Jurnalul lui nicole 1 29 decembrie 2200



Yüklə 2,59 Mb.
səhifə14/86
tarix10.01.2022
ölçüsü2,59 Mb.
#100191
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   86
18 MAI 2203

Mi-e greu să cred că deja Katie are mai mult de două luni. E un copil atât de solicitant! Până acum ar fi trebuit să fiu în stare s-o învăţ să nu mă mai tragă de sfârcuri, dar nu pot s-o dezbăr de acest obicei. E dificil mai ales când mai e cineva de faţă în timp ce o alăptez. Dacă întorc, măcar,

capul să vorbesc cu Michael ori cu Richard, sau, mai ales, dacă încerc să răspund la una dintre întrebările lui Simone, Katie mă smuceşte zdravăn de sfârc.

În ultimul timp, Richard a fost extrem de capricios. Uneori este cel obişnuit, strălucitor şi spiritual, făcându-ne pe Michael şi pe mine s-o ţinem tot într-un râs cu zefle­meaua lui erudită, totuşi, starea de spirit i se poate schimba într-o clipită. O singură observaţie, aparent inofensivă, făcută de unul dintre noi îl poate arunca în braţele deprimării sau chiar ale mâniei.

Bănuiesc că adevărata lui problemă este plictiseala. A terminat proiectul bazei de date şi încă n-a început altă activitate majoră. Formidabilul calculator pe care l-a con­struit anul trecut conţine subsecvenţe care fac interacţiunea noastră cu ecranul negru să fie aproape o rutină. Richard ar putea adăuga o variaţie la zilele lui, jucând un rol mai activ în educaţia şi dezvoltarea lui Simone, dar bănuiesc că nu-i tocmai stilul lui. Nu pare fascinat, ca Michael şi ca mine, de complexele modele de creştere ce izvorăsc din Simone.

Când am rămas însărcinată cu Katie, eram foarte îngri­jorată de aparenta lipsă de interes faţă de copii a lui Richard. M-am hotărât să atac problema direct, rugându-l să mă ajute să instalez un minilaborator care să ne permită să analizăm o parte din genomul lui Katie dintr-o mostră din lichidul meu amniotic. Proiectul implica o chimie com­plexă, un grad de interacţiune cu ramanii mai profund decât tot ce încercaserăm până atunci şi crearea şi cali­brarea unor instrumente medicale sofisticate.

Lui Richard i-a plăcut la nebunie sarcina. Şi mie la fel, pentru că-mi amintea de zilele din facultatea de medicină.

Am lucrat împreună douăsprezece, uneori chiar pai­sprezece ore pe zi (lăsându-l pe Michael să aibă grijă de Simone - ei doi în mod sigur ţin unul la altul), până am ter­minat. Deseori discutam despre munca noastră până noaptea târziu, chiar şi în timp ce făceam dragoste.

Totuşi, când a venit ziua în care am terminat analiza genomului viitorului nostru copil, am descoperit, spre marea mea uimire, că Richard era mai emoţionat de faptul că echipamentul şi analiza întruneau toate prescripţiile tehnice impuse de noi decât că se afla în posesia caracteris­ticilor celei de-a doua fiice a noastre. Eram uluită. Când i-am spus că pruncul era fată, că nu avea sindromul Down sau Whittingham şi că nici una dintre tendinţele apriorice de cancer nu se situau în afara limitelor admise, a reacţio­nat prozaic. Însă când am lăudat viteza şi acurateţea cu care sistemul realizase totul, Richard nu-şi mai încăpea în piele de mândrie. Ce individ aparte este soţul meu! Se simte mult mai bine în lumea matematicii şi a tehnicii decât ală­turi de alţi oameni.

Şi Michael i-a remarcat neliniştea recentă. L-a încura­jat să mai creeze nişte jucării pentru Simone, aidoma minu­natelor păpuşi pe care le-a făcut când mă aflam în ultimele luni de sarcină cu Katie. Păpuşile acelea continuă să fie jucăriile preferate ale lui Simone. Se rotesc şi chiar răspund la o duzină de comenzi verbale. într-o seară, când Richard era într-una dintre dispoziţiile lui exuberante, l-a progra­mat pe MB să interacţioneze cu păpuşile. Simone aproape că dăduse în isterie de atâta râs după ce Marele Bard (Michael insistă să-i spună pe numele complet robotului lui Richard care recită Shakespeare) a înghesuit într-un colţ trei păpuşi, apoi s-a lansat într-un recital de sonete de dragoste.

În ultimele două săptămâni, nici măcar MB nu l-a înveselit pe Richard. Nu doarme bine, lucru neobişnuit la el, şi n-a arătat pasiune pentru nimic. Până şi viaţa noastră sexuală regulată şi variată a fost suspendată, aşa că proba­bil că Richard se luptă într-adevăr cu demonii lui interiori. Acum trei zile a plecat dimineaţa devreme (în Rama era imediat după ivirea zorilor - când ceasul nostru de pe Pământ, din adăpost, şi ceasul raman de afară coincid ca oră) şi a rămas sus în New York mai bine de zece ore. Când l-am întrebat ce a făcut, mi-a răspuns că a stat pe zid şi s-a uitat la Oceanul Cilindric. Apoi a schimbat subiectul.

Atât Michael cât şi Richard au convingerea că acum suntem singuri pe insulă. De curând, Richard a intrat de două ori în adăpostul aviar, de ambele dăţi stând pe partea coridorului vertical, departe de paznicul rezervorului. O dată chiar a coborât până la al doilea pasaj orizontal, de unde am sărit eu, dar n-a văzut nici un semn de viaţă. Adăpostul octopăianjenilor are acum o pereche de grilaje complicate între acoperământ şi primul palier. Richard a monitorizat electronic din nou regiunea din jurul adăpostu­lui; deşi recunoaşte că pot exista unele ambiguităţi în datele înregistrate, susţine că-şi poate da seama chiar şi numai din inspecţia vizuală că grilajele n-au mai fost deschise de mult.

Bărbaţii au asamblat velierul în urmă cu două săp­tămâni, apoi l-au verificat preţ de două ore pe Oceanul Cilindric. Simone şi cu mine le-am făcut semn cu mâna de pe ţărm. De teamă ca bioţii ramani să nu definească velierul ca fiind „gunoi” (cum se pare că au făcut cu cealaltă barcă - niciodată n-am înţeles ce s-a întâmplat cu ea; la câteva zile după ce scăpasem din ploaia de proiectile nucleare, ne-am întors unde o lăsaserăm dar n-am mai găsit-o), Richard şi Michael l-au dezasamblat din nou şi l-au adus în adăpost pentru siguranţă.

Richard a spus de mai multe ori că i-ar plăcea să navi­gheze pe ocean, spre sud şi să caute un loc unde pot fi escaladaţi cei cinci sute de metri de stâncă. Informaţiile noastre despre Semicilindrul Sudic al lui Rama sunt foarte limitate. Cu excepţia câtorva zile când am fost la vânătoare de bioţi cu echipa iniţială de astronauţi ai misiunii Newton, cunoştinţele despre regiunea aceea se limitează la mozai­curile brute asamblate în timp real din imaginile iniţiale luate de Newton. În mod sigur ar fi fascinant şi incitant să explorăm sudul - poate am reuşi să aflăm unde au plecat toţi octopăianjenii. Dar, în conjunctura actuală, nu ne per­mitem să ne asumăm vreun risc. Familia noastră depinde în mod vital de cei trei adulţi - pierderea oricăruia dintre noi ar fi devastatoare.

Am credinţa că Michael O'Toole este mulţumit de viaţa pe care o ducem în Rama, mai ales de când avem acces la mai multe informaţii graţie calculatorului mare al lui Richard. Acum avem acces la toate datele enciclope­dice care fuseseră stocate la bordul navei militare Newton. Actualul „obiect de studiu” al lui Michael (aşa îşi numeşte el petrecerea timpului liber) este istoria artei. Conversaţia lui din ultima lună s-a referit aproape numai la familia Medici şi papii catolici ai Renaşterii, alături de Michelangelo, Rafael şi alţi mari pictori ai perioadei. Acum e ocupat cu secolul XIX, o epocă din istoria artei pe care eu o găsesc mai interesantă. Recent, am avut multe discuţii pe tema „revoluţiei” impresioniste, însă Michael nu-i de acord cu mine că Impresionismul a fost pur şi sim­plu un produs secundar, natural, al inventării aparatului de fotografiat.

Michael petrece ore întregi cu Simone. E răbdător, tan­dru şi grijuliu. I-a urmărit cu atenţie dezvoltarea şi i-a înregistrat principalele repere de creştere în notebook-ul său electronic. Actualmente, Simone recunoaşte douăzeci şi una dintre cele douăzeci şi şase de litere (îl confundă pe C cu S şi pe Y cu V, şi, din nu ştiu ce motiv, nu-l poate învăţa pe K) şi, într-o zi bună, poate să numere până la douăzeci. De asemenea, identifică în mod corect, după desen aviarul, octopăianjenul şi cele patru tipuri predomi­nante de bioţi. Ştie şi numele celor doisprezece apostoli, fapt care nu-l bucură pe Richard. Am avut deja o „întrunire la nivel înalt” pe tema educaţiei spirituale a fiicelor noas­tre, soldată cu un dezacord politicos.

M-am omis pe mine. Sunt fericită în majoritatea tim­pului, deşi în unele zile neliniştea lui Richard, plânsul lui Katie, sau pur şi simplu absurditatea ciudatei noastre vieţi în nava spaţială extraterestră, ori toate laolaltă, mă cople­şesc. Întotdeauna sunt ocupată. Plănuiesc majoritatea activităţilor familiei, hotărăsc ce şi când mâncăm, şi orga­nizez ziua copiilor, inclusiv somnul lor de după-amiază. Nu încetez să întreb unde mergem, dar nu mă frustrează faptul că nu ştiu răspunsul.

Activitatea mea intelectuală este mai limitată decât aş fi ales, dacă era să fiu lăsată de capul meu, dar îmi spun că n-au intrat zilele-n sac. Richard, Michael şi cu mine ne angajăm deseori în conversaţii însufleţite, aşa că în mod sigur nu duc lipsă de stimulare. Însă nici unul dintre ei nu-i prea interesat de anumite domenii intelectuale care au făcut parte întotdeauna din viaţa mea. Talentul la limbi şi lingvistică a fost pentru mine o sursă de mândrie conside­rabilă încă din primele zile de şcoală. Acum câteva săp­tămâni am avut un vis cumplit în care uitasem să scriu sau să vorbesc în altă limbă în afară de engleză. După aceea, timp de două săptămâni am petrecut două ore pe zi, revăzându-mi franceza mult iubită şi studiind italiana şi japoneza.

Luna trecută, într-o după-amiază, Richard a proiectat pe ecranul negru o imagine din exteriorul lui Rama, obţinută prin telescop, în care apăreau soarele nostru şi alte mii de stele. Soarele era cel mai luminos dintre astre, însă insignifiant Richard ne-a reamintit că deja suntem la douăsprezece mii de miliarde de kilometri distanţă de planeta noastră natală.

În aceeaşi seară, ne-am uitat la „Regina Alienor”, unul dintre cele aproximativ treizeci de filme stocate iniţial la bordul lui Newton pentru destinderea echipajului. Filmul se baza în mod aproximativ pe romanele de succes ale tatălui meu despre Alienor de Aquitania şi fusese filmat în multe locuri pe care le vizitasem cu tata în adolescenţă. Scenele finale prezentau anii dinaintea morţii lui Alienor şi se petreceau în Abaţia de Fontevrault.

Îmi amintesc că aveam paisprezece ani şi stăteam în picioare lângă tata în abaţie, vizavi de efigia sculptată a lui Alienor, iar mâinile îmi tremurau de emoţie în timp ce le strângeam pe ale lui. „Ai fost o mare femeie”, i-am spus eu spiritului reginei care dominase istoria secolului al XII-lea a Franţei şi Angliei, „şi eşti pentru mine un exemplu demn de urmat. Nu te voi dezamăgi.”

În noaptea aceea, după ce Richard a adormit, iar Katie era temporar liniştită, m-am gândit din nou la ziua care toc­mai trecuse şi sufletul mi s-a umplut de o tristeţe adâncă, un sentiment de pierdere pe care nu-l puteam defini cu claritate. Alăturarea Soarelui, care se tot îndepărta, cu ima­ginea mea de adolescentă făcând promisiuni îndrăzneţe unei regine care murise de aproape 1 000 de ani, îmi rea­mintea că tot ceea cunoscusem înainte de Rama nu mai exista pentru noi. Noile mele fiice nu vor vedea niciodată vreunul dintre lucrurile care au însemnat atât de mult pen­tru mine şi Genevieve. Nu vor cunoaşte niciodată mirosul gazonului proaspăt tuns primăvara, frumuseţea radioasă a florilor, cântecul păsărelelor sau splendoarea lunii pline, răsărind din ocean. Nu vor cunoaşte deloc planeta Pământ sau pe vreunul dintre locuitorii ei, în afara acestui mic şi pestriţ echipaj pe care-l vor numi familia lor, o repre­zentare sărăcăcioasă a vieţii debordante de pe o planetă binecuvântată.

În noaptea aceea, am plâns mult, în tăcere, ştiind, chiar şi în timp ce plângeam, că dimineaţa aveam să afişez din nou expresia mea optimistă. La urma urmelor, se putea şi mai rău. Avem lucrurile de primă necesitate: mâncare, apă, adăpost, haine, o stare de sănătate bună, companie şi, bineînţeles, dragoste. Dragostea este cel mai important ingredient pentru fericirea oricărui om, indiferent că se află pe Pământ sau în Rama. Dacă Simone şi Katie vor învăţa doar despre iubirea pe care am lăsat-o în urma noastră, va fi suficient.


Yüklə 2,59 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   86




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin