Jurnalul lui nicole 1 29 decembrie 2200

Am aşteptat toată ziua şi o parte din noapte, îşi aminti Michael. Apoi a sunat Cheryl. Reuşise cumva să ajungă cu maşina la casa părinţilor ei din Poway.

— Restaurantul s-a prăbuşit, domnule O'Toole, spu­sese Cheryl printre lacrimi. Apoi a fost cuprins de flăcări. Am vorbit cu unul dintre chelneri, care a scăpat pentru că era în curtea interioară când s-a produs cutremurul. Tommy lucra în sectorul cel mai apropiat de bucătărie...

Michael O'Toole trase adânc aer în piept. Nu-i bine, îşi spuse el, străduindu-se să-şi alunge din minte amintirile dureroase legate de moartea fiului său. Nu-i bine. Acum e un moment de bucurie, nu de tristeţe. De dragul lui Simone, nu trebuie să mă gândesc la Tommy.

Închise Biblia şi-şi şterse ochii. Se ridică de la birou şi se duse în baie. Mai întâi se bărbieri, încet, cu gesturi deliberate, apoi intră sub duşul fierbinte.

Cincisprezece minute mai târziu, când deschise din nou Biblia, Michael O'Toole alungase demonii morţii fiu­lui său. Scrise o nouă înregistrare, după care citi ultimele patru rânduri.

10-31-97 Naşterea unui nepot, Matthew Arnold Rinaldi, în Toledo, Ohio.

08-27-06 Naşterea unui fiu, Benjamin Ryan O'Toole, în Rama.

03-07-08 Naşterea unui fiu, Patrick Erin O'Toole, în Rama.

01-06-16 Căsătoria cu Simone Tiasso Wakefield.

Eşti un om bătrân, O'Toole, îşi spuse, uitându-se în oglindă la părul rar, cărunt. Închisese Biblia cu câteva minute mai devreme şi se întoarse în baie ca să se pieptene încă o dată. Prea bătrân ca să te însori din nou. Îşi aminti de prima lui nuntă, care avusese loc cu patruzeci şi şase de ani în urmă. Pe atunci aveam părul des şi blond, îşi aminti. Kathleen era frumoasă. Slujba a fost magnifică. Am plâns in clipa in care am văzut-o în uşa catedralei.

Imaginea lui Kathleen în rochie de mireasă, la braţul tatălui ei, fu înlocuită de alta, şi aceasta înceţoşată de lacrimi. De data asta lacrimile erau ale soţiei. Şedea lângă el în camera din Cape Kennedy, când venise vremea ca el să se prezinte pentru zborul spre LEO-3, pentru a se alătura restului echipajului Newton.

— Ai grijă, spusese ea într-un rămas bun surprinzător de emoţionant.

Se îmbrăţişaseră.

— Sunt foarte mândră de tine, iubitule, îi şoptise la ureche. Şi te iubesc foarte mult.

„Pentru că te iubesc foarte mult”, spusese Simone când Michael o întrebase dacă voia cu adevărat să se mărite cu el şi din ce motiv. Imaginea lui Simone luă locul scenei de despărţire cu Kathleen. Eşti atât de inocentă şi de încreză­toare, Simone, reflectă gândindu-se la viitoarea lui mireasă. Pe Pământ, încă nici n-ai fi început să te întâl­neşti cu băieţii. Ai fi fost considerată o copilă.

Într-o clipă îi trecură prin minte cei treisprezece ani petrecuţi în Rama. Mai întâi, îşi aminti naşterea anevoioasă a lui Simone, inclusiv minunatul moment când ea ţipase în sfârşit, iar el o pusese uşor pe abdomenul mamei.

Următoarea imagine fu a unei Simone foarte tinere, o fată serioasă de şase ani, studiind sârguincioasă catehismul sub îndrumarea lui. În altă imagine, Simone sărea coarda cu Katie şi cânta un cântec vesel. Ultima imagine fu o scenă în care familia era la un picnic lângă Oceanul Cilindric. În imagine, Simone stătea mândră lângă Benjy, de parcă era îngerul lui păzitor.

Era deja o tânără femeie când am sosit la Baza de Tranzit, gândi O'Toole, trecând la o înşiruire de imagini mai recente. Extrem de devotată. Răbdătoare şi altruistă cu copiii mai mici. Şi nimeni nu l-a făcut pe Benjy să zâm­bească aşa cum a făcut-o ea.

Poate că imaginile acelea aveau o temă comună. În mintea lui Michael, ele erau scăldate în dragostea neobiş­nuită pe care o simţea pentru mireasa lui copilă. Nu era genul de dragoste pe care o simte în mod normal un bărbat pentru femeia cu care urmează să se însoare, ci semăna mai degrabă cu adoraţia. Şi totuşi era iubire, iar acea iubire făurise o legătură puternică între ei.