Jocul lui Ender Orson Scott Card Capitolul 1



Yüklə 1,92 Mb.
səhifə9/14
tarix09.01.2022
ölçüsü1,92 Mb.
#94014
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   14
EL PARE MULT MAI CUMSECADE, DAR PE DINĂUN­TRU E TOT JOSNICĂLOS.

POATE CĂ TU PARI RĂU, DAR EU NU MĂ LAS PĂCĂ­LITĂ. TOT CANOE, VÂSLIND.

CU DRAG,

BUZILĂ-VAL.
NU-MI RĂSPUNDE. PROBABIL C-O SĂ-ŢI PISICANALIZEZE SCRISOAREA.
Evident, fusese scrisă cu aprobarea deplină a profesorilor. Nu în­căpea însă îndoială că autoarea era Val. Felul cum scrisese "psihanalizeze", epitetul "josnicălos" pentru Peter, gluma cu canoe, însemna "ca Noe", toate erau lucruri pe care le cunoştea numai ea.

Şi totuşi erau cam prea evidente, de parcă cineva dorise să fie absolut sigur că Ender avea să creadă scrisoarea autentică. "De ce atâta insistenţă, dacă este autentică?"

"Oricum, chiar dacă ar fi scris-o ea cu mâna ei, nu-i adevărată pentru că au silit-o s-o scrie. A mai scris şi până acum, dar n-au lăsat să treacă nici o scrisoare. Poate că acelea au fost autentice, însă asta a fost comandată; face parte din manipularea lor."

Şi disperarea îl copleşi iarăşi. Acum ştia motivul. Acum ştia ce anume ura atât de mult. N-avea nici un control asupra propriei sale vie­ţi. Ei conduceau totul. Ei luau toate hotărârile. Lui i se lăsase doar jo­cul, atât; în rest existau numai ei, cu regulile, planurile, lecţiile şi pro­gramele lor, iar tot ceea ce putea el face era să lupte în bătălii. Singurul lucru real, unicul lucru real şi pretenţios, era amintirea lui despre Va­lentine, persoana care-l iubise înainte de a fi jucat vreun joc, care-l iu­bise indiferent dacă exista sau nu un război cu gândacii, dar o luase şi o înrolaseră de partea lor. Acum era una dintre ei.

Îi ura pe ei şi jocurile lor. Îi ura atât de mult, încât plânse recitind scrisoarea aceea scrisă la comandă, fără conţinut. Ceilalţi băieţi din Ar­mata Phoenix îl văzuseră şi-şi feriră privirile. Ender Wiggin plângea? Era tulburător, se petrecea ceva teribil.

Cel mai bun soldat din toate armatele zăcea în patul lui şi plângea. În dormitor se lăsă o tăcere adâncă.

Ender şterse scrisoarea din pupitru, o şterse din memorie, apoi programă jocul său neterminat. Nu ştia de ce dorea atât de mult să-l joace, să ajungă la Capătul Lumii, dar nu pierdu nici o clipă. Abia când sui pe nor, trecând peste culorile toamnei din lumea de basm, abia atun­ci pricepu ce anume urâse cel mai mult din scrisoarea lui Val. Nu vor­bea decât despre Peter. Despre faptul că el nu semăna deloc cu Peter. Cuvinte pe care sora lui i le spusese în atâtea rânduri, ţinându-l în braţe, alintându-l în timp ce el tremura de frică şi furie şi ură după ce-l chinuise Peter atât conţinea scrisoarea.

Asta solicitaseră ei. Blestemaţii o ştiau, şi mai ştiau despre ima­ginea lui Peter din oglinda din turn; ei ştiau totul, iar Val nu era decât o altă unealtă prin care îl puteau controla, un alt şiretlic ce putea fi utilizat.

Dink avea dreptate, ei erau duşmanul, ei nu iubeau nimic şi nu le păsa de nimic. Însă n-avea să facă ce voiau, în nici un caz, n-avea să facă nimic pentru ei. Avusese o singură amintire ascunsă şi nepri­hănită, un singur lucru bun, iar blestemaţii ăia îl murdăriseră cu restul rahatului îl terminaseră pe el şi n-avea să mai joace niciodată.

Ca întotdeauna, şarpele aştepta în turn, descolăcindu-se din co­voraşul de pe podea. Însă de data asta, Ender nu-l zdrobi sub călcâi. De data aceasta, îl prinse în mâini, înghenunche în faţa lui şi delicat, cu gingăşie, apropie botul căscat al şarpelui de buzele sale.

Şi-l sărută.

Nu voise să facă asta. Voise să lase şarpele să-l muşte de gură. Sau poate că voise să-l mănânce de viu aşa cum făcuse Peter din oglin­dă, cu bărbia mânjită de sânge şi cu coada şarpelui atârnându-i dintre buze. În loc de toate astea îl sărută.

Iar şarpele crescu şi se preschimbă în altceva. Se preschimbă în­tr-un om. Era Valentine, şi ea îl sărută.

Şarpele-om putea fi Valentine! Îl ucisese de prea multe ori ca să fie sora lui. Peter îl devorase de prea multe ori, ca să suporte că tot timpul putuse fi Valentine.

Asta plănuiseră când îl lăsaseră să-i citească scrisoarea? Nu-i păsa.

Ea se sculă de pe podea şi se îndreptă către oglindă. Ender îşi ri­dică personajul şi-l puse s-o urmeze. Rămăseseră înaintea oglinzii. În locul imaginii lui Peter acum se zărea un dragon şi un unicorn. Ender întinse braţul şi atinse suprafaţa lucioasă; zidul se deschise, dezvăluind o scară uriaşă ce cobora, acoperită cu un covor şi mărginită de ambele părţi de o mulţime de oameni care strigau şi ovaţionau. Coborî treptele, ţinând-o de braţ pe Valentine. Lacrimile îi umplură ochii, lacrimi de uşurare pentru că, în sfârşit, scăpase din odaia de la Capătul Lumii. Şi din cauza lacrimilor, nu observă că toţi oamenii aveau chipul lui Peter. El ştia doar că oriunde ar fi mers în această lume, Valentine era alături de el.


***
Valentine citise scrisoarea pe care i-o dăduse directoarea: "Dragă Valentine. Îţi mulţumim şi te felicităm pentru contribuţia ta în sprijinul câştigării războiului. Prin prezenta, te anunţăm că ai fost decorată cu Steaua Ordinului Ligii Omenirii, Clasa întâi, cea mai importantă di­stincţie militară ce se poate acorda unui civil. Din păcate, măsurile de securitate FI ne interzic anunţarea publică a acestui eveniment până după încheierea cu succes a operaţiunilor curente. Însă dorim să ştii că eforturile au fost încununate de succes. Cu stimă, General Shimon Levy, Strateg."

După ce o citise de două ori, directoarea i-o luase din mână.

― Am primit instrucţiuni s-o distrug după ce ai citit-o.

Luase apoi o brichetă din sertar şi dăduse foc scrisorii. Hârtia arse strălucitor în scrumieră.

Veşti bune, sau rele? întrebase ea.

― Mi-am vândut fratele, spuse Valentine şi m-au răsplătit pentru asta.

― Un pic cam melodramatic, nu, Valentine?

Fata revenise în clasă fără să-i răspundă. În seara aceea, Demostene publică un atac teribil asupra legilor de limitare a natalităţii. Oa­menilor trebuie să li se permită să aibă atâţia copii câţi îşi doresc, iar surplusul de populaţie să fie trimis pe alte planete, pentru a răspândi civilizaţia umană prin galaxie. În acest fel, nici un dezastru, nici o in­vazie nu va mai putea ameninţa vreodată rasa umană cu desfiinţarea. "Titlul cel mai nobil pe care-l poate purta vreun copil", scrise Demostene "este Terţul."

"Pentru tine, Ender", îşi spuse ea, scriind.

Peter chicoti încântat când citi.

― Asta o să-i facă să sară-n sus. Terţul! Un titlu nobil! Valentine, ai în tine un filon de răutate.

Capitolul l0



Yüklə 1,92 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   14




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin