Jurnalul lui nicole 1 29 decembrie 2200

Asta trebuie să fi fost acum trei luni, plus sau minus o săptămână, îşi zise Richard într-o zi când îşi începea plim­barea pe care o făcea de două ori pe zi ca principal mod de mişcare. Coridorul din exteriorul camerei sale avea lungimea de două sute de metri. De regulă făcea opt tururi complete, mergând de la uşă la capătul coridorului, apoi până la peretele de piatră aflat chiar în faţa camerei.

Iar în toată această perioadă n-a existat o singură vizită din partea conducătorilor. Prin urmare, perioada de observare trebuie să fi fost procesul meu... Cel puţin, echivalentul aviar... Şi dacă am fost găsit vinovat de ceva ? De aceea am fost închis în celula asta micuţă?

Pantofii i se uzaseră, iar hainele se zdrenţuiseră deja. Cum temperatura era plăcută (pretutindeni în habitatul aviar era în jur de 26° C), nu-şi făcea griji în privinţa frigu­lui. Dar nici nu-l încânta perspectiva de a sta tot timpul gol după ce hainele aveau să se facă praf. Zâmbi, amintindu-şi cât de jenat se simţise în timpul perioadei de observare. Nu-i deloc uşor să-ţi faci nevoile, când trei păsări uriaşe îţi urmăresc fiecare mişcare.

Se plictisise să tot mănânce la fiecare masă pepene-mană, dar cel puţin era hrănitor. Lichidul din mijloc era răcoritor, iar pulpa umedă avea un gust plăcut. Tânjea totuşi să mănânce altceva. Chiar şi chestia aia sintetică din Camera Albă ar fi o schimbare binevenită, îşi spusese de mai multe ori.

În singurătatea sa, cea mai mare provocare a lui Richard fusese să-şi păstreze forma mentală. Începuse să construiască în minte probleme de matematică. Mai recent, îngrijorat de faptul că agerimea minţii i se tocise deja con­siderabil din cauza vârstei, începuse prin a-şi petrece tim­pul reconstituind evenimente şi chiar întregi segmente cronologice din viaţă.

Pe durata exerciţiilor de memorie, un interes deosebit îl prezentau golurile uriaşe asociate cu odiseea lui din Rama II în timpul călătoriei de la Pământ la Baza de Tranzit. Cu toate că-i venea greu să-şi amintească multe evenimente specifice de atunci, mâncatul pepenelui-mană îi evoca întotdeauna fragmente din lunga sa şedere la aviari din timpul călătoriei.

O dată, după o masă, îşi amintise brusc o ceremonie mare cu mulţi aviari. Îşi aminti un foc într-o structură în formă de dom şi aviarii văitându-se la unison după stin­gerea focului. Richard fusese nedumerit Nu reuşise să-şi amintească nimic despre contextul acelei amintiri. Unde a avut loc asta? A fost înainte de a fi capturat de octopăian­jenii se întrebase. Dar, ca de obicei când încercase să-şi amintească ceva din episodul cu octopăianjenii, sfârşise cu o cumplită durere de cap.

Richard se gândea tot la odiseea sa interioară când, în ultima tură a plimbării zilnice, în timp ce trecea pe sub sin­gura lumină din coridor, privi în faţă şi văzu că uşa de la temniţă era deschisă. Asta-i, în sfârşit am înnebunit, îşi spuse. Acum am tot felul de vedenii.

Uşa rămase deschisă, când se apropie de ea. O pipăi, pentru a se convinge că nu-şi pierduse minţile, apoi ieşi. Trecu de două lumini, înainte de a ajunge la un mic spaţiu deschis de depozitare aflat pe dreapta. Pe rafturi erau aşezaţi opt-nouă pepeni-mană. M-am prins! îşi spuse băr­batul. Mi-au mărit închisoarea. De acum înainte, am voie să-mi iau singur mâncarea. Măcar dacă ar exista şi o baie undeva...

Mai jos pe hol, exista într-adevăr apă curentă în altă cameră mică, pe stânga. Richard bău cu poftă, se spălă pe faţă şi fu extrem de tentat să se îmbăieze. Totuşi, curiozi­tatea lui fu prea puternică. Voia să ştie până unde se întin­dea noul său domeniu.

Coridorul care trecea chiar prin faţa celulei se termina în altul transversal. Richard putea s-o ia ori la stânga, ori la dreapta. Gândindu-se că s-ar fi putut să fie în vreun labirint menit să-i testeze capacitatea mentală, îşi lăsă în intersecţie cămaşa şi o luă la dreapta. În direcţia aceea existau mai multe lumini.

După ce merse douăzeci de metri, văzu în depărtare doi aviari care se apropiau de el. De fapt, mai întâi le auzi sporovăitul, căci purtau o discuţie animată. Când fură la numai cinci metri, Richard se opri. Cei doi aviari îl priviră şi luară act de prezenţa lui printr-un ţipăt scurt, pe o notă diferită, apoi îşi continuară drumul pe coridor.

Se întâlni apoi cu un grup de trei aviari, cu care inter­acţionă cam în acelaşi mod. Ce se petrece aici? se întrebă mergând mai departe.

În prima cameră mare pe lângă care trecu, patru aviari stăteau în cerc, trecându-şi unul altuia un set de beţişoare lustruite şi sporovăind de zor. Mai încolo, chiar înainte ca holul să se lărgească într-o sală mare, Richard se opri în uşa altei încăperi şi se uită fascinat cum o pereche de picioroange făceau aparent flotări pe suprafaţa unei mese pătrate. Şase aviari tăcuţi le urmăreau.

În sală se aflau douăzeci de păsări adunate în jurul unei mese, privind un document ca de hârtie întins în faţa lor. Un aviar avea în gheară un indicator şi-l folosea pentru a arăta pe document. Pe hârtie se aflau înflorituri ciudate, total de neînţeles, dar Richard se convinse că aviarii se uitau la o hartă.

Când încercă să se apropie de masă, ca să vadă mai bine, aviarii din faţa lui se traseră binevoitori în lături. O dată ce conversaţia fu reluată, lui Richard i se păru chiar că una dintre întrebări îi fusese adresată lui. Chiar că-mi pierd minţile, îşi spuse clătinând din cap.