Jurnalul vieţii mele



Yüklə 216,99 Kb.
səhifə3/5
tarix12.08.2018
ölçüsü216,99 Kb.
#69653
1   2   3   4   5

¤

2 mai, 1973, (miercuri)



Acţiunile cultural-artistice sunt pe sfârşite. Acum mai trebuie să întocmesc actele pentru instructori, ca să-şi primească plata, să recuperez instrumentele muzicale de pe unde mai sunt, să-mi adun inventarul, cât mai e. Sper ca în luna ce vine să-mi pot prelua postul promis, de la Biblioteca Institutului, dar mai întâi, să-mi vină înlocuitorul. Astăzi am reuşit, în fine, să lucrez ceva pentru primul referat de doctorat.

¤

3 mai, 1973, (joi)



Necazuri şi pe plan profesional: faptul că sâmbăta trecută am anulat recitalul de poezie de după conferinţa pentru 1 mai, poate să aibă aspecte foarte neplăcute pentru mine. În ce mă priveşte, ştiam că e imposibil să aibă loc, acum când toţi studenţii, mai ales cei din anul I, sunt în sesiune, iar astăzi au examene, dar cine poate înţelege asta!? Mâine trebuie să am altă acţiune, pentru 9 mai, de astă dată. Mâine trebuie să-mi apară taraful.

Cowboys, un western cu John Wayne, veteranul acestui gen cinematografic. Un fel de baladă, un omagiu adus unei meserii şi unei mentalităţi pe cale de dispariţie în U.S.A. Un bătrân văcar din Texas nu mai are cu cine să-şi ducă vitele prin pustiu şi e nevoit să ia cu el o ceată de băietani de la şcoală. Pe drum, bătrânul e omorât de bandiţi, iar băieţii, acum maturizaţi, îl răzbună şi duc apoi singuri turma, până la destinaţie. Un film frumos, cam melancolic.

¤

4 mai, 1973, (vineri)



Noaptea întreagă am fost chinuit de două „calamităţi naturale”; de ţânţari şi de cântecul asurzitor al batracienelor. Afară e senin şi, din nou, neverosimil de cald. În schimb, dimineaţa, abia cu multă greutate am izbutit să mă trezesc. Mi-e somn, un somn adânc, de care nu pot scăpa. Aş dormi o viaţă întreagă... deşi... dar nu mai pot continua.

¤

5 mai, 1973, (sâmbătă)



Ieri a avut loc la Sala Lyra a Casei Municipale de Cultură, altă „grandioasă” acţiune, organizată în colaborare cu patru mari foruri:

- Armata – care a umplut scena cu o conferinţă susţinută de un general, o fanfară – adevărată orchestră, şi un cor ostăşesc. A mai adus şi soldaţi în sală.

- Institutul Agronomic – a patronat acţiunea şi a adus şi 4 studenţi care au recitat poezii.

- Teatrul Naţional din Timişoara a trimis doi artişti, pe dl. Cimbru şi pe dl. Neţea care, de asemenea, au recitat poezii.

- Liceul de Agronomie, care a umplut o jumătate de sală cu elevi. Cât despre studenţi, pentru care s-a organizat acţiunea, n-au binevoit să apară motivând că au examene. Oricum, ce bine că a trecut şi asta!

¤

6 mai, 1973, (duminecă)



Explozia, un film românesc în regia lui Mircea Drăgan. Deşi e inspirat dintr-un caz real, povestea pare neverosimilă şi chiar, trasă de păr. Timp de o oră şi ceva admirăm cum arde un vapor, e frumos dar monoton. O echipă de actori comici sunt puşi într-o situaţie penibilă, - să facă haz de necaz, – ca în bancul cu baba care se piaptănă. În criză de subiecte autentice, scenariştii se agaţă de spectaculos...

Toată după amiaza am curăţit de buruieni mormântul lui tata. Am ajuns obosit, seara acasă...

Am terminat de citit, într-o prima lectură, o carte de excepţie a lui Radu Florescu: Retorica şi neoretorica. Cred că îmi va fi de mare folos...

¤

9 mai, 1973, (miercuri)



Ieri am asistat la o Sesiune de comunicări studenţeşti. Mi-a plăcut înflăcărarea cu care băieţii îşi argumentau şi apărau punctele de vedere. Mai toate erau însoţite de diapozitive: o metodă modernă cu evidente calităţi dar nu şi fără defecte...

Prof. dr. Ştefan Covaci ne-a informat, într-o conferinţă, despre problemele politice de azi. Stil atractiv, nu fără elemente de umor şi senzaţional, aşa ca să placă şi studenţilor. Rămân impresionat de spectaculozitatea evenimentelor pe care le trăim. E chiar pasionant să trăieşti în secolul XX.

¤

11 mai, 1972, (vineri)



Alaltăieri a început. Ieri a plouat intens toată ziua, cu găleata şi cu un vânt puternic, fără întrerupere. Acum plouă mărunt, deşi cerul s-a mai luminat. Peste tot e frig şi umed. În altă ordine de idei, nu înţeleg de ce se tărăgănează atât de mult lucrurile cu angajarea mea pe post de bibliotecar, cum mi-au promis. Încep să fiu neliniştit...

Dar azi e ziua mea; împlinesc 31 de ani. Păşesc pe partea cealaltă, dincolo de „meta della mia vita” cum spune Dante Aligheri. Ca urmare a unei tradiţii strict personale, nu-mi sărbătoresc ziua nici azi. Nu-mi face nici o plăcere. Dar nici să vreau, n-aş avea cum, singur fiind cu necazurile mele. Nu ştiu cum de rezistă mama la Săbolciu, unde de mai bine de o lună se chinuieşte să-l îngrijească pe bunicul grav bolnav. Şi tuşica mea Jeny, e grav bolnavă, la pat, a slăbit mai mult decât înainte de operaţie. Necazuri grele...



Ultimul ţărm, film american, de tip S.F. (ştiinţă şi fantezie – zic eu), regizat de Stanley Kramer, dar nu-l văd tradus, fiind vizionat în condiţii speciale. Necunoscând limba, am urmărit mai mult decorurile şi mimica personajelor. Cum cea mai mare parte din film a fost făcut pe dialoguri, m-am cam plictisit. Am reţinut doar un submarin atomic şi echipajul său, în misiune, după terminarea războiului nuclear prevăzut a se întâmpla cândva, în viitor. Doar Australia a mai rămas nedistrusă, numai că doza de radiaţii creşte şi aici. Vedem cum îşi aşteaptă oamenii moartea, în chefuri disperate, în final e arătat întreg oraşul mort. E zguduitor.

¤

13 mai, 1973, (duminecă)



Ieri s-a deschis la Casa de Cultură a Studenţilor din oraş, a treia sesiune pe ţară a cenaclurilor de literatură ştiinţifico-fantastică. Prezidează scriitorul Ion Hobană, o autoritate în materie. Din Timişoara, autorul Ovidiu Şurianu şi-a prezentat volumele apărute recent. Apreciez primul fanzim timişorean Paradox, cu o copertă şi grafică foarte sugestive. „S-au vorbit discuţii” – cum se spune – despre dezvoltarea genului, a tematicii etc. Iniţiativa e de apreciat, – mi-ar plăcea s-o văd concretizată în lucrări de certă valoare.

Deşi e atât de frumos afară, am un material imens care trebuie extras pe fişe şi clasificat pe mai multe domenii. Am nevoie de timp, voinţă şi poftă de lucru...

¤

15 mai, 1973, (marţi)



Ieri a fost lansat de la Kape Kennedy laboratorul spaţial american denumit Skylab, trimis în spaţiu cu o rachetă purtătoare de tip Saturn – 5, ultima de trei mii de tone. După o lansare normală, au apărut problemele. Nu s-au desfăcut bine două panouri care asigură energia solară pentru curent electric. Pe de altă parte, şi temperatura e mai mare decât era prevăzut. Primii astronauţi ai acestei expediţii au trebuit să revină la Houston. Lansarea se amână până duminecă.

¤

17 mai, 1973, (joi)



Pe plan profesional; postul meu de director de club a devenit vacant. Anunţul a apărut în ziar. Aştept să predau gestiunea. Până atunci, formaţia de dansuri bihorene va apărea la televiziune. Mâine va avea loc o repetiţie generală la Bastionul Cetăţii.

¤

22 mai, 1973, (marţi)



La Houston se lucrează intens pentru repararea în spaţiu a staţiei orbitale Skylab.

Sâmbăta trecută, a avut loc la Bastionul Cetăţii un spectacol artistic televizat al formaţiilor studenţeşti din Timişoara. Printre alţii a fost prezentă şi formaţia noastră de dansuri bihorene. Mă bucur pentru ei.



Structura cristalului, un film polonez excepţional de Kristoff Zanussi, despre un cercetător ştiinţific, retras la ţară, în izolare şi monotonie. Vine un coleg care încearcă să-l atragă spre capitală, voind să-l salveze de la „ratare”. Dar omul nostru vede altfel lucrurile astfel că acţiunea colegului eşuează. În fine, este o problemă foarte spinoasă, rezolvată în chip reuşit. Dar filmul, fiind cu adevărat „realist” are succes de critică şi nu de public.

Omagiu lui Tudor Vianu, a avut loc la Universitate un simpozion pe această temă cu participarea cadrelor didactice de la facultatea de filologie. Au fost rostite evocări emoţionante.

¤

23 mai, 1973, (miercuri)



A venit mama de la Săbolciu, a stat cam o lună şi jumătate îngrijindu-şi tatăl, bolnav incurabil. Situaţie foarte grea...

Regret mult dispariţia academicianului Grigore Moisil, o mare personalitate ştiinţifică, un om caracterizat de o sclipitoare inteligenţă şi de o gândire vie. Urmăream cu mult interes articolele şi interviurile sale de la televiziune.

¤

24 mai, 1973. (joi)



Ziua Africii, un spectacol, la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, realizat numai de formaţiile de amatori ale studenţilor africani care învaţă la noi în oraş. Bine-nţeles, a fost precedat de un miting în care s-a evidenţiat semnificaţiile acestui eveniment. Un spectacol deosebit de reuşit şi variat. Au participat, desigur, şi studenţii din Tanzania de la Institutul nostru. Trebuie să menţionez că, de fapt, ei au fost deschizători de drum în această direcţie. Şi anume, cu ocazia Zilei culturale a I.A.T. din semestrul trecut. Oricum, acest prim succes al lor i-a mobilizat şi ambiţionat şi pe ceilalţi; aşa că astăzi am avut satisfacţia să urmăresc aievea spectacolul, exotic, viu, colorat, şi plin de farmec oriental, pe care mi-l visam de mult.

¤

25 mai, 1973, (vineri)



Ieri am avut un control al inventarului instrumentelor muzicale de la Asociaţie. Trebuie apoi, să dau o dare de semă asupra activităţii clubului în semestrul II, apoi să alcătuiesc programul pe timpul sesiunii şi în vacanţă. Sincer vorbind, nu ştiu cum să-mi rezolv treburile mai bine. Postul a ieşit a doua oară la ziar, s-au prezentat 4 concurenţi, abia aştept să aibă odată loc, concursul, şi să-mi iau în primire noile însărcinări. Între timp, lucrul la doctorat stagnează. Sunt puţin deprimat.

Azi la ora 13 g.m.t. şi-a luat zborul o navă Apollo – 1B, cu o rachetă purtătoare Saturn – 1B primul echipaj spre saţia spaţială Skylab. La bord sunt astronauţii Charles Conrad, medicul Josef Kerwin şi Paul Weitz. La plecare comandantul a exclamat: „ – Am plecat. Vom repara ce e de reparat”.

¤

26 mai, 1973, (sâmbătă)



Răsfoiesc puţin revistele Săptămâna şi Contemporanul. Lucrez apoi în grădină, plivesc buruieni şi tai iarba. Vine o ploaie torenţială cu caracter tropical care mai pune capăt căldurii sufocante. Văd la tv. serialul: Mannix, o poveste cu „suspense”, apoi pe Florin Piersic şi şi pe cele două Mihaele, (Mihai şi Istrate). Ai noştrii artişti se pricep foarte bine să-i imite pe ceilalţi, cu fantezia originală stăm ceva mai rău...

¤

27 mai, 1973, (duminecă)



După multe eforturi, astronauţii de pe Skylab au reuşit să-şi repare nava: mai întâi au desfăşurat un panou solar, un fel de umbrelă, care să reducă temperatura din interior. Urmează acum panoul solar.

Azi la 7,12., dimineaţa, mama a plecat iarăşi la Săbolciu. Mi-e tot mai greu... Dar, construcţia casei avansează. Deja, camera lui Marius e degajată de mobile, s-a pus şapă de beton, pe care apoi, se va instala parchetul. Şi baia cea nouă avansează, vor fi puse plăci de porţelan alb, ca totul să arate ca lumea.

¤

29 mai, 1973, (marţi)



Se pare că, în fine, problemele tehnice de pe Skylab au fost rezolvate. Deşi au început şi programele de cercetări, medicale şi astronomice. La tv. i-am văzut pe astronauţi în modulul de trecere, plutind ca nişte vietăţi marine, printre zecile de aparate.

Adio arme! – un film american în două serii, după un roman de Ernest Hemingway. E bine redată atmosfera sumbră a războiului. Pe acest fundal, se desfăşoară povestea tragică a celor doi eroi. Am impresia că nu prea mult din arta autorului a trecut pe ecran. Ca de obicei, filmul narează vizual, şi se pierde mult din farmecul povestirii.

¤

31 mai, 1973, (joi)



E ultima zi de mai. Am şi intrat în vară, e cald, după o furtună zdravănă. Acum apar şi primele cireşe pe piaţă, ce-i drept, destul e scumpe.

Bambi, un film american animat, de Walt Disney. O înduioşătoare poveste cu cerbi, iepuri, veveriţe şi altă vietăţi de prin păduri. Nu sunt lipsite de un tâlc adânc. M-a impresionat prospeţimea şi imaginaţia câtorva scene într-adevăr, memorabile. Puiul de cerb se trezeşte la viaţă, priveşte totul în jur, naiv, cu ochii mari. Încep să cadă picurii de ploaie într-o melodie ritmică de neimitat. Apoi, vine scena furtunii, iar, după furtună, codrul fremătând de viaţă. E impresionantă, de asemenea, silueta plină de gravitate a cerbului bătrân, înţelept şi singuratic, cu o privire calmă, şi blajină totodată. Un film de zile mari.

Experienţa Skylab se desfăşoară cu succes. Se efectuează exerciţii medicale şi se fac observaţii asupra soarelui cu cel mai puternic telescop trimis până acum, în spaţiu. S-a experimentat şi o „bicicletă ergonometrică” pentru testarea organismului în imponderabilitate.

¤

1 iunie, 1973, (vineri)



Există mereu probleme noi de rezolvat: urmează transferul la Bibliotecă. Dar tocmai acum intră în vigoare un decret pentru „îmbunătăţirea organizării unităţilor de învăţământ”. Conform acestuia: va fi un salariat la 90 de studenţi, iar la bibliotecă din 18 posturi în prezent, rămân 6. Cel mai cuminte lucru ar fi să aştept. Dar mai am neplăceri destule: să efectuez casarea unor obiecte uzate de la club, problema remunerării instructorilor, etc. Până marţi, trebuie să dau de urma unui magnetofon rătăcit cine mai ştie pe unde. (Asta da, lovitură! Acum cred că cei de la Institut chiar doreau sincer să mă ajute, cu postul de la bibliotecă. Dar, restrângerea de activitate în învăţământ a lovit atunci multă lume, nu numai pe mine. Poate că am greşit că, din orgoliu, n-am voit atunci să mă duc la inspectoratul şcolar pentru vreo suplinire. E posibil să se fi rezolvat, cu bunăvoinţă. Dar eu, fiind doctorand, şi frustrat, n-am voit să mă mai aplec. Dar, poate că tot răul e spre bine. Stând acasă, m-am concentrat pe realizarea doctoratului, şi am luat direct gradul I, prin echivalare, sărind peste definitivat şi gradul II. O muncă mai grea, dar mai pasionantă. Aşa a fost să fie, nu mai regret acum nimic!)

¤

7 iunie, 1973, (joi)



La salonul de aviaţie de la Bourget a avut loc o mare catastrofă; avionul supersonic de pasageri Tu – 144 a explodat în aer. O grea lovitură dată aviaţiei viitorului. Se pare că totuşi, eforturile franco-britanice de creare a avionului Concorde, vor continua.

Am mai primit o scrisoare de la mama: bunicul e tot mai slăbit, nu credem că mai are multe zile. Ne este tot mai greu...



Grăbiţi apusul soarelui, film american pe o temă contemporană. O mare companie vrea să-şi întindă teritoriile peste două ferme, a unui alb şi a unui negru. Fermierii nu cedează. Se urmăreşte evoluţia relaţiilor dintre două familii înrudite, dar aflate pe poziţii opuse. Desigur, binele triumfă, nu fără jertfe dureroase, de ambele părţi.

¤

8 iunie, 1973, (vineri)



De câteva zile mănânc pe sponci. Mereu trebuie să reduc din „porţia” mea zilnică de 25 de lei alocată pentru masă, pentru alte cheltuieli „de întreţinere”. De exemplu:

- 3 lei pentru 5 kg. De var nestins, pe care trebuie să le car de-a lungul oraşului.

- 8 lei pentru 20 de plăci de ceramică albastră pentru baie.

- 13 lei – reparaţii la instalaţiile din baie.

- 12 lei – iarăşi pentru var. De data asta, am găsit numai sub formă lichidă, în pungă de plastic. Acasă am avut scandal, că de ce n-am luat din cel nestins, care e mai ieftin şi în cantitate mai mare, - de unde să fi ştiut eu asta? Sincer, m-am săturat de cărat var pe străzi... Când eram elev, colegul Tiby Dragu avea obiceiul să care în sacoşă o ghiulea-halteră de 15 kilograme. Zicea că aşa face muşchi. O fi, dar pe mine treaba asta nu mă încântă deloc.

¤

9 iunie, 1973, (sâmbătă)



La bordul lui Skylab totul a reintrat în normal. Când au aflat că s-a terminat criza de energie şi pot folosi apa caldă la discreţie, astronauţii au izbucnit în aplauze. S-a trecut de la explorare la exploatarea cosmosului. S-a dovedit că omul poate lucra independent în spaţiu şi poate efectua reparaţii dificile pe orbită în deplină siguranţă. Ceea ce nu exclude eventualele riscuri.

¤

12 iunie, 1973, (marţi)



Orchestra de cinci parale, la tv. un film american cu renumitul comic Dany Kaye în rolul compozitorului de jazz, varinta „dixieland” – Red Nichols. În câteva secvenţe este arătat şi maestrul Louis Armstrong cu trompeta sa fermecată. Fiind vorba de o biografie romanţată, abundă scenele înduioşătoare şi momentele comice. Dar, cam atât.

Ultimul cartuş, e moda serialelor. Acest, al doilea film de Sergiu Nicolaescu din seria cu gangsteri autohtoni, primul fusese Cu mâinile curate, se remarcă, aşa cum ne-a obişnuit acest regizor, - prin acţiune, dinamism şi perfecţiune profesională. Nu aş putea spune că am savurat chiar tot filmul, au fost şi scene destul de „trase de păr”, precum cele de la mânăstire. Dar, în fine, un bun film poliţist.

¤

19 iunie, 1973, (marţi)



Am redactat, în fine, şi un material detaliat privind toate activităţile organizate de club în acest an universitar. Deşi, nu cred că-mi va folosi la ceva...

Miercuri a venit mama de la Săbolciu iar sâmbătă s-a şi întors. A făcut în mare grabă curăţenie generală şi a pus în sticle vişinele din grădină pe care le-am cules eu. Au ieşit cam 33 de borcane de compot. Duminecă am mai strâns vişine pentru 2 borcane cu gem şi alte două mai mari, pentru vişinată. Sunt curios să văd ce va ieşi.

A venit de la Comloşu Mare vară-mea Măria, cu nepotul meu, Marcel. Terminând clasa a VIII-a vrea să se înscrie la liceu, dar trebuie să-l pregătesc pentru admitere; mai întîi la matematică, apoi la română. Mă străduiesc să-l ajut punându-l să facă exerciţii şi să expună subiecte literare, Merge destul de bine, dar mai trebuie insistat.

¤

21 iunie, 1973, (joi)



Am fost trimis într-un instructaj la Bucureşti. Am folosit avionul. Impresii: un fenomen curios: contrariu a ce credeam, de sus lumea mi se pare foarte mică. Nu am avut deloc senzaţia copleşitoare a unui univers gigantic, dimpotrivă. Eram înconjurat de clăbuci de săpun, ca într-un mic lighean, De-asupra vedeam un colţ de cer albastru intens. Se vedeau bucăţi din pământ verzui închis, cu pătrăţele cultivate mărginite de drumuri subţiri şi galbene. Vedeam clar şerpuirile apelor maronii (nu le-am văzut albastre), din loc în loc, mici lacuri de acumulare. N-am văzut, din păcate, crestele stâncoase în Carpaţi. Majoritatea erau ascunse de nori. Dar am remarcat zonele împădurite, păşunile alpine şi mai ales, drumurile cu cele mai accentuate amănunte. Trăiam o senzaţie ciudată; pentru prima oară mă simţeam personal implicat într-o acţiune cu adevărat riscantă. Acasă, în fotoliu, la servici sau, în oraş, mă simţeam cumva în siguranţă, – deşi riscuri există cam peste tot. Acolo sus, în vuietul şi vibraţiile care mă înconjurau, eram mai conştient ca niciodată că, dacă ceva nu merge bine, nu e nimeni să mă ţină, – că totul depinde de funcţionarea unor motoare care, dacă explodează cumva, fac ca totul, într-adevăr, totul, să se termine pentru mine. Simţeam asta mai acut, mai ales la contactul cu micile goluri de aer, când, câte o zgâlţâială zdravănă mă făcea să mă simt cam „în aer”. Dar maşina a fost demnă de încrederea acordată, aşa c-am ajuns cu bine la sol.

¤

24 iunie, 1973, (duminecă)



La Bucureşti, am fost în vizită la un unchi mai îndepărtat, un bătrânel care m-a impresionat mult prin demnitatea şi felul său de-a fi. Mi-a spus câteva lucruri din trecutul neamului nostru la care fusese martor, şi pe care nici o arhivă nu mi le-ar fi putut spune. Lucruri demne de ascultat şi de meditat adânc. (Ce păcat că nu mi le-am notat şi acum nu mi le mai pot aminti...)

Am avut o activitate intensă de două zile, cu şedinţe, instructaje, luări de cuvânt, teste de memorizare a unor concepte de ordin politic-ideologic, etc. Am unplut pe jumătate un carneţel. Un material vast care trebuie prelucrat, (Între timp, l-am pierdut. Nici o pagubă!) În încheiere am făcut o vizită la complexul cultural-sportiv de pe malul lacului Tei din Bucureşti. Un loc fascinant.

¤

25 iunie, 1973, (luni)



Reîntors acasă am fost la: Delfinul Moby, E primul program cu un delfin dresat care a venit în oraşul nostru, cu o filială a Circului de Stat. Pentru prima parte a spectacolului, nu pot spune nimic bun, o improvizaţie penibilă care aduce a excrocherie. În schimb Moby, – un delfin din largul Insulelor Bahamas, dresat la Miami, (Florida), se dovedeşte a fi, într-adevăr, un animal docil şi inteligent (dacă pot folosi acest termen). A efectuat diferite salturi, dar a ştiut să arunce mingea la ţintă, să danseze vertical stând pe coadă, să înoate pe spate şi chiar, să „cânte” emiţând un scârţâit demn de toată lauda.

Skylab -1 şi-a încheiat cu bine misiunea de 28 de zile de zbor prevăzute în program. S-a efectuat o plimbare cosmică, în ziua a 25-a de zbor, pentru a recupera nişte filme din telescopul solar. Important e că se poate lucra în condiţii bune de zbor îndelungat în cosmos, mai ales dacă se dispune de o navă cosmică de foarte mari dimensiuni, unde se poate face sport. Viitorul zbor: pe 27 iulie a.c.

¤

27 iunie, 1973, (miercuri)



Copiii căpitanului Grant, o ecranizare după Jules Verne în viziune Walt Disney, dar nu în desen animat Cea mai simpatică secvenţă reţinută de mine, arată cum eroii se prăbuşesc în prăpastie, în fantasticii Munţi Anzi, alunecă pe un bolovan uriaş, trec prin tuneluri de gheaţă, printre crevase transparente, chiuind de bucurie. Rareori am văzut ca viaţa să fie luată mai în joacă precum în acest film atât de amuzant...

Osceola, un „western” est-germn despre lupta indioşilor seminoli din Florida secolului trecut, pentru supravieţuire. Dar, ca realizare, e modestă.

Pe aripile vântului, un film monumental, un adevărat eveniment istoric. Am sta şi eu, ca multa lume, la coadă pentru bilete, de la ora 17 până la 20,15 – ars de soare şi ... ostenit îngrozitor. Filmul a durat aproape patru ore, de la ora 21 până la 1 noaptea, în grădina de vară, a rulat pe ecran panoramic, fiind, de fapt, prelucrarea peliculei originale, în culori. Acst film a avut un imens succes prin anii 35, cu actori mari, cu montări gigantice şi cu o artistă de geniu: Vivien Leigh. Ca şi romanele prozatoarei Margarett Mitchell, şi filmul acesta şi-a avut istoria lui aventuroasă. Faţă de roman: filmul este destul de fidel, doar că, în mod inevitabil, unele aspecte larg dezvoltate în naraţiune, aici sunt expuse cam în treacăt, insistându-se mai mult asupra frământărilor furtunoasei Scarlett O’Hara. Filmul rămâne o frescă a unei mari etape din istoria S.U.A. Afluenţa publicului, care se omoară după acest film, e perfect explicabilă. Totuşi, o undă de nemulţumire rămâne: meritele sunt mari, dar şi defectele sunt pe măsură. Prolix, contradictoriu, uneori cu o mare atenţie acordată unor lucruri nesemnificative – dar, poate toate acestea, la un loc, îi conferă autenticitate şi un farmec de neimitat. Mă bucur mult c-am reuşit să-l văd.

¤

28 iunie, 1973, (joi)



Ieri, a venit Lelu, frate-meu, de la Pâncota, unde a fost preşedintele comisiei de bacalaureat. Profitând de o zi liberă, a dat o raită până la Săbolciu. Veştile nu sunt deloc îmbucurătoare. Dimpotrivă, am impresia că lucrurile se complică şi mai mult. Eu, în octombrie viitor, voi avea examen pentru doctorat. Tema propusă va fi: Rolul procedeelor retorice în teoria literară a antichităţii greco-romane. Să nu vorbesc că nici până acum nu am reuşit să-mi strâng toată bibliografia. Timpul e scurt şi treaba lungă, trebuie drămuit fiecare minut. Cu atât mai mult cu cât aici, la Institut, doctorantura e socotită ca o problemă strict personală. Deci...


Yüklə 216,99 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin