James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise



Yüklə 3,46 Mb.
səhifə45/55
tarix28.10.2017
ölçüsü3,46 Mb.
#18554
1   ...   41   42   43   44   45   46   47   48   ...   55

r

curentă. Fuseseră şi otrăviri cu sulfat de cupru, SO,;, sau ceva în genul acesta în fasole uscată, aşa îşi amintea el că citise că s-ar fi petrecut într-un birt ieftin de felul acesta undeva, dar nu-şi aducea aminte cînd se întîmplase sau unde. Oricum o analiză, o analiză medicală, a tuturor ali­mentelor, i se părea că ar fi rost mai mult decît necesară, şi asta poate că şi justifica cîştigul de care se bucura acea Cacao-Vi a firmei dr Tibble, ca urmare a unor asemenea analize medicale specifice.

— Ia încearcă acum, îndrăzni el să propună în legătură cu cafeaua din faţa lor, după ce o amestecase.

Astfel convins în orice caz să o guste, Stephen îşi ridică ceaşca greoaie din zeama cafenie prelinsă — şi aceasta plescăi atunci cînd o scoase de acolo — de toartă şi sorbi o dată din băutura care i se păruse atît de neplăcută.

— Totuşi e o hrană solidă, insistă geniul său cel bun eu totdeauna am susţinut hrana solidă, unicul şi singurul său motiv nefiind cîtuşi de puţin că ar fi fost un gurmand. ci în convingerea că mesele regulate şi solide constituie condiţia sine qua non pentru orice fel de muncă în adevă­ratul înţeles al cuvîntului, manuală sau intelectuală. Ar trebui să mămnei mai multă hrană solidă. Te-ai simţi un alt om atuncr.

— Lichide pot să înghit, spuse Stephen. Dar mi-ai face un serviciu dacă ai pune la o parte cuţitul acesta. Nu pot să-i văd vîri'ul ăla aşa ascuţit. Mi-aduce aminte de istoria Romei.

Domnul Bloom se conformă cu promptitudine acestei sugestii şi înlătură obiectul încriminat, un cuţit bont, obiş­nuit, cu miner de os, neprezenUr.d ochiului profan nimir deosebit roman sau antic, şi remareînd că vîrful era de alt­fel detaliul cel mai puţin bătător la ochi.

—- Poveştile prietenului nostru comun sînt întocmai şi persoana lui însuşi, remarcă sotto voce către confi­dentele său domnul Bloomy, ă propos de cuţite. Crezi c3 sînt adevărate ? Ar putea să-ţi toarne poveşti din astea ceasuri la rind toată noaptea şi sa mintă ca o cizmă. Uită-te

la el.

Cu toate acestea, deşi ochii lui erau îngreunaţi de somn şi de aerul mării, viaţa era plină de o mulţime de lucruri_şi de coincidenţe de o natură teribilă şi ar fi fost cu totul în



263

limitele posibilităţii să nu fi fost vorba de invenţii deşi la prima vedere nu erau prea multe posibilităţi inerente ca toate istorisirile pe care le deşerta acela să fi fost la modul strict literă de Evanghelie.

Intre timp îl cîntărise pe individul din faţa lui, supu-nîndu-l unui adevărat examen de Sherlock Holmes, şi asta încă din momentul în care dăduse ochii cu el. Deşi fiind un bărbat bine conservat şi de loc slăbănog, chiar dacă întru citva înclinat spre calviţie, era în ţinuta lui ceva suspect care te făcea să te gîndeşti la un client al închisorii şi n-ar fi fost necesar un efort violent de imaginaţie ca să asociezi un exemplar cu o înfăţişare atît de deprimantă cu unul din cei din confraternitatea cîiţilor şi învîrtirii roatei. S-ar fi putut ca el însuşi chiar să fi făcut aşa ceva cu omul său presupunînd că îşi povestise propriul caz, aşa cum fac adesea unii cînd pretind că povestesc despre alţii, anume că-i făcuse de petrecanie el însuşi şi pe urmă îşi făcuse sta­giul patru sau cinci ani buni la păstrare, ca să nu mai vorbim de personajul Antonio (fără nici o legătură cu per­sonajul dramatic cu nume identic din pana poetului nostru naţional — care-şi exprimase crimele la modul melodra­matic descris mai sus. Pe de altă parte, s-ar fi putut să fie vorba de un simplu bluff din partea lui, o slăbiciune scu­zabilă, deoarece o întâlnire cu asemenea mutre uşor de identificat de la o poştă, cetăţeni ai Dublinului, ca aceşti birjari aşteptînd cu gura căscată poveşti din ţări străine, ar fi ispitit pe orice bătrîn marinar care a străbătut în lung şi în lat mările oceanice să înşire la poveşti sfătoase cum ar fi cea despre corabia Hesperus şi etcetera. Şi, la urma ur­mei, dacă stăm să ne gîndim, minciunile pe care le spune omul despre el însuşi nici n-ar putea ţine luminarea din poveste la gogoşile sfruntate pe care alţii le născocesc despre ei.

— Bagă de seamă, nu spun că ar fi numai aşa nişte invenţii pure, reluă el. Scene analoage întâlneşti uneori, dacă nu chiar des. Există uriaşi, deşi trebuie să baţi cale lungă pînă dai de unul. Marcela, regina piticilor. La muzeul cu figuri de ceară pe strada Henry am văzut cu ochii mei nişte azteci din ăştia, cum le zice, stînd pe jos cu picioarele încrucişate sub ei. N-ar mai fi fost în stare să-şi întindă picioarele mici dacă i-ar fi plătit, din cauză că muşchii de

264

aici, vezi, continuă el, indicînd pe tovarăşii! său locul în general, tendoanele, sau cum vrei să le spui, din dosul ge­nunchiului drept, şi-au pierdut orice forţă după ce au stat aşa chirciţi atîta vreme, şi ăia rugîndu-se la ei ca la nişte zei. E şi asta un exemplu că mai există oameni simpli. Totuşi, revenind acum la prietenul Simbad şi la înfri­coşătoarele lui aventuri (care-i aminteau puţin de Ludwig. alias Ledwige, pe vremea cînd se prezenta pe scena tea­trului Gaiety atunci cînd Michael Gunn era identificat cu direcţiunea, în Olandezul Zburător, un succes nec plus ultra, şi cete de admiratori veneau în număr mare, cu toţii dînd pur şi simplu buzna deşi corăbii de orice fel, fantome sau invers, de obicei n-au trecere pe scenă cum n-au nici trenurile), nu era nimic incompatibil în sine, recunoscu el acum. Dimpotrivă, amănuntul cu înjunghierea pe la spate era în notă de fapt fiind vorba de italianos din ăştia, chiar dacă sincer vorbind îşi lua libertatea să recunoască faptul că vînzătorii ăştia de îngheţată şi de peşte prăjit, ca să nu mai vorbim şi de cartofi prăjiţi şi aşa mai departe, dincolo, în cartierul italienesc, pe lingă Coombe, erau nişte băieţi liniştiţi, la locul lor, muncitori, cel mult poate puţin cam prea dispuşi să vîneze animalul inofensiv dar atît de nece­sar de speţă felină proprietatea altora la vreme de noapte astfel încît să-şi poată asigura o masă sănătoasă bătrî-nească, şi suculentă, cu usturiol de rigueur din masculul sau femela respectiva a doua zi, liniştiţi, şi adăugă el, ieftin.



— Spaniolii, de pildă, continuă el, temperamente păti­maşe cum sînt, impetuoşi, ce dracu', cu tendinţa să ia legea în propriile lor mîini şi să-ţi facă felul cît ai clipi cu pum­nalele alea pe care le au cu ei cînd ţi le vîră deodată în burtă. Asta vine de la căldura mare, de la climă în general. Nevastă-mea, ca să zic aşa e spanioloaică, pe jumătate adică. Adevărul e că la drept vorbind ar putea să ceară naţionalitatea spaniolă, dacă ar vrea, pentru că s-a născut practic vorbind în Spania, adică la Gibraltar. E şi tip spa­niol-. Cu ten închis, brună de-a dreptul, neagră, ce mai. Eu, în ce mă priveşte, cred sigur că clima explică caracterul. De asta te-am întrebat dacă-ţi scrii poeziile în italiană.

— Temperamentele ălora pe care i-am întîlnit acolo la uşă, îl întrerupse Stephen, erau într-adevăr pasionate la culme. Roberto ruba roba sua.

265

■— Chiar, îl aprobă demnul Bloom.



— Şi pe urmă, spuse Stephen, cu ochii în gol şi diva-gîncl pentru sine însuşi sau pentru un ascultător neştiut de nu se ştie unde, mai avem şi impetuozitatea iui Dante şi triunghiul isoscel, şi domnişoara Portinari, de care s-a în­drăgostit el şi Leonardo şi san Tomasso Mastino.

— Le e în sînge, acceptă de îndată domnul Bloom. Spă­laţi cu toţii în sîngele soarelui. Coincidenţă, s-a întîmplat tocmai să fiu la muzeul de pe strada Kildare astăzi, puţin înainte de a ne întîlni noi, de întîlnirea noastră, dacă pot s-o numesc aşa, şi mă uitam chiar la statuile alea antice de acolo. Proporţiile splendide ale şoldurilor, bustului. Aici, pur şi simplu nu poţi să dai peste felul ăsta de femei. Cite o excepţie ici colo. Bine făcute, da, drăguţe într-un fel, mai găseşti, dar lucrul de care vorbesc eu sînt formele femi­nine. Pe urmă, au aşa de puţin gust la îmbrăcăminte, cele mai multe, şi asta sporeşte în mare măsură farmecul natu­ral al femeii, orice ai spune. Ciorapii căzuţi în vine, poate aici e chiar o slăbiciune a mea, dar totuşi € un lucru pe tare pur şi simplu nu pot să suport să-l văd.

Interesul însă începea oarecum să pălească întrucîtva în jur şi ceilalţi trecură acum la discuţii despre întîmplări pe mare, nave pierdute în ceaţă, ciocniri cu iceberguxi, lucruri de felul acesta. Băîrînul raatelot de cart avea fireşte şi el ce spune. Trecuse pe îa Capul Furtunilor de cîîeva ori şi îndurase musonul, un anume soi de vîirt prin mările Chinei, şi prin toate aceste primejdii ale adîncurilor era un anume lucru, declară el, care-i fusese pavăză., sau aşa ceva, o medalie sfinţită care-l salvase.

Aşa că după ce plutiră o vreme pe lingă epava de la Stânca Spaimei, epava acelei ambarcaţiuni norvegiene bă­tută de soartă —- şi o vreme nimeni nu-şi putu aminti de. numele ei pînă cînd birjarul acela care într-adevăr semăna cu Henry Campbell îşi aduse aminte, Palme, pe plaja de la Eootersstown, care fusese într-adevâr subiectul general de discuţie în tot oraşul în anul acela (Albert William Quill scriind chiar o frumoasă poezie de necontestate merite pentru Times-ul irlandez) cu valurile rostogolindu-se asu-pră-i şi mulţimi îmbulzindu-se pe coastă pradă emoţiei îm­pietriţi de spaimă. Pe urmă cineva spuse ceva despre cazul

265

vasului Lady Cairns din Swansea, care fusese izbit de Mona, pe aproape de malul celălalt, pe o vreme mai de­grabă murdară, ceţoasă, şi care se scufundase cu echi­paj cu tot. Nu i se dăduse nki un ajutor. Căpitanul ei, al lui Mona, declarase că-i fusese teamă că la ciocnire i-ar fi cedat cloazoanele. Dar vasul său nu luase de loc apă la cală, se părea.



în momentul acela se petrecu un incident. Doarece de­venise necesar pentru el să-şi dea drumul unei terţarole la o velă, omul mării îşi părăsi locul.

— Cît să-ţi trec pe lingă .prova, prietene. îi spuse veci­nului său care tocmai aluneca pe nesimţite într-o aţipeală liniştită.

îşi croi drum greoi. încet, cu pasul aşezat, spre uşă, ■păşi apăsat peste treapta de acolo, ie ji în incintă şi tăie spre stingă, în vreme ce-şi căuta astfel îndreptarea, domnul Bloom, care observase cînd celălalt se ridicase în picioare că avea două sticle cu. dupâ toate aparenţele rom marină­resc, iţindu-i-se cîte una din fiecare buzunar' anume pentru necesităţile lăuntrului său cuprins de un foc nestins, îl văzu scoţînd la iveală o sticlă-şi destupind-o, sau deşurubîndu-i dopul, şi, aplicîndu-şi ţîmburuşul la buze. trăgind o duşcă bătrânească, delicioasă, sănătoasa, din ea cu un zgomot gîl-gîitor. Incorigibilul Bloom, care ele asemenea nutrea o bă­nuială vicleană că bătrânul lup de mare ieşise înti-o ma­nevră de felul unei contraatracţiuni exercitată de femela care, totuşi, dispăruse cu totul, putu, acum strâduindu-se să-l urmărească, să-l mai vadă în clipa cînd, împro-pătat cum se cuvine după fapta sa cu romul din buzunar, privea în sus spre stîlpii şi arcurile line, descumpănit parcă, de­oarece bineînţeles lucrurile se schimbaseră radical de la ul­tima sa vizită şi erau mult îmbunătăţite. Una sau mai multe persoane invizibile de aici îl îndreptară spre vespasiana pentru bărbaţi din cele construite pretutindeni de comiten­tul edilitar pentru asemenea scopuri, dar, după un interval de timp scurt în care tăcerea domni netulburată. marina­rul, care în mod evident preferase să-l ocolească ce de­parte, se uşura undeva aproape, zgomotul apei sale, de vezică, şopotind o vreme în consecinţă la faţa locului şi după toate aparenţele trezind din somn un cal de la staţia de trăsuri.

267


Oricum, o copită se auzi schimbîndu-şi locul astfel după somnul dintîi şi hamurile clinchetiră. Tulburat într-o oare­care măsură din aţipeală în ghereta sa de pază lingă focul de cărbuni, paznicul corporaţiei, care — deşi acum pe panta de jos şi aproape gata să facă saltul, nu era ca să spunem adevărul crud altul decît susnumitul Gumley, acum practic trăind din banii parohiei, dîndu-i-se această slujbă tempo­rară de către Pat Tobin, după cît se părea, din considerente de umanitate, cunoscîndu-l acela dinainte — se foi puţin întorcîndu-se pe partea cealaltă înainte de a-şi abandona din nou mădularele în braţele lui Morfeu. O pildă cu ade­vărat uluitoare de felul în care furtunile vremii bătuseră în forma cea mai virulentă asupra unui om cu familie cît se poate de respectabilă şi familiarizat toată viaţa cu tot con­fortul casnic decent şi care într-o vreme avea un venit net de o sută de lire sterline pe an şi pe care fireşte măgarul cu două butoaie îl împinsese să-şi arunce banii în vînt. Şi iată-l acum la capătul puterilor după ce adesea vopsise oraşul îndeajuns de trandafiriu fără măcar o para chioară. Era un băutor, mai e oare nevoie s-o spunem, inutil să se mai sublinieze aceasta, şi asta demonstra o dată în plus morala căci ar fi putut cu uşurinţă să se găsească acum în­tr-o situaţie înfloritoare în afaceri, dacă — însă un mare dacă — ar fi reuşit să se lecuiască de această înclinaţie anume. \

Intre timp cu toţii deplîngeau acum cu glas mare scă­derea tonajului irlandez, atît cabotier cît şi de schimburi cu străinătatea, care constituia doar o parte dintr-un proces general. Un singur vapor pentru compania Palgrave Zvlurphy ieşise din şantierele Alexandra, singura lansare din acest an. E adevărat, porturile erau acolo, însă nici o corabie nu mai ancora în ele.

Se întîmpla tot soiul de naufragii, spuse patronul, care vident era în cunoştinţă de cauză.

Ce ar fi vrut el să ştie era de ce vasul acela se pocnise de singura stîncă din golful Galway, de vreme ce planul golfului Galeay fusese propus discuţiei de un anume domn Worthinton sau aşa ceva, ei ? întrebaţi-l pe căpitan, îi sfă­tui el, ce mită anume îi dăduse guvernul britanic pentru treaba lui în ziua aceea. Căpitanul John Lever de ps îinia Lever.

263

__ N-am dreptate, căpitane ? îl întrebă acum pe mari­narul care se întorcea după duşca sa particulară şi restul treburilor sale.



Acest demn personaj, care prinsese din mirosite cîntecul de dinainte de cuvintele lui, intră mormăind pe o muzică mai degrabă dorită decît realizată, însă cu rr.-are forţă, în­tr-un fel de litanie aptă să fie întretăiată în secunde sau terţe. Urechile ascuţite ale domnului Bloom îl auziră ex-pectorînd apoi probabil bucata de tabac (ceea ce într-ade­văr şi era cazul) astfel că deduse că şi-o plasase pentru moment în pumn "în vreme ce-şi făcuse treaba trăgînd o duşcă şi eliberînd o alta şi pe care o găsea acum cam acră după focul lichid în chestiune. Oricum el intră acum plutind cu toate pînzele desfăcute după libaţiunea — şi potaţiu-nea — sa încununate de succes, introducînd o atmosferă .favorabilă băuturii în această soiree, intonînd zgomotos, ca un veritabil fiu de lup de mare :

Biscuitul tare ca bronzul, Cum ii era femeii lui Lot osul. O Johnny Lever ! Johnny Lever O !

După care efuziune, redutabilul specimen ajuns tocmai cum trebuie la scena acţiunii şi recîştigîndu-şi locul, căzu mai degrabă decît se aşeză greoi pe cadrul ce-i era oferit.

Piele-de-Capră, presupunînd că el era într-adevăr, avînd în mod evident o pizmă anume pe cineva, îşi dădea la iveală nemulţumirile într-o filipică prin forţa împreju­rărilor nu prea apăsată cu privire la resursele naturale ale Irlandei, sau o chestiune de genul acesta, pe care o descrise în dizertaţia sa îndelungată ca ţara mai bogată decit ori­care alta de pe faţa pămîntului lui Dumnezeu, de departe superioară Angliei, cu cărbune în mari cantităţi, carne de porc în valoare de şase milioane de lire exportată în fiecare an, unt şi ouă de zece milioane, şi toate bogăţiile secătuite de Anglia care stoarce impozite de la oameni săraci, care toată vremea le iese pe nas plătind, şi înşfăcînd şi carnea de cea mai bună calitate de pe piaţă, şi o mulţime de alte detalii de acest fel deopotrivă de dureroase. în consecinţă conversaţia se generaliza şi cu toţii se declarară de acord că

269


aceasta era situaţia. Pe pămîntul irlandez poţi să cultivi orice bun de la Dumnezeu, afirmă el, şi uite-l şi pe colone­lul Evan dincolo la Cavan care are o plantaţie de tutun. Şi unde mai găseşti slănina care să se compare cu aia irlan­deză ? Da' vine o zi a socotelilor, declară el crescendo cu glas tot mai sigur — şi monopolizînd cu totul conversaţia — se pregăteşte şi pentru măreaţa Anglie, oricît ar fi ea de puternică şi oricît aur ar avea la ciorap, şi o să dea ea soco­teală pentru crimele ei. O pîndeşte catastrofa, şi chiar cea mai mare catastrofă din istorie. Germanii şi japonezii aveau să aibă şi ei un cuvînt de spus, afirmă el. Chestia cu burii e începutul sfîrşitului. Anglia asta de două parale se clătina din toate încheieturile şi prăbuşirea ei avea s-o aducă Olanda, călcîiul lui Achile al ei, pe care li—1 explică pe loc ca fiind punctul vulnerabil al lui Achile, eroul grec — un detaliu pe care ascultătorii îl înţeleseră pe dată întru cît ■ el le cîştigase cu totul atenţia arătîndu-le tendonul în ches­tiune pe propria sa gheată. Sfatul său pentru toţi irlandezii era : staţi în ţara în care v-aţi născut şi munciţi pentru Irlanda şi trăiţi pentru Irlanda. Irlanda, a spus-o şi Parnell — nu se poate lipsi de nici unul din fiii săi.

O tăcere generală marcă încheierea acestui finale. Im­perturbabilul navigator ascultase netulburat aceste veşti sumbre.

— Mai trece ceva apă pe gîrlă pînă atunci, şefule, re­plică acest om hîrşit prin viaţă în mod vădit cam enervat de truismele debitate mai sus.

La care duş rece, cu privire la prăbuşirea aceea istorică şi aşa mai departe, consimţi şi patronul, păstrîndu-şi cu toate acestea în general punctul de vedere.

— Care e soldaţii cei mai buni din armată ? întrebă mînios sus zisul veteran îmbătrînit sub arme. Şi cei mai buni la sărituri şi la alergări ? Şi cei mai buni amirali şi-generali care-i avem ? Ia spuneţi.

— Irlandezii, ce mai, răspunse birjarul care semăna cu Campbell mai puţin petele de pe faţă.

— Tocmai, întări bătrînul lup de mare. Ţăranul cato­lic irlandez. El este baza imperiului nostru. îl ştiţi doar pe Jem Mullins ?

Deşi recunoscînd că el recunoaşte oricui, ca individ, dreptul la părerea proprie, patronul adăugă aici că el perso-

270

nai n-are treabă cu imperiile, fie ele ale noastre sau ale altora, şi că nu crede că ar fi de demnitatea unui irlandez să slujească asemenea imperii. De aici începu un schimb de cuvinte irascibile, care treptat se înfierbîntară, ambii, nu mai e nevoie să o spunem, făcînd apel la ascultătorii care urmăreau înfruntarea aceasta cu tot interesul atîta vreme cît nu se ajunsese la incriminări şi confruntări fizice. Din informaţiile sale sigure pe care le tot culegea de un număr de ani, domnul Bloom era mai degrabă înclinat să respingă de-a dreptul asemenea pronosticuri ca fiind pur şi simplu apă de ploaie, căci, aşteptînd acea împlinire jinduită sau nu cu fervoare, el era în deplină cunoştinţă de cauză în ce priveşte faptul că vecinii lor de dincolo de Canalul Mînecii, afară de eventualitatea că ar fi fost nişte nătărăi mai mari decît i~ar fi crezut el, mai degrabă îşi ascundeau adevărata lor putere decît dimpotrivă. Exact ca .şi părerea aceea extravagantă circulînd în anumite cercuri în sensul că într-o sută de milioane de ani stra­turile carbonifere ale insulei surori aveau să se epuizeze şi atunci dacă, cu trecerea timpului, lucrurile aveau să iasă chiar aşa, tot ce mai putea el personal să spună în pri­vinţa asta era că întrucît o mulţime de circumstanţe deopotrivă de relevante în chestiunea respectivă s-ar fi putut produce pînă atunci, era cît se poate de dezirabil •ca în intervalul pendinte să se încerce cele mai bune so­luţii pentru ambele ţări, indiferent de antagonismele dintre ele. Şi un alt detaliu interesant, cum ar fi, exprimat în vorbire populară, amorurile dintre fetele de stradă şi băieţii de prăvălie, să ţinem minte că soldaţii irlandezi au luptat la fel de adesea pentru Anglia ca şi împotriva ei, ba chiar de fapt mai mult aşa decît invers. Şi în fond, de ce ? De pildă, scena asta între patronul stabilimentului, despre care se zvonea că ar fi fost Fitzharris, faimosul in­vincibil, şi celălalt, fiind în mod evident în travesti, îl făcea prin forţa împrejurărilor să creadă că ar fi fost ceva de genul celebrelor escrocherii cu ia dovedeşte-mi că ai încredere în mine, să presupunem adică, cum ar veni, că era aranjată dinainte, aşa cum el, ca spectator şi obser­vator al sufletului omenesc, şi asta ar fi putut-o spune despre sine, căci ceilalţi nu ajungeau să desluşească dede­subturile jocului. In ce priveşte patronul sau cîrciumarul



- 271

care probabil că nu era cîtuşi de puţin celălalt, el (Bloorn) nu se putea împiedica să considere, şi asta pe drept cuvînt, că ar fi fost mai bine să te ţii la distanţă de ţipi de felul acesta, dacă nu eşti de-a dreptul un idiot dracului şi să refuzi că mai ai de a face cu ei şi asta să-ţi fie regula de aur şi în viaţa particulară şi cu toate matrapazlîcurile lor, existînd oricînd riscul să apară unul ca Dannyman şi să-şi toarne tovarăşii şi să depună mărturie în faţa procuroru­lui reginei — care acuma e rege — cum a fost Denis sau Peter Carey, şi numai la gîndul ăsta pe el îl cuprindea scîrba. Şi chiar lăsînd toate astea la o parte lui nu-i plă­ceau din principiu asemenea cariere bazate pe fapte rele şi pe crimă. Cu toate acestea, deşi asemenea înclinaţii criminale nu fuseseră niciodată sub nici o formă plăcute inimii sale, adevărul este că pe de altă parte el resimţea, şi n-avea rost să o nege (deşi în sinea sa rămînea mai de­parte ceea ce a fost o viaţă întreagă) o anume admiraţie faţă de un om care ridicase în fapt pumnalul, arma albă, avînd curajul convingerilor sale politice chiar dacă per­sonal, în ce-l priveşte, el n-avea să participe niciodată la asemenea chestii, de fapt aceeaşi ciorbă ca şi vendetele astea din dragoste din sud — ori e a mea ori să ştiu de bine că mă spînzură pentru ea — cînd adesea bărbatul după ce ajunseseră la vorbe între ei cu privire la relaţiile ei cu celălalt fericit muritor (bărbatul în prealabil punîn-du-l sub observaţie), ajunge să-i provoace adoratei sale răni mortale ca urmare a unei liaison alternative postnup-ţiale înfigînd şi cuţitul în ea pînă cînd însă uite că i-a venit acuma în minte faptul că Fitz, poreclit Piele-de-Ca-pră, n-a făcut altceva decît să conducă maşina pentru adevăraţii făptaşi ai delictului crimei astfel încît, dacă informaţiile lui erau demne de încredere, nu era de fapt complice în atentat ceea ce, la urma urmelor a fost con­siderentul pe care nu mai ştiu ce expert în probleme juri­dice ajunsese să-i scape pielea. în orice caz, toate acestea erau acuma istorie foarte veche, şi cît despre prietenul nostru pseudo-Piele etc. era vizibil cu ochiul liber că-şi supravieţuise momentului său de glorie. Ar fi trebuit sau să fi murit din cauze naturale sau sus pe eşafod. Ca şi ac­triţele — mereu spectacol de adio, irevocabil ultima seară

272

şi pe urmă numai ce le vezi iar numai zîmbete. Asta din cauză că sînt atît de generoase, fireşte, fiinţe cu tempera­ment, nici nu le trece prin cap să pună deoparte, totdea­una gata să dea vrabia din mînă pe cioara de pe gard. To'î-aşa şi el avea un fel de bănuială că şi domnul Johnny Lever s-a cam scuturat de nişte bănişori în cursul deam-bulărilor lui prin docuri ajuns pe urmă în atmosfera pri­mitoare de la taverna Bătrîna Irlandă, cu reîntoarcerea la bătrîna Erin şi aşa mai departe. Cît şi în ce-i priveşte pe ceilalţi el mai auzise cu nu chiar aşa de mult înainte ace­laşi cîntec, după cum îi povesti lui Stephen despre modul în care, simplu dar eficient, îl readusese la tăcere pe agresor.



— I-a sărit ţandăra din nu mai ştiu ce chestie, declară acest mult încercat dar în fond paşnic personaj, pe care o spusesem eu în treacăt. M-a tratat de evreu, şi asta cu multă înflăcărare, de-a dreptul agresiv. Aşa că, fără să mă abat cîtuşi de puţin de la faptele concrete, i-am spus că Dumnezeul lui, vreau să spun Hristos, a fost şi el evreu, şi cu toată familia lui, ca şi mine, deşi în realitate eu nu sînt. Asta i-a luat piuitul. Cu vorba bună risipeşti norii mîniei. Toată lumea a fost martor că n-a mai putut să spună nici-un cuvînt. N-am dreptate ?

îi adresă o privire lungă de genul n-ai dreptate lui Step­hen plină de o mîndrie sfielnică, întunecată, în faţa unei asemenea blînde acuzaţii, cu de asemenea o sclipire oare­cum rugătoare căci i se părea că simte în mod nelămurit că de fapt nu chiar aşa...

Ex quibus, mormăi Stephen pe un ton neutru, cei doi sau patru ochi ai lor conversînd în vremea asta, Chri-tus sau Bloom, adică pe numele său, sau, în fond, oricare altul, secundum carnem.

— Fireşte, continuă domnul Bloom să stipuleze, tre­buie să iei în considerare şi celălalt aspect al problemei. E greu să stabileşti reguli ferme şi stricte despre ce e bine şi ce e rău dar loc pentru mai bine e sigur că există ori­unde, deşi orice ţară, se zice, inclusiv nefericita noastră patrie, are guvernul pe care şi-l merită. Dar cu puţină bunăvoinţă oriunde. E foarte frumos să te lauzi cu supe­rioritatea mutuală dar ce te faci cu egalitatea mutuală ? Eu resping violenţa sau intoleranţa sub orice formă. Nu

273

rezolvă nimic şi nu împiedică nimic. Revoluţia trebuie să vină şi ea după plan ca la plăţile în rate. E o absurditate patentă şi care-ţi sare în ochi să urăşti nişte oameni pen­tru că locuiesc după colţ, şi vorbesc un alt dialect ca să spun aşa.



— Memorabila şi sîngeroasa bătălie a podului şi răz­boiul de şapte minute, consimţi Stephen, undeva între aleea Skinner şi piaţa Ormond.

— Da, conveni întru totul domnul Bloom, sprijinind pe de-a întregul această remarcă, în sensul că totul era cît se poate de just şi toată lumea era cît se poate de cîş-tigată unei asemenea cauze.

— Mi-ai luat vorba din gură, spuse. O încurcătură de fapte contradictorii pe care cu toată sinceritatea nici de departe n-ai putea...

Toate aceste certuri meschine, după umila sa părere, stîrnind numai sînge rău — bosa combativităţii sau o glandă de vreun fel sau altul, şi în mod greşit presupunîn-du-se că ar fi vorba de un punct de onoare sau de cre­dinţă în steag — erau în foarte mare măsură o chestiune de bani, chestiunea care stă de fapt în spatele a orice, lă­comie şi gelozie, oamenii nemaiştiind niciodată unde să se oprească.

— îi acuză — remarcă el pe un ton audibil. Se în­toarse la o parte de la ceilalţi, care probabil... şi-i vorbea acum mai îndeaproape aşa ca ceilalţi... în caz că ar fi...

— Evreii. îi împărtăşea el încet într-un soi de aparteu urechii lui Stephen, sînt acuzaţi că ruinează totul. Nici urmă de adevăr în asta, pot să-ţi spun eu sigur. Istoria — te-ar mira să afli asta ? — dovedeşte cît se poate de limpede .că Spania a decăzut atunci cînd Inchiziţia i-a dat afară cu cîinii pe evrei şi Anglia a prosperat cînd Crom-well, un tîlhar neobişnuit de capabil care, în alte privinţe, are multe pe conştiinţă, i-a importat. De ce ? Pentru că sînt oameni cu simţ practic şi au dovedit asta. Nu vreau să mă lansez acum în vreo... pentru că dumneata cunoşti textele de bază în problema asta, şi pe urmă, dumneata fiind ortodox... Insă în domeniul economic, ca să nu ne atingem de religie, preotul înseamnă sărăcie. Să luăm tot Spania, ai văzut în război, în comparaţie cu atît de între-prinzâtoarea Americă. La turci e în dogma lor. Pentru că

274

dacă n-ar crede că se duc direct în cer cînd mor ar în­cerca să trăiască mai bine — cel puţin aşa cred eu. Asta i şi chiţibuşul cu care popii de parohie scot bani cu minciu­nile lor. Eu, reluă el cu forţă dramatică, sînt la fel de bun irlandez ca şi personajul aceia grosolan de care ţi-am vor­bit la început şi vreau să-l văd pe fiecare, conchise el, de orice credinţă şi clasă pro rata bucurîndu-se de un ve»it frumuşel, confortabil, şi nici ceva meschin, ceva să spu­nem în jurul a trei sute de lire pe an. Asta e problema vi­tală în joc şi e realizabil şi asta ar duce la relaţii mai prie­tenoase de la om Ia om. Cel puţin asta e ideea mea şi o spun ca atare. Ăsta zic eu că e patriotismul. Vhi patria. cum am învăţat noi boaba noastră de latineşte pe vremea cînd ne ocupam cu clasicii la Alma Mater, vita bene. Acolo poţi să trăieşti bine, ăsta ar fi sensul, dacă munceşti.



Pe deasupra acelui de negustat simulacru al unei ceşti de cafea, ascultînd acest sinopsis al lucrurilor în generai, Stephen rămăsese cu ochii în gol. Auzea, desigur, tot fe­lul de cuvinte schimbîndu-şi culoarea asemenea crabilor de la Ringsend din dimineaţa aceleiaşi zile, îngropîndu-se grăbiţi în diferitele culori ale feluritelor soiuri din acelaşi unic nisip acolo unde-şi aveau şi ei sălaşul dedesubt sau păreau că şi l^ar fi avut. Apoi îşi ridică privirile şi văzu ochii care spuneau sau nu spuneau cuvintele pe care vo­cea pe care o auzise le spusese — dacă munceşti.

•— Pe mine să nu contezi, reuşi să remarce, înţelegind prin aceasta să muncească.

Ochii fură surprinşi de această observaţie, pentru că, aşa cum el, persoana care le stăpînea pro tempore, remarcă, sau mai degrabă vocea sa vorbind o făcu : Toţi trebuie să muncească, n-au încotro, laolaltă.

— Vreau să spun, sigur, celălalt se grăbi să afirme, să muncească în înţelesul cel mai larg posibil al cuvîntului. Aici intrînd şi munca literară, nu doar aşa de dragul artei. Să scrie pentru ziare, care astăzi reprezintă formula cea mai accesibilă. Şi asta e muncă. Muncă importantă. în fond, din puţinul pe care-l ştiu despre dumneata, după toţi banii cheltuiţi cu educaţia dumitale, eşti în drept să-ţi recupe­rezi şi să-ţi fixezi singur preţul. Ai tot atît de mult dreptul să trăieşti din scrisul dumitale urmîndu-ţi ideile filosofice,

275

cum are şi ţăianul. Ce, nu-i aşa ? Amîndoi aparţineţi Irlan­dei, cei care muncesc cu braţele şi cu mintea. Fiecare este la fel de important.



— S-ar zice că mă suspectezi, replică Stephen cu un soi de jumătate de surîs, că eu aş putea fi important pentru că aparţin acestui faubourg Saint-Patrice căruia în prescur­tare i se spune Irlanda.

— Eu aş merge chiar şi mai departe, insinua domnul Bloorn.

— însă eu suspectez, îl întrerupse Stephen, că Irlanda trebuie să fie importantă pentru că-mi aparţine mie.

— Ce aparţine ? întrebă domnul Bloom, aplecîndu-se spre el, închipuindu-şi că poate nu înţelesese ceva. Scu-ză-mă. Din nefericire n-am prins bine ultima parte. Ce spuneai ?...

Stephen, în mod evident prost dispus, repetă şi îşi îm­pinse la o parte ceaşca de cafea, sau oricum ai fi vrut sâ-i spui. nu prea politicos, adăugind :

-— Ţara nu ne-o putem schimba. Să schimbăm su­biectul.

La această pertinentă sugestie, domnul Bloom, pentru a schimba subiectul, îşi coborî privirile, dar pus în încurcă­tură, pentru că n-ar fi putut spune exact ce înţeles să atri­buie informaţiei cu ce aparţine cui şi care părea să n-aibe nici cap nici coadă. Faptul că era vorba aici într-un fel sau altul de un gest de respingere în ce-l priveşte era mai limpede decît cealaltă parte a remarcii. Inutil de adăugat că aburii recentei sale orgii îşi spuseseră atunci cuvântul cu mai multă asperitate într-un mod oarecum amar, curios, care-i era străin în stările sale de sobrietate. Probabil viaţa sa particulară, căreia domnul Bloom îi atribuia cea mai mare importanţă, nu era întocmai aşa cum ar fi fost util să fie sau poate nu era familiarizat cu oamenii cu adevărat cumsecade. Cu o umbră de teamă pentru tînărul care-i şedea în faţă, pe care îl scruta pe furiş cu un aer oarecum consternat amintindu-şi că se întorcea tocmai de la Paris, ochii mai ales ducîndu-l cu gîndul fără să vrea în special la tatăl şi la sora lui, dar cu toate acestea neizbutind să limpezească prea mult chestiunea, îşi trecu în revistă exemple de oameni cultivaţi care promiseseră lucruri atît

276


de strălucitoare, stîrpiţi în mugure de ruina prematură nimeni nefiind de condamnat în această privinţă decît ei înşişi. De pildă, fusese cazul O'Callaghan, ca să luăm numai unul din ele, extravagantul acela pe jumătate ţicnit, de familie respectabilă, chiar dacă nu prea înstăriţi, trăind de azi pe mîine, cu aiurările lui, printre care altele multe cînd se îmbăta şi se dădea în spectacol luîndu-se de toţi în jur era şi obiceiul de a se arăta în public într-un costum făcut din hârtie de împachetat (fapt autentic). Şi pe urmă obiş­nuitul denouememt după ce lucrurile evoluaseră repede şi în ritm furios cînd a intrat la apă şi a trebuit să fie evacuat de nişte prieteni, după ce primise avertismentul cel mai solid pentru a'cel cal breaz din partea lui John Mallon, de Ia poliţie, tocmai bine cit să nu fie susceptibil de paragraful doi al amendamentului legii penale, şi anumite nume ale celor puşi sub acuzare astfel fiind ştiute dar nedivulgate public pentru motive pe care le-ar putea înţelege oricine care are puţin cap. Pe scurt, stînd şi socotind bine, şase şaisprezece, amănunt pe care personal nu-l lua de loc în serios, Antonio şi aşa mai departe, şi toate chestiunile cu jocheii şi esteţii şi tatuajul care era la modă prin anii şapte­zeci sau cam aşa ceva, chiar şi în Camera Lorzilor, pentru că, în tinereţe, chiar şi actualul ocupant al tronului, pe atunci prinţ moştenitor, şi ceilalţi membri ai ierarhiei cea mai de sus şi alte personalităţi de seamă, care se luau pur şi simplu după şeful statului, şi de aici ajunse să reflecteze la păcatele celor de seamă şi ale capetelor încoronate care-şi băteau joc de morală cum a fost şi cazul Cornwall acum cîţiva ani, sub înfăţişarea lui politicoasă şi nevino­vată şi în realitate cu totul împotriva firii, lucru pe care gura lumii e oricînd gata să-l condamne aşa cum stau lu­crurile acuma, dar nu pentru motivele pe care i le atribuie ei, oricare ar fi fost, cel mult cu excepţia femeilor, care totdeauna sînt gata să se ia de păr între ele, mai ales pe considerente- de toaletă şi modă şi aşa mai departe. Doam­nele care se dau în vînt după desuuri de astea mai deose­bite şi orice bărbat care se îmbracă mai cum trebuie se simte obligat şi în fond tot ce fac e să lărgească şi mai mult distanţa dintre ei prin tot felul de vorbe cu subînţeles şi să dea şi mai mult echivoc gesturilor acestora mai îndrăz­neţe între ei, ea descheindu-l la şi el desfăcîndu-i, bagă

277


de seamă e-un ac, în vreme ce sălbaticii din insulele cani­balilor, să zicem, la treizeci şi două de grade la umbră nu dau doi bani pe chestia asta. Dar la urma urmei, ca să ne reîntoarcem la ce spuneam, sînt alţii care şi-au făcut drum spre vîrf pornind de jos de tot şi numai prin forţele pro­prii. Asta e forţa geniului înăscut. Cap, domnule.

Pentru aceste motive şi altele încă considera că e inte­resul şi chiar datoria lui să accepte şi chiar să profite de o asemenea ocazie neaşteptată, deşi de ce anume n-ar fi putut spune la drept vorbind, fiind, cum era şi cazul, deja cu cîţiva şilingi în pierdere căci, de fapt, la urma urmelor, singur intrase în chestia asta. Totuşi, faptul că putea face cunoştinţa cuiva de un soi mai deosebit care să-i ofere hrană pentru reflecţie recompensa din belşug o asemenea mică... Un astfel de stimulent intelectual era, simţea el, din cind în cînd un tonic de prima mînă pentru exerciţiul in­teligenţei. La care se mai adăuga şi coincidenţa unor în-tîlniri, discuţii, dansuri, încăierarea, cîte un matroz din ăştia cum nu prea întîlneşti des, vagabonzi de noapte, toată complicaţia asta de întîmplări, toate contribuind să alcă­tuiască un fel de imagine în miniatură a lumii în care trăim, mai ales că modul de viaţă al acelei zece la sută din populaţie care-şi duce traiul la fund, cum ar fi minerii, scafandrii, gunoierii etc, se bucura acuma în urmă de multă atenţie. Şi în fond ca să facă şi el ca albina care fo­loseşte fiecare ceas al zilei aurite de soare, se întreba dacă n-ar fi putut avea şi el norocul domnul Philip Beaufoy dacă s-ar apuca să pună în scris toate astea. Să zicem că ar aşterne şi el pe hîrtie ceva mai ieşit din comun (aşa cum de fapt chiar avea intenţia s-o facă) la onorariul de o guinee coloana. Exjierienţele mele de viaţă, să zicem, în Adăpostul Vizitiului.

Ediţia roză, cu ultimele rezultate sportive, a Telegra-ph-ului mare jurnal care nu minte niciodată, era, ca din întîmplare, chiar lîngă mina lui, şi cum sta aşa pe gînduri, departe de a se declara satisfăcut, cu chestia cu ţara care-i aparţinea lui şi ce-o fi vrut să spună uite despre vasul care vine de la Bridgwater şi aduce o ilustrată pentru A. Boudin vi se cere să aflaţi vîrsta căpitanului, îşi aluneca privirile peste reclamele care intrau de fapt în sfera interesului său

278


profesional, instituţia asta care pe toţi ne cuprinde în bra-lele ei şi dă-ne nouă astăzi presa noastră cea de toate zilele. La început cam tresări neplăcut dar se vădi a fi fost doar ceva despre un anume H. de Boyes, agent de maşini de scris sau cam aşa ceva. Mare bătălie Tokio. Amorurile unui patriot irlandez 200 lire daune. Gordon Bennett. Escroche­ria cu emigrările. Scrisoarea Sfinţiei Sale William Ascot Zvîrluga ne aduce aminte de Derby din '92 cînd armă­sarul căpitanului Marshall, Sir Hugh, a cîştigat panglica albastră cu un avans de cîteva lungimi. Dezastru la New York, mii de victime omeneşti. Botului şi copitelor. Fune­raliile răposatului domn Patrick Dignam.

Astfel ca să schimbe subiectul citi despre Dignam odih-nească-se în pace, care o împrejurare veselă nu s-ar fi spus că ar fi fost.

In dimineaţa aceasta (asta sigur vine de la Hynes) rămăşiţele pămîntesti ale răposatului domn Patrick Dignam au fost ridicate de la reşedinţa sa din Bulevardul New-bridge nr. 9, Sandymount, spre a fi înmormîntat la Glas-nevin. Decedatul a fost o personalitate cit se poate de popu­lară şi iubită în viaţa oraşului nostru şi moartea sa, după o seurtă suferinţă, i-a impresionat mult pe cetăţenii din toate păturile sociale în care el este adine regretat. Fune­raliile la care au fost prezenţi numeroşi prieteni ai deceda­tului, au fost organizate (asta e sigur că Hynes a scris-o la îndemnul lui Corny) de domnii H. J. O'Neill şi fiii, calea North Ştrand 164. în asistenţa reculeasă am remarcat pe Pat. Dignam (fiul), Bernard Corrigan (cumnat), John Henry Menton, jurist, Martin Cunningham, John Power ean-îondph 1/8 ador dorador douradora (asta trebuia să fi fost cînd l-a chemat pe Monks corectorul la o parte ca să dis­cute despre firma Keyes), Thomas Kernan, Simon Deda-lus, Stephen Dedalus, licenţiat, Edward J. Lambert, Corne-lius Kelleher, Joseph M'C. Hynes, L. Boom, CP. M'Coy M'Ferlan şi mai mulţi alţii.

Iritat nu în mică măsură de acel L. Boom (cum se speci­fica în mod eronat) şi de rîndul de litiere căzute şi ameste­cate, însă în acelaşi timp amuzat la culme de CP. M'Coy şi Stephen Dedalus, licenţiat, care nu mai e nevoie să o spunem, străluciseră prin totala lor absenţă (ca să nu mai

279

vorbim despre M'Ferlan), L. Boom îi arătă această infor­maţie tovarăşului său. licenţiat, în clipa aceea preocupat să-şi înăbuşe un alt căscat, mai mult de nervozitate, fără să dea uitării obişnuitele remarci stîrnite de greşelile de tipar tipografice.



— E şi Epistola aia primă către ebrei, întrebă el, în­dată ce-i permise falca inferioară, au băgat-o ? Cu textul : deschide-ţi botul şi vîră-ţi copita-năuntru ?

— Este, chiar, spuse domnul Bloom (deşi la început îşi închipuise că făcea aluzie la arhiepiscop pînă cînd celălalt adăugase treaba cu copita şi botul cu care nu era nici o confuzie posibilă) bucuros că poate să-l liniştească şi oare­cum surprins că Myles Crawford reuşise pînă la urmă, uite-o.

în timp ce celălalt o citea la pagina a doua, Boom (ca să-i acordăm pentru moment noul apelativ eronat) îşi pe­trecu cîteva clipe parcurgînd pe sărite relatarea cursei a treia de la Ascot, la pagina trei, valoarea 1 000 lire sterline pînă 3 000 lire in specie ca supliment pentru armăsari şi iepe tinere, Zvirluga domnului F. Alexander, murg mînz al lui De-a dreptul, 5 ani, greutatea 60, Thrale (W. Lane)

1. Zinfandel al lordului Howard de Walden (M. Cannon)

2. Sceptru al domnului W. Bass, 3. Pariurile — 5 contra 4 la Zinfandel, 20 la 1 la Zvirluga (cîştigător). Zvirluga şi Zinfandel au mers laolaltă. Cîştigătorul a fost pînă spre sfîrşit în dubiu apoi outsiderul a ieşit în frunte dobîndind un avans uşor şi întrecîndu-l pe armăsarul roib al lordu­lui de Walden şi pe iapa murgă a domnului Bass în această cursă de 2 1/2 mile. Cîştigătorul este antrenat de Baine aşa că versiunea lui Lenehan despre toată chestia a fost doar aşa ca să facă pe grozavul. A luat pontul la modul cel mai deştept, cu o lungime avans, 1 000 de lire plus 3 000 pe împărţite. A alergat de asemenea calul lui J. de Bremond (ăsta franţuzesc de care întreba Lyons Cocoşul aşa de exci­tat n-a venit încă dar acum în orice moment) Maximum II. Diferite moduri de a da lovitura. Amor şi daune interese. Deşi gloaba asta a lui Lyons s-a dat peste cap să iasă ultima. Acuma, bineînţeles, pariurile-s tocmai ce-i lipsea lui ca să ajungă aici, dar, oricum, în felul în care-au ieşit lucrurile prostul de el n-are prea multe motive să se feli-

280


cite de alegere, s-a şi priceput să-l aleagă. Pînă la urmă e tot pe ghicite.

— Era de prevăzut c-aveau să ajungă la asta, spuse domnul Bloom.

— Cine ? întrebă celălalt, care la drept vorbind se lo­vise rău la mînă.

într-o bună dimineaţă îţi deschizi ziarul, afirmă birja­rul, şi citeşti, S-a întors Parnell. Putea să pună pariu pe ce vroiau ei. Unul din regimentul de puşcaşi dublinezi trecuse pe aici pe la adăpost într-o seară şi zicea că l-a văzut el cu ochii lui în Africa de sud. Mîndria, asta l-a dus de rîpă. Ar fi trebuit să-şi facă seama sau să se dea la fund o vreme după chestia din Camera Comisiei 15 pînă avea să-şi re­capete prestigiul să nu-l mai arate nimeni cu degetul. Şi atunci ar fi căzut cu toţii ca unul singur în genunchi în faţa lui să vină-ndărăt cînd şi-ar fi venit în fire. Mort, ori­cum nu e. S-a ascuns şi el pe undeva. Cosciugul pe care-l aduseseră atunci era plin cu pietroaie. Şi-a schimbat nu­mele în De Wet, generalul bur. Greşeala lui a fost că s-a luat de popi. Şi-aşa mai departe.

Cu toate acestea, Bloom (ca să-i dăm numele adevărat) era mai curînd- surprins de ţinerea lor de minte căci în nouă cazuri din zece treaba cu Parnell era o chestie cu butoaie de catran şi asta nu numai pentru unii ci cu miile, şi pe urmă să fie dat cu totul uitării pentru că mai şi tre­cuseră vreo douăzeci de ani. Foarte puţin probabil, fireşte, că ar mai fi fost măcar o umbră de adevăr în toate po­veştile astea şi chiar, presupunînd că totuşi, părerea lui era că o reîntoarcere ar fi fost cu totul nerecomandabilă, ţinînd seama cum evoluaseră lucrurile. Evident era ceva care îi rîcîia în faptul că murise. Ori că era o moarte prea blinda aşa de pneumonie galopantă tocmai cînd diferitele lui aranjamente politice erau pe cale să-i iasă sau că se auzise că i s-a tras că neglijase să-şi schimbe ghetele şi hainele după ce se udase aşa şi a dat în răceală şi n-a consultat specialistul că a stat închis în camera lui pînă cînd a murit pînă la urmă de asta spre regretul tuturor înainte de a fi trecut două săptămîni sau poate că erau necăjiţi să vadă că ei nu mai avuseseră ocazia să se ocupe de toată chestia asta. Sigur, nimeni nu ştia exact nici înainte ce-nvîrtea el,

281


n-aveau nici 6 idee unde se ascundea, ca-n cîntecul acela, Unde eşti, Alice, asta chiar înainte de a începe să-şi ia identităţi false cum ar fi Fox şi Stewart, aşa că observaţia asta provenind de la prietenul birjar ar fi putut intra în limitele posibilului. Natural toată situaţia asta avea de ce să-l apese el fiind un conducător înnăscut, cum nu exista nici o îndoială că fusese, şi pe deasupra şi un bărbat impu­nător, aproape doi metri, sau în orice caz un metru nouă­zeci şi mai bine fără pantofi, în timp ce domnii Cutare şi Cutare care, deşi nu-i ajungeau nici pînă aicea, erau acuma pe puntea de comandă chiar dacă aşa zisele lor calităţi erau aşa de îndoielnice. Sigur e că era aici o morală, idolul cu picioare de lut. Şi pe urmă şaptezeci şi doi dintre oamenii lui ele încredere care se întorseseră împotriva lui aruneînd cu noroi, unul într-altul. Exact acelaşi lucru şi cu asasinii. E ceva care te-atrage să revii la faţa locului — simţi ceva care nu-ţi dă pace şi te trage într-acolo — ca să arăţi figu­rantului intrat în rol cum se face exact. îl văzuse şi el Odată cu prilejul acela faimos cînd veniseră să distrugă ti­pografia Ia Neînvinsul sau o fi fost Irlanda Unită, fusese o ocazie pe care ştia să o preţuiască acum, şi de fapt îi şi întinsese jobenul cînd îi fusese zburat de pe cap şi el îi spusese Mulţumesc, fără îndoială tulburat deşi îşi păstrase ( gresia imperturbabilă în ciuda micii întîmplări neplă­cute la care se făcuse aluzie tocmai cînd să-şi vadă visul cu ochii — era un om de calitate ce mai. Totuşi, în ce pri­veşte reîntoarcerea, ar fi putut spune că ar avea noroc dacă nu pun cîinii pe el cum s-ar arăta. De obicei aici încep încurcăturile. Unu' pentru tine, alţi doi împotrivă. Şi pe urmă, primul lucru, dai de tipul care-ţi ocupă locul şi trebuie să aduci tu dovezile, ca reclamantul în procesul Tichborne, E.cger Charles Tichborne, Bella se chemase vasul di:pj. cite-şi aducea el aminte, în care s-a scufundat moştenitorul, aşa cum aveau să demonstreze probele, şi mai era şi un tatuaj'cu cerneală indiană, lordul Bellew, parcă ? S-ar fi putut foarte bine să fi aflat detaliile de la unul de pe bord şi pe urmă, cînd a fost la o adică să se con­formeze cu descrierea, să se prezinte cu, Scuzaţi-mă, nu­mele meu este Cutare, sau vreo remarcă ele felul acesta obişnuită. Un rnod mai prudent de a proceda, îi spuse domnul Bloom vecinului său nu prea vorbăreţ şi de fapt

282


prin aceasta semănînd cu eminentul personaj în discuţie, ar fi fost să se tatoneze întîi terenul.

— Căţeaua aia, tîrfa aia englezoiacă l-a băgat la apă, comentă proprietarul stabilimentului. Ea i-a bătut primul cui în cosciug.

— Da' bine femeie, oricum, remarcă acel soi-disant no­tar public pseudo-Henry Campbell, şi multă, domnule. I-am văzut poza la frizerie. Bărbatu-su era căpitan sau ofiţer.

— Mda,, adăugă cu efect de amuzament Piele-de-Capră, ofiţer de aţă.

Această contribuţie binevoitoare şi cu un caracter umo­ristic la conversaţia generală prilejui multe rîsete în entourage. în ce-l priveşte pe Bloom, el, fără umbră de surîs, rămase doar cu privirile în gol spre uşă reflectînd asupra acestei împrejurări istorice care stîrnise un interes extraordinar la vremea cînd faptele, ceea ce era mai rău, fuseseră făcute publice împreună cu obişnuitele scrisori dintre ei, pline de tot felul de dulci nimicuri. îniii fusese strict platonică pînă cînd natura intervenise cu ale ei şi se născuse un ataşament reciproc, pînă cînd lucrurile ajun­seseră la punctul culminant şi chestiunea devenise de do­meniul public în tot oraşul şi lovitura venise pe neaştep­tate ca o informaţie bine venită pentru nu puţini rău voi­tori, hotărîţi să-i grăbească lui căderea deşi lucrul era ştiut de toţi toată vremea chiar dacă nu ca chestia asta senzaţio­nală care fusese speculată apoi. întrucât numele lor erau acuma pronunţate împreună, şi încă el fusese ştiut ca fiind favoritul ei, ce nevoie mai era s-o strigi pentru unul şi altul de pe acoperise, din boxa martorilor sub jurămmt cînd un fior a străbătut sala arhiplină a tribunalului literalmente electrifieîndu-i literalmente pe toţi sub forma martorilor care jurau că-l văzuseră cu ochii lor la cutare şi cutare dată pe el pe cale de a fugi dintr-o cameră de la etaj cu ajutorul unei scări şi în. ţinută de noapte, fiind pe urmă primit în casă tot în acelaşi mod, fapt pe care săptămînalele, oarecum înclinate spre detalii lubrice, l-au speculat scoţînd pur şi simplu bani cu grămada. în vreme ce adevărul adevărat în toată chestia era pur şi simplu cazul bărbatului care nu face faţă şi nemaifiind nimic comun între ei în afară de nume şi pe urmă un bărbat adevărat intrînd în scenă, pu-

283


Yüklə 3,46 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   41   42   43   44   45   46   47   48   ...   55




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin