Joint operational programme


Principalele potențiale ale ariei de cooperare, pe baza capacităților regionale disponibile



Yüklə 1,53 Mb.
səhifə9/38
tarix08.05.2018
ölçüsü1,53 Mb.
#50386
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   38

3.7Principalele potențiale ale ariei de cooperare, pe baza capacităților regionale disponibile


Pornind de la concluziile interviurilor individuale, a workshop-urilor interactive de la nivel național și workshop-urilor cu actorii relevanți din țările participante și cu experți naționali, și pe baza analizei documentelor strategice regionale și naționale, în cele ce urmează vom prezenta cele mai importante caracteristici care prezintă potențial de dezvoltare, grupate pe obiective tematice.

OT 3 Promovarea culturii locale și conservarea patrimoniului istoric

  • Pornind de la valorile naturale, culturale și istorice comune sau similare, există oportunități de a crește atractivitatea, vizibilitatea, prezența pe piață a ariei programului, de a prelungi durata medie de ședere a turiștilor, prin crearea de pachete turistice complexe concentrate pe destinații din Ucraina.

  • Ar putea fi dezvoltat un brand turistic pentru întreaga regiune transfrontalieră, împreună cu activități de marketing pentru promovarea acestuia (crearea unei rețele de servicii turistice).

  • Există posibilitatea de dezvoltare a turismului religios transfrontalier, având în vedere faptul că se pot dezvolta legăturile dintre țări prin exploatarea potențialul moștenirii istorice religioase.

  • Pornind de la valorile culturale existente, există oportunitatea de a organiza festivaluri și alte evenimente culturale comune (muzică, dans, teatru, artă contemporană, artă folclorică, etc.).

  • Extinderea cooperărilor existente între muzee și instituții științifice, în vederea creșterii numărului de vizitatori, prin schimburi de informații și prin dezvoltarea de programe tematice.

  • Există un potențial ridicat în regiunea de frontieră pentru produsele agricole locale (organice) și producția de obiecte de artizanat care ar putea fi utilizate ca și produse turistice.

  • Există zone montane și râuri al căror atractivitate naturală ar putea fi dezvoltată în scopuri turistice.

  • Este necesară crearea în aria programului a unei rețele de obiective de interes cultural și istoric.

OT 6 Protecția mediului, adaptarea la schimbările climatice și atenuarea impactului acestora

  • Îmbunătățirea eficienței producției de energie și a întreprinderilor din domeniu, prin dezvoltarea și exploatarea surselor alternative de energie, introducerea de tehnologii curate.

  • Inițiative comune de cooperare pentru a crește eficiența energetică redusă de la momentul actual (educație, excursii de studii, exemple de bune practici, schimburi de informații, baze de date a resurselor de biomasă).

  • Crearea de structuri transfrontaliere de management al dezastrelor, în vederea utilizării mai eficiente a resurselor: coordonare transfrontalieră și cooperare a autorităților naționale și ONG-urilor cu potențial de implicare în managementul dezastrelor, acorduri de cooperare pe termen lung între autorități.

  • Creșterea rolului ONG-urilor în managementul transfrontalier al dezastrelor și în gestionarea situațiilor de urgență (centre multifuncționale de intervenție, centre neguvernamentale de salvare, echipe de salvare internaționale și baze de date unificate).

  • Crearea de sisteme transfrontaliere complexe de management al apelor în bazinul hidrografic la Tisei Superioare, conservarea biodiversității și a peisajelor naturale prin agricultura tradițională și ecologică.

  • Educație ecologică sistematizată în vederea creșterii conștientizării valorilor naturale în zona de frontieră

  • Intervenții armonizate de-a lungul râurilor care traversează granița.

OT 7 Îmbunătățirea accesibilității regiunilor, dezvoltarea rețelelor și sistemelor de transport și comunicare sustenabile și rezistente la fenomenele climatice

  • Modernizarea infrastructurii de transport – în special în ceea ce privește infrastructura de transport sustenabilă, ecologică și eficientă – ar putea contribui la salvarea valorilor naturale și la creșterea competitivității regiunii. (luând în considerare strategiile de dezvoltare a transporturilor de la nivel național și regional al țărilor relevante).

  • Îmbunătățirea drumurilor de legătură cu regiunile rurale și obiectivele turistice ar putea contribui la dezvoltarea activităților economice și îmbunătățirea condițiilor de viață din mediul rural.

  • Sistemele moderne de informații și telecomunicații ar putea fi utilizate pentru a asigura servicii competitive pentru cetățeni, firme și instituții.

  • Originile culturale și istorice comune și oportunitățile de cooperare economică ar putea fi exploatate prin mijloace de media electronică și prin dezvoltarea de pagini de internet comune.

  • Râul Tisa și alte râuri din regiune ar putea fi utilizate pentru infrastructura de transport fluvial.

  • Un transport public dezvoltat ar crește mobilitatea transfrontalieră a forței de muncă.

  • O mai bună infrastructură a atracțiilor turistice și a activităților de recreație (de ex construcția de piste de biciclete și de trasee marcate) ar putea contribui la creșterea numărului de turiști care vizitează zona.

OT 8 Provocări comune în domeniul siguranței și securității

  • Crearea de mecanisme de cooperare în domeniul medicinei preventive, a diagnosticării infecțiilor și bolilor cronice, sau elaborarea de strategii transfrontaliere pentru gestionarea acestor provocări.

  • Crearea și dezvoltarea infrastructurii de sănătate utilizate în comun.

  • Promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul unor programe transfrontaliere.

  • Cooperare transfrontalieră prin elaborarea de strategii comune pentru adaptarea la schimbările climatice (Analiză a vulnerabilității, dezvoltarea și implementarea unor măsuri de adaptare).

  • Sisteme de alertă rapidă operate în comun pentru inundații, poluarea apei și aerului, dezvoltarea unui sistem de monitorizare, monitorizarea calitativă și cantitativă a indicatorilor referitori la resursele de apă.

  • Rețea de cooperare a echipelor și organizațiilor de salvare neguvernamentale.

  • Formarea de unități locale și voluntare de pompieri abilitate să ia parte în intervenții transfrontaliere.



Yüklə 1,53 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   38




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin