James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

32

1 eii fac la fel, şi cerbii. In acelaşi timp s-ar putea să prefere o cravată desfăcută sau ceva. Pantalonii ? Să zicem că aş atunci cînd ? Nu. Trebuie luate cu binisorul. Nu le place aşa dintr-o dată. Sărută-mă pe-ntuneric şi nu mai spune la nimeni. A văzut ea ceva la mine. Mă întreb ce. Mai bine să mă aibă pe mine decît vreun poet din ăştia uns tot pe faţă, cu părul lins şi cu bucla peste ochiul drept. Să ajute un domn cu preocupări literare. Ar trebui să mă preocup mai mult de cum arăt la vîrsta mea. N-am 3ă-sat-o să mă vadă din profil. Totuşi, nu poţi să ştii. S-au văzut fete drăguţe măritîndu-se cu bărbaţi urîţi. Frumoasa şi monstrul. Pe urmă nu pot să fiu aşa dacă Molly. Şi-a scos pălăria să-şi arate părul. A luat-o cu borul larg să-i ascundă faţa, dacă s-ar întîlni cu cineva care-o cunoaşte, să aplece capul sau să aibă un buchet de flori să-l miroasă. în perioada de rut le miroase părul. Zece şilingi am luat pe periile de păr ale lui Molly cînd eram pe geantă atunci cînd şedeam pe strada Holies. De ce nu ? Să zicem că-i dă el bani. De ce nu ? Toate astea-s prejudecăţi. Ea valo­rează zece, cincisprezece, mai mult o liră. Şi toate pe gra­tis. Scris energic. Doamna Marion. N-am uitat să scriu adresa pe scrisoarea aia ca pe ilustrata pe care i-am tri­mis-o lui Flynn ? Şi ziua aia cînd m-am dus la Drimmie fără cravată. Mă enervase aşa cearta cu Molly. Nu, îmi aduc aminte. Richie Goulding. Ăsta-i altul. îl obsedează. Curios că mi s-a oprit ceasul la patru şi jumătate. Praful trebuie să fie. Cu ulei de untură de peşte îl curăţă şi eu aş putea. Economie. Atunci o fi fost cînd el, ea ?

O, el a. în ea. Ea a. Aşa.

Ah !

Dl. Bloom cu mîna grijulie îşi reaşează cămaşa ume­zită. O, Doamne, diavolul ăsta mic şi şchiop. începe să fie frig şi lipicios. Efectul de după nu-i plăcut. Totuşi trebuie să te scapi de asta într-un fel. Lor nu le pasă. Poate o iau ca un compliment. Merge acasă la pîinea cu unt cu lăptic îşi spune şi rugăciunea cu cel mic. Mde, ele nu. Dac-o vezi aşa cum e se strică totul. Trebuie un teatru în­treg, ruj, costum, situaţie, muzică. Şi numele. Amorurile ac­triţelor. Nell Gwynn, d-na Bracegirdle, Maud Branscombe. Se ridică cortina. Clar de lună revărsare de argint. Se în­făţişează o fecioară cu fruntea îngîndurată. Mica mea iu-

33

3 — UHse, vo5.

f

bită vino şi sărută-mă. Totuşi simt că. Asta-i dă puteri noi unui bărbat. Aici e secretul. Bună treabă că m-am uşurat acolo în spate tind am ieşit de la Cidrul Dignam. Ala a fost. Altfel n-aş fi putut să. Iţi vine să cînţi după. Lacaus esant taratara. Să zicem că i-aş fi spus ceva. Ce adică ? Dar nu e o tactică bună dacă nu ştii cum să ter­mini conversaţia. Le întrebi ceva şi ele te-ntreabă altceva. Ar fi o idee bună dacă eşti la ananghie. Minunat sigur dacă-i spui : bună seara şi vezi că ea se pretează şi spune şi ea : bună seara. O dar în noaptea aceea întunecoasă pe calea Appia cînd aproape că am acostat-o pe doamna Clinch O cînd am crezut că era. Pfui ! Fata de pe strada Meath în noaptea aceea. Toate porcăriile pe care am fă­cut-o să le spună şi nici nu ştia să le pronunţe bineînţeles. Poponeţele meu zicea. E-aşa greu să găseşti una care. Hoho ! Dacă nu răspunzi cînd te solicită trebuie să fie groaznic pentru ele pînă cînd ajung să nu le mai pese. Şi mi-a sărutat mîna cînd i-am dat ăia doi şilingi în plus. Papagali. Apeşi pe buton şi pasărea scînceşte. Aş fi vrut să nu-mi fi spus domnule. O, gura ei pe întuneric ! Şi tu bărbat însurat cu o fată mare ! Asta le place. Să-i ia băr­batul alteia. Sau chiar să audă de aşa ceva. Cu mine e altceva. Mie-mi pare bine să scap de nevasta altuia. Să mănînc din farfuria lui. Individul ăla de pe strada Burton astăzi care scuipa ce morfolise în gingii. Chestia franţu­zească e încă la mine în portvizit. Asta-i cauza la jumă­tate din toate necazurile. Sau se poate întîmpla odată, deşi nu cred. Intră. E totul pregătit. Am visat. Ce ? Aici începe ce-i mai rău. Cum se mai pricep să schimbe placa atunci cînd nu le mai place. Te-ntreabă vă plac ciupercile — pen­tru că odată au cunoscut un domn care. Sau te-ntreabă ce vroia să spună cînd s-a răzgîndit şi n-a mai spus. Totuşi dac-aş merge pînă la capăt, să-i spun : vreau să, ceva în genul acesta. Pentru că voiam. Şi ea. O jignesc. Pe urmă s-o împac. Să mă prefac că vreau ceva groaznic, pe urmă că renunţ de dragul ei. Asta le măguleşte. Sigur că se gîn-dea la altcineva toată vremea. Şi ce e rău în asta ? Asta trebuie că face de cînd s-a făcut mare, el, el tot el. Primul sărut de acolo porneşte. Momentul propice. E ceva care explodează în ele. Odată se-nmoaie, le vezi după ochi, aşa pe furiş. Primul gînd e cel bun. Ţin minte pînă la moarte.

34

Molly, locotenentul Mulvey care a sărutat-o sub zidul maur lingă grădină. Cincisprezece ani îmi spunea, dar sînii îi erau dezvoltaţi bine. Pe urmă a adormit. După dineul de la Gencrea a fost cînd veneam acasă cu trăsura muntele de puf. Scrîşnea din dinţi prin somn. Şi lordul primar pusese ochii pe ea. Val Dillon. Un tip apoplectic.

Ş-a dus cu ei dincolo să vadă focurile de artificii. Arti­ficiile mele. în sus ca o rachetă, în jos ca un băţ stins. Şi copiii, trebuie să fie gemeni, aşteptînd să se petreacă ceva. Vor şi ei să se facă mari. O iau pe urmele mamei. Nu trece prea multă vreme şi înţeleg şi ei cum stau lucrurile. Şi aia brunetă cu claia de păr în cap şi gura de negresă. Ştiam eu că se pricepe să fluiere. Are gura făcută pentru aşa ceva. Ca şi Molly. Tîrfa aia de clasă mare de la Jam-met care-şi purta voalul numai pînă la nas. Dacă nu vă supăraţi, vă rog, îmi spuneţi cît e ora ? Ţi-aş spune eu ce oră e pe-o alee mai întunecoasă. Spune prună şi prismă de patruzeci de ori în fiecare dimineaţă, asta e un leac bun pentru buzele prea groase. Şi ce-l mai mîngîia pe-ăla mic. Ăia care se uită de pe margine văd cel mai bine. Fi­reşte, ele le înţeleg mai bine pe păsări, pe animale, pe copiii mici. Asta e specialitatea lor.

Nu s-a mai uitat înapoi cînd a luat-o în jos pe plajă. N-a vrut să-mi mai dea satisfacţia asta. Fetele acelea, fe­tele cele, frumoasele de pe plajele mele. Frumoşi ochi avea, limpezi. Albul ochilor îi scoate în evidenţă cu atît mai mult pupila. Ştia ea ce ? Sigur. Ca pisica care s-a aşe­zat mai sus decît poate să sară cîinele. Femeile nu se în-tîlnesc cu unul ca Wilkins de la liceu care desena o poză cu Venus cu tot ce-avea el acolo la vedere. Asta să fie nevinovăţie ? Un idiot săracul ! Nevastă-sa ştiu şi eu că n-are treabă. Pe ele n-ai să le vezi niciodată aşezîndu-se pe o bancă unde scrie Proaspăt vopsit. Astea au ochi şi-n ceafă. Se uită sub pat să vadă şi ce nu-i acolo. Tare mult ar mai vrea să tragă şi ele o spaimă. Pe-astea nu le pui în cofă. Cînd i-am spus lui Molly că omul acela de la colţ pe strada Cuffe era un bărbat bine, mă gîndeam că l-ar fi plăcut, ea s-a prins de la început că are un braţ arti­ficial. Şi chiar avea. De unde au ele talentul ăsta ? Dacti-

35

legrafa aia care urca scările la Roger Greene cîte două trepte ca să-şi arate desuurile, Asta şi-o moştenesc de la tată la mamă, la fiică vreau să spun. Le e în sînge, Milly de exemplu care-şi usucă batista pe oglindă ca să facă economie de călcat. Locul cel mai bun pentru reclamă ca să prindă privirea femeilor pe oglindă. Şi cînd am trimis-o după şalul lui Molly la Presscott, â propos reclama aia tre­buie să. A adus restul acasă în ciorap. Deşteaptă fetiţa ! Eu n-o învăţasem. Şi ce frumos ducea pachetele. Lucru­rile astea mărunte la atrag pe bărbaţi. Cum îşi ţine mina în sus, şi-o scutură, ca să lase sîngele să se scurgă cînd s-au înroşit prea tare. De unde-aî învăţat asta ? De Ia nimeni. Ceva ce m-a învăţat doica. O, se pricep ele ! Trei ani avea cînd la toaleta lui Molly chiar înainte de a ne muta de pe strada Lombard vest. Eu faţă frumoasă. Mullingar acum. Cine ştie ? Lumea evoluează. Tînăr stu­dent. Ştie ce vrea oricum, nu ca cealaltă. Se descurcă ea. Doamne, ştiu că sînt ud. Chiar, că eşti. Pulpele ei ro­tunde. Ciorapi transparenţi întinşi să se rupă. Nu ca şieampăta aia de azi. Ciorapii-în-vine. Sau ailaltă de pe strada Grafton. Picioare de vacă groase pînă la călcîie. Albă. Uf.

O rachetă cu pocnitoare se sparse, scuipîndu-şi cu trosnete săgeţi zvîcnitoare. Zrads — zrads — zrads — zrads. Şi Cissy şi Tommy alergau să vadă şi Edy după ei cu că­ruciorul şi pe urmă Gerty pe după cotitura stîncilor. Are să ? Acuma, uite ! Uite ! Vezi. S-a întors să se uite. I-a mirosit ei a ceapă. Draga mea, ţî-am văzut tot.

Doamne ! Dar mi-a făcut bine totuşi. Eram cam de­montat după chestiile de la Kiernan, cu Dignam. Pentru această mină de ajutor multe mulţumiri. Din Hamlet e. Doamne ! Au fost toate astea combinate. Excitaţie. Cînd s-a întins aşa pe spate am simţit ca o durere pe vîrful limbii. Iţi sucesc capul pur şi simplu. Are dreptate. M-ai ameţit de tot de cap. Are dreptate. Cînd te gîndeşti că aş fi putut să mă dau şi mai rău în spectacol. In loc să stăm aşa şi să vorbim ca sâ n-adormim. Atunci am să-ţi spun tot. Totuşi a fost un fel de limbaj tainic între noi. N-o fi fost cumva ? Nu, Gerty o strigau. S-ar putea să fie

un nume fals totuşi ca al meu şi adresa de pe strada Dolp-hin un ascunziş.

Numele ei de fată era Jemina Brown Şi şedea cu mama ei în Irishtown.

Locurile de aici m-au făcut să mă gîndesc la asta cred. Toate-s la fel. îşi şterg peniţele pe ciorapi. Dar mingea aia s-a rostogolit pînă la ea parcă dinadins. Fiecare glonţ îşi are ţinta. Sigur, eu n-am fost nici în şcoală în stare s-arunc ceva drept la ţintă. Mie toate mi se duceau cît colo, strîmbe. Dar e trist cînd te gîndeşti că-s doar cîţiva ani şi pe-urmă ia vezi cum spală vasele şi încep să-şi facă socotelile că pantalonii lui tata acuş se potrivesc pentru Willy şi să-l şteargă şi pe-ăla micul cînd îl ţin să facă treabă mare. Nu-i uşor nici pentru ele. Da-ntr-un fel le apără. Nu le mai dă vreme să se gîndească la rele. Legea firii. Să spele copiii, sâ spele morţii. Dignam. Şi toată vremea cu copiii ţinîndu-li-se de rochie. Şi-aia mici la-nceput au capetele moi ca nişte nuci de cocos' ca maimuţele, nici nu le sînt închise la naştere, cu lapte acru-n scutece şi cheagul mur­dar. N-ar fi trebuit să-i dea copilaşului ăla să sugă bibe­ronul gol. îl umple de vînturi. Doamna Beaufoy, Purefoy. Trebuie să trec pe la spital. Mă-ntreb dacă sora Callan mai e acolo. Venea cîteodată serile cînd era Molly la Coffee Palace. Doctorul ăla tînăr O'Hare am văzut-o cum îi peria pardesiul. Şi doamna Breen şi doamna Dignam au fost aşa odată, de-abia aşteptau să se mărite. Cel mai rău e noap­tea, cum îmi spunea doamna Duggan acolo la hotel la City Arms. Bărbatu-su beat mort cu mirosul de circiumă intrat în haine, ca un dihor. Să stai cu duhoarea asta în nas pe întuneric, duhnind a băutură stătută. Şi pe urmă dimineaţa te mai şi-ntreabă : eram beat de tot azi-noapte ? Dar nu-i o politică asta să dai toată vina pe bărbat. Găinile tot acasă vin să se cocoaţe pe stinghie. Sînt amîndoi în aceeaşi oală. Poate că-i şi vina femeii. Aicea să vede că Molly e cu totul altceva. Sînge de meridional. Maur. Şi e şi forma, silueta. Aproape că-ţi vine să pui mîna să simţi rotunjimile. Compar-o de pildă cu astelalte. Nevasta-n-cuiată-n casă, vorba aia, scheletul din dulap. Permite-mi .să ţi-o recomand pe. Şi-ţi scot în faţă ceva aşa, o arătare

37

că nici nu ştii cum să-i spui. Dintotdeauna punctul slab a fost nevasta. Dar e totuşi un destin să te-ndrăgosteşti. Şi-au secretele lor între ei. Sînt ţipi care s-ar duce de rîpă dacă n-ar fi o femeie să ia lucrurile în mînă. Şi sînt pe-urmă nişte stîrpituri, ca nişte fetiţe, înalte de-o şchioapă, şi cu nişte pitici de bărbaţi. A tunat şi i-a adu­nat. Uneori copiii ies totuşi destul de bine. De două ori zero fac uneori unu. Sau cîte-un babalîc de şaptezeci de ani şi bogat cu o mireasă roşie ca focul. Te-nsori în mai şi te căieşti în decembrie. Ce neplăcută e udeala asta. S-a lipit. Nu s-a aşezat pielea la loc. Mai bine s-o desprind.

Au !

