Legea 571/2003 privind Codul Fiscal lege nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal


CAP. 4 Taxa asupra mijloacelor de transport ART



Yüklə 1,97 Mb.
səhifə22/25
tarix07.04.2018
ölçüsü1,97 Mb.
#47585
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   25

CAP. 4

Taxa asupra mijloacelor de transport


ART. 261

Reguli generale

(1) Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport, cu excepţia cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel.

(2) Taxa prevăzută la alin. (1), denumită în continuare taxa asupra mijloacelor de transport, se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.



(3) În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar.

(4) În cazul în care contractul de leasing încetează altfel decât prin ajungerea la scadenţă, impozitul pe mijlocul de transport este datorat de locator.

ART. 262

Scutiri


Taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru:

a) autoturismele, motocicletele cu ataş şi mototriciclurile care aparţin persoanelor cu handicap locomotor şi care sunt adaptate handicapului acestora;

b) navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei;

c) mijloacele de transport ale instituţiilor publice;

d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localităţi, dacă tariful de transport este stabilit în condiţii de transport public;

e) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare.

ART. 263*)

Calculul taxei



(1) Taxa asupra mijloacelor de transport se calculează în funcţie de tipul mijlocului de transport, conform celor prevăzute în prezentul capitol.

(2) În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 de cm^3 sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor*):

_______________________________________________________________________________

Tipuri de autovehicule Suma, în lei, pentru

fiecare grupă de

200 cm^3 sau fracţiune

din aceasta

_______________________________________________________________________________

1. Motorete, scutere, motociclete şi autoturisme cu

capacitatea cilindrică de până la 1600 cm^3 inclusiv 7

2. Autoturisme cu capacitatea cilindrică între

1601 cm^3 şi 2000 cm^3 inclusiv 15

3. Autoturisme cu capacitatea cilindrică între

2001 cm^3 şi 2600 cm^3 inclusiv 30

4. Autoturisme cu capacitatea cilindrică între

2601 cm^3 şi 3000 cm^3 inclusiv 60

5. Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste

3.001 cm^3 120

6. Autobuze, autocare, microbuze 20

7. Alte autovehicule cu masa totală maximă autorizată

de până la 12 tone inclusiv, precum şi autoturismele

de teren din producţie internă 25

8. Tractoare înmatriculate 15

_______________________________________________________________________________
(3) În cazul unui ataş, taxa pe mijlocul de transport este de 50% din taxa pentru motocicletele, motoretele şi scuterele respective.

(4) În cazul unui autovehicul de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul următor:

______________________________________________________________________________

| Autovehicule de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare |

| de 12 tone |

|______________________________________________________________________________|

| | Numărul axelor şi masa | Impozitul, în lei, | Impozitul, în lei, |

| | totală maximă autorizată | pentru vehiculele | pentru vehiculele |

| | | angajate exclusiv în| angajate în |

| | | operaţiunile de | operaţiunile de |

| | | transport intern | transport intern |

| | | | şi internaţional |

| | |_____________________|_____________________|

| | |Vehicule cu|Vehicule |Vehicule cu|Vehicule |

| | |sistem de |cu alt |sistem de |cu alt |

| | |suspensie |sistem |suspensie |sistem |

| | |pneumatică |de |pneumatică |de |

| | |sau un |suspensie|sau un |suspensie|

| | |echivalent | |echivalent | |

| | |recunoscut | |recunoscut | |

|____|_____________________________|___________|_________|___________|_________|

| I.| Vehicule cu două axe | | | | |

|____|_____________________________|___________|_________|___________|_________|

| |1.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 12 tone, dar nu mai mult | | | | |

| | | de 13 tone | 0 | 72 | 0 | 102 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |2.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 13 tone, dar nu mai mult | | | | |

| | | de 14 tone | 72 | 198 | 102 | 282 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |3.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 14 tone, dar nu mai mult | | | | |

| | | de 15 tone | 198 | 278 | 282 | 397 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |4.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 15 tone, dar nu mai mult | | | | |

| | | de 18 tone | 278 | 630 | 397 | 899 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| II.| Vehicule cu 3 axe | | | | |

|____|_____________________________|___________|_________|___________|_________|

| |1.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 15 tone, dar nu mai mult | | | | |

| | | de 17 tone | 72 | 125 | 102 | 178 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |2.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 17 tone, dar nu mai mult | | | | |

| | | de 19 tone | 125 | 255 | 178 | 364 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |3.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 19 tone, dar nu mai mult | | | | |

| | | de 21 de tone | 255 | 331 | 364 | 473 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |4.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 21 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 23 de tone | 331 | 510 | 473 | 729 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |5.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 23 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 25 de tone | 510 | 793 | 729 | 1.132 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |6.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 25 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 26 de tone | 510 | 793 | 729 | 1.132 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

|III.| Vehicule cu 4 axe | | | | |

|____|_____________________________|___________|_________|___________|_________|

| |1.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 23 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 25 de tone | 331 | 336 | 473 | 479 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |2.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 25 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 27 de tone | 336 | 524 | 479 | 748 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |3.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 27 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 29 de tone | 524 | 832 | 748 | 1.188 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |4.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 29 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 31 de tone | 832 | 1.234 | 1.188 | 1.762 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |5.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 31 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 32 de tone | 832 | 1.234 | 1.188 | 1.762 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|
(5) În cazul unei combinaţii de autovehicule (un autovehicul articulat sau tren rutier) de transport marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul următor:

______________________________________________________________________________

| Combinaţii de autovehicule (autovehicule articulate sau trenuri rutiere) de |

| transport marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de |

| 12 tone |

|______________________________________________________________________________|

| | Numărul axelor şi masa | Impozitul, în lei, | Impozitul, în lei, |

| | totală maximă autorizată | pentru vehiculele | pentru vehiculele |

| | | angajate exclusiv în| angajate în |

| | | operaţiunile de | operaţiunile de |

| | | transport intern | transport intern |

| | | | şi internaţional |

| | |_____________________|_____________________|

| | |Vehicule cu|Vehicule |Vehicule cu|Vehicule |

| | |sistem de |cu alt |sistem de |cu alt |

| | |suspensie |sistem |suspensie |sistem |

| | |pneumatică |de |pneumatică |de |

| | |sau un |suspensie|sau un |suspensie|

| | |echivalent | |echivalent | |

| | |recunoscut | |recunoscut | |

|____|_____________________________|___________|_________|___________|_________|

| I.| Vehicule cu 2+1 axe | | | | |

|____|_____________________________|___________|_________|___________|_________|

| |1.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 12 tone, dar nu mai mult | | | | |

| | | de 14 tone | 0 | 0 | 0 | 0 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |2.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 14 tone, dar nu mai mult | | | | |

| | | de 16 tone | 0 | 0 | 0 | 0 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |3.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 16 tone, dar nu mai mult | | | | |

| | | de 18 tone | 0 | 33 | 0 | 46 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |4.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 18 tone, dar nu mai mult | | | | |

| | | de 20 de tone | 33 | 74 | 46 | 105 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |5.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 20 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 22 de tone | 74 | 173 | 105 | 246 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |6.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 22 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 23 de tone | 173 | 223 | 246 | 318 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |7.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 23 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 25 de tone | 223 | 402 | 318 | 574 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |8.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 25 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 28 de tone | 402 | 705 | 574 | 1.007 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| II.| Vehicule cu 2+2 axe | | | | |

|____|_____________________________|___________|_________|___________|_________|

| |1.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 23 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 25 de tone | 69 | 161 | 98 | 230 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |2.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 25 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 26 de tone | 161 | 264 | 230 | 377 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |3.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 26 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 28 de tone | 264 | 388 | 377 | 554 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |4.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 28 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 29 de tone | 388 | 469 | 554 | 669 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |5.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 29 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 31 de tone | 469 | 770 | 669 | 1.099 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |6.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 31 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 33 de tone | 770 | 1.068 | 1.099 | 1.525 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |7.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 33 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 36 de tone | 1.068 | 1.622 | 1.525 | 2.316 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |8.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 36 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 38 de tone | 1.068 | 1.622 | 1.525 | 2.316 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

|III.| Vehicule cu 2+3 axe | | | | |

|____|_____________________________|___________|_________|___________|_________|

| |1.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 36 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 38 de tone | 850 | 1.183 | 1.214 | 1.689 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |2.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 38 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 40 de tone | 1.183 | 1.608 | 1.689 | 2.296 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| IV.| Vehicule cu 3+2 axe | | | | |

