Kathryn Baxter iar cel care o răSPÂndeşte este un umil slujitor al domnului



Yüklə 0,73 Mb.
səhifə15/20
tarix05.01.2022
ölçüsü0,73 Mb.
#72015
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   20
REÎNTOARCEREA LUI HRISTOS

 

Am văzut venirea Domnului. Am auzit chemarea Lui ca si sunetul unei trâmbiţe si cu vocea unui arhanghel. Şi întreg pământul s-a cutremurat, si din morminte au ieşit neprihăniţii morţi ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh, îmi păreau ore, trâmbiţele sunau, si pământul si marea şi-au dat înapoi pe morţii lor. Domnul Isus Hristos a stat deasupra norilor în veştminte de foc şi privea glorioasa scenă. Am auzit din nou sunetele trâmbiţelor; şi pe când priveam, cei care rămăseseră vii si rămăseseră pe pământ s-au înălţat să se întâlnească cu El. Am văzut pe cei răscumpăraţi ca milioane de puncte de lumină îndreptându-se spre locul de adunare în văzduh. Acolo îngerii le-au dat haine lungi, de cel mai strălucitor si pur alb. A fost o bucurie măreaţă, îngerilor le-a fost dat să ţină ordine, şi se părea că ei erau pretutindeni, dând atenţie specială celor înviaţi. Celor răscumpăraţi li s-au dat trupuri noi, si ei au fost transformaţi pe când traversau văzduhul. Mare bucurie si fericire umplea cerurile si îngerii cântau, Glorie fie împăratului împăraţilor!' Sus în ceruri am văzut un trup spiritual măreţ era trupul Hristos. Trupul şedea pe spate pe un pat, şi sânge picura pe pământ. Ştiam că acesta era trupul Domnului nostru. Şi atunci trupul a crescut tot mai mare şi mai mare până a umplut cerurile. Şi intrând şi ieşind din el, erau milioanele răscumpăraţilor. Am privit în uimire cum milioane au urcat pe nişte scări la trup şi I-au umplut, începând cu tălpile picioarelor şi continuând cu picioarele, cu mâinile, stomacul, inima şi capul. Şi când a fost plin, am văzut că era plin cu bărbaţi şi femei din fiecare naţiune, popor şi limbă de pe pământ. Si cu o voce măreaţă ei lăudau pe Domnul. Milioane şedeau în faţa unui tron, si am văzut îngeri cum au adus cărţile din care s-a citit judecata. Acela era tronul de îndurare, si mulţi au primit răsplătiri. Atunci pe când priveam, întunericul a acoperit faţa pământului, si pretutindeni erau numai forţe demonice. Duhuri rele fără număr au fost eliberate din închisorile lor si aruncate afară pe pământ. Am auzit pe Domnul zicând,. "Vai de locuitorii pământului, că Satan a venit să locuiască între ei." Am văzut o fiară înfuriată, si din ea ţâşnea afară veninul ei pe pământ. Iadul s-a scuturat în toată furia lui, si din groapa fără fund au ieşit roind turme de creaturi rele care au înnegrit pământul de numărul lor mare. Bărbaţi şi femei alergau plângând spre dealuri, în peşteri si munţi. Pe pământ erau războaie, foamete şi moarte. La sfârşit am văzut cai de foc si căruţe în ceruri. Pământul tremura, si soarele s-a făcut roşu ca sângele. Un înger a zis, "Ascultă, O pământule, Regele vine!" Şi a apărut pe cer Regele regilor şi Domnul domnilor, si cu EI erau sfinţii din toate veacurile, îmbrăcaţi în cel mai imaculat alb. Si mi-am amintit că fiecare ochi II va vedea şi fiecare genunchi se va pleca înaintea Lui. Atunci îngerii şi-au luat secerele si au secerat grâul copt care este sfârşitul lumii. Isus a zis, "Pocăiţi-vă si fiţi mântuiţi, pentru că împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Voia Mea şi Cuvântul Meu se vor împlini. Pregătiţi calea Domnului." Şi eu m-am gândit, Noi trebuie să ne iubim unii pe alţii. Trebuie să fim fermi în adevăr si să corectăm copiii noştri în lumina venirii apropiate a lui Hristos. Pentru că lucru sigur, Regele vine.

44


Yüklə 0,73 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   20




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin