Jurnalul lui nicole 1 29 decembrie 2200

13 MARTIE 2205

Azi Katie a împlinit doi ani şi toată lumea a fost bine dispusă, mai ales Richard. Chiar o place pe fetiţa lui, cu toate că ea îl manipulează într-un mod revoltător. De ziua ei a dus-o până la adăpostul octopăianjenilor şi au zornăit împreună grilajele. Atât Michael cât şi eu ne-am exprimat dezaprobarea, însă Richard a râs şi i-a făcut cu ochiul lui Katie.

La prânz, Simone a cântat la pian o piesă scurtă pe care a învăţat-o de la Michael, iar Richard ne-a servit la somonul fiert un vin absolut formidabil - Chardonnay Raman, l-a numit el. În Rama, somonul fiert arată ca ouăle jumări de pe Pământ, ceea ce este un pic derutant, dar continuăm să respectăm convenţia de a eticheta mâncarea conform conţinutului ei nutritiv.

Simt că plutesc de fericire, deşi trebuie să recunosc că sunt uşor neliniştită în legătură cu apropiata mea discuţie cu Richard. În prezent, el e în toane bune, în principiu pen­tru că lucrează de zor nu doar la unul, ci la două proiecte importante. Nu numai că prepară amestecuri lichide ale căror gust şi conţinut de alcool rivalizează cu vinurile fine de pe Pământ, dar creează şi un nou set de roboţi de douăzeci de centimetri inspiraţi din piesele lui Samuel Beckett, laureatul Nobel din secolul XX. De mai mulţi ani, Michael şi cu mine îl tot îndemnăm pe Richard să reîncar­neze trupa Shakespeare, dar l-a oprit mereu amintirea pri­etenilor pe care i-a pierdut. Dar un dramaturg nou - asta-i altă problemă. Deja a terminat patru personaje din Endgame. În seara asta, copiii au râs copios când bătrâneii „Nagg” şi „Nell” au ieşit din micile lor cutii de gunoi, strigând: „Terciul! Adu-mi terciul!”

Sunt hotărâtă să-i prezint lui Richard ideea mea de a avea un copil cu Michael. El va aprecia, sunt sigură, logica şi înţelepciunea sugestiei, deşi nu mă aştept să fie nemaipomenit de entuziasmat. Fireşte că încă nu i-am vor­bit lui Michael despre ideea mea. El ştie totuşi că am în minte ceva serios, pentru că l-am întrebat dacă vrea să aibă grijă de fete în timp ce eu şi Richard mergem sus pentru un picnic şi o discuţie.

Nervozitatea mea legată de acest subiect este neînte­meiată, probabil. Fără doar şi poate se bazează pe definiţia comportamentului etic care, în situaţia noastră actuală, pur şi simplu nu se poate aplica. Zilele astea, Richard se simte bine. În ultimul timp inteligenţa lui e foarte ascuţită. S-ar putea ca în timpul discuţiei să-mi arunce câteva replici tăioase, dar sunt sigură că până la urmă va fi în favoarea ideii.