Jocul cu mărgele de sticlă



Yüklə 2,36 Mb.
səhifə29/37
tarix11.08.2018
ölçüsü2,36 Mb.
#69529
1   ...   25   26   27   28   29   30   31   32   ...   37

Nu, mie mi se pare necesar să-mi aduc aminte că şi noi, cei din afara politicii, aparţinem istoriei universale şi avem datoria să contribuim la evoluţia ei. De aceea am spus în introducerea scrisorii că destoinicia mea în îndeplinirea funcţiei e diminuată sau măcar ameninţată, din cauză că nu mă pot opune ca o mare parte dintre gândurile şi grijile mele să fie solicitată de pericolul ce ne ameninţă. Interzic, e drept, fanteziei mele să se joace cu formele pe care le-ar putea lua pentru noi şi pentru mine dezastrul. Dar nu pot rămâne surd la întrebarea: ce avem de făcut noi, ce am de făcut eu pentru a preîntâmpina pericolul? în legătură cu aceasta, să-mi mai fie îngăduită o vorbă.

N-as putea pleda în favoarea cerinţei lui Platon ca învăţatul, mai mult chiar înţeleptul să aibă un rol conducător în stat. Pe vremea aceea, lumea era mai tânără. Iar Platon, deşi ctitor al unui fel de Castalie, n-a fost nicidecum un castalian, ci un aristocrat prin naştere, de origine regească. E adevărat, şi noi suntem aristocraţi şi formăm o nobilime, dar aceasta e una de spirit, nu de sânge. Nu cred că omul va reuşi vreodată să producă o aristocraţie de sânge care să fie totodată şi una a spiritului, aceasta ar fi o aristocraţie ideală, dar ea rămâne un vis. Noi, castalienii, deşi oa­meni manieraţi şi foarte inteligenţi, nu suntem apţi să devenim stăpânitori; dacă ar trebui să domnim, n-am putea-o face cu forţa şi naivitatea necesare unui conducător adevărat, totodată câmpul nostru propriu de activitate şi grija noastră specifică, aceea de a cultiva o viaţă spirituală exemplară, ar fi repede neglijate. Pentru a domni nu e neapărat nevoie să fii prost şi brutal, cum cred uneori intelectualii vanitoşi, dar to­tuşi ca să domneşti trebui să-ţi placă fără rezerve activitatea orientată spre exterior, să posezi pasiunea de a te identifica pe de-a-ntregul cu ţelurile şi scopurile, ca şi o anume rapidi­tate şi lipsă de scrupule în alegerea căilor spre succes. Aşa­dar numai însuşiri pe care un erudit ― căci înţelepţi nu vrem să ne numim ― nu trebuie să le aibă şi nu le are, deoarece pentru noi contemplaţia e mai importantă decât fapta, iar în alegerea mijloacelor şi a metodelor de atingere a ţelurilor ne-am învăţat să fim cât se poate de scrupuloşi şi suspicioşi. Aşadar, nu ne revine sarcina de a domni şi nu putem face politică. Suntem specialişti în cercetare, analiză şi măsurători, suntem păstrătorii şi reexaminatorii permanenţi ai tuturor alfabetelor, tablelor înmulţirii şi metodelor, suntem verificatorii măsurilor şi greutăţilor spirituale.

Fireşte, mai suntem încă multe altele, putem fi, dacă e cazul, şi înnoitori, descoperitori, aventurieri, cuceritori şi autori de interpretări inedite, dar prima şi cea mai importantă funcţie a noastră, aceea pentru care poporul are nevoie de noi şi ne întreţine, este de a păstra curate toate izvoarele ştiinţei. Un A poate fi preschimbat în B în comerţ, în politică şi oriunde aşa ceva ar putea fi, ocazional, o realizare şi un act de genialitate, la noi însă niciodată.

În epocile anterioare, când începeau vremuri tulburi, aşa-numitele „vremuri mari", când izbucneau războaie şi revo­luţii, se cerea uneori intelectualilor să se politizeze. Acesta a fost cazul îndeosebi în epoca foiletonistică târzie. Printre ce­rinţele acestei epoci s-a numărat şi aceea a politizării sau a militarizării spiritului. Aşa cum clopotele bisericilor erau întrebuinţate pentru turnarea ţevilor de tun, cum tinerimea necoaptă din scoli era chemată să completeze trupele deci­mate, tot astfel spiritul era mobilizat şi utilizat ca mijloc de război.

Fireşte, noi nu putem fi de acord cu această cerinţă. E în afară de orice discuţie că, la nevoie, un învăţat poate fi scos de la catedră sau de la masa de lucru şi făcut soldat, că, în anumite cazuri, el se poate oferi voluntar pentru aşa ceva, că, mai departe, într-o ţară secătuită de război, savantul tre­buie să se mulţumească în privinţa celor materiale cu un mi­nimum, mergând până la a îndura foamea. Cu cât e mai vastă cultura unui om, cu cât mai mari îi sunt privilegiile, cu atât mai mari trebuie să fie în caz de nevoie sacrificiile pe care le face; sperăm că lucrul acesta va deveni odată de la sine înţeles pentru fiecare castalian. Dar dacă suntem gata să jert­fim poporului bunăstarea, comoditatea şi viaţa noastră atunci când el se află în primejdie, de aici nu decurge că am fi gata să sacrificăm pentru interesele zilei, ale poporului sau ale generalilor până şi spiritul însuşi, tradiţia şi morala spiritua­lităţii noastre. E un las cel ce se sustrage de la obligaţiile, sa­crificiile şi pericolele cărora trebuie să le facă faţă poporul său. Dar nu mai puţin este un laş şi un trădător cel ce trădează principiile vieţii spirituale de dragul unor interese materiale, cel care, de exemplu, e gata să lase pe seama deţinătorilor puterii a decide cât fac doi ori doi! Este o trădare să sacrifici oricăror alte interese simţul pentru adevăr, onestitatea intelectuală, devotamentul faţă de legile şi metodele spiritului.

Când, în lupta dintre interese şi sloga­nuri, adevărul se află în pericolul de a fi devalorizat, falsificat şi siluit la fel ca limba, la fel ca artele, la fel ca tot ceea ce e organic şi extrem de cultivat sub aspect artistic, atunci unica noastră datorie este de a ne împotrivi şi de a salva adevărul, adică năzuinţa după adevăr, ca fiind crezul nostru suprem. Savantul care, ca orator, profesor, spune cu bună ştiinţă neadevăruri, care sprijină cu bună ştiinţă minciunile şi falsificările, acela nu numai că acţionează împotriva unor legi fundamentale, el nici nu aduce foloase poporului său, în ciuda aparenţei de moment, ci grave prejudicii, îi alterează aerul şi pământul, mâncarea şi băutura, otrăveşte gândirea şi dreptatea şi dă astfel un ajutor tuturor relelor şi inimiciţiilor ce ameninţă poporul cu pieirea.

Castalianul nu trebuie, aşadar, să devină un politician; la nevoie, el trebuie să-şi sacrifice persoana, niciodată însă devotamentul faţă de spirit. Spiritul e binefăcător şi nobil numai dacă respectă adevărul; îndată ce trădează adevărul, îndată ce se leapădă de ceea ce-i asigură stima deplină, devenind mercantil şi maleabil în faţa oricui, el întruchipează o putere demonică, ceea ce este mult mai rău decât bestialitatea animalică, instinctuală, care mai păstrează totuşi întotdeauna ceva din inocenţa naturii.

Las pe seama fiecăruia dintre dumneavoastră, stimaţi colegi, să meditaţi asupra obligaţiilor ce revin Ordinului în cazul că ţara şi Ordinul însuşi s-a r afla în pericol. Vor exista în privinţa aceasta concepţii diferite. Şi eu le am pe ale mele, iar în îndelungata chibzuire asupra tuturor problemelor ridicate aici am ajuns, în ceea ce priveşte propria mea persoană, la o concluzie clară asupra a ceea ce constituie pentru mine o obligaţie şi un ţel vrednic de atins în viaţă. Faptul acesta m-a determinat acum să adresez onoratei autorităţi o cerere personală, cu care se va încheia memo­randumul meu.

Dintre magiştrii care alcătuiesc autoritatea noastră, eu, ca magister ludil mă aflu, datorită desigur funcţiei, cel mai departe de lumea din afară. Matematicianul, filologul, fizi­cianul, pedagogul şi toţi ceilalţi magiştri lucrează în domenii care au puncte comune cu lumea profană; şi în şcolile necastaliene, obişnuite, din ţara noastră şi din toate ţările ma­tematica şi ştiinţa limbii formează bâzele învăţământului; astronomia, fizica se predau şi la universităţile laice, chiar cei total ignoranţi fac muzică; toate aceste discipline sunt străvechi, mult mai vechi decât Ordinul nostru, au existat mult înaintea lui şi îi vor supravieţui.

Numai jocul cu mărgele de sticlă este propria noastră descoperire, speciali­tatea noastră, favoritul nostru, jucăria noastră, este ultima şi cea mai diferenţiată expresie a modului special castalian de spiritualitate. El este totodată giuvaierul cel mai scump şi cel mai inutil, cel mai drag şi în acelaşi timp cel mai fragil din tezaurul nostru. E cel dintâi care va dispărea în momen­tul în care dăinuirea Castaliei va fi pusă în discuţie; nu nu­mai fiindcă este cel mai fragil dintre bunurile noastre, ci şi fiindcă pentru laici reprezintă fără îndoială partea cea mai de prisos din Castalia. Când va fi vorba ca ţara să fie scutită de orice cheltuială inutilă, atunci şcolile de elită vor fi restrânse, fondurile pentru conservarea şi sporirea biblioteci­lor şi colecţiilor vor fi scăzute şi în cele din urmă suprimate, prânzurile noastre vor fi reduse, hainele noastre nu vor mai fi reânnoite, dar toate disciplinele principale din a noastră Universitas Litterarum vor fi lăsate să continue a exista, cu excepţia jocului cu mărgele de sticlă. De matematică e ne­voie şi pentru a se inventa noi arme de foc, dar nimeni nu va crede , iar militarii cel mai puţin, că din închiderea micului Vicus Lusorum şi din suprimarea jocului nostru ar putea să decurgă fie şi cea mai neînsemnată pagubă pentru ţară şi po­por. Jocul cu mărgele de sticlă este partea cea mai extremă şi cea mai periclitată a clădirii noastre. Probabil că din pricina aceasta, tocmai magister ludi, conducătorul celei mai străine de lume dintre disciplinele noastre, este cel dintâi care pre­simte cutremurul ce va veni, sau măcar cel dintâi care vesteşte autorităţii acest presentiment.

Aşadar, eu consider că în cazul unor răsturnări politice, şi mai cu seamă războinice, jocul cu mărgele de sticlă este pierdut. El va pieri repede, chiar dacă se bucură încă de ataşamentul multor persoane, şi nu va fi reînfiinţat nicio­dată. N-o va mai îngădui atmosfera ce va urma după o nouă perioadă de război. Jocul cu mărgele de sticlă va dispărea la fel ca anumite practici extrem de cultivate în istoria muzicii, cum au fost corurile formate din cântăreţi profesionişti de pe la 1600 sau compoziţiile duminicale de muzică figurală76 din bisericile de pe la 1700. Pe vremea aceea, urechile omeneşti au ascultat sunete pe care nici o ştiinţă şi nici o vrajă nu le putea reevoca în puritatea lor angelică şi radioasă.

Tot ast­fel, nici jocul cu mărgele de sticlă nu va fi uitat, dar nici nu va putea fi vreodată reînviat, iar cei ce vor studia mai târziu istoria lui, apariţia, înflorirea şi sfârşitul său vor suspina şi ne vor invidia că ne-a fost dat să trăim într-o lume spirituală atât de paşnică, atât de armonioasă şi pură.

Deşi sunt magister ludi, nu consider nicidecum a fi de da­toria mea (sau a noastră) împiedicarea sau amânarea sfârşitu-lui jocului nostru. Lucrurile frumoase şi foarte frumoase sunt şi ele trecătoare, din chiar clipa când au devenit istorice şi au căpătat chip concret pe pământ. Faptul acesta ne e cunoscut şi ne poate pricinui o adâncă tristeţe, dar nu putem încerca în mod serios să-l schimbăm, căci este de neschimbat. Când jo­cul cu mărgele de sticlă va pieri, Castalia, lumea vor suferi o pierdere, dar în momentul acela lumea aproape că nu-şi va da seama, în aşa măsură va fi preocupată, în cursul marii crize, să salveze ceea ce se mai poate salva. O Castalie fără jocul cu mărgele de sticlă este imaginabilă, nu însă şi fără un respect profund faţă de adevăr, fără devotament faţă de spi­rit. O autoritate educativă o poate scoate la capăt fără magister ludi. Dar, lucru pe care aproape că l-am uitat, ex­presia magister ludi denumeşte la origine şi în esenţă nu spe­cialitatea pe care o etichetăm cu ea. La origine, magister ludi însemnează pur şi simplu învăţător. Iar de învăţător, de bu­nul şi bravul învăţător, ţara noastră va avea cu atât mai multă nevoie, cu cât mai periclitată e Castalia şi cu cât mai perimate şi mai zdrobite în fărâme sunt giuvaierurile ei. De învăţători avem mai multă nevoie decât de orice altceva, avem nevoie de bărbaţi care să înzestreze tineretul cu capacitatea de a măsura şi" a aprecia şi care să fie pentru el modele în ceea ce priveşte respectul faţă de adevăr, obedienţa faţă de spirit, slujirea cuvântului. Remarca aceasta se referă nu numai şi nu în primul rând la şcolile noastre de elită, a căror existenţă va avea şi ea un sfârşit cândva, ci şi la şcolile profane din afară, acolo unde sunt educaţi şi formaţi orăşenii şi ţăranii, meşteşugarii şi soldaţii, politicienii, ofiţerii şi conducătorii de state, la vârsta când sunt copii încă şi educabili. Acolo este baza vieţii intelectuale din ţară, nu în seminare sau în jocul cu mărgele de sticlă, întotdeauna am procurat ţării învăţători şi educatori, am mai spus-o; aceştia sunt cei mai buni dintre noi.

Dar trebuie să facem mai mult decât până acum. Nu ne mai putem bizui pe faptul că din şcolile de afară se îndreaptă mereu către noi şuvoiul elitei celor talentaţi şi contribuie la menţinerea Castaliei. Trebuie să admitem din ce în ce mai mult* că serviciul umil şi plin de răspundere pe care îl adu­cem şcolilor, şcolilor lumeşti, este partea cea mai importantă şi cea mai vrednică de cinste a sarcinii noastre, pe care se şi cuvine să o extindem.

Cu acestea am ajuns acum şi la cererea personală pe care vreau s-o adresez stimatei autorităţi. Prin prezenta, rog autoritatea să mă elibereze din funcţia de magister ludi şi să-mi încredinţeze în ţară, în afara Castaliei, o şcoală obişnuită, mare sau mică, şi să-mi îngăduie a aduce treptat la această scoală, ca învăţători, un grup de tineri fraţi din Ordin, oameni în care să am încredere că mă vor ajuta cu devotament a face ca principiile noastre să fie însuşite organic şi din toată inima de tinerii din lumea profană.

Fie ca stimata autoritate să ia în considerare cu bunăvoinţă cererea mea şi motivarea ei, pentru a-mi notifica apoi dispoziţiile sale.
Maestrul jocului cu mărgele de sticlă
Post-scriptum:

Fie-mi îngăduit să citez o spusă a venerabilului pater Jakobus, pe care am notat-o cu prilejul unuia din neuitatele sleprivatissimuri:

„Pot să vină vremuri de spaimă şi de cel mai profund dezastru. Dacă în dezastru mai e posibilă vreo fericire, aceasta nu poate fi decât una spirituală, care să privească înapoi cu dorinţa de a salva cultura vremurilor trecute, care să privească înainte cu hotărârea de a reprezenta senin şi statornic spiritul într-o perioadă ce altminteri ar putea să cadă pe deplin pradă materiei."
Tegularius n-a ştiut cât de puţin din lucrarea lui a rămas în această scrisoare; Knecht nu i-a îngăduit să vadă cererea în această ultimă redactare. E probabil însă că magistrul i-a dat să citească două versiuni anterioare, mult mai amănunţite. Maestrul jocului cu mărgele de sticlă a expediat scrisoarea şi a aşteptat răspunsul autorităţii cu mult mai puţină nerăbdare decât prietenul său. El se hotărâse să nu-i mai împărtăşească acestuia paşii săi viitori; de aceea a evitat noi discuţii asupra chestiunii şi i-a spus doar că până la sosi­rea unui răspuns va trece fără îndoială multă vreme.

Când apoi răspunsul sosi după un răstimp mai scurt decât îşi închipuise el însuşi, Tegularius nu află nimic. Scrisoarea din Hirsland suna astfel:


Onor. Magister Ludi din Waldzell
Mult preţuite coleg!
Atât conducerea Ordinului, cât şi colegiul magiştrilor au luat cunoştinţă cu un interes nu obişnuit de conţinutul plin de căldură sufletească şi de observaţii profunde al circularei dumneavoastră. Reflecţiile istorice din această scrisoare, nu mai puţin decât privirea îngrijorată aruncată în viitor ne-au captat atenţia, şi e cert că unii dintre noi vor face loc în gândurile lor şi de aici înainte consideraţiilor dumneavoastră tulburătoare şi în parte, cu siguranţă, nu lipsite de temei, pentru a scoate din ele foloase. Am apreciat cu bucurie şi cu recunoştinţă toate sentimentele ce vă însufleţesc, sentimente ale unui castalian adevărat şi lipsit de egoism, sentimente de dragoste profundă şi devenită o a doua natură faţă de Provincia noastră, faţă de viaţa şi datinile ei, o dragoste plină de grijă şi în acelaşi timp cam umbrită de nelinişte. Cu aceeaşi bucurie şi recunoştinţă am luat act de nota personală şi de dispoziţia de moment a acestei dragoste, de înclinaţia ei spre sacrificiu, de setea ei de activitate, de seriozitate şi zelul şi pornirea spre eroism, în toate aceste trăsături recunoaştem caracterul maestrului jocului cu mărgele de sticlă, energia lui, înflăcărarea lui, temeritatea lui. Cât de mult i se potriveşte acestuia, ca elev al vestitului benedictin, faptul că studiază istoria nu cum ar face-o un observator lipsit de afecţiune, privind-o ca un scop în sine, pur ştiinţific şi în oarecare măsură ca pe un joc estetic, ci ca un om gata să-şi folosească nemijlocit şi pe dată cunoştinţele de istorie pentru a făptui şi a da o mân ă de ajutor! Şi cât de mult se potriveşte, stimate coleg, caracterului dumneavoastră faptul că ţelul dorinţelor domniei voastre este unul atât de modest, că nu vă simţiţi atras de sarcini şi misiuni politice, de posturi care să vă aducă influenţă şi onoruri, că nu doriţi a fi altceva decât un magister ludi, un învăţător!

Acestea sunt câteva din gândurile şi impresiile care ni s-au impus firesc de la prima lectură a circularei dumneavoastră. Ele au fost aceleaşi sau măcar similare la majoritatea colegilor. Dimpotrivă, în ceea ce priveşte aprecierea în continuare a comunicărilor, avertismentelor şi rugăminţilor dumnea­voastră, autoritatea nu a putut ajunge la o luare de poziţie tot atât de unanimă, în şedinţa ce s-a ţinut în acest scop, a fost discutată cu însufleţire mai ales problema măsurii în care poate fi acceptată opinia dumneavoastră asupra perico­lului ce ne ameninţă existenţa, ca şi problema felului, a di­mensiunilor şi a apropierii în timp a pericolelor, şi cea mai mare parte a membrilor au luat vădit în serios aceste pro­bleme, arătându-se pasionaţi de ele. Totuşi, precum ne ve­dem obligaţi să vă aducem la cunoştinţă, în nici una din aceste probleme majoritatea vocilor nu s-a pronunţat în fa­voarea părerilor dumneavoastră. Au fost recunoscute numai forţa imaginativă şi perspicacitatea consideraţiilor dumnea­voastră istorico-politice; în amănunt însă, nici una dintre ipotezele, sau să le spunem profeţiile, dumneavoastră nu a fost acceptată în întregul ei şi considerată drept convingătoare. De asemenea, în problema privitoare la măsura în care Ordinul şi orânduiala castaliană participă la menţinerea perioadei de pace neobişnuit de lungi, privitoare la măsura în care ele pot fi considerate în genere şi principial ca factori ai istoriei şi ai circumstanţelor politice, puţini v-au dat dreptate, şi chiar şi aceia cu rezerve. Opinia majorităţii a fost oarecum aceasta: liniştea ce s-a înstăpânit după încheierea epocilor războinice pe partea noastră de pământ trebuie atribuită parţial epuizării generale şi pierderilor de sânge cauzate de îngrozitoarele războaie precedente, dar încă mai mult împrejurării că Occidentul a încetat atunci a mai fi focarul istoriei universale şi câmpul de luptă al pretenţiilor la hegemonie. Fără a pune nici la cea mai mică îndoială meritele Ordinului, nu se poate totuşi recunoaşte ideii castaliene, ideii unei culturi spirituale înalte sub semnul educaţiei sufleteşti contemplative, vreo forţă cu implicaţii propriu-zise în istorie, adică o influenţă vie asupra stărilor de lucruri politice din lume, după cum orice impuls şi ambiţie de această natură sunt străine de întreg caracterul spiritului castalian şi inimaginabile.

Nu este, s-a subliniat în câteva foarte serioase expuneri asupra acestei teme, nici voinţa, nici destinaţia Castaliei să acţioneze pe plan politic şi să exercite vreo influenţă asupra păcii sau războiului, despre o asemenea destinaţie nici n-ar putea fi vorba, deoarece tot ceea ce este castalian se raportează la raţiune şi se desfăşoară în limitele rezonabilului, ceea ce nu se poate spune despre istoria universală, decât dacă am cădea în exaltarea teologico-politică a filozofiei romantice asupra istoriei şi am declara întregul aparat de ucidere şi distrugere al puterilor ce fac istoria drept metode ale raţiunii lumii. Chiar şi la cea mai fugitivă privire de ansamblu asupra istoriei spirituale reiese vădit că marile epoci de înflorire a spiritului nu se pot niciodată explica în fond din circumstanţele politice, mai mult chiar cultura sau spiritul sau sufletul îşi au propria lor istorie care îşi parcurge drumul paralel cu aşa-numita istorie universală, cu acest lanţ de lupte niciodată ostoite pentru puterea materială, ca o a doua istorie, tainică, nesângeroasă şi sacră. Numai cu această sacră şi tainică istorie are de a face Ordinul nostru, nu cu „adevărata" şi brutala istorie universală, şi niciodată misiunea sa nu poate fi aceea de a supraveghea istoria politică şi, încă mai puţin, de a contribui la evoluţia ei.

Este posibil deci ca imaginea constelaţiei politice mon­diale să fie într-adevăr aşa cum o schiţează circulara dum­neavoastră sau nu, în orice caz nu stă în competenţa Ordinului să ia altă poziţie decât să aştepte cu răbdare. Ca atare, cu câteva voturi contra, majoritatea a respins hotărât părerea dumneavoastră că am avea datoria să considerăm această constelaţie ca un apel la o luare de poziţie activă, în ceea ce priveşte părerea dumneavoastră asupra actualei si­tuaţii mondiale şi aprecierile asupra viitorului apropiat, acestea au făcut o vădită impresie în rândurile majorităţii co­legilor, pe unii dintre domni i-a impresionat chiar ca un lu­cru senzaţional, totuşi nici în acest punct nu s-a putut constata un acord al majorităţii cu dumneavoastră, ba dim­potrivă, deşi cei mai mulţi dintre vorbitori şi-au mărturisit respectul faţă de cunoştinţele şi perspicacitatea dumnea­voastră. Preponderentă a fost tendinţa ca afirmaţiile dum­neavoastră în privinţa aceasta să fie considerate, ce-i drept, vrednice de atenţie şi interesante într-un grad înalt, totuşi ca fiind excesiv de pesimiste.

A luat cuvântul şi un vorbitor care a pus întrebarea dacă nu cumva este o primejdie şi o nele­giuire, cel puţin o uşurinţă ca un magistru să-şi înspăimânte autoritatea cu imaginile atât de sumbre ale unor pretinse pericole şi încercări apropiate. Desigur, este îngăduită oricui reamintirea ocazională a caducităţii tuturor lucrurilor, şi oricine, chiar cei ce ocupă posturi înalte şi de răspundere, pot evoca din când în când avertismentul memento mori77 a vesti totuşi generalizând şi de pe o poziţie nihilistă întregului corp al magiştrilor, întregului Ordin, întregii ierarhii un sfârşit presupus apropiat, nu este numai un atac nedemn împotriva liniştii sufleteşti şi a fanteziei colegilor, ci şi o periclitare a autorităţii însăşi, ca şi a capacităţii ei de muncă. Ar fi imposibil ca activitatea unui magistru să câştige ceva prin aceea că el s-ar duce în fiecare dimineaţă la munca lui cu gândul că funcţia sa, munca sa, elevii săi, răspunderea sa faţă de Ordin, viaţa sa pentru şi în Castalia ― toate acestea vor pieri şi vor fi nule mâine sau poimâine. Chiar dacă vorbitorul, care a exprimat aceste păreri, nu a fost confirmat de majoritate, totuşi el s-a bucurat de unele aprobări.

Comunicarea noastră este scurtă, vă stăm la dispoziţie pentru o explicaţie verbală. Din relatarea noastră concisă constataţi totuşi, venerabile, că circulara dumneavoastră nu a avut efectul pe care l-aţi putut spera de la ea. în cea mai mare parte, insuccesul provine din motive obiective, din di­ferenţele reale dintre opiniile şi dorinţele dumneavoastră ac­tuale şi acelea ale majorităţii. Au mai intervenit totuşi şi motive formale. Noi, cel puţin, avem impresia că o dispută orală între dumneavoastră şi colegi ar fi decurs esenţial-mente mai armonios şi pozitiv. Şi nu numai forma aceasta a unei circulare, credem noi, a fost stânjenitoare pentru expu­nerea rugăminţii dumneavoastră; mult mai stânjenitoare a fost ataşarea, neobişnuită altminteri în relaţiile noastre, a unei rugăminţi personale, a unei cereri la o comunicare colegială. Cei mai mulţi dintre noi văd în acest amalgam o tentativă nefericită de înnoire, unii au numit-o de-a dreptul nepermisă.

Cu acestea ajungem la punctul cel mai delicat al chestiunii dumneavoastră, anume la cererea de a fi eliberat din funcţie şi de a fi utilizat în serviciul învăţământului profan. Că auto­ritatea supremă nu poate fi de acord cu cererea formulată atât de abrupt şi motivată într-un mod atât de ciudat, că îi este imposibil să o poată încuviinţa şi accepta, aceasta solici­tantul ar fi trebuit s-o ştie de la bun început. Este de la sine înţeles că autoritatea răspunde cu nu.


Yüklə 2,36 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   25   26   27   28   29   30   31   32   ...   37




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin