Jurnalul unui ostracizat

Partea a doua: premierea celor mai buni corespondenţi de la sate. Premiul întâi pentru cea mai bună schiţă literară publicată în ziarul raional - Mircea Druc, din satul Pociumbăuţi, elev în clasa X, şcoala medie Zăbriceni.
Chişinău, 22-24 noiembrie 1957

Conferinţa III a scriitorilor tineri şi începători din RSSM. Sala de festivităţi a Uniunii scriitorilor (str. Livezilor, 74). Organizatori: Uniunea scriitorilor şi Comitetul central al ULCT din Moldova.

Nu mi-a plăcut nimic afară de cei doi delegaţi de la Cernăuţi: Vasile Leviţchi şi Ion Chilaru. Ce frumos, perfect româneşte şi la subiect, a vorbit Vasile Leviţchi. Restul apă de ploaie … Unii veterani, care au venit să ne îndrume, se bâlbâie mai rău ca ţăranii de la sate. Dintre tinerii poeţi mi-a plăcut un băiat din raionul Râşcani, Anatol Ciocanu. Frumoasă şi deşteaptă mi-a părut Eliza Cracan.
Chişinău, 13 septembrie 1959

Duminică. Vadul lui Vodă. O noapte frumoasă, pe malul Nistrului. Un grup de turişti - studenţi din Chişinău. Nu mă pot bucura. Totul este efemer. Trag cu urechea la discuţie. O fată nouă vorbeşte perfect româneşte. Aflu mai târziu că o cheamă Dina (Alexandrina). Şi e venită recent (repatriată) cu părinţii din România. A făcut liceul undeva în Transilvania, pare-mi-se (Alexandrina, viitoarea soţie a lui Dumitru Matcovschi - n.a.).

Dimineaţa la 10,00 pornim pe traseul Vadul lui Vodă - Coşniţa - Corjevo - Dubăsari. Eu şi încă un băiat am trecut Nistrul de 4 ori. Apa rece ca gheaţa. Abundenţă: fructe, struguri. Sfânt pământ al Basarabiei! La orele 8,00 seara am revenit la Chişinău la cămin. Radio transmite: a doua rachetă interplanetară. La ora 12, 2 minute şi 24 de secunde, Luna a fost cucerită de … omul sovietic. Nu-mi dau seama bine ce se petrece. Cine suntem? Ce vrem? Poate urmaşii noştri vor fructifica această realizare … Sunt sceptic. Avem atâtea de făcut, aici, pe Terra.
Chişinău, 9 octombrie 1959

Şedinţa cenaclului literar. Discuţii sterile. “Colhoznicii cu automobilul la prăşit”. Progres!

Cu Andrei Strâmbeanu o discuţie aparte, într-un ungher. “Îmi dau seama cât suntem de mici. O mână de oameni faţă de un colos reacţionar, ignorant, distrugător”. Panică? Mă roagă să tac, să tac. Totuşi, dum spiro, spero. O, de-aş putea să tac! Nu mă preocupă consecinţele. Sunt gata pentru orice. Regretabil, totuşi, dacă voi pierde absolut totul pentru o cauză irealizabilă. Să fim oare rătăciţi? Oricum, nu voi ceda niciodată.

Convorbirea cu Ramili Portnoi, criticul literar de la “Nistru”. I-am lăsat o schiţă - nuvelă cu titlul “O frunză în vânt”.

Le spun pătăranii, că doar n-am venit degeaba la Cenaclu:

“Ştefan cel Mare bagă iute crucea în sân şi apucă spada cu amândouă mâinile. Ghiciţi cine trecea pe lângă postament?”

“Un scriitor din Chişinău e gata să moară chiar acum dacă ar şti că Universitatea o să-i poarte numele”.

"Ieri, la cantină, Gicu Galan către mine: - Lasă, măi Mircea, nu mai fi atât de amărât. Aşa e, ne freacă ruşii pe noi, dar şi noi pe... rusoaice".

Le-a plăcut o frază de la Pociumbăuţi: “Camarade Remus! Te cheamă ţara la mâncare!” - aşa striga vecinul meu, Toader Axentiuc, către fiul său, adunându-l seara acasă, când nouă ne era mai dragă hârjoana.
Chişinău, 13 octombrie 1959

Ieri şi astăzi am lucrat la gară, la descărcat vagoane, şi la stadion, la cărat pământ cu roaba. Mai rezist câteva zile până la bursă. De acasă nimic. Poate împrumut de la vărul meu Nicu Druc, de la medicină, măcar 10 ruble.

Citesc "Străinul" de Titus Popovici. "Găsesc în trecut o puternică mângâiere şi un izvor de optimism pentru prezent şi viitor. Ori cum ar fi el ... Oamenii sunt cu picioarele în sus..." (p. 51).

Venind pe jos de la Universitate, am întâlnit o coloană de recruţi. Unul se repede, îmi strânge mâna, mă îmbrăţişează. Un coleg de la "Creangă", a lepădat facultatea, pleacă la armată. Trist. Straniu. Aş fi vrut să fiu şi eu printre recruţi. Nu-mi place niciodată să rămân pe peron. Indiferent, unde pleacă trenul ...
Chişinău, 19 octombrie 1959

Mă irită "Concepţia social-politică a cronicarilor" de Romanenco şi Levit. Ignorantia non est argumentum. De aceea nu le pot da replica.

Mă urmăreşte acelaşi gând: plecarea la Leningrad. După sesiunea de iarnă împrumut bani de drum şi merg să văd care sunt şansele.

Mai completez micul meu dicţionar de rime şi sintagme, ziceri latine. Dixi et animam levavi! Ce frumoasă, expresivă este latina. Învăţ pe de rost "tatăl nostru" şi "Ave Maria, gratie plena ..."

Universitatea din Chişinău nu este ceea ce caut eu. Abstinenţă totală. Mâine iar la cărat gunoaie, la descărcat vagoane. Să am de un borş şi un compot pe zi.
Bălţi, 25 octombrie 1959

O noapte la gara Pământeni din Bălţi. Frig. Flămând. Poate ajung mâine la Pociumbăuţi. “De ce moldovenii nu sunt români?” - mă întreabă un tânăr cam de seama mea. Îl cheamă Ion Mija. Vine în vacanţă de la Moscova. Student. Dacă nu minte. Ce să-i răspundă un student ca mine, de la facultatea de istorie şi filologie din Chişinău? Ce argumente că suntem, că nu suntem?

Tânărul e o excepţie. Printre moldoveni se mai întâlnesc unii preocupaţi de problema: “Cine suntem şi ce e cu noi”. Sunt puţini şi, de regulă, printre cei care învaţă la Moscova, Leningrad, Kiev, Lvov. Majoritatea tinerilor nu au astfel de preocupări, mai ales la facultăţile din Chişinău, Tiraspol, Bălţi. Istoria ştie ce face ... Ăsta, Ion, mi-a plăcut. "Mă, tu eşti moldovean?" Eram ghemuit într-un ungher, în sala de aşteptare. I-am răspuns fără să-l privesc. "Bine. Am stabilit de cum te-am văzut intrând pe uşă. Şi, cu siguranţă, student?" Discuţia care a urmat îmi va rămâne în memorie pentru toată viaţa. Am convenit: oamenii simpli, ignoranţi nu rezistă, se asimilează. De aceea nu vom rămâne oameni simpli. Le vom răspunde corect celora care spun că noi, moldovenii, nu suntem români. Le vom răspunde. Dar nu prin vorbe. Fără retorică. Vom merge pe altă cale.
Chişinău, 31 decembrie 1959

Serată, revelion la "Biserică", clubul medicilor. O revăd pe Elvira Valuţă. Am fost colegi de şcoală în clasa IX la Zăicani. Niciodată nu voi înţelege atitudinea ei faţă de mine. Unul dintre noi va regreta probabil ... Mă indispune rusificarea rapidă a celor de la medicină. Au orgolii nejustificate. Poate, vreodată voi avea o discuţie cu Elvira. Să limpezim apele ...

Telegramă de felicitare de la Petru Dudnic din Kazahstan. O sută de ruble de la părinţi. La revelion - turtă. Mă voi pedepsi pentru lipsă de voinţă. Aşa nu ajung departe, sau invers.

În căminul nr. 4 dansuri. Maia Lebedeva de la biologie. Nu ştiu ce vreau. N-am când face amor. La ce bun? Când mă aşteaptă zările albastre. Te încurci aiurea. Uite, Mircea Lutic, din Cernăuţi, s-a şi însurat. Acuşi vin copiii şi s-a terminat. Primul examen, pe data de 2 ianuarie, economia politică. La carte, Mircică!
Chişinău, 6 ianuarie 1960

Decis: Leningrad. Am primit răspuns la scrisoarea trimisă la Universitate. Un picur de speranţă. Bursa de vară plus câştigul de hamal= 1000 ruble; un costumaş modest (600 ruble) şi la revedere Chişinău! Petru Dudnic să-mi aducă în curând "Ghid de conversaţie italian-rus". Nu se poate să nu găsească la Moscova. Va veni şi dânsul pe urmele mele. Astăzi m-a vizitat Anton Grăjdieru. Va încerca şi el varianta Leningrad, Lvov.
Chişinău, 8 martie 1960

O, ce dragoste mare! Căminul Conservatorului din Chişinău, cu facultatea lui de teatru. Fete frumoase, fug ochii: Viorica Chircă, Nina Prepeliţă ... Bucovinencile Dina Cocea şi Victoria Moscaliuc (una din Voloca, alta din Boian). Mai sunt şi altele, de la celelalte facultăţi. Dar nu ştiu cum le cheamă. Cine vine la cămin - tribut. Un ceainic de vin vărsat de la bodega evreiască din colţ. Ne adunăm la Sandu Morarencu. Un transnistrean, de la actorie, foarte simpatic şi bun organizator. Mai mare decât noi, căsătorit. Am petrecut până Valentina Ghiţac, soţia, ne-a luat pe fugă, căci nu se mai putea... Discuţii filozofice cu Andrei Băleanu, Costică Leonte, Vasile Creţu, Ion Zaharia, Victor Ciutac, Veneamin Apostol, Mihai Curagău. Sincer să fiu, nu de dragul lor am îndesit-o. Aştept să vină vara s-o şterg. Acum n-am nici casă, nici masă, nici bani. Recunosc, totuşi, că mă abate de la drumul meu cel drept, un "clămpănit din gene" pe care-l observ la Dina Cocea când o invit la dans. Şi ochii ei atât de albaştri! ... Anita Ekberg. Mai sper să lămuresc ce ascunde şi Victoria Moscaliuc în umbra ochilor? Negri, negri, măsline coapte. Şi de ce poartă părul lăsat pe umeri ca Anouk Aimée? Important, însă, rămâne un singur lucru: să adun bani de drum. Leningrad, facultatea. Audaces fortuna juvat!

Moscova, 27 iulie 1960

"Stimabile! Mircea Druc! Te-ai gândit bine? Vrei, într-adevăr să fii ca ei? Poate visezi să fii împreună cu dânşii? În ţara lor, în ţara ta? ... Cu aceşti băieţi şi fete, de seama ta, pe care îi admiri, îi petreci cu ochii de câteva zile încoace? Dacă-i aşa , treci la acţiune! Labor omnia vincit! Nu uita, însă, Mircea Druc, de eroul tău preferat. Cauţi fericire umană? De regulă vine prea târziu. Şi astfel e lipsită de sens. Finalul îl cunoşti. Gândeşte-te bine, decide ce aştepţi de la viaţă".

E un ultimatum. Mi-l dau mie. Acum, la Moscova. De ziua mea. Singur, în celebrul edificiu MGU, sector B, etajul 6, camera 615. Sunt angajat pentru vară la reparaţii, muncitor cu ciocanul pneumatic. Seara extenuat. Durere de mâini şi de cap. N-am putere să fac o baie. Tinerii? Nişte studenţi români la practică în URSS. Pentru o lună de zile sau mai mult. De câte ori vin la cantină, un muncitor în salopetă, coboară de pe schele şi ocupă rând în spatele lor. N-au de unde şti că muncitorul sovietic înţelege perfect. Tot ce discută băieţii, fetele. Chiar şi lucruri intime, pe care la Bucureşti nu le-ar pronunţa cu voce tare.

"Nu, Mircea, te speli, te pui la punct, cobori la etajul unu şi faci cunoştinţă cu ei!"... Decizie justă. Nu voi uita niciodată şantierul de construcţii şi reparaţii, vara anului 1960. Aici am câştigat enorm de mult ... sufleteşte. Voi mai ajunge oare să-i văd pe dânşii ... în ţara noastră? Matei Vişan, Nicolae Iliescu, Aurelia Florea şi tot grupul de studenţi de la facultatea de filologie din Bucureşti ...
Moscova, 24 ianuarie 1981

În secţia vecină, e zi onomastică. Nina se sărbătoreşte că e sfânta Nina, dar n-am auzit de aşa sfântă. Ne invită şi pe noi. Eu nu prea aveam chef să merg. La masă, vine vorba de Bodiul, de transferarea lui de la Chişinău la Moscova. Unul spune că a fost recent în deplasare la Chişinău şi ar fi auzit de o grevă a lăptarilor care ar fi refuzat să mai care lapte pentru că soţia lui Bodiul face băi în lapte. "Ce e soţia lui de origine?" întreabă unul. "Evreică", a răspuns Suruceanu. S-a lăsat o linişte incomodă şi s-a schimbat vorba, dar am văzut o umbră pe faţa Valiei.
Moscova, 27 ianuarie 1981

Iese în coridor căpitanul Sorokin de la comisariatul militar. "Toţi aţi venit la mine? Şi de ce sunt aici şi oameni în vârstă?" Mi-am amintit o scenă dintr-un film, când ruşii aşteaptă să le sosească rezerve la Stalingrad şi, când colo, le vin un băieţaş şi un bătrân şi ce criză de nervi au avut cei din tranşee. "Ce, s-au terminat bărbaţii în Rusia? Unde sunt rezervele?" Eu, care vreau să-i dau replica lui Sorokin, supărat de altfel pentru prima dată că nu mi se spune "tânăr": "Gata, înseamnă că vă merg prost treburile dacă speranţele sunt la noi, rezerviştii!" Nu i-a plăcut replica. Căpitanul a citit numele noastre de pe coperţi şi le-a schimbat ordinea: pe cel cu familia curat rusească l-a pus deasupra, al doilea cu un nume sucit şi al meu ultimul. Pentru şase luni interpreţi cu limba spaniolă. Vor veni nişte cursanţi străini, din America Latină, la Facultatea de Chimie din Academia Militară. Trece la mine. Îi spun că mă transfer la Cernăuţi. Se miră. Cum, ai lăsat Moscova? "Ţara are nevoie de specialişti peste tot". Când am terminat facultatea, eram la "propagandă specială", pe urmă la "traducători", de la "politic", apoi la "comandă". Cred că acolo e scris tot despre mine ...

De la ICRAL primesc o fişă să mă duc iar la comisariat. "Ce-i cu dumneata? Cu două facultăţi şi părăseşti Moscova? Poate nu e ceva în ordine cu familia?!" "Mă întorc în patrie" ...
28 ianuarie 1981

La serviciu, se discută problema Poloniei. Clara Ivanova vorbeşte de parcă mâine vom intra cu tancurile peste polonezi. Critică lenea polonezilor. Eu îi amintesc că nu are faima de leneş nimeni în lume ca ruşii. Asta nu înseamnă că cineva trebuie să intre cu tancurile peste Ivan care mai bine şi-ar face ordine în propria lui ţară. Am încheiat discuţia ...

Cât am fost bolnav, l-am recitit pe Goga. Barbari au fost cei care au desenat marinari cu creion chimic pe carte. L-am citit şi pe Vieru. Este un mare poet, un Lorca al Basarabiei.

Am continuat recuperarea şi transcrierea arhivei. Constat: Din colecţia de scrisori de la Petru Dudnic (din perioada migrării sale prin imperiu 1959-1965) au rămas întregi doar 3-4. Restul pot fi descifrate doar parţial. Crâmpee. Pentru mine e o mare pierdere. O traumă a memoriei.
“Ak-Tau,

regiunea Karaganda,

20 octombrie 1959

Mircea,

... Ce vrea să spună “contemporaneitatea literaturii noastre”? Să cântăm bucuriile vieţii? Eh, de-ar veni măcar pe o oră poeţii încoace, în Kazahstan! Spui, Marcele, că “ai dat din lac în puţ”? Ai fugit de o mocirlă şi ai dat peste alta? Universitatea nu se deosebeşte cu nimic, în plan spiritual, de Institutul pedagogic “Ion Creangă”? Şi speranţa pe care o aveai cu redacţia revistei “Nistru” ai pierdut-o? Ramili Portnoi te-a deziluzionat? Te cred. Deşi, dacă nici tu nu te poţi înţelege cu evreii...

Vei rămâne sclavul adevărului, “pravednik” şi “dobroliub” (justiţiar şi cordial).

Ştiu, te bârfesc unii colegi la Chişinău: “Mircea Druc ar vrea să răcnească ca un leu, dar urlă ca un şacal şi dă din coadă ca o vulpe... În loc să umble la lecţii, el cască gura prin piaţă. Fixează scene neorealiste, naturaliste, tipaje, culege fraze şi impresii ... Îşi cumpără câte un “pirojoc” ca să nu moară de foame. Iar seara, în cămin, face teatru, ca să moară de râs Emil Codău şi Alexandru Cibotaru-Negriş”. Baliverne! Eu nu cred. Dacă nu l-aşi cunoaşte eu pe Mircea Druc ... Sunt răi şi invidioşi unii colegi de-ai noştri.

Ce să-ţi spun? Cum procedezi? Ce faci mai departe? Să-i dai în piatra morii şi să vii şi tu la mine, aici, în Kazahstan? La fabrica de ciment? Nu! De trei ori “Nu”! Niciodată! Auzi? Şi nu pentru că-i rău aici, că-i frig, că-ţi rupi oasele muncind. Nu! Ţine cont de un singur lucru: eşti moldovean şi trebuie să te lupţi în Patria ta! Şi lupta s-o duci până la capăt. Ceea ce e trist, cu adevărat, în situaţia noastră, ţine de exmatriculare. O pot face oricând, dacă nu te dai la brazdă. Şi atunci nu-ţi rămâne decât să schimbi tactica. Cu o singură condiţie: să nu cedezi, să nu-ţi abandonezi idealul.

Poate să-i luăm cu umor? Şi Eminescu îşi permitea să glumească câteodată. Parcă pe mine nu mă vorbesc de rău Cazacu, Dânga, Lucinschi? Cine sunt? Primul - un cocostârc cu papion negru, cu ochii după muieri şi atât. Al doilea un şoarece visător. Al treilea - un păun cu evantai la fund, care aleargă prin aule pustii, chemând studenţii la adunări de komsomol. Şi ăştia să mă înveţe minte? Zici că vrei să-i tragi o bătaie lui Lucinschi? Lasă-l, Mircea, nu te lega! Lasă-i şi nu te mai gândi la ei!

Mai bine spune-mi ce face Anatol Ciocanu? Cu acesta cred că te înţelegi. Dacă în ale vieţii nu pare copt, în poezie e tare şi e băiat cult. Cum o duce, cui mai face curte? Când eram la Chişinău aveam pică pe el. Acum mi-a trecut şi ţin la el, că-i talentat şi cumsecade.

Mă gândeam să revin la Institut, să mă restabilesc. Dar scrisoarea ta mă pune pe gânduri. Să căutăm o altă cale?

Ce să-ţi mai scriu? În Ak-Tau - bătăi, omoruri în fiecare noapte. Moldovenii noştri printre primii. Bravo, odată băieţi! Chiar şi amicul tău, mai ieri l-a bocănit pe unul. O bătaie, ştii, de cea românească. L-au dus la spital. Iar mie, auzi, mi-au dat “stroghii vâgovor” (mustrare aspră - n.a.). Au crezut că şi eu sunt puşcăriaş. Aici 50% din populaţie sunt puşcăriaşi, iar ceilalţi sunt moldoveni. Într-un cuvânt, trăim ca-n sânul lui Alah! De-aş reuşi să mă întorc mai repede în Moldova. Vorba ta, acolo să ne zbuciumăm, acolo să-şi caute fiecare steaua norocului.

Am primit o carte poştală, din Novosibirsk, de la Victor Crulicovski, colegul meu de şcoală, îl ştii tu. L-au mânat şi pe el furtunile destinului în orientul acesta sălbatic. Ce viaţă, ah, ce viaţă! ...

Am trăit împreună, vreo două săptămâni, cu o fată. Marusea, moldoveancă. Amu trăim aparte. Dar nu suntem supăraţi. Şi dacă ...dacă-mi pun ambiţu, îi dau dracului pe toţi. Mi-o iau pe Maricica şi vin cu ea în Moldova. Ce zici, Mircea, bine-ar fi?

Altă dată dacă întârzâi cu răspunsul sau îmi scrii puţin, nu te mai iert. La voi, la Chişinău încă mai e cald. Aici a căzut primul omăt încă de la 10 octombrie.

Cu stimă, Petrică.”
“Petropavlosk, 8 aprilie 1960

peronul gării, orele unu de noapte.

Mircea,

... E oraşul de care te leagă cele mai frumoase amintiri. Pe atunci, la 27 iulie 1957, împlineai 16 ani. Îmi place oraşul. Două zile aproape l-am colindat: străzi pustii, neasfaltate. Pentru toţi urâte, probabil, dar pentru mine frumoase ... Oraşul e romantic. Mă plimb pe peron şi te văd. Tu păşeşti ca din pod, călcând în străchini. Ea, blonda cea de la medicină, fudulă, alături de tine. Plăieşu Mihai te opreşte. Te felicită cu ziua ta. S-a transmis şi la radio un cântec pentru voluntarul Mircea Druc, care împlineşte ...18 ani. De ce ne-ai minţit? Îţi era ruşine că eşti “mâţâţel”? sau te temeai că “aia” e cu doi ani mai mare decât tine? Lasă ... A trecut. Când ţi-am dat şi eu cărţile cadou aveai un zâmbet fâstâcit, de moş Timofte. Dar erai fericit. Tot atunci ai primit botezul: primul pahar de vodcă “până la fund”. Uite, chiar aici, pe peronul acesta s-a întâmplat. O, ce frumos era, atunci ... Am să-ţi scriu din fiecare oraş, pe unde voi ajunge. Călătoresc într-o flănică asiatică, pe cap un cartuz jidovesc, cărând două geamantane pline cu cărţi şi manuscrise proaste de ale mele.

Ştiu de planurile tale pentru vară. Bun. Să încercăm. Odată şi odată vom reuşi. Mă odihnesc în gară pe o bancă. Fata de lângă mine are picioare foarte frumoase. Mă cuprind fiori. Are buze de italiancă, rusoaica dracului...

P. D.”
“Celeabinsk, 24 aprilie 1960

Mircea,

... Scriu în sala poştei centrale. Alături nişte picioare ieşite din comun. Faţa încă nu i-am văzut-o, dar ştiu că e tânără şi frumoasă cu aşa picioare ... Frumos oraş. Dar după Novosibirsk ăsta, Celeabinsk, nu rezistă. Primul Roma, al doilea Chişinăul. Pentru comparaţie. Gigantic. Gară superbă. N-am mai văzut asemenea edificiu. Şi ... fete, multe, cu buze roşii, dar cu braţ voinic. Vesele, triste, visătoare şi toate admirabile ca ... Moldova.

Câte n-am văzut eu în Orientul acesta: Ust-Kamenogorsk, Altai, Barnaul, Obi ... Dar Parisul nu ştiu când îl voi vedea ...

Să ştii, Mircea, Siberia pe lângă toate, are şi ceva romantic. Dacă n-ar fi Moldova pe pământ, poate aş rămâne definitiv pe aici ...

Am o presimţire: se întâmplă ceva acasă, rău, cu părinţii. Scrie-mi, te rog.

Mai ieri, s-au legat de mine vreo trei clăpăugi. Beţi, turtă. Cereau bani. Nişte rusnaci bălegaţi. I-au trântit pe jos. Dimineaţa unul avea capul spart, ceilalţi botul umflat. Nu mă laud. Nu că aş fi voinic. Nu, ultimul timp nu-mi pasă de nimic: ori pier, ori îmi apăr demnitatea. Mă tem numai de tine şi de mama. Gările mişună de vagabonzi. Dezbrăcaţi, descălţaţi, fără bani, flămânzi. Toţi caută de lucru. Printre ei foarte mulţi moldoveni. Foarte mulţi de ai noştri. Vai de Verbovka asta (strămutarea planificată a manoperei - n.a.), de regulă, îi chinuie pe sărmanii oameni ...

Victor Crulicovschi s-a lungit teribil. M-a întrecut. Citeşte mereu, şi numai Dostoievski. Se ceartă cu miliţia locală: e prea incultă şi nu e a poporului.

Am renunţat: nu mai plec iară cu Fedea la Karaganda. Ce să fac? Să mă mai c. o dată în deşertul lor? Dacă va fi posibil, voi trece prin Kustanai, pe la unchiul meu.

Mircea, tu zici să vin acasă cu bani ca să mergem la facultate, la Leningrad? Bine! Eu nu am bani mulţi, dar mă voi gândi permanent la acest lucru. Vom avea karboave... Voi face rost de 3000 de ruble în modul cel mai onorabil...

Caut peste tot prin librării “Dicţionar rus-italian” şi “Ghid de conversaţie” dar nu găsesc nicăieri. Mi-a rămas Moscova. Nu se poate să nu existe aşa ceva.

Senea (Simion Plămădeală) a rămas printre străini. Ce jale mă cuprinde! Ce băiat bun a fost! Şi bun a rămas, desigur. Dacă ajung în Moldova, o să-mi dau şi cămaşa de pe mine, numai ca să-i pot trimite lunar, la Karaganda, cărţi româneşti. Păcat de omul acesta. E atât de capabil.

Din munţii Ural,

Petrică Dudnic!”
“Riazani, 9 mai 1960.

... Marcel, după cum te-am anunţat, voi trece şi prin satul lui Serghei Esenin, pe la casa - muzeu a poetului meu preferat. Voi sta în Borovoie, apoi Esenino şi de acolo la Moscova. Citesc acum Capitalul de Marx. Vreau să mă lămuresc odată. Învăţ istoria pe care n-o sufeream în facultate. Vreau să scriu o schiţă (studiu) despre moldovenii noştri risipiţi prin lume, prin Siberia şi Kazahstan. În curând mă voi întâlni cu un OM important ... P. D.”
“Moscova, 26 mai 1960

... De pe data de 16 mai mă aflu la Moscova. Am fost atât de naiv! Te înţelegeam “artificial”. Abia acum te-am înţeles cu adevărat. Jur, odată pentru totdeauna: “Pentru Moldova! Cu Moldova! Nicăieri din Moldova!” Am stat de vorbă cu redactorul gazetei “Sovetskaia kultura” (of, doamne nacialnik de rang unional!). M-a făcut praf şi pulbere. Mi-a dat o lecţie. Să ştiu ce înseamnă viaţă. Am fost şi la “Pravda” (Cum, Dudnic Petr Marcovici a călcat pragul citadelei “Pravda”? Imposibil!). Şi la CC al Sindicatelor am fost. Dar pe unde n-am umblat? ... Am să-ţi spun amănunţit. E foarte interesant, dar e şi de plâns. E de râs şi de plâns, cum zic ruşii. Teoria e foarte înşelătoare...

Sunt obosit de atâtea drumuri. Gândurile mi se încurcă. Se năruie încrederea în viitor. Nu mai ştiu ce să-ţi scriu ... Parcă te aud pe tine vorbind de Moldova, de Gheorghe Druc, de durerile plaiului nostru “Mojet bâti ia sumaşedşii, no ... ne durak!” (Oi fi eu poate nebun, dar ... nu sunt prost!)

P. D.”
“Petersburg, 27 august 1960

Marcel, salut!

... Îţi mulţumesc pentru toate şi îndeosebi pentru sfatul tău de a veni la Leningrad. Am pierdut adresa ta provizorie de la Moscova şi de aceea am plecat direct la Chişinău. Şi nici nu puteam veni prin Moscova căci cheltuisem banii. Noroc de un conductor înţelegător: i-am dat lui 75 de ruble şi ne-a debarcat la Chişinău. Da, mi-a mai spus şi Emil Codău că s-ar putea să nu te prind, că şi tu te pregăteai să pleci din Moscova.

La Chişinău mă plictiseam. Rabinovici, administratorul căminului nostru de pe Frunze 104, o ţine una şi buna: “Dudnic şi cu-n prieten de-a lui Gheorghe Gheorghievici îmi sparg toate lacătele de la depozite”. Suca, bleadi! Cum îţi place? Cu Petrică Lucinschi n-am mai avut poftă să stau de vorbă. Nu-i mai pot suferi. Jalnici aspiranţi la un pat moale şi un posmag rumegat! Sunt naivi, invidioşi, ce naiba? Dacă şi Mişu Plăieşu m-a trădat atunci ce pretenţii pot avea la tipi alde Petrică. “Nu umbla cu Dudnic că-i huligan, - îi spune Rabinovici, - şi o să te dau afară din cămin şi din facultate”. Şi Mişu, ce crezi, nu mai vrea să iasă cu mine în oraş. Se teme ...

Mircea, de ce sunt aşa moldovenii noştri? Unii, majoritatea, am în vedere. Cine-i educă aşa?

Cum să te-nţelegi cu ei? Numai tu poţi să-mi răspunzi la asemenea întrebare. Îţi spun (fără exagerări, fără a vrea ca să mă lauzi tu, din suflet îţi spun) că-mi iubesc naţia. Sunt dator să mi-o iubesc. Nu pot fi un om fără patrie. Dacă aş afirma că nu-mi iubesc poporul aş aluneca până şi de pe poziţia marxistă ... Ar însemna să nu-mi iubesc mama. Şi totuşi, cum să-l iubeşti când vezi că-ţi pune beţe în roate, că-ţi sapă groapa făţiş. Indivizii aceştia sunt şi ei poporul pe care sunt dator să-l iubesc?

Bine, Mircea, să-i dăm, dacă nu pe moldoveneşte, atunci pe româneşte, în ...

“Nici un pas înapoi!”. Aşa m-a învăţat pe mine siberianul Ivan Korceaghin (N-am reuşit să-ţi vorbesc de el).

Acum, concret despre mine. Păcătos! Cu armata e păcătos. Ar putea să mă ia la “stroibat” (batalioane de muncă - n.a.). Poate fac eu ceva, vreo şmecherie, dar te-i mira ... În tot cazul, am viză de reşedinţă “aproape permanentă” în Leningrad. După armată tot aici vin şi tot aici învăţ. Dar pierzi doi anişori, dragă, şi nu e glumă. Spuneau la facultate că m-ar primi la serală sau fără frecvenţă. La serală se cere viză de oraş. Tu îţi imaginezi ce înseamnă să ai, să obţii viză permanentă în Leningrad? În Chişinău nu-ţi face nimeni, că eşti moldovean, dar aici?

N-am reuşit la secţia de română. Cu transferul de la Chişinău nici nu poate fi vorba. Imposibil. Au grup de patru oameni la curs. Atât. De vreo nouă ori am intrat pe la decanat etc. I-am lămurit aşa cum numai Dudnic ştie să lămurească. Degeaba!

Trebuia cu Moscova de vorbit. Mai e o problemă: au tăbărât în vara asta puzderie de moldoveni. Toţi vor la limbi romanice şi la română. Ion Parii, şi încă vreo zece au trecut pe aici. Tăman mă aflam la secretară, ultima dată, când se expedia răspuns negativ - “otkazano”, lui Cezar, din Călăraşi, îl ştii tu ...

Au fost refuzaţi cu toţii: “Nu există locuri vacante!”. Aceasta e cauza nereuşitei mele. Se putea, am vorbit cu decanul, la filosofie. O să rămân probabil la facultatea de filozofie. Peste un an mă schimb şi va fi minunat. Poate că, în paralel, obţin dreptul de a da şi examene de admitere la română.

Important e faptul că mă aflu la Leningrad. Dacă nu pune mâna pe mine armata, lucrez o jumătate de zi pe corabie şi învăţ, iar dacă mă iau la “şcoala de invalizi”, nu mai pot face nimic. Mă întorc după armată aici ...

Sper, Marcel, să rămânem amici şi să ne ajutăm unul pe altul. Mai târziu am să-ţi trimit 200 de ruble. De ce, pentru ce, să nu mă întrebi ... Îmi dau seama acum că Leningradul e ceea ce am căutat ani în şir. Asta am visat fără să ştiu că există, că acesta e locul meu. Am rătăcit luni întregi prin deşerturi. Şi iată ce-am descoperit cu ajutorul tău! Tu m-ai împins - du-te! Şi eu cu dea sila am pornit spre rai fără să ştiu ce-i acela rai. Totuşi, baştina îmi e Moldova. Până la urmă tot acolo mă voi întoarce.

Al tău, Petrică Dudnic.”
“Leningrad, 22 septembrie 1960

Mircea,

... Am fost cândva naiv. Nu mai sunt acum. Nu mai ştiu de filosofie. Viaţa e pentru mine filosofie.

Ziua vagabondez pe cheiurile Nevei, pe Nevskii prospect şi, brusc, am halucinaţii: o să-l zăresc acuşi pe Mircea ... Te caut prin Leningrad ... Doamne, doamne, ce oraş! Mi-am găsit, mai corect, m-a găsit o muiere simpăticuţă. M-a rugat şi mă roagă să dorm la ea. Părinţii sunt duşi la “dacea” şi se teme singură. Nu ştiu ce vrea ea de la mine! Când se îmbată, îmi spune că-s simpatic. Vai de capul meu! Nu mi-au sosit încă hainele din Chişinău. Umblu în nişte pantaloni rupţi în cur de-o lună întreagă şi nu-i pot coase. Mi-a dat o beretă albastră şi mi-a ordonat să nu port altceva ... Cei drept, îi place când îi spun că sunt român şi-i cânt: “Măi, Volodea, dealu-i mare ...” E cultă femeia, citeşte enorm, ai cu cine discuta.

Merg adeseori la malul Mării Baltice. Îmi place atât de mult acolo, pe ţărm. Ieri am fost la cinema. “Rimskie kaniculî”. Azi - “Ivanna”. Cel italian m-a idioţit complet. Ce oameni întâlneşti pe aici, prin Leningrad! De aceea-i Petersburg ...

Am primit de la tine o sută de ruble. Mulţumesc frumos. Ce mai e şi cu banii ăştia. Când citesc scrisorile tale, prind curaj. Voi ţine cont de sfatul tău: să învăţ o limbă străină ... Mă tem de cătănie, de recrutare mă tem,

Al tău, Petrică”
“Leningrad, 19 noiembrie 1960,

Mircea,

... Vei rămâne pentru mine mereu acelaşi... Tot acel Marcel, om bun, cu inimă de bărbat, serios, sfătos, cu suflet de adevărat român ... Iartă-mă dacă ţi-am făcut vreun rău fără ca să vreau. M-am gândit mereu la tine: în Siberia, la Karaganda, Reazani, Moscova. Ideal. Luptă. Visul nostru: Bucureşti, Paris. Vânturile celea din Ak-Tau! Simion, scumpul nostru Simion Plămădeală şi vorbele lui Mircea Druc: “Nu uita că avem de-abia 18 ani ...” Şi uite că Petru Dudnic n-a rezistat. Ce rău îmi pare că n-am fost destoinic de încrederea voastră! ... N-am reuşit la facultate.

Ce fac? Am rămas aici. Locuiesc în cea mai frumoasă casă de pe Nevski. Lucrez: 850 de ruble pe lună. Poate în curând voi lucra şi cu mintea. Dacă voi avea-o. Ascult prelegeri plicticoase la Universitate, facultatea pregătitoare. Teatru, cinema şi amor cu una de la facultatea de teatru. Asta fac. Deocamdată dragoste inocentă ... Citesc, scriu şi voi continua să lupt, ca şi până acum, pentru idealul nostru.

Mi-e ruşine. Să nu râzi de mine. Învăţ rusa, româna, franceza. Nu uit de Patrie nicicând. Logica, filosofia ... Dar mai mult ca orice mă pasionează viaţa Sankt-Petersburgului.

Frig. Iarnă. La Chişinău voi o duceţi mai bine. De politică nu mă ocup. Nu-mi place nici unul şi aş vrea să încalece tronul Americii Kenedy ...

P. D.”
“Minsk, 10 martie 1964.

Mircea,

... Te vei mira ce caut la Minsk. Vreau să mă însor. Şi să ştiu părerea ta. Îmi dau seama că în asemenea cazuri sfaturile altora prea puţin valorează. Însă, foarte-foarte sincer îţi spun că sfatul tău e nespus de important pentru mine. Ea este bielorusoaică. Femeie bună. Suflet curat, cu aspiraţii frumoase. Mă iubeşte. Când rostesc aceste vorbe “mă iubeşte” îmi dau seama că-s naive. Eu doar înţeleg oleacă oamenii. La anul vrea să intre la română (la Leningrad) sau în cel mai rău caz la spaniolă. Tu n-ai putea să ne ajuţi cu ceva?

Vrea să fim prieteni o viaţă întreagă. Îi place naţiunea noastră. Îi place Chişinăul. Ar vrea să trăiască acolo. Scrie-mi. Care-i părerea ta? P. D.”



or. Camenca, 19 martie 1964

Mircea,

... Voi sta la părinţi până la 27 aprilie. Noutate “zguduitoare”: m-am însurat. Petru Dudnic şi-a pus funia în gât? Nu. Căsătorie, loterie? Cine ştie. Eram şi eu epuizat de atâta zbucium. Era necesar un pic de statornicie. Vreau să lucrez cu adevărat. Aş vrea să nimeresc la VGIK (Institutul de cinematografie din Moscova - n.a.) Am fost la Chişinău. La Universitate avem şi băieţi talentaţi. Rău că sunt din cale afară de ţărani cu toţii. Lipseşte inteligenţa necesară. Dar par a fi mai curajoşi şi cu mai multă demnitate naţională decât studenţii din perioada când învăţam noi la Chişinău. La 1 martie toţi şi-au pus mărţişor. Vor începe şi ruşii să poarte ... Am stat de vorbă cu Costea Leonte, pământeanul tău. M-a mirat. Pe timpuri îl credeam naiv, superficial. Acum m-am convins: revoluţionar, cu idei, dornic de luptă, sincer, violent şi dispus la sacrificiu pentru cauză ...

Colecţia “Glasuri tinere” va apărea în curând şi au inclus nuvela ta “Întâmplările lasă urme”. Ştiu, ai nevoie de bani. Poţi încheia cu editura un contract prin corespondenţă. Vei primi 60% din onorar. Pentru tine e ceva şi asta.

Scrie-mi. E stabilit deja: cea ce înţelegi tu astăzi, eu voi înţelege mâine. M-am convins. Am trecut pe la Emil. Într-o scrisoare către dânsul spuneai că unul de-ai noştri a fost internat la spitalul de boli nervoase. Nu cumva Pastorelli? ...

P. D.”

Chişinău, 27 iunie 1964.

Mircea,

... De aranjat m-am aranjat. La “Tinerimea”. La secţia de propagandă. Dar nu-mi fac viza de Chişinău. Va trebui, probabil, să abandonez oraşul pentru un timp. Dacă aş fi de unul singur poate mi-aş face înscrierea, dar suntem doi. Pentru doi e aproape imposibil să obţii permisul. Până la urmă sper să mă descurc. Închei contracte cu redacţia şi voi colabora de la distanţă.

Am făcut multe greşeli până acum. Unica mângâiere e că am avut curajul, înaintea altora, să mă smulg din mocirla indiferenţei faţă de ceea ce se petrece în jur.

Mircea, salut idealul tău! Nu m-am referit la “religia” ta când am zis “naivitate”. Pe mine mă chinuie îndoielile, nu sunt sigur de nimic. Dar pe tine te-am susţinut şi te voi susţine oricând. Mă sperie faptul că istoria iar a cârnit-o către cei rămaşi de partea lui Ion D. Ciobanu. Cred că pricepi şi tu această schimbare...

Sublimele simţiri, mândria naţională pot fi lesne încurcate (cu scopul de a le distruge) cu naţionalismul. Adevărul, însă, nu poate fi biruit de nimeni. El va triumfa peste toate timpurile.

Mă întrebi de monumentul lui Ştefan cel Mare? Da, e adevărat. Era vorba să-l dărâme. Sau, în cel mai rău caz, să-l transfere. Undeva, în altă parte a oraşului. Strică, zice Bodiul, aspectul “Casei de miniştri”, terminată recent. Acum ezită ... Când s-a auzit ce doreşte Bodiul, oamenii de artă au protestat. Să vezi de cât curaj a dat dovadă “Cultura” noastră! Redactorul şef (auzi, domnule, Petrea Cruceniuc!) publică articolul “Ştefan cel Mare” de Lev Cezza (Lev Abramovici Kaţ). La moment. Când cei de sus stăteau la cumpene - să dărâme sau să mute monumentul - vine şi argumentaţia lui Cezza. Elogiu concepţiei arhitectonice. Cât de mult înfumuseţează acest monument intrarea principală în grădina publică “Puşkin”! (Doar aşa putea pune problema).

Nu te amărî, Marcel. Nu cred să poată ei face o crimă atât de mare. Ar fi o enormă durere pentru toţi moldovenii. O batjocură cumplită, dacă realizează ei un asemenea gând neomenesc ...

Mă bucur că ai reuşit. Teza de diplomă făcută şi susţinută direct în spaniolă. Fără precedent la facultate. Am auzit noutatea de la cei de la “Cultura”. Mă duc des pe la redacţie. Se mirau. Erau bucuroşi şi ei. În genere, Marcel, să ţii cont întotdeauna de lucrul pe care ţi-l spun eu acum: eşti stimat de toată lumea în adâncul sufletului; toţi te invidiază (orice ţi-ar spune în ochi, oricât te-ar mârli ei pe dinafară). Pe tine te-or invidia chiar de-i fi la puşcărie ...

Fii mereu aşa: rebel, îndrăzneţ, deştept. Dar vigilent! Cu zbuciumul tău, cu temperamentul tău, cu sinceritatea ta, fără vigilenţă te îndrepţi spre eşec. Hâtrenia (absolut nefirească firei tale eroice) te-ar putea ajuta. Foloseşte-o! Şi nu-ţi băga în cap ideea că ai avea ceva comun cu “naţionalismul” (ah, spurcăciunea asta de cuvânt!).

N-ai tu nimic cu naţionalismul. Dar nulităţile (bagă de seamă: sunt proşti dar mulţi) interpretează în fel şi chip dragostea ta faţă de naţiunea ta.

Poate că nu sunt eu acela care să-ţi dea lecţii. Sunt, însă, convins că sfaturile mele, poate puţin banale, te-ar ajuta. Dacă, bineînţeles, le-ai percepe aşa cum eu le concep...

Domnule Druc! Tu care eşti atât de departe de Moldova, n-ai putut până în prezent să te abonezi la ziarele moldoveneşti? Pentru această scăpare sunt gata să-ţi citesc o biblie întreagă de morală. Sperând, totuşi, că vei face acest lucru, te iert deocamdată ...

Apropo! Eram să uit. Ruşine să vă fie vouă, moldoveni leningrădeni! De unde atâta naivitate? “Eminentul” de Matei a trimis la “Cultura” un articol mare despre “dicţiune”... aproape integral copiat din “Contemporanul”. Bă, voi credeţi că noi nu citim ziarele de la Bucureşti? Sau e un caz de plagiat ordinar!? A reuşit Matei să indigneze pe toată lumea. Nu vă mai publică nimeni, deştepţilor. Poţi să-i spui lui Matei Nicolae că Dudnic ţi-a spus... Poţi să-i arăţi chiar scrisoarea.

Acum câteva cuvinte despre Chişinăul nostru cosmopolit:

Chişinăul literar: oameni complet indiferenţi, leneşi, mărunţi, fricoşi. Excepţie - studioul nostru, “Cultura”, în ultimul timp, băieţii de la Conservator şi cenaclul literar “Mioriţa” de pe lângă biblioteca “Krupskaia”. Chişinăul seral: bătăi, violuri, omoruri; incultură, incultură, incultură... Te doare? Acesta e punctul vulnerabil al Chişinăului. Chişinăul la general - alcoolic. Şi asta o să te doară.

... Eşti bravo, Mircea, că vreai să intri la aspirantură. Doresc să te văd şi cu visul acesta realizat. Şi eu voi munci în continuare. Cu încrederea că viaţa are sens şi merită trăită până la capăt, sper să vină acea zi când voi putea spune: fericitul Petru Dudnic!”.