Aelia Galla Placidia (392–450) a fost fiica, din a doua casatorie, a imparatului roman Theodosius I, sora viitorilor imparati - Arcadius si Honorius. Galla este capturata de vizigoti la Roma in anul 410 si obligata sa se casatoreasca cu regele vizigot Ataulf in anul 414. Dupa moartea lui Ataulf (in Spania), se intoarce la Roma (in 416) si se casatoreste, in 417, cu generalul roman Constantius, care va fi proclamat co-imparat (impreuna cu fratele Gallei Placidia - Honorius) in anul 421. Refugiata, dupa moartea fratelui ei Honorius, la Constantinopole, revine doi ani mai tarziu la Ravenna (cu ajutorul imparatului din Imperiul Roman de Rasarit – Theodosius II) si ocupa, ca regenta, tronul Imperiului Roman de Apus (425-437), pentru fiul ei minor – Valentinian III (nascut in 419), exercitand pana la moartea ei din 450, un rol important in viata politica si religioasa a statului. O adevarata doamna a timpurilor ei, Galla Placidia dovedeste o mare pietate si o fermitate extraordinara in exercitarea atributiilor ei, reusind sa construiasca in Ravenna mai multe edificii culturale printre care si biserica cruciforma Santa Croce. In extremitatea pronaosului acestei biserici, Galla a pus arhitectii sa construiasca inca doua oratorii - doua mici constructii in forma de cruce, din care a ramas in picioare pana astazi doar oratoriul din dreapta, cunoscut sub numele de Mausoleo di Galla Placidia, desi nici o parere istorica autorizata nu intareste ideea unora ca Galla Placidia – moarta la 27 noiembrie 450 la Roma, ar fi fost adusa sa fie inmormantata in mausoleul ei de la Ravenna si nu in mausoleul tatalui ei - imparatul Theodosie cel Mare (ultimul imparat roman care a condus intregul Imperiu Roman intre 379-395, inainte de divizarea acestuia in cele 2 imperii – de rasarit si de apus) din Rotonda Sfintei Petronilla din basilica San Pietro din Roma, unde, numai cu cateva luni inaintea mortii ei, Galla adusese si ramasitele pamantesti ale nepotului ei Flavius Theodosie II – imparatul din Imperiul Roman de la Rasarit…
Mozaicurile din Mausoleo di Galla Placidia ma impresioneaza la fel de mult ca si celelalte admirate astazi, mai ales cand ma gandesc ca au fost create in secolul V. Pe cat de simpla este cladirea in exterior, pe atat de extraordinar de rafinata si de somptuoasa este aceasta in interior.
Zidita din caramizi rosiatice decolorate de vreme, in forma de cruce greaca si avand dimensiunile de 12,75 metri x 12,25 metri, peretii mausoleului poarta cateva arcade oarbe. In locul unde se intersecteaza bratele crucii, se afla un mic turn patrat care adaposteste, pe interior, o cupola. Datorita greutatii cladirii si a fragilitatii solului care are panzele freatice aproape de suprafata, cladirea s-a scufundat cu 1,5 metri, de-a lungul anilor. Intrarea in mausoleu se face pe o usa micuta, zidita in peretele nordic. Fatada nordica a cladirii a fost odiniora placata in intregime in marmura, din aceasta ramanand pana astazi numai o mica placa, deasupra usii de intrare.
Interiorul este luminat de 14 ferestre micute, facute in anul 1902, acoperite cu placi foarte subtiri de alabastru, care difuzand o lumina calda aurie, pune mai bine in evidenta culorile mozaicurilor. Partea inferioara a peretilor cuprindea un soclu inalt de marmura galbena, care a fost complet restaurat in perioada 1898-1902. Mozaicurile de aici au fost create de mesterii anonimi (adusi se pare de la Constantinopol) probabil in jurul anului 430.
Bolta mausoleului infatiseaza un cer instelat. Gama cromatica este constituita dintr-un fond albastru indigo intens, pe care se detaseaza armonios tonuri de gri-deschis, auriu si bleu, insufletite de pete de culoare rosie, verde si galbena pe care sunt mozaicate cele 570 de stele, asezate in cercuri concentrice, in mijlocul lor fiind asezata o cruce latina aurie, simbol al Invierii, deasupra carora sunt simbolurile celor patru Evanghelisti : boul – Sfantul Luca, leul – Sfantul Marcu, ingerul – Sfantul Matei, vulturul – Sfantul Ioan. Arcadele niselor laterale pastreaza si ele motive aurii pe un fundal inchis la culoare, motive vegetale si animaliere. Crucea de pe bolta este indreptata spre rasarit, in pofida pozitiei cladirii.
In cele patru lunete care sustin cupola centrala apar opt figure albe de apostoli pregatindu-se sa il aclame pe Mantuitor. Printre ei, ii recunoastem (dupa simbolurile iconografice) pe Sfantul Petru – cu o cheie in mana stanga si pe Sfantul Pavel.
Se crede ca cel mai important mozaic pastrat aici este cel in care Christos = blandul pastor paste oile Sale, asezat pe peretele nordic, deasupra usii de intrare. Imaginea este una comuna pentru catacombele romane ale primelor secole crestine, insa aici mozaicul este cu mult mai amplu. Spre deosebire de "pastorul" din catacombe, aici Christos in chip de pastor, este imbracat in haine somptuoase, iar in mana tine o cruce inalta. De o parte si de alta se afla cate trei oi, iar pastoral Iisus o mangaie pe una dintre ele.
