Tot aici pot apărea defecţiuni datorate calităţii şi oboselii unor materiale din care sunt confecţionate protezele.
Reparaţia – este termenul care se referă la refacerea funcţionalităţii protezelor cu baze, elemente de menţinere fisurate şi/sau fracturate, respectiv la înlocuirea sau refacerea unor segmente deteriorate sau pierdute (dinţi artificiali, croşete sau şei).
Reparaţia – este termenul care se referă la refacerea funcţionalităţii protezelor cu baze, elemente de menţinere fisurate şi/sau fracturate, respectiv la înlocuirea sau refacerea unor segmente deteriorate sau pierdute (dinţi artificiali, croşete sau şei).
În laborator, indiferent de tipul de reparaţie care se execută, prima operaţie este dezinfectarea protezei. De cele mai multe ori protezele vechi, purtate mulţi ani, sunt impregnate cu resturi alimentare, cu tartru, infiltraţii microbiene, coloranţi alimentari, etc., ceea ce pe lângă aspectul inestetic, reprezintă şi surse de infecţii.
În laborator, indiferent de tipul de reparaţie care se execută, prima operaţie este dezinfectarea protezei. De cele mai multe ori protezele vechi, purtate mulţi ani, sunt impregnate cu resturi alimentare, cu tartru, infiltraţii microbiene, coloranţi alimentari, etc., ceea ce pe lângă aspectul inestetic, reprezintă şi surse de infecţii.
pot să apară mai multe situaţii. Astfel:
pot să apară mai multe situaţii. Astfel:
a. Reparaţia unei fracturi simple cu două fragmente : în acest caz cele două fragmente se pot readapta (pune cap la cap) foarte precis, iar tehnica este următoarea:
Cele două fragmente de proteză, bine uscate, se coaptează cu multă atenţie de-a lungul liniei de fractură, astfel încât suprafeţele fracturate să vină în contact intim fără să apară denivelări sau spaţiu între ele;
Cele două fragmente de proteză, bine uscate, se coaptează cu multă atenţie de-a lungul liniei de fractură, astfel încât suprafeţele fracturate să vină în contact intim fără să apară denivelări sau spaţiu între ele;
Cele două fragmente sunt solidarizate între ele. Această operaţie se face cu ciano-acrilaţi sau metoda mai veche, prin picurare de ceară de lipit de-a lungul liniei de fractură şi solidarizarea fragmentelor prin aplicarea şi lipirea de beţe de chibrit sau fragmente de sârmă, peste dinţii artificiali ai ambelor fragmente;
Cele două fragmente sunt solidarizate între ele. Această operaţie se face cu ciano-acrilaţi sau metoda mai veche, prin picurare de ceară de lipit de-a lungul liniei de fractură şi solidarizarea fragmentelor prin aplicarea şi lipirea de beţe de chibrit sau fragmente de sârmă, peste dinţii artificiali ai ambelor fragmente;
În interiorul protezei, pe faţa ei mucozală, se toarnă pastă de gips de consistenţă smântânoasă obţinându-se un model care va menţine în poziţie corectă cele două fragmente pe toată durata operaţiilor următoare;
În interiorul protezei, pe faţa ei mucozală, se toarnă pastă de gips de consistenţă smântânoasă obţinându-se un model care va menţine în poziţie corectă cele două fragmente pe toată durata operaţiilor următoare;
După priza gipsului se îndepărtează cele două fragmente de pe model cu multă grijă, pentru a nu deteriora modelul;
Fragmentele îndepărtate de pe model sunt pregătite astfel:
Fragmentele îndepărtate de pe model sunt pregătite astfel:
Cu ajutorul unei freze de acrilat sau a unei pietre montate la piesa de mână a micromotorului se creează între cele două fragmente un spaţiu de 2 - 3 mm, îndepărtând ciano-acrilatul sau ceara de lipit;
După verificarea pe model, se reduce din grosimea celor două fragmente, paralel cu linia de fractură, o zonă de 5 - 7 mm. Aceste spaţii sunt create pentru desfiinţarea zonei lucioase a acrilatului ce s-ar putea opune unei reacţii de polimerizare eficientă a acrilatului cu care se execută reparaţia.
După verificarea pe model, se reduce din grosimea celor două fragmente, paralel cu linia de fractură, o zonă de 5 - 7 mm. Aceste spaţii sunt create pentru desfiinţarea zonei lucioase a acrilatului ce s-ar putea opune unei reacţii de polimerizare eficientă a acrilatului cu care se execută reparaţia.
Şlefuirea fragmentelor se mai face şi cu scopul de a realiza o grosime suficientă a acrilatului, asigurând în acest fel rezistenţa protezei;
Şlefuirea fragmentelor se mai face şi cu scopul de a realiza o grosime suficientă a acrilatului, asigurând în acest fel rezistenţa protezei;
Pe zonele subţiate ale fragmentelor se realizează cu o freză fisură nişte retentivităţi care pot fi sub forme variabile, - coadă de rândunică, retenţii liniare perpendiculare pe linia de fractură, de „Y”, „T”, etc. Uneori aceste retenţii trebuie create chiar sub dinţii artificiali, evitându-se deteriorarea sau schimbarea formei acestora.