Pe de altă parte unul de doi metri şi cu o nevestică de-abia-i ajunge la buzunarul vestei. Lungul şi cu scurti-cica. El cel mare cu micuţa sa. Ciudat lucru ăsta cu ceasul meu. Dar şi ceasurile de mînă niciodată nu merg bine. Să fie vreo influenţă magnetică între persoane pentru că era cam ceasul cînd el. Mda, cred că imediat. Cînd pisica nu-i acasă joacă şoarecii. Mi-aduc aminte că m-am uitat la el cînd eram pe aleea Pili. Adică şi asta o fi magnetism. Magnetismul e în toate. Pămîntul de exemplu atrage-n-coace şi e atras dincolo. Asta e cauza mişcării. Şi timpul ? Păi e timpul în care se face mişcarea. Şi dacă un lucru se opreşte, atunci toată şandramaua se opreşte şi ea, puţin cîte puţin. E aranjat dinainte. Acul magnetic îţi arată ce se petrece în soare, pe stele. O bucăţică de fier oţelit. Cînd întinzi de pildă magnetul. Haide. S-a prins. Ca femeia şi bărbatul. Magnetul şi oţelul. Molly, el. Se gătesc şi se uită la tine şi te fac să înţelegi şi te lasă să vezi şi vezi şi mai mult şi te sfidează dacă eşti bărbat uite vezi asta şi, aşa cum îţi vine să strănuţi, picioarele, şi te uiţi, te uiţi şi dacă ai stofă de bărbat în tine. Hopa. Trebuie să-ţi dai drumul.

Mă întreb ce simt ele în părţile acelea. Ruşinea e cînd mai e o a treia persoană. Mai mult se ruşinează de o gaură în ciorapi. Molly la expoziţia de cai, cu bărbia împinsă în afară şi capul dat pe spate, cu ochii după fermierul ăla în cizme de călătorie şi cu pinteni. Şi cînd erau zu­gravii acolo pe strada Lombard vest. Frumoasă voce avea omul acela. Aşa a început şi Giuglini. Aproape că-i sim­ţeai mireasma, ca la flori. Violete. Probabil că venea de la

38

terebentina din zugrăveală. Unele profită de orice. Şi în timp ce-o fac rîcîie cu papucul pe duşumea ca să n-audă ceilalţi. Dar multe din ele nu ajung la marea uşurare, cred. O ţin aşa cu ceasurile. Cum ar veni peste tot peste mine şi în sus pe şira spinării.

Stai niţel. Hm. Hm. Da. Asta-i parfumul ei. Păi da. a făcut semn cu mîna. Iţi las asta să te gîndeşti la mine cînd eu sînt departe aici pe pernă. Ce-o fi ? Heliotrop ? Nu. Zambile ? Hm. Roze, cred. Parfum de-ăsta trebuie că-i place ei. Dulceag şi ieftin ; numaidecît se diluează, se tre­zeşte. Lui Molly îi place opoppnaxul. O prinde, amestecat cu' jesamină. Notele ei acute şi notele ei grave. Atunci în seara aceea la dans l-a întîlnit pe el, dansul orelor. Căl­dura făcea să se simtă parfumul. Era în rochia ei neagră şi mai ţinea încă parfumul de data dinainte. Bun condu­cător, nu ? Sau rău ? Şi pentru lumină. Presupun că e o legătură între ele. De pildă dacă intru într-o pivniţă pe întuneric. Misterioase lucruri. De ce simt abia acum mi­rosul ? I-a trebuit timp ca să ajungă, ca şi ea, adică, încet dar sigur. Să zicem că sînt nu ştiu cîte milioane de grăunte mici de tot suflate prin aer. Da, asta e. Pentru că insulele alea cu mirodenii, singaleze, de azi dimineaţă, le miroşi de la multe leghe distanţă. Să-ţi spun cum e. E ca un văl fin sau o pînză de păianjen pe care o au peste tot pe piele, fină de tot cum ar fi păpădia şi o ţes aşa tot timpul din ele, fină de tot, culori de curcubeu şi nici nu-şi dau seama. Se agaţă de orice scoate ea de pe ea. Talpa ciorapului, pan­tofii. Corsetul. Pantalonaşii : zvîcneşte o dată din picioare cînd şi-i scoate. Adio pînă data viitoare. Şi pisicii îi place să miroasă cămaşa ei de noapte pe pat. li cunosc mirosul ei dintr-o mie. Şi-n apa de baie. Mi-aduce aminte de căp­şuni cu smîntînă. Mă întreb eu unde-o fi exact mirosul. Acolo sau la subsuori sau sub ceafă. Pentru că îl simţi din toate gropiţele şi colţurile. Parfumul de zambile făcut din uleiuri sau eter sau mai ştiu eu ce. Şobolanul cu miros de mosc. Au o punguliţă sub coastă şi o părticică de-acolo scoate miros de-l simţi ani de zile. Cîinii care se miros unul pe altul sub coadă. Bună seara. Seara. Cum mai miroşi ? Hm. Foarte bine, mulţumesc. Animalele după asta se conduc. Da, acuma dacă stăm şi ne gîndim. Şi noi sîntem la fel. Unele femei de pildă te avertizează

39

cînd sînt la perioadă. Vino mai aproape. Şi-odatâ o pu­toare aşa de densă că poţi să-ţi agăţi pălăria de ea. Cam ca ce ? Conserve de heringi stricate sau. Puah ! Vă rugăm nu călcaţi pe iarbă.

Poate că şi ele simt un miros de bărbat la noi. Cam ca ce ? Mănuşile mirosind a ţigări pe care le lăsase John Lunganul pe biroul lui în ziua. Respiraţia ? Asta de la ce mănînci şi bei. Nu. Mirosul de bărbat vreau eu să spun. Trebuie să fie în legătură cu asta pentru că preoţii care ar trebui să nu sînt altfel. Femeile bîzîie în jurul miro­sului ăsta ca muştele la melasă. Se îmbulzesc la gratiile al­tarului ca să ajungă la el cu orice preţ. Arborele preotului oprit. O, părinte, nu vrei să ? Lasă-mă pe mine să fiu prima care. Exhală aşa prin tot corpul, permează. Sursa vieţii şi e extrem de curios mirosul ăsta. Sos de ţelină. Să văd şi pe mine.

Domnul Bloom îşi insera nasul. Hm. în. Hm. Deschi­zătura vestei. Migdale sau. Nu. A lămîie asta e. A, nu, e săpunul ăla.

A propos loţiunea aia. Ştiam eu că e ceva să nu uit. Nu m-am mai întors şi săpunul nu l-am plătit. Nu-mi place să umblu cu sticle ca Vrăjitoarea aia de-azi dimi­neaţă. Hynes ar fi putut să-mi plătească ăia trei şilingi. Ara să fac o aluzie la Meaghe ca să-i aduc aminte. în fond, dacă bagă paragraful acela. Doi şi nouă pence. Are să-şi facă o părere proastă despre mine. O vizită mîine. Cît îţi datorez ? Trei şi nouă pence ? Doi şi nouă pence, domnul meu. Aha. S-ar putea să-l fac să nu mai dea credite altă dată. în felul acesta ajungi să-ţi pierzi clienţii. La circiumă aşa se-ntîmpîă. E cîte unul care tot consumă pe tăbliţă pîn-o umple şi pe-urmă se strecoară pe străzi dosnice şi se duce să bea-n altă parte.

Uite şi pe nobilul domn care-a mai trecut mai devreme. L-a adus un vînt dinspre golf. S-a dus doar să facă un tur. Totdeauna acasă la ora cinei. Pare cam pilit — a băgat ceva-n el. Acuma a ieşit să ia aer. Rugăciunea de mulţu­mire după masă. După cină mergi pe jos o milă. Sigur, trebuie să aibă ceva bani puşi deoparte ; vreo sinecură guvernamentală. Dacă m-aş lua acuma după el l-aş face poate să se simtă prost cum mi-au făcut mie haimanalele alea cu ziarele azi. Dar aşa mai înveţi ceva. Ne vedem pe

40

noi înşine cum ne văd alţii pe noi. Cîtă vreme nu rîd fe­meile de noi ce contează ? Ăsta ar fi un mod să-i afli se­cretul. Să te întrebi de pildă cine e el la urma urmei. Omul misterios de pe plajă, povestire premiată de dl. Leopold Bloom. Onorată cu o guinee de coloană. Şi individul acela azi la înmormîntare în macferlanul cafeniu. S-ar zice că i-au ieşit bătături pe soarta lui bună. Dar un organism sănătos le absoarbe. Dacă fluieri vine ploaia cică. Pe undeva tot trebuie să plouă. La Ormond simţeai umezeala din aer, sărată. Corpul simte atmosfera. Pe Baba Betty o dor toate încheieturile. Profeţiile maicii Shipton aia cu corăbiile care zboară-n jurul lumii cît ai clipi. Nu. Oricum semne de ploaie. Cititoarea-n stele a casei regale. Şi dea­lurile de din depărtare par să se-apropie tot mai tare.

Howth. Farul Bailey. Doi, patru, şase, opt, nouă. Vezi. Trebuie să-şi schimbe intensitatea, altfel ar crede că-i lu­mina de la vreo casă. Salvatorii naufragiaţilor. Grace Darling draga de ea. Unora le e frică pe întuneric. Şi încă licuricii, bicicliştii ; vremea să se-aprindă felinarele. Ju-vaere diamantele ce frumos scînteie. Lumina parcă îţi mai dă curaj. Nu mai e bau-bau să-ţi facă rău. Sigur acuma e mai bine decît altădată demult. Drumuri de ţară. Odată te opreau şi-ţi tăiau gîtul pentru o nimica toată. Şi-acuma mai sînt două tipuri de oameni cu care te-ntîlneşti. Cei care rinj esc sau cei care zîmbesc. Pardon ! Nu face nimic. Timpul cel mai bun să stropeşti florile la umbră după ce soarele. Mai e încă puţină lumină. Razele roşii sînt cele mai lungi. Roygbiv Vance ne-a învăţat : roşu, oranj, gal­ben, verde, bleu, indigo, violet. O stea văd eu acolo. Ve-nus ? Nu se ştie încă. Două, cînd sînt trei e noapte. Şi norii aceştia de ploaie or fi fost acolo toată vremea ? Parcă ar fi vasul fantomă. Nu. Stai niţel. Copaci sînt. Iluzie op­tică. Miraj. Ţara soarelui apune e asta. Soarele indepen­denţei noastre apunînd înspre sud-est. Ţara mea natala, noapte bună.

Cade rouă. Nu-ţi face bine, draga mea. să stai pe pia­tra asta. îţi cauzează scurgeri albe. Şi nu mai poţi să ai be­beluşi atunci decît dacă se nimereşte mare tare şi-şi face drum cu forţa. Şi eu chiar aş putea să fac hemoroizi. Şt nu mai scapi de ei, ca guturaiul, şi te doare de te seacă. Cînd te tai cu iarba sau cu hîrtia e mai rău. Se freacă cînd

41

îţi schimbi poziţia. Mi-ar place să fiu stînca aia pe care a stat ea... O, dulce micuţă, nici nu ştii ce drăguţă erai. în­cep să-mi placă la vîrsta asta. Mere verzi. Apucă tot ce li se oferă. Cred că-i singura vîrstă cînd şedeam aşa, pi­cior peste picior. Şi la bibliotecă astăzi : studentele ace­lea. Licenţiatele acelea. Fericite scaunele sub ele. Dar acum e influenţa ceasului de seară. Ele simt toate astea. Se deschid ca florile, îşi cunosc vremea, floarea soarelui, anghinare, trufa albă, în sălile de bal, candelabre, altele sub lampioane. Florile de noapte în grădina lui Mat Dillon unde am sărutat-o pe umăr. Aş vrea să am un portret în ulei al ei atunci în mărime naturală. Tot iunie era cînd i-am făcut curte. Anii se întorc. Istoria se repetă. Voi stînci şi piscuri iată-mă din nou în mijlocul vostru. Viaţa, dragostea, călătorie în jurul micii tale lumi. Şi acum ? Sigur e trist că e şchioapă dar trebuie să fim atenţi să nu ne fie prea mare milă. Ele profită atunci.

Totul e liniştit acum pe Howth. Dealurile de din de­părtare par. Unde noi. Rododendronii. Sînt un prost poate. El cu prunele şi eu cu sîmburii. Aici îmi fac eu intrarea. Tot ce-a văzut dealul ăsta bătrîn. Numele doar se schimbă: asta-i tot. îndrăgostiţii, mniam, mniam.

Obosit mai sînt. Să mă ridic şi eu ? E, mai stai niţel. Mi-a stors toată bărbăţia din mine, răutatea asta mică. M-a sărutat. Tinereţea mea. Niciodată de acuma. O sin­gură dată vine. Sau a ei. Să iau trenul mîine într-acolo. Nu. Cînd te-ntorci odată nu mai e acelaşi lucru. Ca şi cu copiii la a doua vizită într-o casă. Nu-ţi doreşti decît noul. Nimic nou sub soare. Post restant, Dolphin's Barn. Nu eşti fericit cu ? Răutăcioasă draga de ea. La Dolphin's Barn şaradele acasă la Luke Doyle. Mat Dillon şi stolul lui de fete : Tiny, Atty, Floey, Maimy, Louy, Hetty, şi şi Molly. în optzeci şi şapte era. Anul dinainte ca noi. Şi bătrînul maior aşa de dornic după picătura lui de băutură. Curios ea singurul copil, el singurul copil. Şi-aşa se repetă totul. Crezi c-ai scăpat şi te-ntîlneşti tot cu tine. Ocolul cel mai lung e calea cea mai scurtă spre casă. Şi tocmai cînd el şi cu ea. Ca şi caii de la circ care se rotesc în cerc. Ne ju­cam de-a Rip van Winkle. Rip : odată trăgeai de paltonul lui Henry Doyle să-l rupi. Van : căruţa cu pîine aducîn-

42

du-ţi-o acasă. Winkle : scoici şi pervincă. Şi ea, sprijinită acolo de bufet şi uitîndu-se la noi. Ochii ei de maur. Două­zeci de ani a dormit în Peştera Somnoroasă. Totul schim­bat. Uitat. Tinerii-s bătrîni acum. Puşca lui ruginită de rouă.

E. Ce-i asta care zboară pe-acolo ? Rîndunică ? Liliac probabil. Crede că eu sînt copac, aşa-i de orb. Păsările n-au miros ? Metempsihoză. îşi închipuiau că te poţi pre-schimba-ntr-un copac de frică. Salcie plîngătoare. Bah. Uite-l. Nostim animal. Mă-ntreb unde-şi are cuibul. Clo­potniţa de acolo. Se poate. Atîrnat de picioare în mirosul de cele sfinte. Clopotele alea l-au speriat, cred. S-ar zice că s-a terminat liturghia. Adineaori îi auzeam toţi laolaltă. Roagă-te pentru noi. Şi roagă-te pentru noi. Bună ideea asta, cu repetiţia. La fel e şi-n reclame. Cumpăraţi de la noi. Şi cumpăraţi de la noi. De, aia-i lumina de la casa preotului. Cina lor frugală. Ţii minte greşeala aia la apre­ciere cînd eram la Thom. Douăzeci şi opt era. Au două case. Fratele lui Gabriel Conroy e vicar. Bah. Uite-l iar. De ce-or fi ieşind noaptea, ca şoarecii. Sînt corcituri de fapt. Păsări ca nişte şoareci care ţopăie sus de tot. Ce-i sperie, lumina sau zgomotul ? Mai bine să nu mă mişc. Astea-s numai instinct ca pasărea aia care pe vreme de secetă bea apa care ţîşnea din ulcior cînd arunca ea înăuntru pietricele. E ca un omuleţ înfăşurat într-o mantie şi cu mînuţe numai atîtica. Ce oase micuţe. Aproape că le vezi licărind, un fel de alb albăstrui. Culorile depind de lumina în care le vezi. Te uiţi fix în soare de exemplu ca vulturul, pe urmă te uiţi la pantof şi-l vezi ca o pată, ca o bilă gălbuie. Vrea să-şi pună amprenta pe orişice. De exemplu, pisica aia azi dimineaţă pe scară. Ca turba uscată la culoare. Se zice că nu le vezi niciodată cu trei culori. Nu-i adevărat. Aia tigrată albă şi galbenă şi neagră de la City Arms cu litera pe frunte. Un corp de cincizeci de culori diferite. Howth adineaori era ca ametistul. Sticla fulgerînd. Aşa e ăla înţeleptul cum îl cheamă cu oglinda care aprindea din soare. Pe urmă ia foc landa. Nu se poate să fie de la chibriturile turiştilor. Ce-o fi ? Poate vreascurile uscate se freacă unele de altele în vînt şi iau foc. Sau sticlele sparte din desişuri fac ca oglinzile care dau foc din soare. Arhi-mede. L-am găsit ! Memoria mea nu-i chiar aşa proastă.