Jurnalul lui nicole 1 29 decembrie 2200

Tu şi Vulturul aţi făcut treabă bună cu trenul ăsta, îşi spuse Nicole, gândindu-se la Richard care acum dormea împreună cu ceilalţi membri ai familiei. În curând voi fi lângă tine în marea cameră rotundă.

În realitate, somnariul era doar o extindere a spitalului principal care se afla la două sute de metri de gara centrală. După ce coborî din tren şi trecu pe lângă bibliotecă, Nicole intră în spital, îl străbătu şi apoi, printr-un tunel lung, ajunse la somnariu. Restul familiei dormea într-o sală mare, circulară, la etaj. Fiecare se afla într-o „cuşetă” din lungul peretelui, care semăna cu un sicriu închis ermetic. Numai feţele li se vedeau prin gemuleţele din dreptul capu­lui. Aşa cum o învăţase Vulturul, Nicole examină moni­toarele ce conţineau datele cu privire la starea fizică a soţu­lui ei, a celor două fiice şi a celor doi fii. Toată lumea era bine. Nimic nelalocul lui.

Se opri şi se uită cu drag la fiecare din cei iubiţi. Aceasta avea să fie ultima ei inspecţie. Conform proce­durii, întrucât parametrii critici ai tuturor se încadrau în limite, era timpul să se culce şi ea. Puteau să treacă mulţi ani până să revadă pe cineva din familie.

Scumpul, dragul meu Benjy, oftă Nicole în timp ce se uita la fiul ei, dintre toţi, pentru tine va cântări cel mai greu această pauză de viaţă. Katie, Patrick şi Ellie vor recupera repede. Minţile lor sunt rapide şi agile. Dar tu vei rata anii care te-ar fi putut face independent.

„Cuşetele” erau menţinute la distanţă de peretele cir­cular prin ceea ce semăna cu o lucrătură din fier forjat. Distanţa de la capul unei cuşete până la piciorul următoarei era doar de un metru şi jumătate. Cuşeta goală a lui Nicole era în mijloc - Richard şi apoi Katie erau undeva deasupra capului ei; Patrick, Benjy şi Ellie se aflau la picioarele ei.

Întârzie câteva minute lângă cuşeta lui Richard. El fu­sese ultimul care adormise, cu două zile în urmă. Aşa cum ceruse, prinţul Hal şi Falstaff fuseseră culcaţi pe pieptul lui în containerul sigilat. Aceste ultime trei zile au fost minu­nate, iubirea mea, spuse pentru sine Nicole în timp ce se uita lung prin geam la chipul lipsit de expresie al soţului ei. N-aş fi putut cere mai mult.

Înotaseră în Lacul Shakespeare, şi chiar făcuseră schi nautic, escaladaseră Muntele Olimp şi făcuseră dragoste ori de câte ori unul dintre ei avusese cea mai mică dorinţă. într-o noapte, stătuseră îmbrăţişaţi în patul mare din noua lor casă. Îi verificaseră zilnic pe copiii adormiţi, dar cea mai mare parte a timpului o folosiseră pentru explorarea noului lor tărâm.

Fusese o perioadă palpitantă, plină de emoţie. Ultimele cuvinte ale lui Richard, înainte ca Nicole să activeze sis­temul care îl adormea, fuseseră: „Eşti o femeie extraordi­nară şi te iubesc foarte mult”.

Acum era rândul ei. Nu mai putea amâna. Urcă în cuşetă, aşa cum exersase de multe ori în prima săptămână petrecută în Noul Eden, şi apăsă toate comutatoarele cu excepţia unuia. Spuma din jurul ei era incredibil de con­fortabilă. Capacul cuşetei se închise deasupra capului. Nu mai trebuia decât să apese ultimul comutator pentru a introduce în compartiment gazul soporific.

Oftă adânc. În timp ce zăcea pe spate, îşi aminti visul cu Frumoasa Adormită pe care îl avusese în unul dintre ultimele teste de la Baza de Tranzit. Apoi mintea îi plonjă înapoi în copilărie, la week-endurile minunate pe care le petrecuse cu tata, urmărind spectacolele publice cu Frumoasa Adormită de la castelul d'Usse.

E un mod plăcut de a pleca, îşi zise, simţindu-se moleşită în timp ce gazul se strecura în cuşetă. E plăcut să mă gândesc că acela care mă va trezi va fi un necunoscut Făt-Frumos.