Aș putea să încep povestea mea cu : ,,A fost odată…”.Dar pentru că trăim o realitate virtuală,dați-mi voie să prezint întâmplarea așa cum cred eu de cuviință…
Era o zi ca oricare alta.Pentru Carla,la ora paisprezece:treizeci,era dimineață.Ea nu trăiește după reguli.Are propria viziune despre lume,nu vrea să trăiască așa cum îi spune cineva.
Carla este o frumoasă adolescentă,ea trăiește undeva într-un oraș micuț,într-o casă nu foarte sărăcăcioasă,dar nici într-una dintre cele mai luxoase ca ale prietenelor ei.
Ea vrea totul de la viață!Vrea să guste din tot câte puțin.
Problema este că acum,din cauza anturajului din grupul ei de amici,gasca ei,a luat-o pe un drum nu foarte bun pentru ea si, mai ales,pentru sănătatea ei.Este vorba de drumul pe care mai toți tinerii sunt tentați să-l parcurgă,dorită celor care deja au intrat in acest joc greșit,jocul cu drogurile.
Carla se află in perioada in care ,,prietenii” îi spun să încerce,începutul fiind mai greu,dar ea e nehotărâtă, gândindu-se și la părinții ei care o iubeau enorm,dar se gândea și la prietenii care ar exclude-o din cercul lor,in cazul in care ea ar refuza să fie una de-a lor.
În fiecare noapte Carla se gândește ce să aleagă.Este foarte greu pentru ea:prieteni sau familie.Sub nici o formă părinții ei nu trebuiau să afle,dar prietenii…ce se va face ea fară prieteni?Adevărul este că îi era și frică.Nu mai făcuse asta niciodată și aflase câteva dintre lucrurile rele care i se pot întâmpla pe urmă.Era greu,acum era pe cont propriu,trebuia să gândească singură,nu o putea întreba pe mama,cum făcea atunci când era greu,cu prietenele sau chiar cu băieții.Deși părinții ei o răsfățau tot timpul și nu i-au interzis niciodată nimic,Carla era conștientă că părinților nu le-ar plăcea ca scumpa lor fiică să devină o consumatoare de droguri.
Au urmat multe nopți nedormite si multe zile in care Carla era abătută,supărată.Părinții ei o presau punându-i întrebări în continuu pentru a înțelege ce se întâmplă cu ea.
Toate astea până într-o noapte,în care o zâna fermecată s-a arătat jucăușă la geamul ei.
La început a crezut că este o halucinație din cauza nopților nedormite și a stresului,dar în final,atunci când zâna a început să vorbească,și-a dat seama că era cât se poate de trează.
Zâna a intrat în vorbă cu adolescenta și i-a spus că a fost trimisă de Regina Zânelor Bune pentru a o ajuta în problema ei.Ea cunoștea foarte bine problema Carlei,deoarece nu era o simplă zâna ci zâna cea bună a Carlei..Ea a păzit-o încă din prima clipă de viață,a fost alături de ea în cele mai grele momente.I-a spus că nu este o fată ca oricare alta,ci este una specială,de care are grijă o zână bună,datorită credinței și bunătății mamei sale.
Zâna i-a propus Carlei să facă împreună o mică excursie.Carla a acceptat entuziasmată propunerea zânei.Știa că zâna îi vroia doar binele și nu i-ar putea face niciodată rău.
Carla a aflat pe drum că zâna o va pune in două situații dificile,ea va frecventa două cercuri de prieteni,unul în care se consumă droguri și unul în care nu se consumă droguri.
Primul cerc in care Carla a fost pusă este cercul care o tenta pe ea,și anume,cercul în care se consumau droguri.
Carla a fost îngrozită de ce a văzut,zi de zi,copii aceea îsi injectau doza de droguri.Mâinile lor gingașe de copii s-au transformat în mâini orobile împunse zilnic de acele nesterilizate si pline de microbi.Și-a dat seama că viața acelor copii nu este viața la care ea visase de mică.
Acum se gândea cum va face,cum le va spune prietenilor ei că ea nu o va lua pe calea greșită ,calea drogurilor.
Nu-i mai păsa că prietenii ei o vor exclude din grupul lor,ca nu va mai avea cui povesti ce i s-a întâmplat în drum spre școală.
Zâna i-a prezentat și a doua situație,deși Carla știa deja ce cale are are de gând să aleagă.
De această dată ,Carla,a avut altă părere despre copiii din grup.Ei erau drăguți,amabili cu toată lumea,intrau în vorbă cu nou-veniții și se împieteneau,se ajutau reciproc și făceau multe alte lucruri bune.I-ar fi plăcut să fie prietena lor.
După scurta călătorie a Carlei cu zâna,ea află că grupul copiilor care nu consumaseră droguri este format chiar din copiii care i-au cerut de câteva zile prietenia,dar ea,a refuzat, datorită falșilor prieteni,care i-au interzis să se alieze cu„inamici”.
În timp ce zâna ei bună pleca,un glas de cocoș răgușit s-a auzit.Era soneria telefonului ei,care o anunța că e timpul să se trezească pentru a se întâlni cu ,,prietenii” ei.Sosise momentul pentru a le spune că ea va refua să consume droguri și că ,,prietenia” lor s-a sfârșit.
Carla sări iute din pat și alergă la dulap.Se imbracă si plecă spre locul lor de întâlnire.
Odata ajunsă la acolo,a încercat să le explice ,,prietenilor” că ceea ce fac ei este total greșit.În ciuda încercărilor din răsputeri ale Carlei,amicii ei,nici nu au încercat sa o asculte, dar să mai și pună în practică ce le spusese ea.
Dezamăgită și abătută,Carla se întoarse acasă.Pe drum se întâlni cu unul din membrii grupului în care drogurile nu și-au făcut prezența,pentru care ea nutrea anumite sentimente.Prietenul se numește Mihai.Cei doi au o prietenie specială.
Mihai o prezintă și celorlalți membrii și,foarte ușor,Carla intră în cercul lor.
Se întoarce fericită acasă,ii povestește mamei despre noii ei prieteni spunându-i că nici nu vrea să mai audă de ceilalți .Mama ei nu înțelege de ce,dar pentru că fiica ei este fericită,se bucură pentru ea,ca orice părinte.
………………
Câțiva ani mai târziu,foștii ,,prieteni” ai Carlei se aflau în diferite clinici de dezintoxicare,iar Carla era fericita alături de adevarații prieteni.
A avut rezultate bune la școală mereu,la liceu,pe urmă la facultate.Datorită acestui fapt,ea a devenit ceea ce și-a dorit de mică,și anume o faimoasă actriță.
Acum de câte ori vede un tânăr tentat să calce pe drumul fără întoarcere al drogurilor,face ea pe zâna buna și îi arată drumul corect.Se mândrește cu acest fapt.
Și ca să închei istorisirea mea,voi folosi o formulă de basm,cu speranța că intervenția mea de creator de povești a fost reușită.
Și-am încalecat pe-o căpșună și v-am spus o mare,dar cu un sâmbure de adevăr,și o gogonată minciună….
- Ce frumos e!
- Intrați puțin în apă și apoi vă duc la Marele Canion, daca ne mai rămâne timp!
- Când se pregăteau să meargă spre Marele Canion , visul lui Alex s-a oprit deoarece el s-a trezit, dar cu zâmbetul pe buze.
- Alex, de ce zambești? - Mi s-a îndeplinit dorința!
Toți s-au uitat uimiți unul la altul.
- Veniți, am o multime de lucruri pe care vreau să vi le povestesc! Chiar dacănu mă veți crede, am făcut înconjurul lumii. Bine! Nu am văzut tot Pământul, dar am văzut Marea Mediterana, Tailanda, Turcia, Franța și Rusia. Acolo ați vrea să mergeți, nu-i așa?
- Da! spun toți.
- De unde ai știut? - Mi-ați spus fiecare.
- Când? - În vis. A fost real! Credeți-mă! Chiar am fost acolo!
- Nu puteai fi acolo, noi te-am văzut aici.
- Cu trupul am fost aici, dar cu sufletul am fost acolo.
- Bineînțeles.
- Ce-ai văzut în Franța?
- Parisul, Lyonul, vârful Mont Blanc.
- Ție nu ți-a plcut Geografia Europei.
- Știu! Chiar dacă nu mă credeți, eu știu ce am văzut. Dacă mă auzi, Carl, îți mulțumesc.
- Acum, cine-i Carl? - ,,Ghidul’’ meu.
- Bine, te credem! Ai multe să ne povstești, dar mâine. Bine?
- Bine! Haideți! Noapte bună!
- Noapte bună!
- Noapte bună!
- Noapte bună!
Dupa ce au adormit, Maria, Dănuț și Denisa au avut același vis ca și Alex.
- Bună dimineața tuturor !
- Bună dimineața!
- E ciudat! Am visat că am vizitat țările menționate aseară, pe Carl cum se transorma, o ușa cu lumină orbitoare, am vista ca noi am plutit, a spus Denisa.
- Și eu la fel!
- Și eu!
- Și eu!
- Deci voi ați visat ca și mine când eram inconștient! a spus Alex.
- Exact, a spus Maria.
- E prea ciudat, a spus Dănuț.
- Înseamna că tu ai spus adevărul, a zis Maria.
- Nu v-am mințit cu nimic! a spus Alex.
- Vom rămâne mereu cu îndoiala asta, dacă a fost real sau nu!a spus Maria.
- Dar vom fi prieteni pentru totdeauna! a spus Alex.
- Prieteni pentru totdeauna!!!
- Așa să fie!
- Nimic nu ne va împiedica!
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, un prinț necăsătorit. Și cum era singur în palat se plictisi, așa că plecă la vânătoare.
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, un prinț necăsătorit. Și cum era singur în palat se plictisi, așa că plecă la vânătoare.
Ținuturile în care ajunse erau splendide, ciripitul păsărelelor se auzea din copacii înfloriti, verdele aprins îți bucura ochii în culori minuate, iar florile te alinau cu mirosul lor catifelat și suav.
Și, cum mergea el așa, s-a întalnit cu un iepure pe care a vrut să-l împuste, dar el a zis:
-Tinere prinț , te rog cruță-mi viața si fapta ta va fi răsplătită!
Prințul îl ascultă și plecă mai departe, după care se întalni cu o vulpe pe care, la fel, vroia să o împuste, dar ea a spus:
-Prințule, cruță-mi viața și fapta ta va fi răsplătită!
Prințul făcu la fel ca si cu iepurele si îi cruță viața vulpii.
Mai departe se întalni cu o căprioară pe care vroia s-o împuste, dar ea a grăit:
-Bunule prinț, te rog, cruță-mi viața si te voi răsplăti! Du-te în pădure si vei găsi un stejar cu trei crengi, taie o creangă și din ea va ieși o zână, dar să ai apă la tine, pentru că nu poate trăi fără apă!
Zis si făcut. Prințul se duse la stejar si tăie o creangă din care ieși o zână. Prințul se sperie si vărsă toată apa pe jos, iar zâna muri. Cu nespusă jale o luă in brațe, o duse acasă si o îngropă.
A doua zi, prințul merse iar la vânătoare, și se întalni iar cu vulpea care i-a spus:
-Prințule, pentru bunătatea ta te voi răsplăti! Du-te iar la stejarul din pădure si mai taie o creangă din el, dar sa ai apă cu tine!
El o ascultă pe vulpe si plecă la stejar. Tăie o creangă din acesta si pe loc ieși o altă zână din creangă care striga:
-Apă! Vreau apă! Altfel voi pieri!
Prințul avea la el doar o ploscă cu vin si se gândi că si vinul va fi bun. De cum o servi, zâna si pieri. Cu nespusă jale a luat-o pe brațe, a dus-o acasă și a înmormântat-o.
A treia zi, el a plecat iar la vânătoare, si s-a întalnit cu iepurasul, care i-a spus:
-Tinere, pentru bunătatea ta, am sa te răsplătesc și eu. Du-te in pădure si taie si ultima creangă din stejar,
Suferința
Autor:Pop Oana
E-mail:oanapop94@yahoo.com
Cu ochii înecați în lacrimi mă așez în fața calculatorului și încep să tastez...
Gândurile îmi vin gramadă,ca și cum ar izvorî dintr-un ocean de tristețe ce-mi îneacă sufletul,iar suferința parcă dă năvală să iasă mai repede din sufletu-mi prea plin de amărăciune. Mă simt de parcă aș fi fost sfâșiată de o haită de lupi înfometați sau aș căl-
ca pe bucăți de sticlă ce îmi străpung corpul cu nerușinare.Simt cum cineva îmi înfinge mii de cu-
țite în inima mea uscată și îmi provoacă dureri neștiute până nu demult.Credeam că tu ești tot ce
mi s-a întâmplat mai frumos...Și eram așa de fericită cum n-am mai fost niciodată...Era așa de frumos...Prea frumos să fie adevărat… ar spune un sceptic,dar cine să-l asculte...
Trăiam într-un colț de Rai,în care totul era ca de basm;tu erai lângă mine ca
să-mi oferi iubirea de care aveam nevoie cel mai mult în această lume.Oare de ce vraja a trebuit să se destrame când totul era mai frumos ca niciodată?Știu ca a fost vina mea...Eu m-am schim-
bat,de la un timp nu mai eram ca înainte.Nu mai eram veselă ca altădată.De câteva zile eram
mereu tristă și problemele mele au îmbolnăvit relația noastră.Poate asta a facut ca vraja să se destrame;poate că dragostea noastră nu a fost așa de puternică precum îmi imaginam că este.Eu
am stricat totul fără să-mi dau seama.Nu știu ce era cu mine...Dar te iubeam sincer și te iubesc și acum,cu aceiași pasiune,cu toate că acum visele s-au spulberat.Pe obraz curg lacrimi izvorâte doar la gândul iubirii ce mă sufocă...Pentru că tu nu ai fost decât un simplu trecător prin viața mea.Sunt lacrimi ce apar doar atingând din întâmplare cicatricea scrijelită în suflet și care nu se mai vindeca.E greu fără tine,e mult prea greu ca să pot să mai trăiesc.
Nu înțeleg!Oare de ce dintr-o prostie a trebuit să se spulbere totul?Cine îmi va mai spune vorbe frumoase de dragoste,șoptite ușor la ureche?La cuvântul cui voi mai tresări?
Ce fantasmă mă va mai acoperi cu o ploaie de sărutări?Cu cine îmi voi mai alina sufletul plin de tristeți?De la cine voi mai auzi mult doritul "Te iubesc!" și "Tu ești lumea mea!"?Ce fantasmă cu suflet mare va mai fi lângă mine să mă trezească la realitate și să-mi poarte de grijă?
Pentru tine aș fi stins și stele de pe cer.De ce nu mai ești TU in viața mea?De ce tu ai decis să fii ucigașul inimii mele?Aș vrea ca totul să fie ca odinioară,să uităm de tot ce s-a întamplat.Dar nu!Tu ești mult prea mândru ca să-mi ceri iertare sau să accepți scuzele mele.Îmi e greu să înfrunt realitatea.Nu vreau și nici nu pot.Aș vrea să-ți vorbesc,dar mi-ai zis să uit că te-am cunoscut cândva.
Simt că mă sfârșesc de durere...Când sună telefonul tresar și cred că ești tu,dar este doar dorul meu de tine.Clipele acestea mă storc de toată energia,ucid in mine speranța.Ca-
sa este străină fără tine,oriunde îmi îndrept pașii cred că te văd.Simt că cerul îmi este dușman,lu-
na se ascunde de mine.Mă tot rog și nimeni nu-mi răspunde;toți și-au astupat urechile sufletului,
au decis să rămână muți.
Te iubesc!Pentru tine aș fi stins stele de pe cer,aș fi coborât cerul in mare,soare-
le nu ar mai fi apus niciodată sau aș fi furat luna ca să ți-o aduc ție,doar ție.Lângă tine am des-
coperit comorile ascunse ale lumii,cu tine am aflat cât de minunată este luna și cât de fermecă-
toare devine în ochii iubirii.Acum,în singuratatea mea,o privesc...Este la fel de frumoasă,dar es-
te atât de tristă,ca și cum ar fi murit pentru o clipă.
De abia pot să mai privesc…Fericirea de altă dată ce îmi invada ochii lipsește acum
cu desăvârșire.Tu erai lumina ochilor mei…De ce a trebuit să mă sacrifici?Eman durere prin toți
porii.Sunt înăbușită de tristețe,sfâșiată de chin,simt că nu mai am un rost în lume fără tine în via-
ța mea…Sunt precum o moartă printre vii.Bucuria vieții mele a dispărut odată cu despărțirea noa-
stră brutală,groaznică,neașteptată.Cuvintele tale dureroase rostite pe un ton nu puțin indiferent și
rece mi se repetă iar și iar în minte,îmi sfâșie fiecare celulă de speranța și normalitate care-mi mai
rămase.
Nu știu dacă mai pot gasi puterea să lupt pentru a nu mă lăsa pradă disperării,iar gândul că persoana care era totul pentru mine în lumea asta și pe care o iubeam mai mult decât propria-mi viață nu mai este lângă mine mă împinge spre prăpastie.TU,cel care odată mă iubeai nespus sau poate era doar o iluzie a mea,TU mă ghidezi acum spre o moarte vie.
Până și culorile îmi par toate negre acum,iar lumea este doar un fundal nenorocit în care eu nu îmi mai gasesc rostul,precum luna nu poate exista fără cer.Blestem totul in jurul meu.Nu îmi mai găsesc liniștea.Îmi vine să vărs un ocean de lacrimi,să urlu,să mă bat de pământ.
Pentru un moment m-am gândit chiar și la moarte,crezând că fără el nu o să pot reuși.Însă ceva,ceva neștiut,ceva neînțeles mă reținea.
Voiam să renunț la planurile mele de a avea un viitor impecabil,de ați oferi tot ce e mai de preț in lumea asta,dar nu mai găseam nicăieri acea putere de a trece peste toate obstacolele.
Stau rece într-un colț al camerei și aș da orice ca tu să vii iar la mine,să mă sprijini,
să mă întrebi cu dulceață ce am,oferindu-mi un umăr pe care să plâng,precum era mai demult.A-
cum doar o tăcere nenorocită mă mai însoțește,îmi plânge de milă…O tăcere desfrânată,păcătoasă
scăldată în gânduri sinucigașe…și lipsită de Tine.
Co-autor:Bretan Alina
E-mail:little_sweet_princess95@yahoo.com
Unde ești?Unde ai fugit?De ce te ascunzi de mine?Ce am făcut pentru a nu merita o a doua șansă?Te-aș ruga din tot sufletul să mă ierți dacă aș putea,să renunți pentru un moment la orgoliul tău imens care a luat locul iertării,poate așa am reuși să o luam de la început,dar nu te pot găsi.Nu înțeleg de ce nu vrei să vorbim măcar pentru doua minute,să clarificăm totul,să pot scăpa de confuzia ce îmi scaldă mintea.Nu ai putea să-mi arăți măcar atât respect?Nu ai putea să faci as-
ta în numele iubirii enorme ce ne-a legat cândva,in numele anilor superbi petrecuți împreună?
Chiar dacă inima plânge și sufletul este sfâșiat,mereu voi avea suficientă energie
să te iubesc numai pe tine,să-ți dăruiesc tot ce am,și să te port ca pe o comoară din povești,a-
dânc tăinuită în universul ființei mele.
La realizarea activității au contribuit elevii talentați din scoala noastră , a căror bucurie a fost împărtășită și de profesoara de limba română.
Un număr de 8 elevi a constituit echipa cu care am pornit la drum.Menționez că elevii s-au descurcat de minune in mânuirea calculatorului , realizând astfel o serie de lucrări literare pe care le-am selectat, iar pe cele mai bune vi le prezentăm în materialul de față.
Am lăsat la latitudinea lor alegerea temei,fără să am vreo implicare directă in ceea ce priveste conținutul lucrărilor.Intervenția mea a vizat doar partea de corectare a greșelilor de ortografie sau de punctuație.
Visele sunt ale elevilor…Ele doar și-au luat Zborul…
