Jurnalul lui nicole 1 29 decembrie 2200



Yüklə 2,59 Mb.
səhifə73/86
tarix10.01.2022
ölçüsü2,59 Mb.
#100191
1   ...   69   70   71   72   73   74   75   76   ...   86
La naiba, mai sunt doar şase minute! gândi Richard. Îl direcţionă încet pe Hal de jur împrejurul bazei hubloului, ca să vadă dacă putea identifica vreun obiect în interiorul habitatului. Nu văzu nimic deosebit.

— Ţipă! îi ordonă atunci, deschizând la maxim volu­mul audio al robotului. Ţipă până îţi spun să te opreşti.

Nu testase noul amplificator pe care-l instalase în prinţul Hal la volumul maxim şi de aceea fu uluit de ampli­tudinea imitaţiei ţipătului de aviar, ba chiar sări înapoi. E al naibii de bun, îşi spuse după ce se adună, cel puţin dacă memoria nu mă înşală.

Paznicul biot apăru în scurt timp lângă Richard şi, con­form instrucţiunilor ante-programate, îi ceru actele şi o explicaţie asupra a ceea ce făcea. Super-Al şi Garcia 325 încercară să-l deruteze, dar când paznicul nu reuşi să-l facă pe Richard să coopereze, insistă că trebuia să facă un raport de urgenţă. Pe monitor, Richard văzu plasa de sârmă dându-se la o parte şi şase picioroange năvălind spre prinţul Hal. Robotul continuă să ţipe.

Paznicul Garcia începu să transmită prin radio apelul de urgenţă. Richard era conştient că mai avea doar câteva minute până când avea să fie silit să plece. Hai, fir-ar să fie, hai! spuse el uitându-se pe monitor între privirile arun­cate peste umăr, spre Câmpia Centrală. Încă nu se vedea nici o lumină apropiindu-se dinspre Noul Eden.

La început, Richard crezu că fusese o închipuire. Apoi se repetă - fâlfâitul unor aripi mari în zbor. Unul dintre picioroange îi obstrucţiona parţial vederea, dar, după câteva momente, Richard văzu o gheară cunoscută întin­zându-se după prinţul Hal. Ţipătul de aviar care urmă îi confirmă că nu fusese o închipuire. Imaginea de pe moni­tor se înceţoşă.

— Dacă ai vreo şansă, încearcă să te întorci în culoarul de trecere, ţipă Richard în emiţătorul radio. Am să revin mai târziu după tine.

Se răsuci pe călcâie şi-şi puse repede monitorul în geantă.

— Să mergem, le ordonă celor doi bioţi ai săi şi începură să alerge către Noul Eden.

În timp ce se grăbea către casă, Richard se simţea vic­torios. Intuiţia nu m-a înşelat, îşi spuse bucuros. Asta schimbă totul... acum am o fiică de condus la altar.


10
Nunta era programată la ora 19, în sala de teatru a Liceului Central. Recepţia, pentru un grup mult mai mare, urma să aibă loc în sala de gimnastică, o clădire adiacentă aflată la douăzeci de metri distanţă. Toată ziua, Nicole se luptă cu problemele de ultim minut, salvând pregătirile de la un şir de dezastre posibile.

Nu avu timp să reflecteze la importanţa noii desco­periri a lui Richard. Bărbatul venise acasă foarte emoţio­nat, dorind să discute despre aviari, dar Nicole pur şi simplu nu fusese în stare să se concentreze şi asupra altui lucru în afară de nuntă. Amândoi căzură de acord să nu mai spună nimănui despre aviari, până când aveau ocazia să discute pe îndelete pe această temă.

Nicole plecase cu Ellie la o plimbare de dimineaţă în parc. Vorbiseră despre căsătorie, dragoste şi sex mai bine de o oră, dar Ellie fusese atât de emoţionată de nuntă, încât nu se putuse concentra în întregime asupra vorbelor mamei. Către sfârşitul plimbării, Nicole se oprise sub un copac pentru a-i face o sinteză.

— Nu uita măcar acest singur lucru, Ellie, îi spusese ţinând-o de mâini. Sexul este o componentă importantă a căsniciei, dar nu cea mai importantă. Din cauza lipsei tale de experienţă, e puţin probabil ca sexul să ţi se pară minu­nat de la început Totuşi, dacă tu şi Robert vă iubiţi şi aveţi încredere unul în celălalt, şi dacă amândoi doriţi sincer să oferiţi şi să primiţi plăcere, veţi descoperi că, an după an, compatibilitatea voastră va creşte.

Cu două ore înainte de ceremonie, Nicole, Nai şi Ellie ajunseră împreună la şcoală. Eponine era deja acolo şi le aştepta.

— Eşti emoţionată? zâmbi profesoara. Ellie încuviinţă din cap.

— Eu sunt speriată de moarte, adăugă Eponine, şi nu sunt decât una dintre domnişoarele de onoare.

Ellie o rugase pe mama sa să fie doamnă de onoare. Nai, Eponine şi Katie erau domnişoare de onoare. Doctorul Edward Stafford, un om care împărtăşea pasiunea lui Turner pentru istoria medicinii, era cavalerul de onoare. Din cauză că nu avea asociaţi apropiaţi, în afară de bioţii de la spital, Robert îşi alesese restul însoţitorilor din cadrul familiei Wakefield şi al prietenilor. Cei trei cavaleri de onoare ai lui erau Kenji, Patrick şi Benjy.

— Mamă, mi-e greaţă, spuse Ellie la scurt timp după ce se adunară toate în vestiar. O să-mi fie atât de jenă dacă am să vomit pe rochia de mireasă! Ar trebui să încerc să mănânc ceva?

Nicole anticipase situaţia şi-i întinse o banană şi o cutie cu iaurt, asigurând-o că era absolut normal să aibă greţuri înaintea unui eveniment atât de important.

— Cum se simte mama miresei? întrebă Mîşkin când intră.

Bătrânul judecător avea să oficieze ceremonia de nuntă.

— Puţin speriată, zâmbi şters Nicole.

Îl găsi pe Patrick în fundul camerei, aranjând hainele lui Benjy.

— Cum arăt? o întrebă Benjy pe mama sa.

— Foarte, foarte chipeş, răspunse Nicole fiului său care radia de fericire. Ai vorbit cu Katie azi dimineaţă? îl întrebă pe Patrick.

— Nu, dar, aşa cum ai cerut, i-am reconfirmat ora aseară. N-a apărut încă?

Nicole clătină din cap. Se făcuse deja 18:15 şi mai erau doar patruzeci şi cinci de minute până la începerea cere­moniei. Se duse în hol să dea un telefon, dar izul de fum de ţigară o anunţă că, în sfârşit, Katie sosise.

— Gândeşte-te, surioară, vorbea Katie cu glas răsună­tor în vestiarul în care se îmbrăca mireasa, diseară ai să faci pentru prima dată sex. Mamă! Pun pariu că numai la gân­dul ăsta corpul tău superb freamătă.

— Katie, zise Eponine, nu cred că-i chiar potrivit... Nicole intră în cameră şi Eponine amuţi.

— Vai, mamă, făcu Katie, ce frumoasă arăţi! Uitasem că sub roba de judecător stă la pândă o femeie.

Suflă fumul în aer şi luă un gât din sticla de şampanie de pe tejgheaua de lângă ea.

— Deci iată-ne pe cale să asistăm la căsătoria surorii mele mezine, declamă ea teatral.

— Încetează, Katie, ai băut prea mult.

Glasul lui Nicole era rece şi dur. Lua şampania şi pachetul de ţigări.

— Termină cu îmbrăcatul şi cu clovneriile. Pe-astea le primeşti înapoi, după ceremonie.

— În regulă, doamnă judecător... cum spuneţi dum­neavoastră, răspunse Katie inhalând adânc şi slobozind rotocoale de fum.

Rânji spre celelalte doamne. Apoi, când se întinse spre coşul de gunoi ca să scuture scrumul ţigării, îşi pierdu echilibrul. Căzu peste tejghea, lovind mai multe flacoane de produse cosmetice înainte de a ateriza grămadă pe podea. Eponine şi Ellie dădură fuga s-o ajute.

— Ai păţit ceva? întrebă Ellie.

— Ai grijă la rochie, Ellie, zise Nicole, uitându-se cu dezaprobare la Katie care era întinsă pe podea.

Luă după aceea nişte şerveţele de hârtie şi începu să cureţe ce se vărsase.

— Da, Ellie, încuviinţă Katie sarcastică după ce se ridică. Ai grijă de rochie. Trebuie să fii absolut imaculată când te măriţi cu dublul criminal.

Nimeni din cameră nu mai scoase un cuvânt. Nicole se făcu lividă. Se apropie de Katie şi se opri în faţa ei.

— Cere-i scuze surorii tale, îi ordonă.

Nu vreau, răspunse sfidătoare Katie doar cu câteva clipe înainte ca palma lui Nicole să-i aterizeze pe obraz.

Din ochii lui Katie ţâşniră lacrimi.

— Aha, îşi şterse faţa, iat-o pe cea mai renumită păl­muitoare a Noului Eden. La numai două zile după ce a recurs la forţă în scuarul din Oraşul Central, îşi loveşte pro­pria fiică, repetându-şi cea mai faimoasă faptă...

— Mamă, nu... te rog, o întrerupse Ellie, temându-se că Nicole avea s-o pălmuiască iar.

Nicole se întoarse şi se uită la nefericita mireasă.

— Îmi pare rău, murmură ea.

— Exact! se înfurie Katie. Spune-i ei că-ţi pare rău. Eu sunt cea pe care ai lovit-o, doamnă judecător. Nu uita -fiica ta mai mare, nemăritată. Cea pe care ai numit-o „dez­gustătoare” cu numai trei luni în urmă. Mi-ai spus că pri­etenii mei sunt „neisprăviţi şi imorali” - astea au fost cuvintele exacte? - totuşi, pe preţioasa ta Ellie, acest etalon de virtute, i-o dai unui dublu criminal... cu altă criminală la braţ, pe post de domnişoară de onoare.

Toate femeile îşi dădură seama cam în acelaşi moment că Katie nu era doar beată şi caustică, ci profund tulburată. Ochii ei agitaţi le condamnau pe toate, în timp ce îşi con­tinua diatriba dezlânată.




Yüklə 2,59 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   69   70   71   72   73   74   75   76   ...   86




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin