Jurnalul unui ostracizat

Au trecut zece ani şi acum stau în faţa hotelului, am doi copii şi-mi aştept soţia să iasă din magazin. În faţa hotelului, un "Ikarus" luxos, cu turişti români. Întreb româneşte o cucoană. "N-aveţi vreo insignă românească pentru copiii ăştia?" "Ne ponimai!" Ea nu şi-a dat seama că m-am adresat în româneşte. Un bărbat a tăiat-o scurt. "Nu. N-avem, domnule!" şi a trântit uşa autocarului. Cezara a roşit ca de fiecare dată. "Hai, tăticu, să mergem ...". E foarte timidă şi suferă pentru orice fleac. "Ce e cu lumea noastră? Nu mai comunică. Ce au românii de nu vor să vorbească nimic cu noi? Sunt speriaţi?"

Gatam Agalievici Giavadov e doctor în ştiinţe economice, la Gavril Popov, şi conduce teza de doctorat a lui Storojinski. Trebuie să-l momim, să-l aducem într-o sâmbătă la complexul "Pravda" ca să vadă lucrarea şi să pregătească referatul. Complexul "Pravda" este un mare lux. Pădure seculară, un loc extraordinar de pitoresc. Baza de recreaţie a Combinatului "Mosstroiplastmass". Cea mai celebră saună din Moscova, unde se relaxează toată elita capitalei. Au şi grădiniţă, tabără de copii.

Vine Giavadov şi lucrăm până târziu. Începe o discuţie banală şi se uită la meciul Moscova-Tbilisi. Ne-amintim de Cuba, de Che Guevara. Eu pomenesc de delegaţia boliviană din 1967, cum am scăpat-o de urmărire pe învăţătoarea lui Coco Pereira. Apoi Giavadov îi zice lui Storojinski să mă ajute să reintru în partid? Şi-acum intervine bomba. "Tu, zice Giavadov, mi-a spus cineva de la securitate că ai fost la ambasada română şi ai cerut să pleci încolo ...". Deci nici aici nu mă lasă în pace tovarăşii de la KGB ...". Bine, eu aş vrea să-l văd pe cel care susţine că eu am fost la ambasadă".

Am visat iarnă albă, zăpadă. Nu ştiam unde mă aflu. Sunt la staţiunea de la "Pravda" cu Alexandr Mihailovici. Doarme. Fac procedurile yoga. Îmi revin. Mă gândesc întruna la discuţia de-aseară. Am greşit cu ceva? Nu. Şi mă plictiseşte toată afacerea şi devin tot mai calm, dar cum fac cu revenirea în patrie? E aşa de greu pentru mama, pentru părinţi şi pentru noi cu copiii. Tot mai mult se face simţit şovinismul rusesc. "Moscova pentru moscoviţi!" Şi eu tot străin şi cântecul lui Tudor Negară mă omoară; "Străinel ca mine nu-i/ Decât puiul cucului". Facem amândoi poza bradului. Mai lucrăm la referat, vine Leova. Saună în trei. Au mai venit doi şefi de secţii, persoane de la Berdiansk (un complex industrial militar). Bancuri. Iura maseurul n-a mai venit.

Leova mă întreabă: "Unde vei lucra peste jumătate de an?" Nu pricep. Mariana sună să-i spun Corinei să meargă la DK pentru că începe filmul românesc "Veronica". Mă-mbrac şi-o trec peste calea ferată. Se duce tot o fugă.

Revin şi scriu. Se întorc fetele de la film foarte emoţionate. Le-a plăcut filmul "Veronica" în limba noastră. Mariana a cumpărat cap de porc să facem răcituri. Las baltă scrisul şi punem răciturile la foc.

Mâine sunt Paştele. Mi-amintesc de copilărie. Veneam din câmp de pe imaş. Păcură, focuri noaptea pe stâncile de la Pociumbăuţi, pe malul Cihorului. Ce pot pricepe cei care ne urmăresc gândurile şi sufletul? Ce vor? De ce vor să ne pierdem memoria? Pământul? Dacă n-am avea acel pământ şi dor de ţară n-am mai putea rezista în rătăcirea lumii. Sunt fericit azi, în sâmbăta Paştilor, nu ca un religios, ci ca un mare credincios al revenirii noastre.

Ruşii sunt incapabili să se imagineze în postura unei persoane de altă naţiune. Ei nu pot pricepe lucrurile decât egocentrist. Am observat asta cu zece ani în urmă, când se discutau lucrurile mari de la 1968. De mici, ei sunt educaţi doar pentru lumea posibilului total. Totul să se supună lor şi nu invers. Concep educaţia ca o modelare permanentă a celorlalţi faţă de ei. Copiii sunt nişte despoţi cărora trebuie să te supui. Când intră în viaţă se izbesc de opoziţie şi devin frustraţi. "Menia ne liubiat" ("ei nu mă iubesc" - n.a.) şi apoi "Nas ne liubiat" ("ei nu ne iubesc" - n.a.)!

Moscova, 3 mai 1978

Şeful e relativ bine dispus. Îi dau materialul. Vine şi Leova. Surpriză! Storojinski îi dă telefon lui Gavril Popov şi stabilesc o vizită a lui Popov cu directorul Institutului de Economie al Academiei de Ştiinţe al URSS. Poate reuşesc să pun şi problema mea. Sunt în anul 5. Am propus o schimbare în planul lucrării, dar "nu mai avem timp". Facem formalităţile de deplasare la Lvov. Leoşa a plecat cu paşapoartele la gara Iaroslav să cumpere bilete la avion. Acum se va convinge că sunt moldovean şi nu evreu, cum presupun mulţi. Moscoviţii au mania evreilor.
Moscova, 5 mai 1978

Noaptea ne-a trezit hărmălaia. Cântece. În blocul de vizavi, petrecere. Au coborât în curte şi ţopăie. Cântă la armonică. Petrec pe cineva la armată. Mă pregătesc să merg la şef acasă să corectăm materialele.

Vine şi Hatunţev. "Oare cine-i scrie disertaţia lui Storojinski?" "Eu ştiu cine?" Schimb vorba. Le spun de Dovatur, un român din Ismail, care a fost arestat şi pus să scrie studiul de lingvistică pentru Stalin. Poate că nu trebuia să le vorbesc de acest lucru ...
Moscova, 7 mai 1978

Facem yoga de dimineaţă. Cezi stă în cap. Corina mai bine lotusul. Toţi bem apoi apă cu lămâie. Am terminat capitolul I pe brânci, în mijlocul casei. Aşa munceam şi la Chişinău, tot sperând că voi obţine apartament.
Moscova, 10 mai 1978

Pregătim tortul pentru Cezara. O sticlă de vin "Beciul vechi". Toastul Corinei: "Cezara să crească mare şi sănătoasă şi să nu aibă bărbat băutor şi fumător şi să fie de neam moldovean." Azi e ziua fetei mele şi a Ţării: ziua Independenţei.
Lvov, 11 mai 1978

Am ajuns la Lvov. Dispoziţie tristă. Plouă. Nu am nimerit-o cu sandalele. S-a repetat greşeala la masă ca la Tiraspol, cu doi ani în urmă, când am fost în deplasare din partea "Informelectro". Storojinski a început să spună că eu ştiu limbi străine. V.M. din Lvov, care ne însoţeşte, a întrebat în ce limbă gândesc. "În română!" Poftim! Ceatără de mazăre, că el cacă bob întreg! ("a cetăra" - a cicăli, a bate la cap - n.a.). Degeaba-i spui omului la ureche că el tot prostia pe care-o ştie o spune. Aşa şi eu.

Am plecat la cimitirul oraşului. La fiecare mormânt este un monument. Operă de artă. Vedem şi mormântul lui Iaroslav Galan, omorât în 1949 de un student catolic cu toporul. Aici, la Lvov, în anii războiului, ruşii se temeau mai mult de ucraineni decât de germani. Colindăm şi trecem peste câmpia verde cu mormintele eroilor. Numai ofiţeri sovietici, asasinaţi de oamenii lui Stefan Bandera după 1945 care luptau pentru independenţa Ucrainei. Plecăm. O pereche se cunună în biserică. "Nu putem termina cu astea?" întreabă Storojinski. "Ce vedeţi rău că tinerii se cunună în biserică?" întreabă şoferul tânăr. Se simte peste tot o îndârjire a oamenilor de aici.
Moscova, 17 mai 1978

Prima zi caldă. Mă duc la şef. Mă înşir pe masa din cabinet şi pun în ordine toate hârtiile. Mă vede Glinskaia şi probabil se face neagră. Dăm la dactilografiat. O rog pe secretară să-mi dea o apă minerală "Borjomi".

La intrarea în Moscova, autobuze cu fete în costume de medici. Se vorbeşte de manevre militare, de teama de un război cu China. Ajungem la Universitate. Gavril Haritonovici Popov aştepta referatul şi nu lucrarea în întregime, cum i-am adus-o eu. Văd o carte groasă la Popov pe masă: "Cibernetica economică" de acad. Manea Mănescu. L-am întrebat unde şi de ce nu mi-a spus că a avut o asemenea întâlnire. "Am avut convorbiri, pe noi ne-au dus la el, nu el a fost la noi..." a spus Popov.
Moscova, 18 mai 1978

Ce o mai fi făcut Leova cu doctoratul lui? Dacă şeful reuşeşte să susţină primul disertaţia, e o lovitură pentru toţi de la minister. Atunci îi spun eu o vorbă lui Leova, futurologul! Mă apuc de lucru intens, la podea, cu toată maculatura. Pe brânci, cum spune Arghezi. E obositor, dar poţi scrie mai bine. Scriu la podea lucruri grele. La masă, redactez şi citesc culcat. Altfel, obosesc.

Chestiunea cu disertaţia - un tic, o obsesie. E la modă în toată Uniunea să obţii un titlu de "candidat în ştiinţe" sau "doctor în ştiinţe". O chestiune de prestigiu şi un capital forte în planificarea carierei. Dorinţa de a se "doctorisi" cuprinde toată nomenclatura: directori, miniştri, lucrători din aparatul de stat şi de partid. Concurenţa e atât de mare încât pentru unii conducători "a susţine teza" devine o dilemă de genul to be or not to be. Marii ştabi nu-şi fac probleme. Ăştia pun în funcţiune laboratoare, catedre, chiar institute de cercetare-proiectare. Tezele, la comandă specială (speţzakaz) se fac ca pe bandă rulantă. Rapid, cu semnul calităţii. Eşalonul de mijloc, cu puteri limitate, se descurcă puţin altfel: caută şi găsesc câte un "argat intelectual". În popor i se spune "umnâi evrei pri gubernatore" (un evreu deştept pe lângă guvernator). Eu le spun acestora "hamali intelectuali" sau "scutieri ştiinţifici". Să-i recrutezi nu e nici o problemă deoarece, după 1965, s-a declanşat dorinţa de a face carieră cu orice preţ. Dar sindromul plafonării e foarte pronunţat. Şi fără protecţia celor mari şi tari nu urci pe trepte. Şi atunci, dacă eşti doctor în ştiinţe şi doreşti un post, călătorii în străinătate, ce te costă, având mâna antrenată la scris, să mai compilezi o disertaţie pentru un nou potentat? Şi pe acest carierist, având vrerea şi puterea, cine îl împiedică să promită, să acorde "scutierului" său anumite gratificaţii? Recomandări în posturi vacante, promovare pe linie de partid sau administrativă ... Cu atât mai mult cu cât e generos pe contul statului. Nu dă nimic din averea moştenită de la taică-su.

Astfel, sute de nomenclaturişti vor obţine fără nici un efort mental şi vor purta, cu demnitate şi profit, titluri de savanţi. Mă gândesc şi la "ai noştri", de exemplu, că Ivan Ivanovici Bodiul, întâiul şi ultimul, nu şi-a ros coatele şi fundul pantalonilor prin biblioteci. Nu-şi scrie el tezele, monografiile în economie, sociologie, filosofie, politologie etc. Nici experienţe în laborator şi pe teren nu efectuează. Nici măcar examenele nu le trece. Primeşte nota prin corespondenţă. Aceste amănunte le cunosc perfect cei în drept să acorde titluri ştiinţifice. Un aparatcik, veterinar de profesie, ajuns doctor în filosofie... Totul e posibil dacă ai puterea. Şi nu numai o diplomă de doctor în ştiinţe poţi obţine în mod ilicit. Dacă doreşti, te faci Erou al Muncii Socialiste. Mecanismul diferă puţin, dar se poate: combinaţii, statistici trucate, fler, agerime şi fructificarea conjuncturii politice locale. Aceste fenomene ar merita o investigaţie psihosociologică aparte.

Moscova, 24 mai 1978

Mă trezesc obosit. Nu-mi vine să mă dau jos din pat. Apă rece cu zeamă de lămâie. L-am visat pe Ceauşescu. Parcă ţinea o cuvântare. Vorbea curat ruseşte. De nu i s-ar întâmpla ceva, mă gândesc.
Moscova, 27 mai 1978

Sâmbătă. Dimineaţă fac baie. Citesc revista "Transilvania". Emoţii cu plecarea la teatrul "Constantin Tănase". Limba rusă aproximativă dă senzaţia de stinghereală în spectacol. Nereuşit. Dar după apariţia lui Anton şi Romică, sala se încălzeşte. Mariana observă în program numele lui Jean Păunescu. Mi-amintesc de turneul lui Sile Dinicu cu Orchestra Radio-televiziunii, cu 13 ani în urmă: Moscova, Leningrad, Vilnius, Kaunas, Chişinău ...
Moscova, 28 mai 1978

Aş pleca la Moscova, la Jean Păunescu. Mă copleşesc amintirile. Nu pot face nimic. Până la 20 de ani, am trăit şters, fără lumină. De la 20 la 30 de ani, cei mai romantici ani. Eclipsa a intervenit la 30 de ani, la Chişinău, când a început lupta pentru existenţă, pentru un apartament pe care nu l-am obţinut nici azi, deşi am plătit - la figurat - prea scump pentru el.

Stau la o limonadă cu Jean Păunescu. Nu-mi place nici publicul, nici spectacolul. Nu s-a făcut reclamă.

Dimineaţă, mă duc la serviciu. Azi e plecarea la Gavril Haritonovici Popov. Pun la punct o variantă de disertaţie. Storojinski pleacă la minister şi rămâne ca eu să fiu la ora 17 la intrarea în minister. "Să luăm ceva?" mă întreabă el la telefon. "Nu. Gavril Haritonovici, chiar dacă aduci cu tine ceva, te serveşte cu de-a lui”. Vine maşina lui Zohin şi mă ia de-acasă pe şoseaua de centură până la Vnukovo, unde e casa lui Popov.

Sonerie. Un necunoscut ne conduce. Câinele cel mare, Gray, şi unul negru, mic cât o mănuşă. În casă mai e un militar. Aflu apoi că sunt medici. Îl tratează pe Popov prin acupunctură pentru discopatie. Prezentăm lucrarea. Se serveşte câte un degetar de lichior. Eu, din greşeală, îl vărs pe-al meu ... Ne petrece Gavril Haritonovici. Câinele îmi ia geanta în gură până la poartă. Leoşa dormea în maşină.
Moscova, 5 iunie 1978

La serviciu, am o discuţie cu Bârsinkov, care se reduce la o polemică în jurul Kazahstanului. Se indignează sincer că tinerii kazahi pretind să ocupe posturi de conducere. Crede că nu pot conduce tinerii kazahi tot aşa de bine cum o fac ruşii. E un amestec de biologism cu rasism. Replică: poate că ruşii ar trebui să facă ordine mai întâi acasă la ei.
Moscova, 10 iunie 1978

La piaţa gării Mâtişci, stau la coadă la peşte. Femeile se ceartă că nu le ajunge. Alături, se vând raţe şi găini, dar lumea vrea peşte. Rusia nu are peşte?
Moscova, 11 iunie 1978

Adorm greu. Stau aşa cufundat în amorţeală. Un vis autist. Acelaşi vis. Voi ajunge oare să-mi văd realizat idealul? Simt cum renaşte acel Mircea al anilor '60, care spera cu înverşunare într-o soluţie a problemei noastre. De ce azi pe peron Mariana mi-a zis: "Eu sunt acum aşa cum erai tu cu şase ani în urmă la Chişinău?" Ce anume are ea acum din ce aveam eu atunci? Îmi amintesc de anii trăiţi la Chişinău şi mă înfior.


Moscova, 14 iunie 1978

Aseară am ajuns la 12 noaptea. Înainte de spectacol, m-a găsit la intrare cunoscutul critic de teatru Leonid Cemârtan. Îl aştepta pe Ion Druţă, venit cu soţia. Mă prezintă. "Cel de la studio?" "Nu, e fratele." "Fratele care a scris o nuvelă frumoasă şi nu mai scrie?"

În întunericul sălii unde se juca "Sfânta Sfintelor" lui Druţă îmi curgeau lacrimi pe obraz. Nu pot să fac nimic pentru Moldova. Nu pot să explic nimănui de ce nu scriu literatură. Eu ştiu însă prea bine de ce. Nu m-am apropiat de Druţă după terminare. L-am văzut în sală şi pe Ion Ungureanu, regizorul. Aici, e un mare succes piesa lui Druţă, dar la Chişinău a fost interzisă. Au vrut s-o scoată din repertoriu şi aici, la cererea lui Bodiul, dar nu au reuşit.
Moscova, 19 iunie 1978

La gara Kiev, atâtea amintiri ... Despărţire grea. De câte ori mă întâlnesc cu mama rămân cu impresia că am trăit fără rost, că n-am reuşit nimic în viaţă, că e necesară o revenire în patrie cât mai urgentă.

Vin cu şoferul spre casă. Şoferul Leoşa zice că eu semăn a evreu, Mariana - a moldoveancă. E obsedat: tot ce nu e rus este evreu. Zice că eu umblu tot timpul supărat, trist, şi femeile se întreabă ce am. Altfel mi-ar face curte. Nu-mi arde mie de romane la Mâtişci...
Moscova, 22 iunie 1978

Emoţie. Merg cu Storojinski la Popov. Gatam are vin cu rădăcini. Vine discuţia despre antropologie. Le vorbesc despre specificul rasei feminine negroide: sâni conici şi ei nu mă cred. Culoarea feţei poate să inducă în eroare, dar sânii nu. Vine vorba despre plecarea mea în Mozambic pentru două luni ca interpret, la Expoziţie. Storojinski mi-ar da voie. "Dar nu eşti membru de partid", spune Gatam.
Moscova, 27 iunie 1978

Zi de revanşă. Am studiat patopsihologia. La 10, la facultate. Vine profesoara. Frumoasă, caldă! Dau examenul, reuşesc, dar nu aşa cum voiam eu. Pe la ora 12 vine şi profesoara de psihologie a muncii. Precipitată, mă plasează unei tinere, parcă ar fi studentă, dar e asistentă. Mă ia la întrebări de parcă un începător l-ar tachina pe un fost campion olimpic. Fac o mină de om docil şi trecem prin tot programul. Ajungem şi la teoria sistemelor. "Aveţi idee ce e asta?" Dacă am idee! Aşa-mi trebuie dacă mă joc de-a şcoala cu cine nu se cuvine. Examinatoarea ar putea să-mi fie aspirantă, să-i fiu conducător ştiinţific, dar trebuie să joc rolul de student, din cei cu cap întârziat şi cu brumă în păr. Ea săraca nu ştie că nu e prima mea studenţie, că am făcut doctorantura şi am avut studenţi ca dânsa.
Moscova, 28 iunie 1978

Îl văd pe Avruh. I-am spus că apare la editura "Moskovskaia Pravda" cartea lui Zohin, directorul general, şi el sare ca fript. "Cine i-a scris-o?"

Ieri, un soldat uzbek sau kirghiz, recrut, şi-a spart ochiul lucrând la reparaţii. Nu e de acord să-i facă operaţie. Nu are încredere în ruşi, că ruşii vor să-i facă rău. Aşa vorbesc între ei soldaţii indigeni. Toţi care muncesc la combinat sunt asiatici. Uneori îi privesc lung, compătimitor. Mi se pare că ei se uită la mine cu un sentiment de ură ...
Moscova, 5 iulie 1978

Ziua unei reuşite depline. Merg cu Storojinski la profesorul Bronikov. "Bravo, Mircea, ai arătat ce poţi într-un timp foarte scurt", spune profesorul. "Acum e rândul tău." Plecăm la Gatam Agalievici. Pomeneşte cum a petrecut cu delegaţia americană la Baku. Cineva întreabă dacă e adevărat că a fost împuşcat ministrul de interne al Azerbaidjanului. Eu aduc vorba că şi în Moldova s-a spânzurat ministrul justiţiei.
Moscova, 6 iulie 1978

De o săptămână n-am televizor. Nu se poate repara un cablu. Ce-am face după primul bombardament atomic? Vecinul vine beat criţă şi soţia lui mi se plânge. Plec la Moscova. Lângă podul de cale ferată, un om mort într-o băltoacă de sânge închegat. Am văzut de departe trecând doi tineri, se opresc, o clipă de ezitare şi pleacă mai departe. Ca şi cum ar fi fost un lucru obişnuit. Dacă s-a ajuns la o asemenea indiferenţă, degeaba filmul "Bim, ureche neagră". Astă iarnă, lângă metroul Bolotnikovskaia, lângă uzina Zil, zăcea în zăpadă un om, probabil beat, dar dacă nu-l căram eu la policlinică, murea. Cum să păşeşti peste el? Deschid uşa la policlinică şi o femeie mai să dea cu măturoiul în mine.
Moscova, 8 iulie 1978

Mariana doarme. O invit la un concert, "Cometa 784" din România, cu George Enache, Mirabela Dauer şi Cornel Ionescu. Când să luăm bilete, vedem o cucoană stând de vorbă cu fiica-sa şi cu un tânăr cu barbă. Mi-am dat seama că e român, dar se descurca binişor ruseşte. Fata, ca o mânză, se frământa pe loc, vorbea cu ochii, scăpăra. "Uite, zice Mariana, cum vor să pună mâna pe românaşul nostru ..." În sala "Octombrie", care mă irită prin bufetul ei unde poţi să bei numai sucuri de mere încălzite, un grup de tineri moldoveni. Concertul m-a iritat. Zgomotos, asurzitor - epigoni la muzica afro-americană! Unde sunt mesagerii muzicii şi culturii române? Păcat! Asurzit, amărât, am ajuns acasă pe la orele 12.

La minister, se crede că dacă pleacă Zohin în concediu, se va întâmpla ceva, un accident de muncă, se aprinde vreun depozit ori se intoxică cineva. Mai are şi un vot de blam. I-am spus lui Kokarev, şeful complexului "Pravda", că Storojinski a susţinut teza de doctorat şi a rămas perplex. Hatunţev mă roagă să-i fac bibliografia la disertaţie. I-o prezint. Mai bârfim. Hatunţev zice că l-a luat cineva la trei păzeşte că el cu Leova ar fi contribuit la lucrarea lui Storojinski. "Apoi şi eu cred că aţi contribuit la lucrarea lui Storojinski", îi spun eu. Nici o reacţie.
Moscova, 13 iulie 1978

Cu Bârsinkov, am stat de vorbă mult. Greşeală de comportament. I-am povestit despre front, cum luptau moldovenii, după spusele lui tata. Vreau să învăţ limba engleză după un manual pentru spanioli.

Aduc rafturile şi-mi aranjez cărţile. Visez să am posibilitatea să-mi câştig bucata mea de pâine lucrând în domeniul care-mi place. Ţara mea, limba mea, etnografia, limbile străine, literatura. Şi aşa iobăgesc toată viaţa, făcând exact contrariul vocaţiei mele. Da, economia şi managementul mă pasionează, dar ce folos am eu, un exilat şi-un rupt de ţară?
Moscova, 18 iulie 1978

Am visat că a murit tata, într-un spital, după operaţie. Plângeam. Am vrut să-l iau acasă. Doctorii mi-au arătat că au rămas de la el într-o torbă trei găini albe, dar nepenite. Cică se ducea acasă de la piaţă. M-am trezit trist de tot.

Plec în concediu. Dacă nu-mi iau bilete cu 20 de zile înainte, nu mai găsesc.

Ruşii plecau masiv în vacanţă spre Chişinău sau spre sud. Toată Siberia, Polul Nord, toată Rusia mergea vara spre sud. Se duceau pe malul Nistrului, în Crimeea, pe malul Prutului; la gurile Dunării, la Vadul lui Vodă era ticsit.

Skuratovski e un evreu bătrân şi el face rost de bilete la orice fel de transport. La ora 13, masa de despărţire: o sticlă de vin sec, nişte bomboane, c-aşa e moda aici de-a petrece pe cineva în concediu. Vine şi Liuda. S-a întors dintr-o tabără de pioneri de pe malul Mării, unde a lucrat ca educatoare. E neagră ca un arab. Povesteşte întâmplări de vacanţă şi scandalizează cu revoluţia sexuală. Toată lumea e ahtiată de dragoste.
Moscova, 25 iulie 1978

Discut cu Bârsinkov despre deportările din '49-’51. Poate era mai bine să nu-i îmbâcsesc capul cu lucruri ce ne dor numai pe noi, cei care am suferit atât de mult. Mă întorc din tabăra de la "Pravda" acasă. În tren, se leagă de mine o femeie beată. Se miră când îi spun că nu fumez, nu beau, nu...
Moscova, 27 iulie 1978

Ziua de naştere. Emoţii. Mi-au stricat somnul vecinii: au pus în rolă ciuperci la uscat.

Mi-amintesc că la 27 iulie 1974, împlineam 33 de ani şi chiar atunci am fost chemat la "Leninski raikom" de partid Chişinău ca să-mi comunice sentinţa. M-au ţinut toată ziua acolo. Era o coadă mare a celor excluşi din partid, care ceruseră reabilitarea. M-au chemat la 10 dimineaţa şi am ieşit la 6 seara. Mariana aştepta în jurul clădirii. Mi-au comunicat că hotărârea rămâne în vigoare şi nu mă reabilitează. În comisie era unul Niţulenko şi Neli Pavlovna Kiriak. Am luat-o pe Mariana şi ne-am dus la un restaurant, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. O zi întreagă mă aşteptase.

Următoarea etapă a fost discuţia la organizaţia de partid orăşenească. Am vrut să vorbesc. Nici nu mi-a dat voie să deschid gura. "Paşol von!" ("Ieşi afară!") "Bine, dar e nevoie de o precizie a informaţiei ...". "Precizia informaţiei? Sunteţi nişte ticăloşi, nemernici, ar trebui să vă spânzure, să vă împuşte!" Mă întreabă o rusoaică din Tiraspol care era în juriu. "Cu ce scop ai venit din Moscova la Chişinău în 1969?" "Am venit la mine acasă!"

"Un mic detaliu ar mai fi", îmi zicea anchetatorul la KGB în 1972. "Ai studiat la Leningrad, la Moscova, dar te-ai însurat tot cu o moldoveancă". Mi-a sărit atunci ţandăra rău de tot. "Vă daţi seama ce discuţie absurdă avem noi doi acum? E ca şi cum ai întreba un ţigan de ce s-a însurat cu o ţigancă sau un evreu cu o evreică, sau un rus cu o rusoaică." "E, nu-i chiar aşa!" Dacă am văzut că insistă, trec la argou şi i-o trântesc. "Ştiţi ce se întâmplă? M-am însurat târziu, la 28 de ani şi am frecat multe rusoaice, dar ca moldovencele de futăcioase nu-i nici o rusoaică." A înţeles că-l iau peste picior.

... E târziu. Cezi spune un toast de ziua mea. "S-avem casă şi să trăim acolo unde vrea tăticu". Merg cu Mariana la magazinul "Voenka". Cumpărăm un inel. Cu doi ani în urmă, când locuiam la gazdă şi nimerisem într-o mare criză financiară, am fost nevoiţi să vindem inelul ei de cununie. Acum cumpăr unul nou.

Moscova, 31 iulie 1978

Revenim cu şefa la ordinul de restructurare a schemei serviciului. E bucuroasă ca eu să fiu cel "restructurat". "Pe Rima n-o dau, pe Raia - nu, că eu n-o să alerg singură, iar pe celelalte care sunt mame singure, nu-mi permite legea." Rămân doar eu care pot fi dat afară. Tare vrea să scape de mine pentru că simte că nu sunt de acord cu ea şi nici n-am chef să mă supun ei.