Un alt mozaic impresionant este cel de pe peretele sudic, acesta infatisand un barbat purtand o cruce pe umar si avand in mana un text scris in ebraica (al Psalmilor). Acesta se grabeste spre un gratar pus peste flacarile unui foc puternic. Se crede ca barbatul este San Lorenzo, diacon roman martirizat si ucis pe un gratar incins. Evangheliile ar simboliza astfel credinta pentru care a fost omorat Sfantul Laurentiu. In partea stanga a frescei este reprezentat un dulap in care sunt asezate cele patru sfinte evanghelii, purtant fiecare numele autorului ei. Aceasta este la serie dei canonici Vangeli.
Mozaicurile de pe tavanul central infatiseaza perechi de apostoli, privind spre cer, insotiti de o parte si de alta de porumbei care beau apa din vase somptuos ornamentate. Asemanarea dintre capul Sfantului Pavel si acela al unui batran sezand, de pe pardoseala marelui palat al lui Justinian de la Constantinopol, este atat de mare incat se crede ca artistii au folosit caietele de modele de la construirea palatului din rasaritul european. Si idealismul vag al majoritatii apostolilor din mausoleu, ne aminteste mai mult de portretele din Orientul crestin grec decat de cele din Occidentul crestin latin. Mesterii mozaicari veniti de la Constantinopol au format probabil ucenici la fata locului.
In interiorul mausoleului Gallei Placidia se afla trei sarcofage din marmura, lucrate in stilul artei ravenneze. Sarcofagul care se afla sub mozaicul Sfantului Laurentiu si care are dimensiuni impresionante este in mod traditional cel in care se “odihneste vesnic” Galla. Celelalte doua sarcofage se pare ca adapostesc ramasitele pamantesti ale lui Constantius III (al doilea sot al Gallei) si ale lui Valentinian III (fiul Gallei).
In general interiorul mausoleului este total “acoperit” de mozaicuri care ne dau impresia unui confortabil covor persan oriental, de culoare albastru indigo pe care se detaseaza corole de flori albe si rosii si cu mici globuri aurii.
Parasesc si mausoleul Gallei Placidia si privesc la multimea de turisti care si ei vor sa intre in interiorul mausoleului.
Din pacate nu am timpul necesar ca sa vizitez si Museo Nazionale, aflat in vecinatatea complexului monahal San Vitale, unde sunt adevarate comori de arta din mai multe epoci istorice.
Este ora 4,00 PM si eu trebuie sa ma intorc spre centrul Ravenei ca sa ajung la monumentul dedicat memoriei lui Dante. Trec pe strazile deja cunoscute, ajung iar in Piazza del Popolo, apoi trec prin Piaza Garibaldi, pe langa Teatro Alighieri si sunt chiar pe Via Dante Alighieri, la extremitatea careia este Dantis Poetae Sepulcrum - mormantul l'illustre poeta. Durante degli Alighieri - 1265-1321, a fost un poet si filozof italian, nascut dintr-o familie nobiliara la Florenta, om politic, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii” - capodopera a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limba italiana, Sommo Poeta (poet in cel mai inalt grad). „Dante era de statura mijlocie, cu un umblet grav si linistit. Avea o fata lunga, nasul acvilin, ochii mari, pielea bruna, parul negru si des, totdeauna cu o cautatura melancolica si ganditoare” a scris despre el Giovanni Boccaccio in Trattatello in laude di Dante.
In 1292, Dante incepe sa scrie „La Vita Nuova”. In acelasi timp, se angajeaza in viata politica turbulenta din acel timp, imaginand in persoana imparatului Sfantului Imperiu Roman mitul unei posibile unitati politice. Totusi, in 1293, in urma unui decret prin care nobilii erau exclusi de la orice activitate politica, Dante este constrans sa se dedice numai creatiei literare. Doi ani mai tarziu, acest decret este abolit, cu conditia ca persoana interesata sa faca parte dintr-o corporatie artizanala. Dante se inscrie in corporatia medicilor si farmacistilor si in cea a bibliotecarilor, cu mentiunea de „poet”. Se afiliaza fractiunii Guelfilor albi, care se opuneau influentei papei Bonifaciu VIII Caetani. In 1295, este trimis in San Gimignano cu o misiune diplomatica iar in 1300 este ales ca magistrat, unul din cei sase Priori - supraveghetori ai puterii executive care alcatuia Signoria. La indemnul lui Dante, liderii grupurilor antagoniste - „albii” si „negrii” - din randul Guelfilor, au fost exilati pentru a se mentine linistea in oras. In timp ce Dante se gasea la Roma, chemat de papa Bonifaciu VIII, fractiunea „negrilor” preia puterea politica in Florenta, lui Dante i se interzice prezenta in oras si este condamnat la o amenda drastica. Neavand suma necesara, este condamnat la moarte daca se va intoarce vreodată in Florenta. Convins ca a fost inselat, Dante va rezerva un loc special papei Bonifaciu VIII intr-unul din cercurile Infernului din Divina Comedie. Cu anul 1304, incepe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai intoarce niciodata la Florenta. Petrece cea mai mare parte a exilului la Verona, apoi la Paris (1307-1309), iar mai tarziu la Ravenna. In 1316, conducerea orasului Florenta il invita sa se intoarca din exil, dar conditiile umilitoare erau aceleasi ca pentru un infractor iertat. Dante respinge cu demnitate invitatia, spunand ca nu se va întoarce la Florenta decat daca i se va restabili in intregime onoarea (senza onore e dignità di Dante....a Firenze non entrerò mai). In 1319, Dante este invitat la Ravenna de catre Guido Novello da Polenta, conducatorul orasului. Doi ani mai tarziu, Dante este trimis ca ambasador la Venetia. In timpul calatoriei de intoacere, sufera un atac de malarie si moare in noaptea de 23/24 septembrie 1321 la Ravenna, unde se gaseste si astazi mormantul sau, desi florentinii i-au construit un monument special in bisericaSanta Croce.
Monumentul din Ravenna, mic si modest, este proiectat intr-un sobru stil neo-clasic si a fost construit in 1780 de arhitectul Camillo Morigia la comanda cardinalului Aloisius Valentius Gonzague, ale carui insemne heraldice sunt daltuite pe poarta de intrare.
Interiorul este complet placat cu marmura si in partea opusa usii de intrare se afla mormantul lui Dante.
Sopra (deasupra) urnei pe care, in 1965, papa Paul VI, cu ocazia implinirii a 700 de ani de la nasterea lui Dante, a incrustat o cruce de aur, se detaseaza un basorelief sculptat in 1483 de Piero Lombardi, care il reprezinta pe Dante, din profil, privind ganditor o carte deschisa, asezata pe leggio (pupitru). La baza mormantului, in anul 1921, s-a depus o ghirlanda din bronz argintat, cu deviza Virtuti et Honori, oferita de armata italiana victorioasa in razboiul din 1915-1918.
Din tavan atarna o lampa votiva, a carei flacara este alimentata cu ulei de masline din Toscana, donat in fiecare an de orasul Florenta, cu ocazia celebrarii mortii lui Dante si in semn de recunostinta pentru poetul florentin, ale carui merite nu au stiut sa i le pretuiasca conducatorii florentini ai epocii.
Ies agale din micutul mausoleu si privesc prin grilajul de fier forjat care strajuieste gradina vechii manastiri franciscane din imprejurimi. Este ora 5,00 pm si trebuie sa fac calea intoarsa spre gara ravenneza.
In drum ma mai opresc putin, in parcul care margineste pe o parte Viale Farini, la Basilica di San Giovanni Evangelista, cea mai veche biserica din Ravenna, ctitorita de augusta imparateasa Galla Placidia in anul 425. Biserica are o clopotnita de 42 de metri inaltime, are un portal de intrare din marmura in stil gotic, facand un efect special pe zidurile de caramida rosie si dimensiunile : 72 de metri lungime si 22 metri latime. Interiorul bisericii este inundat de lumina dupa-amiezii, care patrunde prin numeroasele ferestre, punand in evident peretii bisericii pe care se afla fragmente de mozaicuri provenind din diverse locuri ale bisericii si din dalaj si de pe pereti. Pe peretele din stanga sunt niste mozaicuri din 1213 care ilustreaza episoade din a IV-a Cruciada. Capela care se afla in mijlocul bisericii este ornata cu fresce din secolul XIV atribuite lui Giovanni Baronzio si reprezentand pe cei patru evanghelisti, pe Sfantii Damian si Cosma, pe Sfantul Ambrozie, pe Sfantul Augustin si pe Sfantul Grigore.
Din cauza presiunii timpului (doar 8 ore in Ravenna, dupa un drum dus/intors de 6 ore (, nu am reusit sa vad :
Mausoleo di Teodorico;
Chiesa Sant’Apollinare Nuovo;
Baptiseriul Catedralei numit si Battistero Neoniano;
Basilica di Sant’Apollinare in Classe;
Museo d’Arte della Citta.
Dar, sunt fericita cu ceea ce am reusit sa vizitez…
Parasesc orasul cu alura provinciala, care a conservat atat de perfect, in interiorul unei arhitecturi sobre, superbele tezaure de arta acumulate in epoca in care Ravenna a fost capitala imperiului roman occidental, apoi sediul unui exarhat bizantin.
La intoarcere, la ora 18,33, am plecat din gara cu doua treni ordinarie, din categoria interreggio, pe itinerariul Ravenna – Bologna – Verona - Brenerro, ajungand la Verona la ora 21,38 – costul biletului fiind acum de doar 14,45 euro.
18 IULIE 2013 – GIOVEDI LA MESTRE si PADOVA
LA MULTI ANI, draga Chris ! Astazi, fiul meu Christian Mihai implineste 37 de ani ! Ce repede trec anii…
M-am sculat de dimineata, mi-am facut niste sandvisuri la restaurantul hotelului Siena si am plecat, iavas – iavas, spre gara Porta Nuova, de unde voi lua trenul spre Mestre. Biletul de tren de la Verona Porta Nuova la Mestre (langa Venezia) costa 7,50 EURO, pentru distanta de 115 kilometri, care se parcurge cam intr-o ora. Trenul este destul de aglomerat – normal – avand in vedere ca este luna iulie – plin sezon turistic.
Mestre este un orasel din regiunea Veneto – nordul Italiei si acum este unul dintre cele sase cartiere ale Venetiei (Mestre Carpenedo, Marghera, Favaro Veneto, Chirignano, Zelarino, Tessera), avand aproape 90.000 de locuitori. Fiind asezat pe continent, Mestre este legat de insulele pe care se gaseste Venetia printr-un lung pod rutier si feroviar peste laguna venetiana, numit Ponte della Liberta. Mestre a primit titlul de oras in anul 1923 pentru o scurta perioada – 1926, cand a fost anexat si a devenit un cartier al Venetiei.
Conform legendelor, Mestre a fost fondat de Mesthles, un soldat grec care a participat la luptele de la Troia. In epoca romana aici a existat o asezare, distrusa de Attila in anul 450 si reconstruita in secolul X. In 1152, o bula papala a papei Eugenio III, recunoaste cardinalului de Treviso titlul de senior de Mestre, invocand existenta aici a bisericii Sfantul Laurentiu, un castel si un port. Familia Scaligero din Verona a cucerit Mestre si Treviso in 1323 si le-a dominat pana in 1337, cand au trecut sub dominatia venetienilor – pana in anul 1797. Apoi, Mestre, urmand exemplul francez s-a proclamat ca oras liber. Obiective turistice de vizitat in Mestre : Torre Dell’Orologio (1108), Palazzo di Podestato, Palazzo da Re, Duomo di San Lorenzo (secolul XVII), dar, din pacate, nu am reusit sa vizitez absolut nimic, pentru ca mi-au mai ramas doar 2 zile (in afara de aceasta) pentru a vizita Venetia (
Hotelul in care voi dormi 3 nopti se numeste Western Hotel Bologna, se afla chiar vis-à-vis de gara feroviara, pe Via Piave, no. 214 si este de 4 stele – costul cazarii pentru o persoana, cu mic dejun inclus (pe 3 zile) este de 163,20 EURO. Hotelul este intr-adevar modern si foarte elegant, camera este superba cu toate dotarile necesare pentru cele 4 stele ale sale. Mi-am desfacut cat de cat bagajele, am consultat hartile, mi-am pregatit rucsacelul si m-am reintors in gara pentru a pleca la Padova cu un tren interregio care parcurge distanta de aproximativ 40 de kilometri cam intr-o ora, costul biletului de tren, dus-intors, fiind de doar 5,70 EURO.
Doream sa vizitez Padova in primul rand pentru a merge sa ma reculeg si sa ma rog la mormantul Sfantului Antonio de Padova - calugarul franciscan, care a facut atatea minuni pe parcursul vietii lui, dotat cu o admirabila elocinta, nascut la Lisabona in anul 1195 si care a murit la Padova in anul 1231. A fost canonizat de papa Grigore IX la 30 mai 1232 si de la aceasta data, calugarii franciscani au hotarat sa construiasca o biserica demna de minunile sfantului, pentru ca toti cei care cred in puterea cuvantului predicat de Sfantul Anton, reprezentat in vestminte cafenii frasciscane, cu o floare alba de crin si cu pruncul Iisus in brate, sa i se poata adresa pentru linistea sufleteasca, pentru salvarea celor naufragiati, pentru eliberarea prizonierilor sau pentru indeplinirea rugamintilor adresate de noi – credinciosii – catre acest sfant.
Tot in Padova se petrec si aventurile Catarinei si ale lui Petrucchio, din piesa de teatru a lui Shakespeare – La donna ostinata (femeia indaratnica - imblanzirea scorpiei).
Orasul este pitoresc, inconjurat de vechile ziduri venetiene, cu o retea densa de porticuri medievale si cu multe poduri care traveseaza apele fiume Bacchiglione - un oras european, cu peste 200.000 de locuitori, care vrea sa urmeze, an de an, ritmul de dezvoltare al Italiei moderne. De ce place Padova turistilor ? Din cauza nenumaratelor contraste intre vechi si nou : de exemplu, o oaza de liniste oferita de mica Piazetta San Nicolo, protejata de biserica sa romana, la doi pasi de zgomotoasa autostrada care merge spre Milano, sau modernul Ponte Del Popolo in comparatie cu vechiul Pontecorvo, sau Università di Padova, infiintata in 1221 (a doua universitate europeana, infiintata dupa cea din Bologna) si care i-a avut ca profesori pe Galileo Galilei, Pico de la Mirandole si Copernic, vis-à-vis de intreprinderile moderne tehnico-industriale.
Padova pretinde ca este cel mai vechi oras nord-italian, fiind infiintat, conform legendei, de catre sfatuitorul regelui Priam al Troiei - Antenor – tatal lui Eneas, ale carui ramasite pamantesti s-ar afla intr-un sarcofag descoperit aici in anul 1274. Cetate romana cu numele de Patavium (pe la 45 i.Ch.), a fost renumita datorita raselor de cai si vitejiei cetatenilor sai, care au fost bravi soldati in luptele purtate de armata romana pentru cucerirea de noi teritorii in Europa barbara (Cannae si Abano). Se pare ca Padova este locul de nastere al istoricului Titus Livius si al senatorului roman Clodius Thrasea Paetus care le spunea padovanilor ca “demnitatea umana trebuie aparata, chiar cu pretul vietii”.
Distrusa de lombarzi in secolul VII, cucerita apoi de francii lui Charlemagne, Padova a reusit sa devina una libero commune din secolul XI pana in secolul XIII, epoca in care au fost construite aici numeroase palate si biserici – Palazzo degli Anziani, Loggia del Consiglio, Chiesa degli Eremitani, Basilica Santo, Palazzo della Ragione. Padova a cunoscut apogeul vietii ei economice si culturale sub autoritatea stralucita a familiei Da Carraresi – incepand cu anul 1237. In 1405, Padova trece sub dominatia venetienilor si va ramane asa peste 300 de ani, pana la caderea Republicii Venetiene in anul 1797, cand aici se instaureaza puterea paternalist-opresiva a Imperiului Austro-Ungar. Acestia au incercat modernizarea orasului, construind, de exemplu, calea ferata intre Padova si Venetia, in anul 1845. In anul 1866, batalia de la Koniggratz, duce la infiintarea Regatului Italian din care va face parte si Padova.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Padova a fost bombardata de mai multe ori de catre aviatia aliata anglo-americana. Zonele cele mai afectate au fost la statia de cale ferata si in cartierul de nord - Arcella. In timpul unuia dintre aceste bombardamente, frumoasa Chiesa degli Eremitani, care continea superbe fresce de Mantegna, a fost distrusa – acest eveniment nefericit este considerat de unii istorici de arta ca cea mai mare pierdere culturala din timpul razboiului din Italia.
Orasul a fost in cele din urma eliberat de partizanii italieni impreuna cu trupele armatei a VIII-a americane la 28 aprilie 1945. Un mic Cimitero di Guerra al trupelor anglo-americane se afla in partea de vest a orasului, ca un omagiu adus de padovani sacrificiului trupelor aliate.
Padova a fost un oras al artelor, chiar inainte de a fi o cetate romana. Din acea epoca au supravietuit portrete sculptate in marmura intr-o maniera foarte realista si architettura audace a podului roman din anul 40 i.Ch. – Ponte San Lorenzo - San Stefano.
Am ajuns cu trenul la Padova, am iesit din gara si ma aflu pe Corso del Popolo, traversez Ponte del Popolo si ma indrept, pe Corso Garibaldi, spre oaza de verdeata in care se afla Cappela degli Scrovegni – primul obiectiv pe agenda vizitei mele padovane. Il biglietto non e rimborsabile costa 6 euro.
Cappela di Enrico Scrovegni, este piccola, cu o arhitectura foarte simpla care se armonizeaza admirabil, prin tonurile calde ale caramizilor, cu verdeata arborilor care o inconjoara. Bisericuta este celebra in lumea intreaga pentru frescele ei pictate de Giotto aici, in perioada 1302-1306, cu titlul liturgic de Santa Maria della Carita si avand ca tema la Redenzione dell'Uomo (renasterea omului) datorita Fecioarei Maria si a fiului ei Iisus Christos. Pe cei doi pereti laterali (sud si nord) se succed 38 de fresce, dispuse pe 3 benzi paralele, care descriu scene din viata parintilor Sfintei Maria – Ioachim si Ana. Sub acestea, pe plinta, sunt inca 14 fresce care descriu figurile Vizi (viciilor) si Virtù (virtutilor). Bolta este pictata in albastru cu multe stele, iar camera este inchisa printr-o arcada in care se afla busturile Profetilor si scene din istoria poporului lui Israel. Pe cele 38 de fresce sunt pictate :
1. Sfantul Ioachim este gonit din Templu;
2. Sfantul Ioachim este gazduit de pastori;
3. Ingerul o anunta pe Sfanta Ana ca va deveni mama;
4. Ingerul il anunta si pe Sfantul Ioachim ca rugamintea lui a fost ascultata;
5. Visul Sfantul Ioachim;
6. Intalnirea dintre Sfantul Ioachim si Sfanta Ana la Poarta de Aur a Ierusalimului. Este de admirat diagonala interesanta pe care o formeaza femeile curiose e pettegole (curioase si barfitoare) care au insotit-o pe Sfanta Ana la Ierusalim;
7. Nasterea Sfintei Fecioare Maria;
8. Prezentarea Sfintei Fecioare Maria la Templu. Ma impresioneaza figura virginala a Mariei care depune ofrande in Templu, fiind inca un copil sustinut de mainile afectuoase ale mamei sale Ana care o va ocroti pana la nunta ei casta cu Sfantul Iosif;
9. Oferirea ramurilor Sfantului Simeon;
10. Rugaciunea pentru inflorirea ramurilor;
11. Casatoria Sfintei Maria;
12. Cortegiul nuptial al Sfintei Maria;
13. Dumnezeu Tatal il trimite pe arhanghelul Gabriel la Sfanta Maria;
14. Bunavestirea este pictata pe frescele aflate de o parte si de alta a marii arcade din fundal si o arata pe Maria acceptand maternitatea divina;
15. Vizita Sfintei Maria la Sfanta Elisabeta – mama Sfantului Ioan Botezatorul;
16. Nasterea Domnului nostru Iisus Christos, care se petrece la umbra unui acoperis de lemn, sub privirile tacute si senine ale ingerilor, ale pastorilor si ale animalelor ;
17. Adoratia Magilor;
18. Prezentarea lui Iisus Christos la Templu;
19. Fuga in Egipt – Maria, acoperita de mantia ei aurie sta, intr-o atitudine regala, pe magarusul manat de Sfantul Iosif, protejandu-si bebelusul – pe Iisus;
20. Masacrarea de catre Irod a 10.000 de copii inocenti. Impresionant este pictata de Giotto, ferocitatea soldatilor exercitata asupra copilasilor nevinovati ;
21. Iisus discutand cu preotii in Templu;
22. Botezul lui Christos in apa Iordanului – malurile fluvilui sunt stanci asemanatoare florilor, Sfantul Ioan Botezatorul este in mantie roz, asistat de ingeri, in mijlocul apei verzi se remarca figura hieratica a lui Christos deasupra caruia se afla Sfantul Duh;
23. Nunta din Canaa Galileia;
24. Sambata reinvierii lui Lazar;
25. Intrarea lui Christos in Ierusalim in duminica Floriilor;
26. Christos ii alunga din Templu pe camatari si negustori – ultima fresca de pe banda din mijloc, foarte realist pictata in care, Iisus are gesturi de amenintare si de alungare a zarafilor din templu;
27. Iuda primeste cei 30 de arginti ca pret al tradarii lui – pe un panou aflat pe arcada centrala, sub fresca cu Bunavestirea si in care preotii iudei ii platesc lui Iuda banii pentru tradarea lui Iisus;
28. Cina cea de taina;
29. Spalarea picioarelor apostolilor de catre Christos;
30. Sarutul lui Iuda in gradina Ghetimani, printre soldatii cu halebarde, care asteapta momentul recunoasterii lui Christos pentru a-l aresta;
31. Iisus in fata preotilor Anna si Caiafa;
32. Coroana de spini;
33. Calvarul de pe Via Dolorosa;
34. Rastignirea;
35. Coborarea lui Christos de pe cruce;
36. Invierea lui Iisus Christos – Giotto a pictat magistral sentimentele de pietate ale Mariei Magdalena, a carei mantie rosie face un contrast extraordinar cu vestmintele albe ale Ingerului si ale lui Christos cel inviat din morti;
37. Ridicarea la ceruri a lui Christos – arhanghelii au deschis portile cerului spre curtea celesta. La picioarele lui Christos se afla o cruce care separa pe cei inocenti, care merg in Paradis, de cei condamnati sa mearga in Infern;
38. Ziua Cincizecimii;
39. – 52.Alegoria Viciilor si a Virtutilor – aici se remarca mai ales reprezentarea Sperantei, a Furiei, a Milostiveniei, a Disperarii.
Enrico Scrovegni a primit recunostinta publica a padovanilor cat inca era in viata si a murit, inconjurat de onoruri, in anul 1336 la Venetia, dar este inmormantat in biserica ctitorita de el, in Padova, intr-un sarcofag frumos facut de Andriolo da Venezia. Din pacate din intregul complex al bisericii Scrovegni nu a mai ramas decat capela, care a scapat miraculos vicisitudinilor timpurilor.
In aceeasi I giardini dell'Arena si langa Piazza Eremitani se afla ceea ce a mai ramas din Chiesa Eremitani, locas de cult construit de cetatenii Padovei pentru Fratelli Eremiti (calugarii eremiti) incepand din anul 1256 si care a fost terminata la inceputul secolului XIV. Nu am avut timp sa o vizitez, desi aici sunt o parte din frescele, scapate de la bombardament, pictate de Andrea Mantegna - Storie di Santo Cristoforo.
De aici plec pe Via degli Zabarella, intretaiata de Via San Francesco, apoi pe Via del Santo si ajung in fata locului sfant - unde de atatia ani vreau sa ajung – Basilica del San’ Antonio.
Incepand cu secolul XIII si continuand de-a lungul secolelor care au urmat, biserica Sfantului Anton a devenit un centrul religios si de cult, cel mai important din Padova si unul din obiectivele cele mai celebre din lume, vizitat de milioane de pelerini de toate semintiile.
Constructia bisericii Il Santo, a inceput in 1232 si a durat pana pe la 1300. Traditia sustine ca arhitectul a fost un calugar franciscan care a realizat un edificiu cu structuri masive in stil roman si cu capele in stil gotic. Biserica masoara 118 metri lungime, 33 de metri latime si avand 39 metri inaltimea boltei principale pe interior. Acoperisul este format din 7 cupole (cinci cupole dupa modelul catedralei San Marco din Venetia si doua piramidale), 4 mici clopotnite si inca 2 clopotnite gemene, inalte de 68 de metri.
Cea mai frumoasa perspectiva a bisericii si a magnificelor ei clopotnite se poate admira de pe Pontecorvo. Pe deasupra covorului verde format de coroanele arborilor din gradini, cupolele se inalta intr-un rapid crescendo care merge pana la centrul acoperisului conic si a turnului sau ca o sageata inconjurat de doua clopotnite de forma hexagonala, cu forme gratioase si ajurate, care se armonizeaza cu rosul si albul caramizilor exterioare. Dar, constructia – din 1691 – a monumentalei Cappella del Tesoro a “rupt” curba armonioasa a deambulatoriului si a ansamblului joaselor Cappelle irradiande.
Biserica, luminata de 3 rozarii : unul pe fatada principala si inca doua de o parte si cealalta a altarului principal, este construita in forma de cruce latina si este compusa din 3 nave principale care dau spre un transept larg. Una dintre caracteristicile acestei biserici este numarul considerabil de monumente funerare, modeste sau somptuoase, construite in memoria unor oameni ai literelor, ai stiintelor, ai armelor sau ai bisericii.
Stau in piata, in fata bisericii Sfantului Anton, admir cupolele, clopotnitele si intrarea in biserica. Fatada este somptuoasa – 37 metri lungime pe 28 de metri inaltime si are 5 arcade, deasupra carora se afla o logie cu 18 arcade mici deasupra carora se afla un fronton crenelat, deasupra caruia este rozariul principal. Portile de intrare – din bronz – sunt facute de Camillo Boito in anul 1895. In luneta de deasupra intrarii principale este o copie recenta a frescei lui Andrea Mantegna, al carei original (din 1452) este in muzeu. Si statuia Sfantului Anton de la intrare este o copie in marmura a celei sculptate de Rinaldin de Gascogne in secolul XIV.
Pe parvis, in piata care se afla deasupra unui vechi cimitir, este statuia in bronz a condotierului Erasmo Gattamelata de Narni (1370-1443), care a fost in serviciul ducilor florentini, al Papei si apoi al Republicii Venetiene, distingandu-se prin faptele lui de arme – in special prin cucerirea cetatii Verona. Este o capodopera de-a lui Donatello, datand din anul 1453 si este prima statuie ecvestra turnata in bronz, in Italia, dupa cele din epoca romana.
Cei mai mari artisti au contribuit la impodobirea acestei biserici de-a lungul anilor, astfel :
Secolul XIV – doi pictori – elevi de-ai lui Giotto au ornat capelele cu frescele lor : Altichiero da Zevio (capela sfantului Iacob si oratoriul Sfantului Gheorghe) si Giusto de Menabuoi ( capela preaferictului Luca Belludi);
Secolul XV – Donatello realizeaza sculpturile si basoreliefurile in bronz ale altarului principal, in acelasi timp cu statuia ecvestra a lui Gattamelata de pe parvis;
Secolul XVI – Andrea Briosco, Tiziano, Jacopo Sansovino, Antonio si Tulio Lombardo au renovat Capela Sfantului Anton, iar oratoriul La Scoletta di Sant’Antonio a fost decorat integral numai de Tizian.
Secolul XVIII – Giambattista Tiepolo si Filippo Parodi au realizat operele sculptate in marmura din Capela Relicvelor;
1979-1985 – pictorul contemporan Pietro Annigoni realizeaza mai multe picturi : frescele din Capela Binecuvantarilor, portretul Sfantului Maximilian Kolbe, tabloul Cinei cea de taina in refectoriu si Sfantul Anton predicand unui innecat salvat.
Se intra in biserica pe sub o fresca de Pietro Annigoni, din 1985, reprezentandu-l pe Sfantul Anton predicand. Pe primul pilastru din stanga este o fresca reprezentand-o pe Fecioara cu pruncul, realizata de Stefano da Ferrara in anul 1350, care ne invita sa meditam si sa ne rugam. De fapt, in biserica Sfantului Anton se afla 60 de reprezentari – pictate sau sculptate – ale La Vergine con il bambino.
Biserica are in interiorul sau :
1. Altarul Sfantului Maximiliano Kolbe;
2. Mormantul Sfantului Anton;
3. Capela Sfantei Fecioare Maria – unde, dupa traditie a predicat Sfantul Anton. Altarul gotic si statuia Sfantei Fecioare sunt creatia unui artist francez Rinaldin Puydarrieux de pe la 1220;
4. Capela preafericitului Lucca – acest Luc Belludi a fost un discipol si un calugar prieten cu Sfantul Anton. Capela a fost edificata in secolul XIII. Frescele au fost pictate de catre Giusto de Menabuoi si reprezinta scene din viata Sfintei Fecioare, a sfintilor apostolic Filip si Iacob si a preafericitului Lucca;
5. Altarul principal – contine sculpturi in bronz create de Donatello dupa anul 1500. In anul 1895 a fost restaurata;
6. Capelele radiante – sunt 9 capele construite la sfarsitul secolului XIX : capela sfantului Iosif (1896), capela Sfantului Francisc de Assisi (1928), capela austro-ungara (1905), capela poloneza (1899), capela relicvelor (secolul XVII), capela Sfantului Stefan (1907), capela germana (1907), capela americana (1913), capela binecuvantarilor ;
7. Capela relicvelor – este in stil baroc si cuprinde un mare numar de relicve, de ex-voto si de obiecte istorice. A fost ridicata de arhitectul si sculptorul Filippo Parodi si are mai multe statui reprezentand pe : Sfantul Francisc, Credinta, Umilinta, Penitenta, Mila, Sfantul Bonaventura, Sfantul Anton in glorie ;
8. Capela spovedaniilor si a binecuvantarilor;
9. Capela Sfantului Jacoppo – ridicata la 1372 de catre arhitectul venetian Andriolo de Santi si pictata in anii care au urmat de catre marele pictor venetian al epocii – Altichiero da Verona;
10. Capela preasfantului Sacrament – a fost construita in stil gotic in 1457 pentru a fi mormantul lui Erasmo Gattamelata si a familiei sale;
11. Oratoriul Sfantului Gheorghe – a fost construit in 1377 ca o capela funerara privata ornata cu fresce de Altichiero create la 1384;
12. Manastirea calugarilor novici;
13. Manastirea Magnoliei – in mijlocul gradinii se afla o splendida magnolia. Aici este sediul Edizioni Messaggero di San’Antonio – cel mai difuzat ziar religios italian – in 144 de tari in 9 editii;
14. Scoala religioasa a Sfantului Anton – apelata Scoletta, este sediul Confreriei Sfantului Anton. Parterul a fost construit in 1430 iar etajul in 1504. Etajul contine picturi facute de Tizian in tinerete cu scene din viata Sfantului Anton.
Ajung la Cappella di Sant'Antonio, decorata de cei mai iscusiti artisti venetieni, pe structura proiectata de sculptorul si arhitectul padovan Andrea Briosco in secolul XVI. Sunt noua basoreliefuri care descriu scene din viata Sfantului Anton :
La presa del vestizione del Sant’Antonio – de Antonio Minello – 1512;
Un marito geloso, accoltellato (injunghiind) sa moglie – de Giovanni Rubino – 1529;
Sant’Antonio resuscitare un giovane uomo – de Gerolamo Campagna – 1577;
Sant’Antonio resuscitare una donna giovane annegato – de Jacopo Sansovino – 1563;
Sant’Antonio resuscitare un bambino – de Jacopo Sansovino – 1534;
Il miracolo del cuore dell'avaro – de Tullio Lombardo – 1525;
Il miracolo del piede tagliare e correlati – de Tullio Lombardo – 1525;
Il vetro rotto ma rimase intatta (paharul cazut pe pardoseala si ramas nespart) – de Giovanni Mosca si Pier Paolo Stella – 1520-1529;
Un bambino stabilisce la testimonianza per onestà di sua madre – A. Lombardo – 1505.
De o parte si de alta a L'altare della cappella di Sant'Antonio - realizat in 1594 de catre Tiziano Aspetti, se afla doua candelabre de argint, instalate pe piedestale de marmura, realizate in secolul XVII.
La 750 ani de la moartea Sfantului Anton - in anul 1981 – a avut loc o “recunoastere” stiintifica a corpului Sfantului Anton. Analizele medicale si istorice ale cercetatorilor au permis stabilirea caracteristicilor fizice ale Sfantului Anton : el a avut inaltimea de 1,70 metri, o osatura robusta, fata alungita, ochii adanciti in orbite, mainile fine. De asemenea, s-au gasit organele vocale ale Sfantului Anton perfect conservate. Toate acestea sunt expuse in Cappella delle Reliquie, impreuna cu resturile hainelor sfantului. Scheletul Sfantului Anton a fost expus un timp in biserica pentru a fi venerat de pelerini si apoi a fost depus intr-un sicriu de sticla, apoi intr-un sicriu de stejar si a fost repus in mormantul deja existent al sfantului, la 1 martie 1981.
M-am rugat pentru mine, pentru familia mea, pentru prietenii si dusmanii mei la mormantul Sfantului Anton si apoi, in tacere, am parasit catedrala.
Am traversat piata si m-am oprit la o trattoria unde am mancat niste paste cu ciuperci si parmezan. De acolo, chelnerul (chinez) mi-a aratat cum sa ajung pe Via Beatto Lucca Belludi pana la Il Prato della Valle.
Acest cartier a avut mereu o extraordinara influenta in viata cetatii Padova, in epoca romana, in Evul Mediu si in zilele noastre. In epoca romana, Prato della Valle, era amfiteatrul Teatrului Roman, care avea un diametru de cel putin 110 metri. Amfiteatrul s-a naruit, iar pe la 1077, aici, la Prato della Valle, era un obor de vite, iar in lunile octombrie si noiembrie, un mare Targ in onoarea sfantilor patroni Justinos si Prosdocimos. Tot aici, in fiecare an de 20 iunie, incepand cu anul 1257, avea loc un concurs de alergari pe cai – Palio del Santo, in amintirea zilei in care Padova a fost eliberata de tirania dictatorului Ezzelino. Senatul de la Venetia a declarat Prato della Valle bene pubblico, in 1767, iar procurorul venetian Andrea Memmo a hotarat asanarea si restaurarea din punct de vedere artistic al acestui loc, cu ajutorul arhitectului Domenico Cerato. Insula Memmia a fost inconjurata de un mic canal circular cu un parapet de piatra, peste care sunt amplasate 4 podulete. Dincolo de aceasta constructie se intinde inelul peluzei exterioare, presarat cu flori si arbori. Pe aceasta “panza de fond” sunt amplasate 87 de statui albe de marmura (fara o prea mare valoare artistica), care incoroneaza aceasta frumoasa insula. Aceste statui ii imortalizeaza pe cetatenii care au facut cinste Padovei cum ar fi : Antenor (misticul fondator), Andrea Mantegna, Papa Eugenio IV, Francesco Petrarca, Galileo Galilei, Andrea Memmo (creatorul acestui loc), Titus Livius, Gustav II Adolphe (regele Suediei - student padovan), papa Clement XIII, sculptorul Antonio Canova. Ansamblul care are in total 85.000 metri patrati, este inconjurat de porticuri umbroase (ca de exemplu Loggia Amulea) si de case si palate construite in acest perimetru, dintre care cel mai faimos este Palazzo Angeli.
Ca o curiozitate – Padova este infratita cu orasul nostru din Moldova - Iasi (din anul 1995). Dar este ora 18,30 si trebuie sa ma reintorc la gara, mergand agale pe fermecatoarele strazi padovane… Ce repede a trecut si ziua de astazi.
Am reintrat in primitorul si elegantul Western Hotel Bologna din Mestre la ora 8,00 PM. Intr-o zi de joi – ziua de nastere a fiului meu – m-am preumblat prin trei orase italiene : Verona, Mestre, Padova… M-am spalat, urmarind programele televiziunii italiene si apoi am inceput sa ma gandesc cum sa-mi dozez timpul pentru ultimele doua zile venetiene…
Dostları ilə paylaş: |