Pe norii înserării
(Esti felhőkön)
Pe norii înserării creşte iarbă neagră, absoarbe încet lumina şi ne stropeşte
cu aer diamantin feţele transpirate
răsuflare calmă lumea trece planând pe deasupra gheţarilor
atunci aceştia se topesc de tot
dacă aruncăm în sus pietre nu recad ci transformate în sărut zboară pe mari
aripi calde sus-sus până la sinele nostru
măduva din oase e fosforescentă ca steaua polară
la lumina lor zărim apa şi pâinea care s-au ascuns
în palmele noastre
ce-i adevărul întreb zidurile
la care ele dispar şi sub stele vă grupaţi cu toţii în jurul meu
pleoapa e de sticlă de mătase mângâie când o închidem dar
vedem şi aşa
în vis aloe înfloreşte în fiecare secundă
dormim cu iubita necunoscută ea e cea care ne atenţionează alintător când pătura a
alunecat încet de pe noi.
Toamna anului 1924
Esti felhőkön fekete fű nő lassan fölszíjja a fényességet és gyémántlevegőt locsol izzadt arcainkra
nyugodt lehelet a világ ellebeg a jéghegyek fölött
ezek ilyenkor egész elolvadnak
ha követ dobunk föl nem esik vissza hanem csókká válva nagy meleg szárnyakon röpül föl-föl egészen mihozzánk
csontjainkban a velő foszforeszkál akár a sarkcsillag
kettejük fényénél meglátjuk a vizet és kenyeret melyek elbújtak tenyereinkben
mi az igazság kérdem a falaktól
erre eltűnnek és a csillagok alatt valamennyien itt ültök körülöttem
a szemhéj selyemüvegből van simogat ha lecsukjuk de azért tovább látunk
az áloé másodpercenként virágzik álmainkban
ismeretlen kedvesünkkel hálunk ő az aki cirógatván figyelmeztet ha takarónk lassacskán lecsúszik.
1924 ősze
Dostları ilə paylaş: | 
