­virea lui. O ţintuia cu privirea cum îşi fixează şarpele prada. Instinctul ei de femeie îi spunea că stîrnise dia­volul în el şi la gîndul acesta o roşeaţă stacojie îi urcă pe faţă de la gît spre frunte pînă cînd nuanţa frumoasă a te­nului ei deveni trandafirie strălucind în splendoare.

Edy Boardman remarcase şi ea asta pentru că o privea dintr-o parte pe Gerty, surîzînd pe jumătate, cu ochelarii pe nas, ca o fată bătrînă, prefăcîndu-se că are grijă de bebe. Ca un ţînţar totdeauna gata să pişte, asta era şi aşa avea să fie totdeauna, şi de asta nimeni nu putea s-o su­fere, mereu băgîndu-şi nasul unde nu era treaba ei. Şi zise ea către Gerty :

— Ce-ţi dau să-mi spui la ce te gîndeşti.

— Ce ? replică Gerty cu un surîs accentuat pe dinţii cei mai albi din lume. Mă gîndeam doar dacă s-o fi făcut tîrziu.

Pentru că ar fi dat nu ştiu ce ca să şi-i ia de aici ge­menii ăştia cu nasurile lor murdare şi pe-ăla micul să-i ducă acasă să scape şi de asta făcuse aluzia aceea că s-ar fi făcut tîrziu. Şi cînd veni şi Cissy Edy o întrebă cit e ceasul şi domnişoara Cissy, care întotdeauna avea răs­punsul gata. spuse că e şi jumătate vremea pentru un pu-

22

pic. Dar Edy voia să ştie pentru că li se spusese să vină devreme acasă.

— Stai niţel, spuse Cissy, îl întreb pe nenea ăla de acolo cît e ceasul la ceapa lui.

Aşa că o luă din loc spre el şi cînd el o văzu venind ea îl văzu cum îşi scoase mîna din buzunar, cam nervos, şi începe să se joace cu lanţul de la ceas, privind încolo spre biserică. Deşi era o natură atît de pasionată Gerty vedea bine că ştia să se stăpînească. Adineaori şedea acolo, fas­cinat de frumuseţea care-i luase privirile, şi în clipa urmă­toare era domnul liniştit, cu chipul grav, stăpînirea de sine scrisă pe fiecare trăsătură a chipului său de bărbat distins.

Cissy spuse că să o ierte ar putea el să-i spună cît e ceasul şi Gerty îl văzu seoţîndu-şi ceasul, ascultîndu-l şi privindu-l şi dregîndu-şi vocea şi spuse că-i părea rău dar îi stătuse ceasul dar trebuie să fi fost după opt căci apusese soarele. Avea o voce cultivată şi deşi vorbea pe un ton măsurat era ca un fel de bănuială de tremur în accentul lui grav. Cissy spuse mulţumesc şi se întoarse seoţîndu-şi limba şi spuse că nenea a zis că rîşnitoarea lui nu-i în regulă.

Pe urmă ei acolo cîntară strofa a doua din Tantum ergo şi canonicul O'Hanlon se ridică din nou şi binecuvîntă Sfintele Taine şi îngenunche şi-i spuse părintelui Conroy că una din luminări avea să aprindă florile şi părintele Conroy se ridică şi o aranja şi ea îl văzu pe domnul acela întorcîndu-şi ceasul şi ascultîndu-l şi-şi legănă piciorul mai în sus şi în jos după ritm. Se făcuse şi mai întuneric dar se mai vedea şi se uita tot timpul pe cînd îşi întorcea ceasul sau ce i-o mai fi făcut şi pe urmă îl puse la loc şi-şi băgă mâinile la loc în buzunar. Simţea un fel de sen­zaţie străbătînd-o din cap pînă în picioare şi înţelegea după cum îşi simţea pielea sub păr iritarea aceea pe sub arcurile corsetului că probabil că iar era lucrul acela căci ultima dată fusese atunci cînd îşi tunsese părul din cauza lunii. Ochii lui întunecoşi o ţintuiau iarăşi sorbindu-i fie­care linie a trupului, literalmente aducîndu-şi adoraţia la altai-ul ei. Dacă a fost vreodată admiraţie neascunsă în privirea pasionată a unui bărbat, atunci ea se vedea acum

23

limpede pe chipul acestui bărbat. Pentru tine e Gertrude MacDowell şi ştii şi tu foarte bine.

Edy începu să se pregătească şi chiar că era şi vremea şi Gerty vedea că mica aluzie pe care o făcuse avusese efectul dorit pentru că aveau o bucată de mers pe plajă pînă unde era loc să împingă căruciorul şi Cissy le scoase gemenilor şepcile şi le aranja părul ca să se facă ea remar­cată sigur şi canonicul O'Hanlon se ridică şi anteriul său îi făcea o ieşitură la ceafă şi părintele Conroy îi întinse cartonaşul să citească şi el citi Panem de coelo praeti-tisti eis şi Edy şi cu Cissy vorbeau tot timpul cît o fi cea­sul şi o întrebau pe ea dar Gerty putea să le plătească cu propria lor monedă şi le răspunse doar cu politeţe ustu­rătoare cînd Edy o întrebă că ce i se frînsese inima că băiatul ei o lăsase. Gerty tresări deodoată. O flacără scurtă rece ţîşni din ochii ei care era mai elocventă decît nu ştiu cîte volume de dispreţ nemăsurat. O durea. O, da o atin­sese adine pentru că Edy avea felul ei aşa liniştit să spună lucruri care ştia ea bine că puteau să te rănească adine, cată ce era. Buzele lui Gerty se întredeschiseseră ca să formuleze cuvîntul dar îşi înăbuşi suspinul care i se ridi­case în gîtul ei, atît de zvelt, de fără pată, de frumos mo­delat îneît ai fi zis că-i dăltuit de un artist în visul lui. îl iubea mai mult decît şi-ar fi închipuit el. Un înşelător uşuratec şi fluşturatec ca toţi bărbaţii niciodată n-avea să înţeleagă el ce însemnase pentru ea şi o clipă ochii ei albaştri i se împăienjeniră de lacrimi.

Ochii lor o cercetau fără milă dar ea făcu un efort curajos şi surise strălucitoare veselă aruneînd o privire • spre noua ei cucerire în aşa fel ca să vadă şi ele.

— O, răspunse Gerty, repede ca fulgerul rîzînd şi-şi zvîcni mîndră capul, pot- să mă joc cu ce-m-i place pentru că e an bisect.

Cuvintele ei sunau limpezi ca cristalul, mai melodioase decît gunguritul porumbeilor, dar străpunseră tăcerea cu un fior îngheţat. Era ceva în vocea ei care arăta limpede că ea nu era una din cele cu care e uşor de glumit. Cît despre domnul Reggie cu aerele lui şi cu toţi banii lui, dacă voia ea putea să-l arunce cît colo ca pe un gunoi şi nici să nu se mai gîndească la el şi să-i rupă felicitarea lui prostească în mici fărîme. Şi dacă avea să mai îndrăz-

24

nească ea avea să-i arunce o privire încărcată cu atîta dispreţ îneît să-l facă să se zvîrcolească locului. Chipul stîrpiturei ăsteia de domnişoara Edy se lungi deodată şi Gerty vedea bine după cum se făcuse de neagră că nu mai putsa de furie chiar dacă o ascundea, obrăznicătura, pen­tru că cu asta o atinsese în gelozia ei meschină şi ştiau ele amîndouă foarte bine că era altceva, ea era în lumea ei, nu era de-alde ele şi mai era încă şi altcineva care ştia şi vedea asta, aşa că ele n-aveau decît s-o înghită şi pe-asta şi cu încă ceva pe deasupra.

Edy îl pregăti pe bebe Boardman ca s-o pornească odată şi Cissy strînse mingea şi lopăţelele şi găleţile şi era şi vremea pentru că domnişorului Boardman junior i se fă­cuse somn şi Cissy chiar îi spunea că uite vine moş Ene şi că uite bebe acuma melge la culcale şi bebe ce frumos era şi cum rîdea cu ochii lui plini de lumină, şi Cissy îl tot împungea în glumă în burtica lui durdulie şi bebe, cît ai clipi din ochi, îşi arătă complimentele pe babeţica

nou-nouţă.

— Vai ! Ce rău ! protestă Ciss. Şi-a murdărit babeţica.

Acest uşor contretemps îi solicită o vreme atenţia dar cît ai bate din palme ea drese totul.

Gerty îşi înăbuşi o exclamaţie şi tuşi odată nervos şi Edy o întrebă ce e şi ea era tocmai să-i răspundă ştia ea ce numai că ea era întotdeauna o doamnă în purtarea ei aşa că lăsă pur şi simplu să treacă de la ea cu tot tactul spunînd că era momentul binecuvântării pentru că exact atunci bătu clopotul dinspre clopotniţa de acolo sunînd peste plaja liniştită căci canonicul O'Hanlon ieşise la altar cu voalul pe care părintele Conroy i-l petrecuse pe după umeri dînd binecuvîntarea cu Sfintele Taine în mîini.

Ce emoţionantă scenă acolo în amurgul care se lăsa, ultima privire peste Erin, sunetul pătrunzător al clopote­lor de seară şi în aceeaşi clipă un liliac zbură din turnul învestmîntat în iederă clopotniţa prin aerul amurgului, zburînd încolo şi încoace cu un ţipăt mic, pierdut. Şi ea vedea departe luminile farurilor aşa de pitoreşti ar fi vrut să aibă o cutie cu vopsele pentru că era mai uşor de­cît să faci un om şi curînd avea să treacă şi lampagiul pe lîngă curtea bisericii presbiteriene şi mai departe pe bu­levardul Tritonville prin umbrele bulevardului Triton?

25

viile, pe unde se plimbau perechile şi să aprindă felinarul de lingă fereastra ei unde Reggie Wylie îşi întorcea bici­cleta, aşa cum citise ea în cartea aceea Lampagiul de Miss Cummins, autoarea lui Mabel Vaughan şi a altor po­vestiri. Pentru că Gerty avea visurile ei despre care nu ştia nimeni, li plăcea să citească poezie şi cînd primise amintire de la Bertha Supple albumul aceia frumos pen­tru jurnal intim cu coperta coralie trandafirie să-şi scrie gîndurile ei, ea îl pusese în sertarul toaletei ei, care, deşi ea nu exagera pînă la a face lux, era întotdeauna scrupu­los de ordonată şi curată. Acolo îşi ţinea ea comorile ei copilăreşti, pieptenii de baga, panglicuţa de la surorile Măriei, parfumul de roze albe, sprîncenata, şi cutiuţa ei de alabastru şi panglicuţele de schimb cînd îi veneau lu­crurile de la spălătoreasă şi erau cîteva gînduri frumoase scrise în el cu cerneala violetă pe care o cumpărase de la Hely pe strada Doamnei căci simţea ea că şi ea ar fi putut scrie poeme dacă ar fi putut doar să se exprime ca în poe­mul acela care-i plăcuse atît de mult că îl copiase din zia­rul în care-l găsise într-o seară în care erau înfăşurate verdeţurile.

Eşti adevărată, o, tu, idealul meu ? şi deseori, frumu­seţea poeziei, atît de tristă în farmecul ei trecător, îi în­ceţoşase privirile cu lacrimi tăcute că anii treceau pe lingă ea unul cîte unul, şi în afară de această mică imperfec­ţiune ea ştia că nu avea să se teamă de nici o concurenţă şi asta fusese un accident cînd mergea în jos pe dealul Daîkey şi ea încerca totdeauna să ascundă. Dar simţea ea că toate astea aveau să se sfîrşească odată. Dacă avea să vadă chemarea aceea magică în ochii lui nimic n-ar mai fi fost în stare s-o oprească. Iubirea-şi rîde de lacăte. Ea avea să facă marele sacrificiu. Toate strădaniile ei aveau să fie să ajungă să-i împărtăşească gîndurile lui. Mai scumpă decît orice pe lume avea să fie ea pentru el şi avea să-i aurească zilele cu multă multă fericire. Era însă acea întrebare mai importantă decît toate şi ea murea să ştie era oare un bărbat căsătorit sau văduv care-şi pierduse nevasta sau vreo tragedie ca nobilul acela cu nume străin din ţara cîntecului care fusese nevoit s-o închidă la bala­muc, crud doar ca să fie bun cu ea. Dar chiar dacă — ce ? Avea să fie o atît de mare deosebire ? De tot ce-ar fi fost

26

cît de puţin lipsit de delicateţe firea ei prin naştere no­bilă se îndepărta instinctiv. Nu putea să le vadă pe fiin­ţele alea, femeile căzute de pe promenada cu case cu multe camere în jos spre Dodder, alea care mergeau cu soldaţii şi bărbaţii grosolani şi care n-aveau nici un fel de respect faţă de onoarea unei fete, care făceau de ruşine pe toate cele de sexul lor şi care le duceau la poliţie. Nu, nu ; aşa ceva nu. Aveau să fie doar prieteni buni ca un frate mai mare cu surioara lui fără toate celelalte în ciuda conven-ţionalismelor Societăţii cu S mare. Poate că era după o iubită de demult că era în doliu din zilele de odinioară. I se părea că înţelege asta. Avea să încerce să-l înţeleagă pentru că bărbaţii sînt altfel. Dragostea lui cea veche îl aştepta, îl aştepta mereu cu mîinile ei mici albe întinse, cu ochii ei albaştri rugători. Inima mea ! Ea avea să-şi urmeze visul de iubire, îndemnul inimii ei care-i spunea că el era al ei cu totul şi cu totul, singurul bărbat pe lume pentru ea ; căci dragostea era călăuza ei fără greş. Nimic altceva nu mai conta. Orice ar fi fost să se întîmple ea avea să scuture lanţurile, să fie nestăpînită, liberă.

Canonicul O'Hanlon puse Sfintele Taine la loc în ta­bernacol şi corul intona Lăudate Dominum omnes gentes şi apoi încuie tabernacolul uşa sacristiei căci benedieţiu-nea se sfîrşise şi părintele Conroy îi întinse pălăria să şi-o pună şi caţa de Edy o întrebă ce ea nu vine dar tocmai atunci Jacky Caffrey strigă deodată : _— A, ia te uită, Cissy !

Şi cu toatele se uitară o fi fost fulger după zăpuşeala de peste zi dar Tommy îl văzuse şi deasupra pomilor de lingă biserică albastru şi pe urmă verde şi purpuriu.

— E focuri de artificii, spuse Cissy Caffrey.

Şi alergară cu toţii în jos pe plajă să vadă pe deasupra caselor şi bisericii îmbrîncindu-se unii pe alţii, Edy cu căruciorul cu bebe Boardman în el şi Cissy ţinîndu-i pe Tommy şi pe Jacky de mînă ca să nu cadă cînd fugeau.

— Haide, Gerty, strigă Cissy. îs artificiile de la bazar. Dar Gerty era inflexibilă. N-avea de loc de gînd să se lase comandată de ele. Dacă ele n-aveau altceva de făcut decît să dea fuga încolo şi-ncoace ca nişte alte alea ea putea să stea liniştită aşa că spuse că ea vedea de unde era. Ochii aceia aţintiţi asupra ei o făceau să-şi simtă pulsul zvîc-

27
nind. îl privi o clipă întîlnindu-i privirea, şi o lumină mare răsări peste ea. O pasiune încordată incandescentă era pe faţa lui, pasiune tăcută ca mormîntul, şi aceasta o făcuse acum pe ea să fie a lui. In sfîrşit erau singuri fără nimeni să-i spioneze şi să comenteze şi ea ştia că putea avea în­credere în el pînă la moarte, un bărbat de încredere, din-tr-o bucată, un bărbat de onoare nezdruncinată pînă-n vîr-ful degetelor. Mîinile şi faţa i se agitau şi pe ea o străbătu un tremur. Se lăsă pe spate mai mult să privească în sus spre artificii şi-şi cuprinse genunchiul în mîini ca sa nu cadă pe spate cînd se uita aşa în sus şi nu era nimeni s-o vadă decît el şi ea cînd ea îşi dezvălui cu totul picioarele ei graţioase frumos făcute aşa, suple şi moi şi delicat ro­tunjite, şi i se părea că aude cum îi bătea lui inima, res­piraţia lui înecîndu-se, pentru că ea ştia ce trebuie des­pre pasiunea unor asemenea bărbaţi, aceştia cu sîngele fierbinte, pentru că Bertha Supple îi spusese odată în mare secret şi o pusese să jure că n-are să despre domnul care stătea cu chirie la ei băgat de comisia pentru regiunile suprapopulate care avea poze tăiate din ziare cu dansa­toare cu fusta ridicată şi cu picioarele pe sus şi spunea că el mai făcea ceva nu foarte frumos care-ai putea să-ţi închipui ce uneori în pat. Dar asta era ceva cu totul altceva decît lucrul acela pentru că era mare deosebire pentru că aproape că-l simţea cum îi atrage faţa spre a lui şi cea dintîi atingere grăbită fierbinte a buzelor lui frumoase. Pe lîngă aceasta asta se ierta cîtă vreme nu făceai lucrul celălalt înainte de căsătorie şi ar trebui să fie şi preoţi femei care să înţeleagă fără să le mai spui şi Cissy Caffrey şi ea avea uneori expresia aceea aşa visătoare de tot pe faţă aşa că şi ea, draga mea, şi Winny Rippingham care se înnebunea după poze de actori şi pe urmă era şi din cauză că lucrul celălalt venea aşa cum venea.

Şi Jacky Caffrey striga că uitaţi-vă încă unul şi ea se aplecă mai pe spate şi jartierele erau albastre să se asor­teze că erau transparenţi şi cu toţii văzură şi strigau uite, uite-l acolo şi ea se pleca mult de tot pe spate să vadă ar­tificiile şi ceva ciudat zbura prin văzduh, un lucru tăcut încolo şi încoace, negru. Şi văzu o luminare romană pre­lungă urcînd sus deasupra pomilor, sus şi în tăcerea în-28

cordată, cu toţii îşi ţineau respiraţia de încordare în timp ce urca mai sus şi mai sus şi ea trebuia să se lase tot mai mult pe spate să se uite după el sus, sus, aproape că nu-l mai vedea şi faţa ei era acuma toată străbătută de o ro-şeaţă divină, fermecătoare că se încordase aşa pe spate şi el îi vedea acum şi celelalte lucruri, pantalonaşii de batist, moi să-ţi mîngîie pielea, mai buni decît din ceilalţi, verzi, patru şilingi şi unsprezece pence, pentru că erau albi, şi ea îl lăsa să se uite şi vedea că el vede şi pe urmă s-a dus atît de sus nu s-a mai văzut o clipă şi ea tremura din tot trupul că se întinsese atîta el văzuse bine de tot mult deasupra genunchiului care nimeni nici chiar cînd în leagăn sau cînd treci prin apă şi nici nu se simţea ru­şinată şi nici el să se fi uitat aşa îndrăzneţ pentru că nu putuse rezista la vederea acestei minunate dezvăluiri care aproape că i se oferise ca dansatoarele acelea cu fusta sus care se poartă aşa îndrăzneţ în faţa domnilor care se uită şi se uită mereu, se uita. îi venea să strige la el, să-l strige, cu vocea întretăiată, să-şi întindă braţele ei zvelte, albe ca zăpada spre el să vină, să-i simtă buzele apăsate pe frun­tea ei albă, ţipătul unei iubiri de fată tînără, un strigăt mic înecat, smuls din însăşi fiinţa ei, strigătul care ră­sună de-a lungul timpului. Şi atunci o rachetă ţîşni şi ex­plodă orbitoare şi O ! pe urmă se sparse şi luminarea şi era ca un suspin un O ! şi cu toţii strigară O ! O ! extaziaţi şi din ea se revărsă un şuvoi o ploaie de cosiţe de aur şi sa risipiră şi ah ! erau acum numai stele umede verzui tvingînd în aure. O, ce frumos ! O, ce molatec, dulce, încet. Şi pe urmă totul se topi ca o rouă în aerul cenuşiu ; totul se întoarse în tăcere. Ah ! Aruncă o privire spre el cînd se aplecă la loc repede, o privire scurtă, patetică, un protest fără vlagă, un reproş sfielnic sub suflul căruia el se roşi ca o fată mare. El se sprijinea acum de stînca din spatele său. Leopold Bloom (căci el este) stătea, tăcut, cu capul plecat în faţa acestor ochi tineri fără prihană. Ce grosolan fusese ! Iarăşi ? Un suflet frumos nevinovat îi adresase o chemare şi el, om de nimic ce era, cum răspun­sese acestei chemări ? Fusese cel din urmă dintre netreb­nici. Tocmai el dintre toţi ! Insă era o îndurare nesfîrşită in ochii aceştia, şi era şi pentru el un cuvînt de iertare chiar

29
dacă el greşise şi păcătuise şi fusese un rătăcit. O fată poate ea oare să mărturisească ? Nu, de o mie de ori, nu. Asta era taina lor, numai a lor, singuri în amurgul care le ascundea pe toate şi nu era nimeni să ştie şi să spună decît liliacul acela mic care zbura atît de uşor prin aerul înserării încoace şi încolo şi liliecii aceştia mititei nu spun niciodată.

Cissy Caffrey şuieră o dată imitîndu-i pe băieţii de la meciurile de fotbal ca să arate că s-a făcut şi ea mare ; şi apoi strigă :

— Gerty ! Gerty ! Plecăm. Haide. Vedem şi de mai departe.

Lui Gerty îi veni o idee, una din micile şiretenii ale dragostei. îşi strecură o mînă în buzunarul pentru batistă şi scoase bucăţica de vată şi-o flutură ca răspuns sigur fără s-o lase din mînă şi apoi şi-o vîrî la loc. Mă întreb dacă e prea departe ca să. Se ridică. Să fie chiar un adio ? Nu. Trebuia să se ducă acum dar ei aveau să se mai în-tîlnească, acolo, şi ea avea să viseze la asta pînă atunci, mîine, la visul ei de aseară. Se ridică îndreptîndu-şi trupul. Sufletele lor se întîlniră într-o ultimă lungă privire şi ochii care-i pătrundeau pînă în inimă, plini de strălucire ciudată, întîrziau fermecaţi pe faţa ei dulce, frumoasă ca o floare. îi mai trimise un surîs palid, abia schiţat, un surîs blînd, atoateiertător, un surîs care tremura pe pragul lacrimilor, şi apoi se despărţiră. Astfel se despărţiră.

încet, fără să se mai uite îndărăt, coborî pe plaja în pantă neregulată către Cissy, către Edy, către Jacky şi Tommy Caffrey, către micul bebeluş Boardman. Se fă­cuse şi mai întuneric acum şi pe plajă erau pietricele şi bucăţi de lemn şi ierburi alunecoase de mare. Ea păşea cu o anume graţie liniştită, care era numai a ei, dar cu grijă şi foarte încet pentru Gerty MacDowell era...

Ghete prea strimte ? Nu. E şchioapă ! O !

Domnul Bloom o privea pe cînd se depărta şchiopă-tînd. Sărmana fată ! De asta o lăsaseră să stea acolo pe cînd ei alergau în sus şi în jos. Mă gîndeam eu că era ceva care nu era în regulă după cum şedea. O frumuseţe ştirbită. Un defect ca ăsta e de zece ori mai rău la o femeie. Dar le face mai politicoase. îmi pare bine că n-am ştiut

30

cînd era acolo. Dar un drăcuşor de fată cu toate astea. Nu mi-ar displace. Curiozitatea cum ar fi cu o călugăriţă sau o negresă sau o fată cu ochelari. Aia mioapă e deli­cată. Trebuie să fie aproape de perioada ei, mi-nchipui, asta le face mai nervoase. Mă doare aşa tare capul astăzi. Unde-am pus scrisoarea ? Da, e-aici. Tot felul de pofte ciudate. Unele care ling banii. O fată de la mînăstirea Tranquile îmi spunea maica aia căreia îi plăcea să miroasă benzină. Fecioarele înnebunesc pînă la urmă, mi-nchipui. Sora ? Cîte femei din Dublin or fi avînd-o astăzi ? Martha, ea. E ceva în aerul ăsta. Luna e de vină. Dar atunci de ce n-au toate femeile menstruaţia în acelaşi timp, cu aceeaşi lună, vreau să spun ? Depinde cînd s-au născut, cred. Sau toate încep odată şi pe urmă pierd pasul. Uneori Molly şi Milly deodată. Oricum am profitat de ocazie. Ce bine că n-am făcut în baie dimineaţă cu scrisoarea aia prostuţă a ei cu am să te pedepsesc. Mă răzbună de con­ductorul ăla de azi-dimineaţă. Şi prostul ăla de M'Coy care m-a oprit ca să-mi spună chiar nimic. Şi nevastă-sa, cu vocea aia a ei ca un burghiu. Foarte recunoscătoare pentru micile favoruri. Şi ieftin chiar. Nu trebuie decît să ceri. Cere şi ţi se va da. Pentru că şi ele vor asta. E o necesitate naturală a lor. Cu grămada în fiecare seară cînd ies de la birouri. Mai bine să fii rezervat. Arată-le că nu vrei şi ţi se bagă pe gît cu de-a sila. Doar să-ntinzi mîna. O, ce păcat că nu pot să se vadă singure. Dar ce ciorap bine întins, ca un vis. Unde-a fost asta ? A, da. La mutoscop pe strada Capei ; numai pentru domni. Tom-care-trage-cu-ochiul. Pălăria lui Willy şi ce-au făcut fe­tele cu ea. Chiar le fotografiază pe fetele astea sau e un truc ? E o chestie de lingerie. Să-i pipăi formele prin deshabille. Le excită şi pe ele cînd sînt. Sînt aşa curată vino şi mă murdăreşte. Şi le place şi să se gătească una pe alta pentru sacrificiu. Willy încîntată cu bluza cea nouă a lui Molly. La început. îşi pun pe ele toate astea ca să poată să şi le scoată pe toate. Molly. De ce i-am luat eu jartierele alea violete. Dar şi noi : cravata lui, ciorapii ăia frumoşi şi pantalonii cu manşetă întoarsă. Era cu ghetre în prima seara cînd ne-am întîlnit. Cămaşa aia a lui dră­guţă cum îi strălucea pe sub ce ? de dantelă. Se zice că femeia îşi pierde cîte un farmec cu fiecare ac pe care şi-l

31

scoate. Toate prinse cu ace pe eîe. O Mairy şi-a pierdut acul cu care-şi ţinea. Se gătise aşa pentru cineva. Moda face şi ea parte din farmecul lor. Se schimbă cînd ai ajuns şi tu pe urmele tainei. Doar in Orient : Măria, Martha — şi atunci ca şi acum. Nici o ofertă rezonabilă nu va fi refu­zată. Nici ea nu se grăbea de fapt. Totdeauna să se ducă la cîte unul cînd se grăbesc. Ele nu uită niciodată o întîl-nire. Au ieşit trăgînd şi ele nădejde, probabil. Cred şi ele în şansă pentru că e ca şi ele. Şi celelalte care parc-o luau cam peste picior. Fete de pension prietene între ele, me­reu ţinîndu-se de gît sau cu degetele înlănţuite, sărutîn-du-se şi şoptindu-şi secrete despre tot felul de nimicuri în grădina mînăstirii. Călugăriţe cu feţele albe de ceară, cu scufiile reci scrobite şi cu mătăniile lor, pîimbîndu-se în sus şi în jos, şi mai sînt şi răzbunătoare şi invidioase pe ce nu pot să pună mîna. Sîrmă ghimpată. Vezi nu uita şi scrie-mi. Şi-am să-ţi scriu şi eu. Nu-i aşa că n-ai să. Molly şi Jossie Powell. Pînă cînd apare dl. Cutare şi pe urmă se mai văd la Pastele cailor. Tableau ! O, ia uite cine-a venit, pentru numele lui Dumnezeu ! Ce-i cu tine, dragă ? Ce-ai mai făcut toată vremea asta ? Şi dă-i cu să­rutările şi ce bine-mi pare, iar cu sărutările, că te văd. Şi-n vremea asta cu ochii-n patru să vadă cît de rău îi merge celeilalte. Arăţi splendid. Suflete surori care-şi arată colţii una alteia. Cîţi dinţi ţi-au mai rămas în gură ? Nu şi-ar împrumuta una alteia nici un drob de sare. Mda !

Dar sînt ca nişte diavoli cînd le vine. Şi se întunecă la faţă ca nişte vrăjitoare. Molly îmi spunea deseori că simte atunci că orice lucru o apasă. Scarpină-mă-n tălpi. A, aşa ! O, ce bine ! Şi eu simt asta. E bine să te odihneşti măcar odată aşa. Mă-ntreb dacă e rău să cu ele atunci, într-un fel e mai sigur. Se prinde laptele, corzile plesnesc la vioară. Am citit odată ceva şi că se ofilesc florile în grădină. Pe urmă se zice că dacă se ofileşte floarea pe care o poartă, înseamnă că-i o cochetă. Toate sînt. Mă gîn-desc că şi ea a simţit că eu. Cînd te simţi aşa deseori în-tîlneşti tocmai ce simţi tu. M-o fi plăcut sau ce ? La haine se uită ele. Ele ştiu cînd un bărbat e-n dispoziţie amo­roasă ; gulerele şi manşetele. La urma urmelor cocoşii şi