Jean Delumeau civilizaţia renaşterii

CLOUET

Familie de portretişti francezi din veacul al XVI-lea. Jean, zis Janet, născut în jurul lui 1485, poate fi con- i siderat creatorul portretului desenat cu trei creioane (cărbune, sanguină, cretă albă). Concepţia desenelor sale rămîne mai mult picturală decît liniară; modelul îndulcit, uşor estompat, nu este lipsit de ecouri din LEONARDO DA VINCI. La moartea sa, în 1540, fiul j său Francisc, zis tot Janet, i-a succedat. Născut la Tours în 1515, el a murit în 1572 după ce a fost pictorul a patru regi: FRANCISC I, HENRIC al II-lea, FRAN­CISC al II-lea şi CAROL al IX-lea. Trăsătura desenelor este total diferită de cea a părintelui său „Mai precis, mai sec, mai captivant chiar prin uscăciune, el afirmă şi detaliază" (A. Châtelet). în pictură, Francois Clouet a creat un tip nou, portretul în picioare, în care tradu­cerea exactă a realului nu exclude rafinamentul liniei.

CCEUR, Jacques

Născut la Bourges în 1395. Se asociază- unui grup însărcinat cu baterea de monedă în această căpiţa^ provizorie a regatului, îşi investeşte banii în comerţu levantin şi se duce la Damasc în 1433. Baza sa de operaţiuni este Montpellier iar portul este Aiguef Mortes. Creditor al curţii, devine şef al monetăriei u

26*4

1435 vistiernic regal în 1440, membru în consiliul regal'în 1442. Dar fastul cu care se înconjură şi impor­tanţa tranzacţiilor sale suscită gelozii. Este arestat în 1451 şi condamnat la o amendă grea; bunurile îi sînt confiscate. Scapă în 1454 şi se refugiază la Roma. Papa îi încredinţează comanda unei flote cu misiunea de a proteja Rodosul împotriva turcilor. Moare în cursul expediţiei, la Kios (1456).

(BIBL.: P. Clement, Jacques C

COLUMB, Cristofor

Născut la Genova sau la Savona în 1451 dintr-un tată ţesător. Despre originea evreiască a „Descoperitorului" nu există nici o dovadă, între 1474-1475 întreprinde o_ călătorie în Kios cu echipajul unei flote navlosite de negustori genovezi. In 1476 participă la o expediţie comercială care se îndreaptă către Anglia. Navele sînt atacate de corsari şi multe sînt arse. Columb se salvează înot şi acostează în Portugalia. Trăieşte în această ţară şi în posesiunile ei (Madeira) din 1476 în 1485, dar are prilejul să voiajeze pe de o parte în Anglia, în Irlanda şi, după toate aparenţele, în Islanda (1477), pe de o parte, în regiunea golfului Guineii. Se căsătoreşte (în 1479?) cu o văduvă din Lisabona care aparţine nobilimii, însă care, pe moment, nu are avere (ea va muri încă din 1483). Columb se instalează aproape de Madeira, în insula Porto Santo căreia socrul său Perestrello i-a fost întîiul căpitan. Aici i s-ar fi transmis hărţi şi documente lăsate de Perestrcllo. Foarte curînd, încurajat de fratele său Diego, cartograf la Lisa­bona, „Descoperitorului" i-a mijit ideea unui mare voiaj transoceanic. Citeşte H istoria rerum de Pius al Il-lea, Imago mundi de Pierre d'Ailly. Din aceste lecturi îşi alirnentează convingerea că circumferinţa terestră este mai redusă decît se cunoaşte şi că teritoriul Chinei este mai aproape de Europa, pe la vest. Deoarece loan al Hea de Portugalia i-a refuzat finanţarea expediţiei plă­nuite, Columb trece în Spania (1485) şi îşi oferă ser-yiciile lui FERDINAND şi Isabellei care ezită. Călă­reşte m Anglia şi în Eranţa (1491), revine în Spania la °«rtme în sfirşit, la 17 aprilie 1492, „capitulările" de 6anta Fe. Povestea lui Columb, „amiral al mării 265

l

ocean" se confundă de azi încolo cu aceea a călători­ilor sale. Prima, realizată cu trei corăbii, durează de la 3 august 1492 la 4 martie 1493 şi reuşeşte să descopere Cuba, Sân Salvador şi Haiti. A doua (25 septembrie -11 iunie 1496), efectuată cu şaptesprezece nave, îi con­duce pe europeni în Domingo, în Guadelupa, în Porto Rico, în Jamaica şi pe coasta sud-vestică a Cubei, în timpul celei de-a treia călătorii (30 mai 1498 - 25 no­iembrie 1500), Columb urmăreşte coasta continentului pînă în delta lui Orinoco şi vizitează insulele Trinidad, Tobago şi Granada. A căutat să ia apărarea indigenilor în contra maltratărilor la care îi supuneau spaniolii şi a fost adus îndărăt legat fedeleş, la Cadiz. Creditul său pe lîngă Ferdinand a scăzut mult. Totuşi, mai poate încropi o a patra expediţie (11 mai 1502 - 7 noiembrie 1504) care îl conduce spre ţărmurile Americii centrale, mai ales în regiunea Belen (Panama). Eşuat în Jamaica, repatriat la Santo Domingo, revine după aceea la Sân Lucar de Barrameda şi moare la Valladolid, la 20 mai 1506.

(BIBL.: S. E. Morison, Admirai ofthe ocean seu, 2 voi, Boston, 1942; ed. franc., Paris, 1958.)

COMPANIE NEGUSTOREASCĂ De la cuvîntul italienesc compagna, iar acesta derivat, fără îndoială, din latinescul cum panis. încă din secolul al Xl-lea, termenul a desemnat o societate cu răspun­dere nelimitată şi totală solidaritate a contractanţilor. Companiile au dat naştere societăţilor în nume colectiv şi au fost, în principal, de două feluri: cu sucursale şi cu filiale.

CONCILII

Populaţia creştină 'a Europei occidentale şi centrale a trăit, de la mijlocul secolului al XlV-lea pînă în seco­lul al XVI-lea, cu speranţa într-un conciliu ecumenic ordonator al Bisericii, care părea a merge în derivă şi care, în tot cazul, se găsea în plină transformare. Aşa se explică insistenta în a se agăţa de această formulă, chiar şi după eşecurile parţiale de la Constanţa şi de la Basel. SAVONAROLA şi-a dorit reuniunea unui con­ciliu general, la LUDOVIC al Xll-lea, aflat în conflict cu IULIU al II-lea, a încercat să determine condam­narea acestui papă războinic de către un conciliu care s-a întrunit la Pisa în 1511-1512 şi nu a adunat dec» prelaţi favorabili cauzei franceze. luliu al II-lea nu

266

putut proceda altfel decît să riposteze cu aceleaşi arme, convocînd la rîndul său cel de-al V-lea Conciliu din Lateran, terminat abia în 1517, sub LEON al X-lea. Multe dintre deciziile sale de. substanţă cu privire la reprimarea abuzurilor din Biserică urmau să fie reluate mai tîrziu de Conciliul de la Trento. La cimitirul din Wittenberg şi în prezenţa notarului, LUTHER a lansat la rîndul său, în 1518, un Apei către viitorul conciliu general. Dar, după „disputa de la Leipzig" (1519), Fratele Martin repune pe tapet infailibilitatea conciliilor ecumenice. El a continuat totuşi să vînture ideea unui conciliu liber" care să nu se convoace de către papă, ci de către împărat. In acest conciliu, preoţii ca şi sim­plii laici ar fi avut drept de vot, iar deciziile ar fi fost luate doar în concordanţă cu texte biblice. „Conciliul liber" rîvnit de Luther nu s-a ţinut niciodată iar refor­matorul a murit în vreme ce scria la un violent pamflet Contra papalităţii clădite la Roma de la diavol şi con­tra conciliului care se pregătea să înceapă, în 155,2, delegaţii ale unor prinţi protestanţi au fost prezente la Trento, dar ruptura dintre catolici şi protestanţi era un fapt consumat. Deşi a lucrat curajos în direcţia restruc­turării Bisericii catolice, Conciliul de la Trento (1545-1563) nu s-a priceput să evite căderea în anti-protestantism.

(BIBL.: Hefele-Hergenrcether; Konzilienţ>eschichte; trad. franc.: Histoire des concilex, par Dom. H. Le-clercq, P. Richard şi A. Michel, 1907 si urni., mai cu seamă tom. IX şi X; H. Jedin, Breve histoire des con-ciles, Bruxelles, 1960.)

CONTABILITATE ÎN DUBLĂ PARTIDĂ Constă în a opera mereu, pentru a înregistra o opera­ţiune, cu două înscrisuri egale şi de semn contrar, un credit şi un debit. Dificultatea care derutează rezidă în inversarea semnelor, în toate registrele, altele decît ..profituri şi pierderi", dacă se adoptă punctul de vedere « Şefului de întreprindere, „activ", care ar trebui să esemneze o creanţă a acestuia, este în realitate pasivul vn-Vi "debit" corespunzător creanţelor sale. COMPA-tul d EGUSTC)REASCĂ s-a plasat deliberat în punc-nici-C Vedere al dientului care nu era neapărat un teh-ce i Ş1 Care trebma să decripteze cu uşurinţă contul se prezenta: să vadă că „activul" reprezintă ceea ce 267

are, aşadar debitul firmei corespondente, şi că „pasivul" corespunde datoriilor sale, aşadar creanţelor firmei.

COPERNIC, Nicolaus

Născut la Torun în 1473. Fiu de negustor bogat. Stu­diază la Cracovia, în acea vreme singurul oraş din Europa, alături de Bologna, înzestrat cu o catedra de matematică (creată în 1476). In cursul unei prime şederi în Italia (1496-1501), petrece aproape trei ani la Bologna şi predă apoi matematica la Roma. Revenit în Polonia, intră în posesia unui canonicat la Frauenberg, dar se întoarce curînd după aceea în Italia, este făcut doctor în drept la Ferrara (1504) şi urinează în paralel studiul MEDICINII. Se instalează definitiv în Polonia în 1504. Se pare că încă din 1515 reunise elementele sistemului său ASTRONOMIC, dar, prudent, a aşteptat 1543 - anul morţii chiar - ca să-şi publice tratatul De revoluti(>nibus orbium aulestium libri VI, dedicat lui Paul al IlI-lea.

CORREGGIO

Antonio Allegri, zis Correggio. Născut la Correggio, aproape de Parma, face cunoştinţă la Mantova cu operele lui MANTEGNA. Cariera sa începe cu ade­vărat atunci cînd stareţa Giovanna îi cere să decoreze cupola mănăstirii Sân Paulo din Parma. Execută apoi frescele pentru biserica Sân Giovanni Evangelista (încoronarea Fecioarei, înălţarea), şi pentru catedrala din Parma (Adormirea Fecioarei). Chemat la Mantova, pe la 1530, pictează pentru castelul oraşului panourile Io, Ganimede, Luda şi Danae. Moare la Parma în 1534. Correggio a deprins de la Mantegna ştiinţa racursiului, dar a integrat-o unei arte tandre şi delicate, senzuale şi admirabile, fluide şi luminoase, care respinge solemni­tatea şi se simte în largul ei în compoziţiile oblice. Una din cele mai frumoase lucrări ale sale este Naşterea Domnului de la muzeul din Dresda.

CORTES, Hernăn

Căpitan spaniol născut la Medellin, Extramadura, în 1485. începînd din 1511 participă la ocuparea Cubei sub comanda lui Diego Velâsquez cu care intră repede în conflict. Cu 11 corăbii, 500 de oameni şi 16 cai. plea' că în 1519 să cucerească Mexicul şi distruge imperiu' pe care aztecii îl întemeiaseră din 1325 în continuarea mayaşilor. în 1522, CAROL QUINTUL 1-a numit

268

euvernator general al „Noii Spânii" pe care o cucerise. A intenţionat să dea ţării o organizare după sistemul spaniol, dar brutalitatea cuceritorului faţă de băştinaşi ca si ambiţia sa au stîmit duşmănii, atît în Mexic cît şi în Spania. Foarte popular în rîndul maselor spaniole, este primit cu dispreţ la curtea din Madrid. Convocat în faţa consiliului Indiilor în 1527, este trimis iarăşi în Ameri­ca însoţit de noi onoruri, dar cu puteri diminuate, în 1541, a revenit în Spania şi a murit retras, aproape de Sevil'la, la Castillejo de la Cuesta, în 1547.

COSIMO CEL BĂTRÎN

Cosimo de'Medici. Născut la Florenţa în 1389, mort la Careggi în 1464. Primul născut al lui Giovanni di Bicci. Preia la moartea tatălui său, în 1429, conducerea firmei. Sub autoritatea lui şi cu ajutorul lui Francesco Inghirami, director general, stabilit la FLORENŢA, întreprinderea MEDICI, dotată cu o structură mai suplă decît cea a COMPANIILOR florentine din veacul al XlV-lea, atinge apogeul, împînzind întregul Occident. Cosimo fusese alungat de la Florenţa de către partidul aristocratic în anul 1433. Revine triumfător anul urrnă-tor şi după aceea guvernează oraşul prin interpuşi, întî-iul om de afaceri al vremii sale, înclinînd către o politică externă cuminte, Cosimo este şi un sponsor. Sensibil în faţa înaintării spiritelor către UMANISM, încurajează pe Ficino să îl traducă pe PLATON şi să se înconjure cu o ACADEMIE, începe să adune manu­scrisele care vor forma mai tîrziu Biblioteca Laurenzia-na, ajută la isprăvirea catedralei din Florenţa şi a uşilor baptisteriului, porunceşte să se ridice palatul Medici din via Larga şi vila Careggi, oferă fonduri pentru zidirea bisericii Sân Lorenzo, amenajarea mănăstirii Sân Marco Şi mărirea abaţiei Fiesole.

CRANACH

Lucas Cranach, zis cel Bătrîn. Născut la Kronach, Fran-

conia, în 1472, şi-a petrecut anii tinereţii la Viena, apoi

s-a stabilit la Wittenberg, în 1505. Se poate presupune

ca a lucrat cîtva timp în atelierul lui DURER. Pictor al

Burţii de Saxa, a slujit trei electori: pe Frederic cel

nţelept, Jean cel Statornic, şi Jean Frederic cel Mări-

cîîTn devenind burgermaistru la Wittenberg. Prieten

LUTHER, căruia i-a făcut numeroase portrete, a pri-

d U msărcinarea să ilustreze tălmăcirea BIBLIEI făcută

reformator. După înfrîngerea de la Miihlberg a

269

stăpînului său, Jean Frederic, Cranach a împărţit cap­tivitatea cu acesta vremea de doi ani şi 1-a însoţit apoi la Weimar unde a murit în 1553. în operele făcute la comandă - scene religioase, portrete - sînt de luat în seamă gustul lui Cranach pentru expresia liniară şi un sens foare personal al sinuozităţii desenului. Un expre­sionism cîteodată vehement (vezi Crucificarea de la Miinchen) se manifestă paralel cu un manierism care fac farmecul operei sale şi pe eare le va ridica la înălţimea unui stil în numeroase scene cu nud feminin.

CUSANUS, Nicolaus

Nikolaus Krebs, zis Nicolaus Cusanus. Născut la Kues, dioceza Treves, în 1401, a devenit doctor în drept canonic la Padova, a fost preot şi a luat parte la CON-CILIUL de la Basel. A militat pentru reunirea Biseri­cilor răsăriteană şi apuseană, apoi a fost reprezentantul papei în Germania şi a negociat concordatul de la Viena (1448). Devenit cardinal, episcop de Brixen şi legat a latere în ţările germanice (1450), a încercat să reîntroneze disciplina în Biserica germană. Chemat în Italia, a fost guvernator al Romei şi a murit în 1464 la Rodi, în Umbria. Spirit ecumenic, a căutat să îi con­cilieze pe răsăriteni şi pe husiţi cu Roma. Filosof şi savant cu vederi înaintate şi noi, a abandonat geocen-trismul tradiţional şi a deschis în felul acesta calea pen­tru COPERNIC şi Galilei. A afirmat valoarea absolută a principiului continuităţii în matematică şi a declarat că matematica este fundamentul fizicii. Lucrarea în care şi-a expus tezele - De docta ignorantia (1440) -se cade a fi reţinută printre cărţile diriguitoare ale Renaşterii.

(BIBL:: M. De Gandillac, La Philosophie de Nicolas de Cues, Paris, 1941.)

D

DELLA QUERCIA, Jacopo

Sculptor italian, născut în jurul lui 1367 la Sienna unde moare în 1438. Unul dintre primii imitatori de marcă ai artei antice, după cum o demonstrează mormîntul Ilar-iei del Caretto din Lucea.

DELLA ROBBIA

Familie de sculptori şi ceramişti florentini. Luca (14407-1482) a suferit influenţa lui GHIBERTI. Este

270

j uneia dintre cele două cantorie de la catedrala

jU °Florenţa şi al admirabilei Buneivestiri de la Pistoia.

Fi" este acela care, din 1442, a introdus ceramica

ilată în sculptura monumentală şi a răspîndit în

Toscana voga medaliilor policrome, încadrate de

h'rlande cu fructe şi cu flori cu care decorase capela Pazzi. Fiind celibatar, Luca s-a asociat de timpuriu cu

enotiil său Andreea, căruia i se datorează în special seria de medalioane cu nou-născuţi de la Spedale degli Innocenti.

DE L'ORME, Philibert

Născut la Lyon între 1510 şi 1515, mort la Paris în 1570. Tatăl său, maistru zidar, 1-a dat la Lyon să studieze latina, greaca, matematica, ştiinţele naturale şi fizica şi chiar astrologia, medicina şi teologia. O călătorie hotărîtoare în Italia şi, mai cu seamă, la Roma, din 1533, 1-a cîştigat pentru formulele estetice ale Antichităţii. Devenit „subintendent pentru aşeză-raintele regale" în 1548, s-a orientat către lucrările pe care le-a executat la Tuileries, Fontainebleau, ca şi la castelele Saint-Gennain, Villers-Cotterets, Chenon-ceaux şi mai ales Anet, al cărui portal rămîne, împre­ună cu mormîntul lui FRANCISC I, opera sa de căpete­nie. A scris tratate de ARHITECTURĂ: Noi invenţiuni pentru u zidi cumsecade ţi cu puţine cheltuieli (1561) şi un Prim tom al arhitecturii (1567). (BIBL: A. Blunt, Philibert de l'Orme, Paris, 1963.)

DIAZ, Bartolomeu

Născut către 1450, mort în 1500. Navigator portughez care, cel dintîi a descoperit capul Bunei Speranţe şi a înconjurat Africa (1487-1488).

DOLET, Etienne

Un umanist enigmatic. Născut la Orleans în 1509, şi-a

tăcut studiile la Paris, la Padova, la Veneţia şi la

oulouse. După ce a fost corector la Sebastien Gryphe

"'n Lyon, între 1534 şi 1538, şi-a deschis un atelier de

cât r °U fifma Doulou&re d'(>r- Pcmm că a Publi-ateism \° cr'xtianux care a lăsat impresia că frizează apoi T a f°St întemm'tat pentru prima dată în 1542,

lucrări "OU '" 1544' penlru a fi editat ° serie de care 1,1°" tendinta reformată şi, în paralel, nişte lucrări

fost străzi Să nege nemurirea sufletului, în 1546, a Jngulat şi ars în piaţa Maubert din Paris. Fost-a

Dolet eretic? Liber atîţia? In

Sau un om de afaceri tarii linKUae

care vede în

ST™ *"» V'iT*1^*, «***

£SiuS^pf^»rsr-fe^^îS#?S

Sase de mai mulţi ani.
nil BELLAY, Joachim

ij" cut în 1522. Unul din „saturnienii" veacului al YVI-lea, cu o poezie adesea amară şi melancolică. Pri-cu' RONSARD, purtător de cuvînt al Pleiadei, £ dactor al faimoasei Apărări si exemplificări ale limbii franceze, despre care se cunoaşte acum că făcea o de-'marcaţie' parţială faţă de o scriere paralelă a lui Spero-ne Speroni, a excelat în mod egal în poezia latină ca şi în poezia franceză, în 1553, 1-a întovărăşit la Roma pe vărul său, cardinalul Jean Du Bellay. Acestei şederi i se datorează opere remarcabile, fie satirice, fie nostal-eice, Antichităţile Romei şi Părerile de rău. A contri-buit'cu măiestrie la succesul sonetului în Franţa, forma literară tipică UMANISTĂ, întors în Franţa, în 1555, Du Bellay a murit în Paris, la treizeci şi opt de ani.

DURER, Albrecht

Albrecht Diirer se naşte la Niiremberg la 21 mai 1471, al treilea din cei cincisprezece copii ai unui orfevru maghiar. După ce a lucrat la Colmar în atelierul lui Schongauer şi la Strasbourg, merge în Italia unde des­coperă reprezentarea subiectelor antice şi a grupurilor compuse în adîncime: va fi fascinat de monumentali­tatea nudurilor concepute într-o manieră plastică de MANTEGNA şi Pollaiuolo. Diirer este primul artist german care a studiat cu adevărat arta italiană. El a mai fost şi unul dintre primii pictori gravori, ceea ce nu s-a mai pomenit înaintea Renaşterii. A fost mai mult dese­nator decît pictor. Primele sale gravuri sînt pe lemn, în primul rînd suita Apocalipsei, de-a lungul căreia trece tumultul surd al unei furtuni. Dar abia în gravurile în cupru, în munca migăloasă a acului şi a tehnicii pointe •veche (pe care a folosit-o printre primii) se vădeşte cel mai bine personalitatea artistului. „Inginer militar", a g .scris şi a tratat despre fortificaţii; iar Tratatul despre l '^"Porţiile corpului omenesc a fost publicat în 1528, f anul morţii sale

EDUARD AL VI-LEA X7ÎTT , ; al

Născut în 1537. Fiul lui HENRIC AL Vffl-lea şi al Bârnei Seymour. Rege al Angliei şi al Irlandei de ta la 1553.

273

ELISABETA I

Fiică a lui HENRIC al VUI-lea şi a Annei Boleyn născută în 1533, i-a urmat la tron în 1558 sorei sale v'' trege Catherina de Aragon. A murit în 1603 fără să s" fi măritat, stingînd cu sine dinastia Tudorilor. Pe pia-, politic, regimul său a fost marcat de o reacţie contra tendinţelor pro-catolice ale regimului precedent \n interior, anglicanismul a redevenit, prin repunerea în vigoare a Actului de supremaţie (1559), religie de stat ortodoxia anglicană fiind fixată şi impusă de cele XXXIX articole promulgate în 1563. Măria Stuart regină a Scoţiei şi o catolică în stare fiind să pretindă în mod legitim coroana, în calitatea sa de strănepoată a lui Henric al VUI-lea, nu fusese străină de această nouă orientare. Folosindu-se de pretextul unor intrigi, urzite stîngaci de altfel, de rivala izgonită din Scoţia şi refu­giată la curtea sa, Elisabeta ordonă execuţia ei. în exte­rior, o altă rivalitate de ordin economic, a precipitat ruptura cu Spania şi a dus la eclatanta victorie engleză asupra Invincibilei Armada (1588). De acum înainte, Anglia a avut cîmp liber de acţiune, în Europa ca şi în restul lumii, (Virginia fusese ocupată din 1583) pentru extinderea tinerei sale industrii. Pe plan artistic, regimul Elisabetei a urmărit avîntul, în toate domeniile, a unei Renaşteri tardive dar excepţional de vii care s-a pre­lungit sub regimul succesorului ei, IACOB I STUART.

EMBLEME

Echivalent umanist pentru hieroj>lyphicu antice. Alciati le-a oferit prototipul într-o culegere apărută în 1531. „Emblema" (impresa) este reprezentarea grafică a unui precept moral şi a unei idei filosofice. Imaginea rămîne dinadins enigmatică şi nu i se poate dibui sensul decît cu ajutorul comentariului care o însoţeşte, comentariu şi emblemă neînsemnînd nimic una fără alta.

ENCLOSURES

Cuvîntul englezesc, ce semnifică loc îngrădit, desem­nează de o manieră mai generală un tip de peisaj agrar care s-a dezvoltat începînd cu finele veacului XIII-lea. Naşterea individualismului agrar şi p înregistrate în creşterea animalelor au lost princip; . cauze ale înlocuirii păşunilor închise (destinate oi cu ogoarele lucrate şi deschise. Una dintre consecin ^ multiplicării acestor enclosures, vizibile mai alt

274

vecinătatea oraşelor englezeşti, a fost evicţiunea a nu-meroşi ţărani săraci.

FRASMUS, Didier

Născut la Rotterdam către 1469. Bastardul unui preot, iev vreme de cinci ani la celebra şcoală a Fraţilor întru viata în comun de la Deventer, intră în 1487 la canoni-ii regulaţi ai Simţului Augustin din Steyn, pronunţă voturile (1488), de care va fi dispensat mai tîrziu de cătrea IULIU al II-lea, şi este hirotonisit preot, în 1493, devine secretarul episcopului de Cambrai care îl autori­zează, doi ani mai tîrziu, să urmeze cursurile univer­sităţii'din Paris, în acest oraş, intră în comunitatea stu­denţilor săraci ai colegiului din Montaigu. Prima călă­torie în Anglia este situată în 1499. Ii întîlneşte pe Thomas MORUS şi pe John Colet, care vor exercita asupra lui o profundă influenţă. Anii 1500-1506 sînt ocupaţi de şederi la Paris, în Ţările de Jos şi din nou în Anglia, de prima ediţie a Adagitfor (800 de prover­be) în 1500, de Enchiridion milites christiani (Manualul cavalerului creştin), în 1504, şi de publicarea, în 1505, a Adnotărilor la Noul Testament (Annotationes in Novum Testamentum) de LORENZO VALLA. Din 1506 în 1509, Erasmus se află în Italia unde stă cu precădere la VENEŢIA şi la ROMA. Studiază greaca şi publică la ALDO MANUZIO o nouă ediţie din Adagii (4251 de proverbe), în 1508. Părăseşte Italia pentru Anglia şi, pe drum compune Lauda prostiei, pe care o termină la Londra, la Thomas Morus. Lucrarea apare în 1511. între 1509 şi 1514 stă cu deosebire în Anglia unde, în timp, a predat greaca şi teologia la Cambridge. După încheierea păcii între Franţa şi Anglia, revine pe continent, în 1514, merge la Basel, unde face cunoştinţă cu Froben, de acum înainte edi­torul său. Timp de cinci ani (1516-1521), îşi petrece majoritatea timpului în Ţările de Jos. Numit consilier, ae Carol I al Spaniei, (viitorul CAROL QUINTUL), (?î"P"nf cu acest prilej fnstitutio principia christiani ft '• .In acelaşi an publică Novum Testamentum, de-din Ul N al X-lea, care se bucură de un extraor-1518 îUCCes' Prima edHie din Convorbiri datează din reven' V521 P4™56^6 Ţările de Jos unde nu va mai reliein mstalează în Basel, în vreme ce certurile EuroDaST Tdmtre catolici şi reformaţi încep să sfîşie P LUTHER îi cere să rămînă neutru, dar HEN-275

RIC al VUI-lea şi Adrian al Vl-lea îl presează să inter­vină: din această dilemă iese De libero arbitrio m 1524, în care umanistul respinge PREDESTINAREA Luther îi răspunde în 1525 prin De servo arbitrio. Bol­nav de multă vreme, nu lucrează mai puţin şi, în ultimii ani ai vieţii, va edita şi va comenta aproape toţi părinţii Bisericii. Aceste activităţi nu sînt un obstacol în calea publicării în 1526 a lui Instituţia christiani mutrimonii dedicată Caterinci de Aragon, a creşterii numărului convorbirilor şi pentru a lua peste picior în Ciceroni-anus (1527) pe imitatorii prea servili ai Celor Vechi, în 1530, a plecat de la Basel la Friburg, oraş catolic, unde redactează un tratat despre Armonia Bisericii, Eclezi-astele (sau „arta predicii") şi o Pregătire pentru moarte. Revenit la Basel, în iunie 1535, primeşte, din partea lui PAUL al III-lea, oferta unei pălării de cardinal - ofertă pe care o respinge. Moare în noaptea de 11 spre 12 iu­lie 1536, după ce făcuse numeroase donaţii familiei Froben, săracilor şi bolnavilor. (BIBL.: J. C. Margolin, Erasme par lui-meme, Paris