Kevin Mitnick & William L. Simon Fantoma reţelelor Aventurile celui mai căutat hacker din lume

MULŢUMIRI

DIN PARTEA LUI KEVIN MITNICK

Cartea de faţă este dedicată iubitoarei mele mame Shelly Jaffe şi bunicii mele Reba Vartanian, care au sacrificat o mulţime de lucruri pentru mine de-a lungul vieţii mele. În orice situaţie m-aş fi aflat, mama şi bunica au fost alături de mine, în special când am avut cel mai mult nevoie de ajutor. Cartea aceasta nu ar fi avut cum să apară fără minunata mea familie, care mi-a oferit atâta iubire necondiţionată şi atâta susţinere. Am avut uriaşul noroc să fiu crescut de o mamă iubitoare şi dedicată, pe care o consider şi prietenul meu cel mai bun. Mama este o persoană formidabilă. Mama şi-ar da şi cămaşa de pe ea ca să ajute o altă persoană la nevoie. Mamei efectiv îi pasă de cei din jurul ei, chiar şi atunci când pentru asta trebuie să treacă peste propriile ei interese de moment. „Buni” este o altă asemenea persoană excepţională. Ea m-a învăţat ce înseamnă să munceşti din greu, m-a învăţat cum să-mi administrez banii cu răspundere, de pildă, cum să economisesc pentru zile negre. Toată viaţa mea, „Buni” a fost ca o a doua mamă pentru mine, oferindu-mi iubire şi sprijin şi fiind întotdeauna de partea mea, indiferent de gravitatea faptelor mele.

În decembrie 2008, mama a fost diagnosticată cu cancer la plămâni şi a suferit îngrozitor din cauza chimioterapiei şi a bolii în sine. Nu mi-am dat seama cât de mult timp am pierdut fiind departe de mama până când nu a survenit tragedia. Persoane pline de grijă şi de compasiune pentru alţii, mama şi „Buni” m-au învăţat principiile iubirii aproapelui şi ale ajutorării celor mai puţin norocoşi decât noi. Le-am imitat modul de a fi, de a dărui, de a le păsa. Într-un fel, le calc pe urme. Sper că mă vor ierta pentru că am dedicat atât de mult timp pentru scrierea acestei cărţi, ratând atâtea ocazii de a fi cu ele, jucând cărţi sau uitându-ne la filme, din cauza muncii şi a termenelor pe care a trebuit să le respect. Încă îmi pare foarte rău pentru tot stresul, toţi nervii şi toate necazurile pe care le-am produs acestor femei cu aventurile mele de hacker şi după arestarea mea. Acum, că viaţa mea a luat o altă turnură, şi continui să am contribuţii pozitive în lume, sper că această carte le va face fericite pe mama şi pe bunica mea şi va şterge unele dintre amintirile experienţelor urâte descrise în aceste pagini.

Tare mi-aş fi dorit ca tatăl meu Alan Mitnick şi fratele meu vitreg Adam Mitnick să fi trăit şi să fi deschis împreună cu mine o sticlă de şampanie în ziua apariţiei acestor memorii în librării. Eu şi tata am avut mici neînţelegeri când am locuit împreună, dar am avut şi clipe minunate, în special când am mers la pescuit cu vasul lui în zona Insulelor Canalului din Oxnard, California. Mai important, tata mi-a oferit iubire şi respect şi susţinere atunci când viaţa mea îşi urma cursul pe drumurile accidentate ale sistemului judiciar federal. Tata s-a alăturat altor voluntari de la revista 2600 care au pichetat câteva tribunale federale, manifestând împotriva modului în care guvernul trata cazul meu. Cu câteva săptămâni înainte de eliberarea mea condiţionată, tata a suferit un preinfarct, a contractat o serioasă infecţie cu stafilococ în timpul operaţiei şi apoi s-a dovedit că are şi cancer pulmonar. S-a stins la un an şi jumătate după eliberarea mea. Nu mi-am dat seama cât timp am pierdut fără să-l văd decât atunci când acest lucru devenise imposibil.

Mătuşa mea Chickie Leventhal a fost întotdeauna alături de mine, în special atunci când am avut mai mare nevoie de ea. Atunci când agenţii FBI mi-au percheziţionat apartamentul din Calabasas, spre sfârşitul anului 1992, pe când lucram la Teltec Investigations, ea a luat legătura cu un prieten apropiat, avocat, John Yzurdiaga, care şi-a oferit cu generozitate sfaturile şi în cele din urmă m-a reprezentat gratis, împreună cu Richard Steingard, partenerul lui. Ori de câte ori am nevoie de un sfat sau de un loc în care să trag în Manhattan Beach, ea este întotdeauna gata să-mi ofere dragostea şi suportul ei. Nu pot să-l uit nici pe prietenul ei de o viaţă, dr. Bob Berkowitz, care a fost pentru mine un adevărat unchi, mereu dispus să discute cu mine când am avut nevoie de sfaturi.

Vara mea Trudy Spector a fost întotdeauna bună şi generoasă; ea le-a permis mamei şi bunicii mele să stea în casa ei ori de câte ori veneau la Los Angeles ca să mă vadă. Tot ea mi-a permis şi mie să stau la ea înainte să mă hotărăsc să dispar după ce mi-a expirat perioada de eliberare condiţionată. Mi-aş dori ca şi ea să fi avut ocazia să citească aceste cuvinte, dar din nefericire a avut o problemă medicală foarte gravă şi s-a stins în anul 2010. Simt şi azi o imensă tristeţe şi o senzaţie de gol; am pierdut o persoană iubitoare şi plină de grijă.

Scumpul meu prieten Michael Morris a fost mereu loial, mie şi familiei mele. Mulţumesc, Mike, pentru toată bunătatea şi pentru generoasa susţinere de-a lungul anilor. Ştiu că îţi vei aminti multe dintre păţaniile din aceste pagini, doar ai fost acolo. Voi preţui de-a pururi prietenia ta.

Am avut extraordinarul noroc de a face din nou echipă cu un scriitor de renume, Bill Simon, pentru a-mi scrie memoriile. Remarcabilul talent de scriitor al lui Bill include şi capacitatea magică de a lua informaţia furnizată de mine şi de a o scrie într-un stil şi de o manieră încât să o poată înţelege absolut oricine. Bill a devenit mai mult decât un partener în ale scrisului; el este şi un prieten apropiat, care mi-a ascultat istorisirile, uneori de mai multe ori, ca să se asigure că povestea este redată cu precizie. În cursul procesului de creare a cărţii, am avut parte şi de câteva momente de frustrare şi neînţelegeri privind includerea unor episoade mai tehnice, dar am ajuns întotdeauna la compromisuri care ne-au mulţumit pe amândoi. În final, am decis că ţinta noastră trebuie să fie un public mai larg, care nu are neapărat cunoştinţe anterioare avansate despre computere sau reţele. Pe lângă colaborarea cu Bill Simon, am avut plăcerea de a face echipă cu Donna Beech, cu care am colaborat spre sfârşitul proiectului. A fost o adevărată plăcere să lucrez împreună cu ea.

Doresc foarte mult să le mulţumesc acelor persoane care mi-au reprezentat interesele şi care sunt extraordinar de dedicate meseriei lor. Agentul meu literar David Fugate de la LaunchBooks a petrecut o mulţime de timp negociind contractul cărţii şi acţionând pe post de intermediar între mine şi editura Little, Brown & Co. Agentul meu pentru discursuri, Amy Gray, de la New Leaf Speakers, m-a reprezentat cu inteligenţă şi hărnicie în faţa unor clienţi din lumea întreagă, care m-au angajat să ţin discursuri inaugurale pentru conferinţele lor. Ea a făcut (şi continuă să facă) o treabă excelentă în calitate de agent al meu. Mulţumesc, Amy. Şi nu uita niciodată – Aproape Celebri ;-)

Sunt recunoscător pentru şansa pe care am avut-o de a lucra cu editura Little, Brown & Co. În cadrul acestui proiect palpitant. Doresc să-i mulţumesc redactorului meu John Parsley, pentru toată munca grea şi pentru excelentele lui sfaturi de-a lungul proiectului. Mulţumesc, John. A fost o plăcere să ne întâlnim la New York.

Doresc să-i mulţumesc eroului copilăriei mele, Steve Wozniak, pentru că şi-a luat din preţiosul lui timp pentru a scrie prefaţa memoriilor mele. Este a doua prefaţă pe care Steve a binevoit să o scrie pentru mine. Prima a fost publicată în Arta de a stoarce informaţii (2002). Nu voi uita niciodată cadoul de „ieşire din eliberarea condiţionată” pe care mi l-ai oferit în cadrul emisiunii The Screen Savers – un PowerBook G4 nou-nouţ. A fost un cadou minunat, care mi-a adus zâmbetul pe faţă luni de zile după aceea. Abia aştept să mă întâlnesc cu Steve de-a lungul călătoriilor noastre. Amândoi încercăm să vizităm restaurantele Hard Rock Café din toate ţările străine pe care le vizităm – colecţionăm tricourile lor. Mulţumesc, Steve, pentru că eşti un prieten atât de minunat.

Evident, îi mulţumesc şi fostei mele prietene Darci Wood, pentru iubirea, susţinerea şi devoţiunea arătate cât timp am fost împreună. Din nefericire, uneori relaţiile nu funcţionează, dintr-un motiv sau altul. Nu contează; mă mângâie faptul că Darci mi-a rămas un prieten de încredere şi loial. Acum nu mai trebuie decât să o conving să semneze un contract de confidenţialitate antedatat cu ziua în care ne-am întâlnit şi totul va fi bine! Glumesc, Darci. (Sau poate că nu…)

Jack Biello mi-a fost un prieten apropiat şi o persoană principială care a luat atitudine împotriva tratamentului inuman pe care mi l-au administrat jurnaliştii şi procuratura federală. El a fost glasul principal al mişcării „Eliberaţi-l pe Kevin” şi un autor cu un talent extraordinar în a scrie articole care scoteau la lumina zilei informaţiile pe care guvernul nu voia să le dea publicităţii despre cazul „Kevin Mitnick”. Jack a fost întotdeauna prezent cu un discurs neînfricat în numele meu şi a lucrat împreună cu mine la pregătirea de discursuri şi de articole. La un moment dat, chiar a fost reprezentantul meu în relaţiile cu mass-media. Jack s-a stins pe când Bill şi cu mine terminam manuscrisul pentru Arta de a stoarce informaţii. Dispariţia lui mi-a lăsat o senzaţie de pierdere imensă şi m-a întristat. S-au scurs nouă ani de atunci, dar tot mă mai gândesc la Jack.

Prietenul meu Alex Kasperavicius nu a fost niciodată un hacker propriu-zis, dar şi-a dorit dintotdeauna să facă parte din proiectele mele de hackuit, de obicei în unele proiecte palpitante de „inginerie socială”. Ulterior, aveam să înfiinţăm împreună un curs de „inginerie socială”, pentru a ajuta firmele să identifice şi să atenueze riscul atacurilor ce folosesc această cale. Am organizat seminarii la firme din lumea întreagă. Chiar am avut onoarea de a ţine un curs de formare la Administraţia Aeronautică Federală din Oklahoma. Spre sfârşitul anului 2000, am prezentat împreună un cunoscut talk-show despre internet, numit Partea întunecată a internetului, la postul pe unde medii KFI-AM 640 din Los Angeles. Mulţumesc, Alex. Eşti un prieten loial şi de încredere.

Eric Corley (zis şi Emmanuel Goldstein) mi-a fost prieten şi susţinător timp de aproape două decenii. El a lansat mişcarea „Eliberaţi-l pe Kevin”, la începutul anului 1998, după ce fusesem reţinut timp de peste trei ani. Eric a cheltuit o substanţială cantitate de efort, timp şi bani pentru a răspândi ştiri despre mine atunci când am fost încarcerat de sistemul judiciar federal. Tot el a produs şi un documentar numit Freedom Downtime, apărut în 2001, în care se prezenta mişcarea „Eliberaţi-l pe Kevin”, cucerind cu acest film şi un premiu pentru cel mai bun documentar la festivalul de film din New York. Eric, bunătatea, generozitatea şi prietenia ta înseamnă pentru mine mai mult decât aş putea exprima prin cuvinte. Mulţumesc pentru tot şi pentru că ai fost alături de mine.

Vreau să mulţumesc aici şi fostului meu partener-hacker Lewis De Payne, pentru că a găsit timp să-mi împrospăteze memoria în privinţa aventurilor noastre hackeristice. Îţi mulţumesc, Lewis. Am trăit împreună o aventură nebună. Îţi urez tot ce e mai bun.

Buna mea prietenă Christine Marie m-a ajutat în schiţarea primei ciorne a încheierii cărţii. Mulţumesc, Christine, pentru participare şi pentru efort.

Doresc să le mulţumesc şi prietenilor mei apropiaţi Kat şi Matt Wagenknecht, pentru că m-au ajutat în crearea mesajelor cifrate de la începutul fiecărui capitol. Minunată treabă! Tare sunt curios câţi cititori au fost în stare să rezolve mesajele codificate³⁶.

Doresc să-i mulţumesc lui Jari Tomminen pentru că mi-a permis să folosesc pentru supracoperta cărţii în original o fotografie pe care mi-a făcut-o în Helsinki, Finlanda.

Vreau să-i mulţumesc şi lui David Kennedy, expert în securitate şi prietenul meu, care a avut amabilitatea de a revedea o secţiune a cărţii şi mi-a oferit sfaturi bune.

Îi mulţumesc şi fostului procuror federal David Schindler, care a avut amabilitatea de a-mi permite să-i iau un interviu pentru cartea de faţă.

În acelaşi timp, doresc să le mulţumesc lui Justin Petersen, zis şi Eric Heinz, şi lui Ronald Mark Austin, care au fost amabili şi mi-au permis să le iau câte un interviu pentru carte. La scurt timp după ce Bill Simon şi cu mine i-am luat interviul lui Justin Petersen, acesta a fost descoperit mort în apartamentul lui din West Hollywood, posibil din cauza unei supradoze. E păcat că a suferit aceeaşi soartă ca fratele meu, cel care mi-a făcut legătura cu Petersen, atunci când Justin folosea pseudonimul Eric Heinz.

În timp ce scriu aceste mulţumiri, îmi dau seama că există atâţia oameni cărora ar trebui să le mulţumesc şi faţă de care trebuie să-mi exprim aprecierea pentru iubirea, prietenia şi susţinerea lor. Nu îmi pot aminti toate numele acestor oameni buni şi generoşi, întâlniţi în ultimii ani, dar cred că este suficient să spun că aş avea nevoie de un stick de memorie ca să-i înregistrez pe toţi. Atâţia oameni, din întreaga lume, mi-au scris cuvinte de încurajare, de laudă şi susţinere. Aceste cuvinte au însemnat imens pentru mine, mai ales că au venit când aveam mai mare nevoie de ele.

Le sunt recunoscător îndeosebi revistei 2600 şi tuturor susţinătorilor mei, care mi-au fost alături şi şi-au cheltuit din preţiosul lor timp şi multă energie pentru a spune adevărul tuturor celor care aveau urechi să asculte şi care şi-au exprimat vehement îngrijorarea şi obiecţiile faţă de tratamentul nedrept şi faţă de hiperbolizarea produsă de cei care şi-au dorit să profite de „mitul Kevin Mitnick”.

Am avut mult prea multe experienţe cu avocaţii, totuşi sunt bucuros să-mi exprim mulţumirile acelor avocaţi care, de-a lungul anilor de interacţiuni negative cu sistemul justiţiei penale, au intervenit şi s-au oferit să mă ajute atunci când aveam o nevoie disperată de ajutor. Am ajuns să respect, să admir şi să apreciez bunătatea şi generozitatea de spirit oferite gratis de atâţia avocaţi. Le mulţumesc pe această cale lui Greg Aclin, Fran Campbell, Robert Carmer, Debbie Drooz, John Dusembury, Sherman Ellison, Omar Figueroa, Jim French, Carolyn Hagin, Rob Hale, Barry Langberg, David Mahler, Ralph Peretz, Michelle Carswell Pritchard, Donald C. Randolph, Tony Serra, Skip Slates, Richard Steingard, Robert Talcott (judecător), Barry Tarlow, Gregory Vinson şi John Yzurdiaga.
DIN PARTEA LUI BILL SIMON

În mulţumirile mele din Arta de a stoarce informaţii, am scris despre Kevin: „Ce aveţi aici nu este o operă de ficţiune, deşi personajul central parcă ar fi fost inventat pentru scenariul unui film de suspans. Am căpătat pe parcurs un sănătos respect pentru coautorul meu nepereche”. Şi am continuat: „Stilul lui de lucru este atât de diferit de al meu, încât îţi vine să te întrebi cum am putut să scriem o carte şi să planificăm toate acele proiecte împreună. Amândoi ne-am depăşit limitele şi am învăţat să descoperim plăcerea intensei munci de a transforma cunoaşterea şi experienţa lui de viaţă în povestiri demne de a fi citite”. Dar această carte, a treia pe care am scris-o împreună, a fost de departe cea care a solicitat cel mai mult prietenia noastră. Sunt fericit să vă spun că prietenia noastră şi respectul reciproc au supravieţuit şi au ieşit întărite, în ciuda fricţiunilor serioase din timpul lucrului. Cred că această carte va dăinui mult timp. Mă aştept ca prietenia noastră să ţină la fel de mult, dacă nu mai mult.

Greu am fi putut găsi un redactor mai bun decât John Parsley. Săritor, dar în acelaşi timp cu mari pretenţii, scoate din tine tot ce e mai bun şi e întotdeauna acolo când ai nevoie de el. Sfaturile lui John au făcut cartea de faţă mai bună şi pentru aceasta îi sunt dator. Apoi, vreau s-o amintesc pe Peggy Freudenthal, stimata lui colegă, care s-a ocupat de punerea în pagină a manuscrisului, o adevărată campioană, care s-a achitat perfect de dificila misiune, fără să-şi piardă o clipă cumpătul; atât eu, cât şi Kevin îi suntem îndatoraţi.

Niciuna din cărţile mele nu ar fi fost terminată fără suportul, încurajarea şi imboldurile soţiei şi tovarăşei mele de viaţă de atâţia ani Arynne Simon, care m-a îndemnat să muncesc din greu şi să găsesc frazele potrivite. Dar zâmbetele ei mă menţin mereu în formă.

Agenţii Bill Gladstone şi David Fugate au avut amândoi o contribuţie în finalizarea acestui proiect. Jos pălăria pentru amândoi!

Pe lângă informaţiile aduse de Kevin, le sunt recunoscător acelora care m-au ajutat să completez diverse părţi ale povestirii – în special mamei lui Kevin, Shelly Jaffe, şi bunicii lui, Reba Vartanian; fostei lui soţii, Bonnie; lui David Schindler, adjunct de procuror federal, lui Kevin Poulsen, fostului investigator de la securitatea companiei Pacific Bell Darrell Santos; fostului detectiv (actualmente detectiv-şef) David Simon, de la Departamentul Şerifilor din Los Angeles (în acelaşi timp, fratele meu geamăn). Mulţumită contribuţiilor lor oferite voluntar, cartea este mai bogată. Dar vreau să îi aduc mulţumiri postume şi lui Justin Petersen, zis şi Eric Heinz, care a fost foarte sincer, mult peste aşteptările mele.

O recunoaştere specială pentru Sheldon Bermont, pentru contribuţia lui la această carte. De asemenea, nepoţilor Vincent şi Elena Bermont, ale căror zâmbete şi puseuri de entuziasm m-au ajutat să-mi menţin atitudinea optimistă.

În final – la urmă, într-un loc de onoare –, adânci plecăciuni adresate Charlottei Schwartz, fără de care această carte nu ar fi arătat atât de bine.