Jean Delumeau civilizaţia renaşterii

1965.)

ESTIENNE

Familie de TIPOGRAFI şi de librari francezi. Henric I, fondatorul dinastiei (1470-1520), a lucrat în contul său la Paris, din 1504, şi a tipărit circa o sută douăzeci de lucrări. Robert I (1503-1559), al doilea băiat al lui Henric I, şi el un excelent umanist, a fost numit tipo­graf al regelui, pentru ebraică, latină, apoi pentru grea­că. A publicat numeroase BIBLII, un dicţionar latin-francez şi un dicţionar francez-latin. Atacat de Sorbona, s-a raliat Reformei şi a luat drumul Genevei în 1551. Henric al II-lea, fiul său mai mare, un foarte valoros elenist, a lucrat mai întîi la Paris, dar a trebuit să pă­răsească oraşul după publicarea apologiei lui Herodot (1566), un pamflet anticatolic. Atunci a înfiinţat w Geneva un atelier pe care 1-a comasat cu acela al părin­telui său, după dispariţia acestuia din urmă. ThesaurM lingutv greca-, publicat în 1572, mărturiseşte despr vasta sa erudiţie, în 1579, în urma unui stagiu parizian, publică un Proiect de carte zis „Despre întâietatea vfl birii franţuzeşti" care îi strică relaţiile cu Geneva care îl costă întemniţarea, la întoarcerea în respec i ^ oraş. Eliberat, trăieşte mai mult în Germania Ş ^

Franţa, unde, aproape ruinat, moarte la Lyon, ui

2?6

EVREI - ,

Persecuţiile (intermitente) contra evreilor au început m epoca primei Cruciade şi s-au agravat în vremea CIUMEI negre, fiind mai numeroase în Franţa şi în Germania decît în Italia. Peninsula a fost pentru ei un loc de refugiu, mai cu seamă după ce au fost izgoniţi din Spania, în 1492. Au beneficiat multă vreme, pre­cum odinioară în Avignon, de protecţie papală. Martin al V-lea, Eugen al IV-lea, Pius al II-lea, luliu al II-lea, Leon al X-lea, Paul al III-lea, luliu al III-lea şi Sixt Quintul au recurs la medici evrei. Cultura evreiască, ignorată de creştinii Evului Mediu, a devenit în veacul al XV-lea o componentă a UMANISMULUI. Pe de altă parte, israeliţii, care erau în mod esenţial împrumutători cu gajuri, au jucat un apreciabil rol economic. Pe la 1600, mai existau încă în Italia circa 500 de BĂNCI sau oficine de împrumutători evrei. Marile dinastii de „neguţători" israeliţi traficînd între Orient şi Occident nu sînt prea cunoscute. Acestea îşi aveau sediile prin­cipale la^ VENEŢIA, FERRARA, Ancona şi Constan-tinopol. în 1552, în acest din urmă port, existau peste 70 de negustori evrei. Cu toate acestea în Occident, nici o familie israelită nu a jucat un rol comparabil cu acela al rolurilor jucate de MEDICI, FUGGER sau WEL-SER. înfiinţarea munţilor de pietate, începînd cu jumă­tatea secolului al XV-lea, a creat o concurenţă din ce în ce mai serioasă agenţiilor de împrumut ale evreilor. Declinul economic al israeliţilor a fost accelerat de organizarea în ghetouri, la Roma, Bologna, Ancona etc., după bula Cum nimis absurdum (1555). (BIBL.: C. Roth, the Jews in the Renaissance, Philadel­phia, 1959.)

FARNESE

Familie originară din regiunea Bolsena, în Toscana omana, care a dat cardinali, un papă, duci de Parma şi 0 regină a Spaniei.

AL II-LEA DE ARAGON

ole î T 2' Unul dintre fondatorii măreţiei spani-

VE'LTT -irege ener8ic Şi versat pe care MACCHIA-din ^ '! admira. Prin căsătoria cu Isabclla de Castilia, > a realizat unificarea celor două mari regate 277

iberice şi a ajuns la unitatea spaniolă prin cucerirea regatului Granadei (1492) şi al Navarrei (1512). în inte­rior, opera sa este caracterizată, pe de o parte, de cen­tralizarea politică, iar, pe de altă parte, de o apărare in­flexibilă a credinţei catolice, în afara peninsulei Iberice a cucerit regatul NEAPOLE, în 1504, a pus stăpînire un moment pe cel milanez (1513), a instalat garnizoane în „prezidiile" africane din Oran, Bejaia şi Tripoli. A murit în 1516. I-a urmat la tron nepotul său, CAROL QUINTUL.

FERRARA

Una din principalele vetre ale Renaşterii italiene. Ducii familiei d'Este i-au protejat în veacul al XV-lea pe pic­torii Cosme Tura şi pe Francesco del Cossa (palatul Schifanoia), iar în veacul al XVI-lea, pe Bembo, pe ARIOSTO şi pe Tasso. Alipire la Statul pontifical în

1598.

FICINO, Marsilio

Marsilio Ficino, născut în apropierea Florenţei în 1433, mort în 1499. Fiu de medic. Preot şi elenist. Sufletul cercului platonician din Careggi în vremea lui LOREN-ZO MAGNIFICUL, care a fost protectorul şi discipolul său. Traducător (în latină) al Dialogurilor lui Platon, al Eneadelor lui Plotin, al Cărţilor ermetice, al operelor lui Porfir, Proclus şi Dionisie Areopagitul. Autor al Teologiei platonice şi a unui De religione chrixtiana. Unul din maeştrii gîndirii din Renaştere, marele respon­sabil al reînvierii platonismului. (BIBL.: R. Marcel, Mursile Ficin, Paris, 1958.)

FILIP AL II-LEA

Născut în Valladolid în 1527, mort la Escorial în 1598. Rege peste ansamblul de posesiuni spaniole începînd din 1556 şi al Portugaliei, începînd din 1580. Soţ, pe rînd, al Măriei de Portugalia (moartă în 1545), Măriei Tudor (moartă în 1558), Elisabetei de Valois (moarta în 1568) şi al Annei de Habsburg (moartă în 1580). Sub stăpînirea sa Spania se implantează în Filipine^ tri­umfă asupra turcilor la Lepanto şi îşi consolidează înte­meierile din America. Dar nu se poate descurca în ca zul revoltei din Proviciile-Unite (1568-1648), eşuează în Franţa cînd doreşte să ajute Liga şi suferă o înW ^ gere grea pe coastele engleze (Invincihila An"a_ ^ 1588). „Regele prudent", iubitor de hîrţoage, creaza

2?8

ic Birocraţie o dată cu edificarea palatului Esco-P.u, Qeşterea impozitelor şi a comorilor americane nu 'moiedică semifalimentele repetate ale monarhiei, în 'ofida acestora, domnia acestui rege fără geniu mar-Phează un moment eminent în istoria religioasă, artis­tică şi intelectuală a Spaniei.

FLORENŢA

110 000 de locuitori poate înainte de CIUMA^ neagră. 50000 după aceea. Numai 66000 în 1622. în ciuda acestei deflaţii demografice, capitala intelectuală şi artis- • tică a Renaşterii timpurii şi principala piaţă bancară a Europei, în veacurile XIV şi XV. UMANISMUL este colorat de o mîndrie civică la începutul lui Quattrocen-to pe vremea lui Salutaţi şi Bruni. Devine filosofică şi reculeasă o dată cu Marsilio Ficino, atunci cînd Medici confiscă republica, de la 1434. Republica nu îşi va re­veni, între 1494 şi 1512 şi între 1527-1530, decît spre a se retrage cu totul din calea, familiei MEDICI, care devin duci de Toscana. Patrie pentru un număr extraordinar de mare de artişti, Florenţa a fost leagănul cel mai impor­tant de civilizaţie al unei Europe pe cale de a se reînnoi. (BIBL.: A. Chastel, Art et humanisme a Florence, au temps de Laurent le Magnifique, Paris, 1959.)

FONTAINEBLEAU (şcoala de la) Constituită de decoratorii, pictorii, mozaicarii şi stuca-torii italieni cărora FRANCISC I le-a cerut să lucreze la castelul său din Fontainebleau: PRIMATICCIO, Rosso, Pellegrini, Niccolo dell'Abbate etc. Aceştia, in­feriori artiştilor importanţi ai Renaşterii italiene, au încetăţenit în Franţa manierismul, cu predilecţia sa pen­tru o mitologie senzuală, cu figuri feminine alungite, nude şi moleşite, cu decorurile înflorite şi cu statui din stuc. In acest stil au lucrat apoi Jean GOUJON, An-ţoine Caron, cei doi Jean Cousin, plus o întreagă ple­iadă de artişti flamanzi, pînă şi boemieni, care au de-Prms astfel în Franţa reţetele subtile şi stranii ale ma­nierismului de peste munţi. Această primă „şcoală de la ontamebleau" a anilor 1530-1550 nu trebuie să fie cu aceea care a lucrat la castel sub Henric -'ea şi care a fost influenţată mai ales de Flandra.

ANGELICO

Fra A d' Pletro> ca prelat Fra Giovanni da Fiesole, zis Angelico. Născut în 1387, a intrat la douăzeci de 279

•*r

ani la dominicanii de la Fiesole, a trăit apoi la FLO­RENŢA unde a decorat cu fresce mănăstirea Sân Marco, înainte de a merge spre a picta la Roma capela lui NICOLAE al V-lea şi aceea a Sfîntului Sacrament După toate aparenţele, Angelico a avut o formaţie de miniaturist şi de iluminator; în cazul lui, fineţea din contururi, conform lui A. Chastel, nu a exclus niciodată atenţia acordat' volumului şi amplorii. A murit la Roma în 1455. A avut numeroşi discipoli, între care Benozzo GOZZOLI şi Fra Filippo Lippi.

FRANCISC I

Născut în 1494, fiu al lui Carol de Orleans, conte de Angouleme şi a Luisei de Savoia, s-a căsătorit cu Claude de France şi a domnit între 1515 şi 1547. învingătorul de la Marignan (1515) şi învinsul de la Pavia (1525) fusese un copil răsfăţat. A fost un suve­ran cavaleresc şi autoritar, ^seducător şi superficial şi nestatornic în acelaşi timp. împrejurările 1-au constrîns să facă opţiuni decisive pentru viitorul Franţei şi să se alieze cu turcii şi cu protestanţii din Germania. A tre­buit să evacueze Milano, Piemontul şi Savoia, să lase coroana imperială lui CAROL QUINTUL în 1519, să renunţe la pretenţiile asupra Flandrei, la Artois şi la NEAPOLE. Dar a i/butit prin războaie repetate să-şi salvgardeze regatul în faţa ambiţiilor adversarului său Habsburg. Pe de altă parte, de pe vremea lui datează concordatul de la Bologna (1516) şi ordonanţa de Ia Villers-Cotterets, primul text reglementînd ţinerea re­gistrelor civile de stat. Prinţul care a pus să se ridice CASTELELE Chambord, Fontainebleau şi Madrid (pădurea Boulogne), avea gust şi spirit. L-a admirat pe LEONARDO, 1-a chemat în Franţa pe PRIMATICCIO, i-a chemat pe Rosso şi CELLINI, a creat Colegiul de lectori regali, i-a încredinţat lui Guillaume BUDE direcţia Bibliotecii regale. Multă vreme, urmînd sfa­turile sorei sale, înclinat înspre toleranţă vis-â-vis de reformaţi, a trecut la o politică religioasă mai severa după „afacerea Placardelor" (1534). A murit la Ram-bouillet în 1547.

FUGGER - ,

Familie de neguţători-bancheri din AUGSBURG de w sfîrşitul veacului al XV-lea şi din veacul care urnie^ La originea dinastiei se află Ulrich, fabricant de cheiuri şi fiul său Johannes (mort în 1409), comerd

280

ţesături. Al doilea fiu al lui Johannes, Jakob I (mort - 1469) a fondat ramura Crinului care a eclipsat cea­laltă ramură a familiei, a Cerbului. Dintre copiii lui Ja­kob I. cel mai celebru a fost Jakob al H-lea „cel bogat" /1459-1525), a cărui avere a început să se acumuleze in" împrumuturi acordate stăpînirii din Tirol, împru­muturi rambursabile în argint. O asociere cu polonezul Jan Thurzo i-a permis să exploateze cuprul şi argintul din Neusobl, în actuala Slovacie. Creditor al lui MAXI-MILIAN, apoi al lui CAROL QUINTUL, principal pro­ducător de argint şi de cupru în Europa, agent al papa­lităţii pentru ridicarea indulgenţelor, mai apoi stăpîn pe maestragos şi pe minele de mercur din Almaden, Jakob Fugger a fost cel mai impresionant om de afaceri al vremii sale. întrucît nu a avut copii, i-a urmat nepotul său Anton (1493-1560). La moartea acestuia, firma, care împrumutase enorm habsburgilor, se afla deja în dificultate din cauza semibancrutei spaniole din 1557. Ea a continuat sub Markus (1529-1597) în a se com­promite datorită bancrutelor regale spaniole şi a dis­părut în 1607.

(BIBL.: R. Ehrenburg, Le Siecle des Fugger, trad. franc., Paris, 1959; L.Schick, Un grand homine d'affai-re au debut du XVle- siecle, Jakob Fugger, Paris, 1957.)

GAMA, Vasco da

Născut la Alentejo spre 1469. A atins primul India pe ruta Capului, în 1497. A urmat coasta africană a Africii Pfră la Melinda, de unde un cîrmaci arab 1-a condus pînă la Calcutta, pe coasta 'Malabarului. Aici a încheiat un tratat comercial cu prinţul locului. Revenit la LISA-ONA cu o încărcătură destul de importantă de miro-

GENOVA

Circa 50 000 de locuitori în a doua jumătate a secolu­lui al XVI-lea. Un oraş cu o viaţă politică mediocră dar care a exercitat o influentă economică şi financiară considerabile în timp şi spaţiu. Cetăţeni îmbogăţiţi ai unei cetăţi îndatorate, creditorii statului s-au grupat în Casa dl Sun Giorgio (1408) care a administrat datoria publică şi a concesionat exploatarea coloniilor din Ma­rea Neagră, din Cipru, din Corsica, precum şi mono­polul impozitelor. „Neguţătorii" genovezi instalaţi la Sevilla, la Lisabona, la Madera şi în Canare au finanţat primele expediţii către Lumea Nouă şi către India şi s-au insinuat astfel în afacerile, apoi în finanţele ibe­rice. Profitînd de slăbirea FUGGER-ilor după semiban-cruta spaniolă din 1557, ei au devenit, în vremea celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea şi pînă în 1630, principalii creditori ai coroanei Spaniei şi ai papalităţii.

(BIBL.: H. Heers, Genes au XVe siecle, Paris, 1961; D. Gioffre, Genes et Ies foirea de change, de Lyon ă Be-sanţon, Paris, 1960.)

GHIBERTI, Lorenzo

Născut în 1378, mort în 1455. Sculptorul florentin a lucrat la Santa Măria del Fiore, la Or Sân Michele, la fîntînile baptismale din Sienna etc. în memoria poste­rităţii, rămîne mai ales autorul celor două uşi de bronz ale baptisteriului din Florenţa.

GHIRLANDAIO

Domenico di Tommaso Bigordi, zis Ghirlandaio. Născut la Florenţa în 1449, unde moare în 1494. In ate­lierul său şi-a făcut ucenicia MICHELANGELO.

GIORGIONE

Născut la Castelfranco în 1477 sau 1478, Giorgio Bar-barelli, zis Giorgione, elev al lui BELLINI şi maestru al lui TIŢIAN, a murit de ciumă la Veneţia în 1510. „El este cel care a precizat şi a orientat pentru multă vreme înclinaţiile pictorilor din lagună pentru tonalitate şi atmosferă" (A. Chastel). Giorgione este unul din rarii pictori care se dezinteresează de istoria ^povestită ele tablou, o atitudinea eminamente originală în vremea sa. Nu se ştie cu exactitate care este tema din Furtuna (Veneţia). Dar nu are importanţă: peisajul este adeva râtul subiect al tabloului. „Concertul campestru este

282

mentul decisiv al marii picturi, spune Elie Faure. m° de aici va porni."

riORGlO MARTINI, Francesco di w'scut în 1439, mort în 1502. Arhitect, sculptor şi pic-din Sienna, dar, cu precădere, unul din cei mai mari INGINERI din Renaştere.

GOLJJON, Jean

Născut în Normandia aproximativ la 1510, mort în jur de 1565- A lucrat la orga de la Saint-Maclou, la gale-ia de la Saint-Germain-i'Auxerrois, la castelele Ecouen si Anet, la fîntîna Inocenţilor şi la LUVRU. Fiind pro­testant, a trebuit să se expatrieze pe la 1562. Străluci­tor ca sculptor, a fost influenţat de şcoala de la FONTAINEBLEAU. (BIBL.: P. Du Colombier, Jean Goujon, Paris, 1949.)

GOZZOLI, Benozzo

Benozzo di Lese, zis Benozzo Gozzoli. Născut la Flo­renţa în 1420, moare la Pistoia în 1497. Mai întîi ucenic de orfevţu - a lucrat cu GHIBERTI la uşile bap-(isteriului din Florenţa - a fost apoi unul din colabora­torii lui FRA ANGELICO. A pictat numeroase tablouri de şevalet, dar este cunoscut, în special, prin frescele sale: Cortegiul regilor magi de la Capela Medici, Isto­ria sfîntului Augustin de la Sân Giminiano, scenele din Vechiul Testament de la Campo Santo din Pisa. Arta lui face legătură între şcoala lui Giotto şi a lui Fra Angelico şi şcoala pictorilor de la finele lui Quattro-cento.

EL GRECO

Domenikos Theotokopoulos, zis El Greco, se naşte la Kandia în Creta, în 1541. După un sejur la Veneţia, unde îl descoperă pe TINTORETTO, apoi la Roma, se jwează în 1574 la Toledo, unde moare în 1614. Farni-larismul cu icoanele 1-au învăţat „că deformarea coe-a este un mijloc de creaţie" (A. Malraux), dar nimic «te mai îndepărtat de dînsul decît formalismul rigid Gremtepenit al lucrărilor bizantine, „în opera lui El evolco:totul este mişcare, exaltare, viată a formelor, în Italie constanta- în aceasta constă neîndoios aportul (Broî as"pra operelor sale" (J. Lassaigne).

u: F- Guinard, Greco, Skira, 283

GRIGORE.AL XIII-LEA

Ugo Boncompagni. Născut în 1502 la Bologna. Papă

între 1572 şi 1585. A fost reformatorul calendarului

GRUNEWALD

Mathis Gothardt Neithart, zis Griinewald. Pînă cînd a fost redescoperit, acum vreo sută de ani, cel mai mare pictor german alături de DURER, căzuse într-o uitare totală. Născut cu siguranţă la Wtirzburg, pe la 1475 şi-a încheiat viaţa ca fabricant de săpun şi ca inginer hidrolog, după ce fusese pictorul oficial al arhiepis­copilor Electori de Maienţa. Din opera sa, puţin nume­roasă, se detaşează, de departe, retablul, fără egal, pic­tat în 1515 pentru mănăstirea antoniţilor din Issenheirn. Exprimă toate aspiraţiile Evului Mediu creştin, dar anunţă şi disponibilităţile unei arte moderne care se va avînta în veacul al XX-lea către expresionism. Noţiu­nea de durere fizică şi morală găseşte la el repre­zentarea cea mai intensă. A murit în 1528, în acelaşi an cu Du'rer.

GUICCIARDINI, Francesco

Francesco Guicciardini s-a născut la Florenţa în 1482 şi a murit în 1540. Alături de MACCHIAVELLI, este cel mai mare istoric al Italiei din secolul al XVI-lea. In 1512, a fost ambasadorul republicii din Florenţa pe lîngă FERDINAND Catolicul. Dar, cu începere din 1514, s-a ataşat de familia MEDICI şi, mai ales, de cei doi papi, LEON al X-lea şi CLEMENT al VH-lea, care au păstorit Biserica catolică între 1513 şi 1534, ceea ce nu 1-a împiedicat să dispreţuiască profund „ocîrmuirea preoţească". A fost totuşi guvernator al Romagniei (mai puţin Bologna). Cînd a fost chemat la Roma de Clement al VH-lea, 1-a sfătuit să se alieze cu francezii împotriva lui CAROL QUINTUL şi a devenit locote­nent general al trupelor Sfintului Scaun. Jaful Romei şi căderea Medicilor la Florenţa au marcat eşecul politic11 sale, încît a fost fericit să vadă pedestrimea imperiala care, pe malurile lui Arno, a restabilit autoritatea a miliei de care îşi legase soarta, în cele două 'ucr ( mari ale sale, Ricordi politici şi Storia d'ltaliu s-a ar a fi un observator dezabuzat şi lucid şi un analis trunzător al cauzelor şi urmărilor evenimenţiale.

28*

la 1394 la Maienţa, mort pe la 1468. Pe său adevărat Johannes Gensfleisch. După cfe a n prelucrarea diamantelor, apoi a fost fabricant H oglinzi, s-a stabilit la Strasbourg în 1434. în acest de 3 pUs la punct, în cel mai mare secret, o invenţie ^re urma să revoluţioneze TIPARUL. Originalitatea sa onsta în topirea unor caractere mobile, plecînd de la matriţe gravate în tipoane de metal. Acest procedeu îngăduie obţinerea unor caractere de gravură foarte fină si de a le multiplica la nesfîrşit fără a le vătăma desenul. Punerea la punct a procedeului a reclamat vreo zece ani (de la 1438 la 1448) şi a cerut fonduri impor­tante. Comanditarul său din Maienţa, Johannes Fust, i-a intentat un proces pentru neplata dobînzilor la sumele avansate (1455). Cum procesul a fost pierdut, Guten-berg a pierdut în acelaşi timp şi materialul şi a trebuit să lase financiarului exemplarele din Biblie în curs de tipărire. A fost înlocuit de unul dintre colaboratorii săi, Peter Schăffer, care a tipărit Psaltirea, zisă din Maien­ţa. Ruinat, inventatorul a avut de atunci o existenţă pre­cară pînă ce a fost ridicat şi înnobilat de Adolf de Nas­sau, episcop de Maienţa. Biblioteca naţională şi biblio­teca Mazarine posedă cîte unul din exemplarele Bibliei lui Gutenberg.

H

HENRIC AL II-LEA

Născut în 1519. Fiul lui FRANCISC I şi al Claudiei de Franţa. Rege de la 1547 la 1559. CATHERINA DE MEDICI i-a fost soţie iar Diana de Poitiers, metresă.

HENRIC AL III-LEA

Născut în 1551. Fiul lui Henric al II-lea şi al CATHE-K1NEI DE MEDICI. Rege al Franţei de la 1574 la '589. Ultimul Valois.

AL IV-LEA

si Pau în 1553- Flu al lui Antoine de Bourbon

Cfc-t • "ei d'Albret- Primul Bourbon rege al Franţei. goţi r"1 m 1572 cu Marguerite de Valois (regina Mar-MEDlCia HENRIC al n-lea 5» a CATHERINEI DE_ masac l SC leaPada de protenstantism şi scapă astfel de ]a ™ Sfintului Bartolomeu. Dar în curînd dispare Urte şi se pune ţn fmntea uniunii protestante.

Rege al Franţei din 1589, nu intră în PARIS decît dună ce se întorsese la catolicism. Primul mariaj este anulat de Roma, şi se căsătoreşte cu Măria de Medici. Sub domnia sa, capitala optează deliberat pentru formulei? de ARHITECTURĂ şi de URBANISM venite din Italia (Pont-Neuf, piaţa Dauphine, LUVRUL etc.). Este asasi­nat în 1610. (BIBL.: M. Reinhard, Henri IV ou la France \auv6e

Paris, 1943.)

HENRIC NAVIGATORUL \

Născut în 1394, mort în 1460. Al treilea fiu al regelui lean al Portugaliei. A participat, sub domnia părintelui său (mort în 1443), la cucerirea Ceutei, ce a marcat debutul expansiunii portugheze (1415). Ca urmare a acestei expediţii, s-a instalat prinţul, făcut duce de Viseu, aproape de Sagres, în provincia meridională Al-garve, pentru a se consacra studierii navigaţiei şi pen­tru a pregăti îndepărtatele expediţii maritime.

HENRIC AL VIII-LEA

Al doilea fiu al lui Henric al VH-lea, născut la Green-wich în 1491, mort în 1547. Devenit moştenitor al coroanei prin moartea fratelui său mai vîrstnic, cu a cărui văduvă, Catherina de Aragon, s-a însurat, a dom­nit între 1509 şi 1547. în politica externă a fost la început aliatul lui CAROL QUÎNTUL (pînă în 1527), apoi aliat al Franţei, împotriva căreia s-a întors în 1545-1546. în insulele Britanice, i-a învins pe scoţieni, a anexat Ţara Galilor şi s-a proclamat rege al Irlandei (1541). Inchietudinile dinastice şi temperamentul său năvalnic 1-au făcut să încheie cinci căsătorii succesive după repudierea Catherinei de Aragon (1533). Refuzul pe care i 1-a opus CLEMENT al VH-lea divorţului a împins la schismă un rege care polemizase înainte vreme cu LUTHER şi căruia papa îi decernase în 1521 elogiosul titlu de defensor fidei.

, . după Hristos au manifestat o înviere a interesu-

i nentru Platon şi au căutat să îi justifice filozofia

ntr-un fel de revelaţie. Desigur că de bună credinţă

r" d ele i-au atribuit lui Thot-Hermes, şi au redactat

b numele lui, cărţi hermetice care conţineau o doc-

trina coincidentă cu a lor.

miRl • A J Festugiere, la Revelation a'Hermes Tris-U 4'vol, Paris, 1950.)

eiOglUaui n.._

HERMES TRISMEGISTUL ţ

Trismegist vrea să spună „de trei ori mare". Zeul Tno^ al egiptenilor era identificat după Herodot cu Hernie ui grecesc şi i se atribuiau numeroase scrieri sfinte P care preoţii le păzeau cu străşnicie. Dar pe de

~- c-,,,/,,, si m pileb^ Platon vorbise desp - •- '~^i„i si al sc"-

286

HOLBEIN, Hans

Născut la Augsburg, în iarna dintre 1497-1498. Hans Holbein a fost elevul tatălui său, Hans Holbein cel Bătrîn şi al lui BALDUNG GRIEN. Stabilit prima dată la Basel - unde a pictat cu precădere opere religioase a călătorit în Italia, apoi în Franţa, unde a descope­rit, poate, desenul cu trei creioane (vezi CLOUET). în 1526, a mers în Anglia, unde a devenit pictorul curţii lui HENRIC al VUI-lea. A murit acolo de ciumă în 1543. Pictura sa religioasă nu este cunoscută cum ar trebui, dar portretele sînt cele care i-au clădit faima.

I

IGNAŢIU DE LOYOLA (sfîntul) Născut în 1491, duce o viaţă mondenă pînă în 1521. Rănit la asediul Pamplonei, se pustniceşte, şi după o retragere la Manresa, decide să se consacre apostolatu­lui. Suspectat de iluminism la Alcala şi la Salamanca, îşi sfîrşeşte studiile la Paris. „Votul din Montmartre" este din 1534. El şi tovarăşii săi se pun la dispoziţia papei. In 1540, PAUL al III-lea acordă o constituţie grupului. Ignaţiu, preot din 1537, este ales superior al Companiei lui lisus. Moare la Roma în 1556. Afară de scrisori, a scris Constituţiile, Jurnalul spiritual care îi ia la iveală temperamentul mistic şi, mai ales, Exer-uwe spirituale, în care transpare uneori influenţa lui

?Bmtio modema-

WSvV A' Guillermou> Saint Ixnuce de Loyola, Paris,

t (im?erml) ca 0 ' cînd Francisco PIZARRO a întreprins, cu cir-

-de oarneni numai şi cu cîţiva cai, cucerirea i m°a ^imPeriul quichua din Peru), acesta se r' SUd de ecuator' Pe platourile şi pe văile ' §1 conţinea în plus o parte din Chile actual. 28?

Societatea era dominată de casta inca. Dintre ei, era ales Inca suprem, şef religios, „Fiul Soarelui", stăpîn efectiv al pămînturilor, din care ale lui erau o treime A doua treime constituia partea Soarelui, iar a treia fusese distribuită cetăţenilor. In respectul religiilor IQ, cale, Inca instituiseră peste tot cultul Soarelui. Marele templu se găsea la Cuzco, capitala, ale cărei construcţii ciclopice acoperite cu aur i-au umplut de admiraţie pe cuceritorii spanioli. La sosirea lor, imperiul inca era teatrul unui război de succesiune între doi Inca rivali Huascar şi Atahualpa, lucru care a facilitat cucerirea sa'