|____|_____________________________|___________|_________|___________|_________|

| |1.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 36 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 38 de tone | 751 | 1.043 | 1.073 | 1.489 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |2.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 38 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 40 de tone | 1.043 | 1.442 | 1.489 | 2.060 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |3.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 40 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 44 de tone | 1.442 | 2.133 | 2.060 | 3.047 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| V.| Vehicule cu 3+3 axe | | | | |

|____|_____________________________|___________|_________|___________|_________|

| |1.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 36 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 38 de tone | 427 | 517 | 610 | 738 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |2.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 38 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 40 de tone | 517 | 772 | 738 | 1.102 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|

| |3.| Masa nu mai puţin de | | | | |

| | | 40 de tone, dar nu mai | | | | |

| | | mult de 44 de tone | 774 | 1.229 | 1.102 | 1.755 |

|____|__|__________________________|___________|_________|___________|_________|
(6) În cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinaţie de autovehicule prevăzută la alin. (5), taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor*):

_________________________________________________________

| Masa totală maximă autorizată | Taxa |

| |(lei [vechi])|

|____________________________________________|_____________|

| a) Până la 1 tonă inclusiv | 59.000 |

|____________________________________________|_____________|

| b) Peste 1 tonă, dar nu mai mult de 3 tone | 194.000 |

|____________________________________________|_____________|

| c) Peste 3 tone, dar nu mai mult de 5 tone | 292.000 |

|____________________________________________|_____________|

| d) Peste 5 tone | 370.000 |



|____________________________________________|_____________|
(7) În cazul mijloacelor de transport pe apă, impozitul pe mijlocul de transport este egal cu suma corespunzătoare din tabelul următor*):

_______________________________________________________________________________

Mijlocul de transport pe apă Impozit

- lei/an -

_______________________________________________________________________________

1. Luntre, bărci fără motor, folosite pentru pescuit şi uz

personal 15

2. Bărci fără motor, folosite în alte scopuri 40

3. Bărci cu motor 150

4. Nave de sport şi agrement*) între 0 şi 800

5. Scutere de apă 150

6. Remorchere şi împingătoare:

a) până la 500 CP inclusiv 400

b) peste 500 CP şi până la 2.000 CP inclusiv 650

c) peste 2.000 CP şi până la 4.000 CP inclusiv 1.000

d) peste 4.000 CP 1.600

7. Vapoare - pentru fiecare 1.000 tdw sau fracţiune din acesta 130

8. Ceamuri, şlepuri şi barje fluviale:

a) cu capacitatea de încărcare până la 1.500 tone inclusiv 130

b) cu capacitatea de încărcare de peste 1.500 tone şi până la

3.000 tone inclusiv 200

c) cu capacitatea de încărcare de peste 3.000 tone 350

_______________________________________________________________________________

*) Criteriile de stabilire a cuantumului impozitului vor fi prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentului cod.
(8) În înţelesul prezentului articol, capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată a unui mijloc de transport se stabileşte prin cartea de identitate a mijlocului de transport, prin factura de achiziţie sau un alt document similar.

------------

*) 1. Conform anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1514/2006 valorile impozabile prevăzute la art. 263 alin. (2), art. 263 alin. (6) şi art. 263 alin. (7) au fost actualizate astfel:

______________________________________________________________________________

| CAP. 4 |

| TAXA ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT/IMPOZITUL PE MIJLOACELE DE TRANSPORT*) |

| Art. 263 alin. (2) |

|______________________________________________________________________________|

| Mijloc de transport cu | NIVELURILE INDEXATE | NIVELURILE APLICABILE |

| tracţiune mecanică | PENTRU ANUL 2006 | ÎN ANUL FISCAL 2007 |

| |__________________________|__________________________|

| | Valoarea taxei | Suma, în lei, pentru |

| | - lei/500 cm^3 sau | fiecare grupă de 200 cm^3|

| | fracţiune - | sau fracţiune din aceasta|

|________________________|__________________________|__________________________|

| Autoturisme cu | 7 | x |

| capacitatea cilindrică | | |

| de până la 2.000 cm^3 | | |

| inclusiv | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| Autoturisme cu | 9 | x |

| capacitatea cilindrică | | |

| de peste 2.000 cm^3 | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| Autobuze, autocare, | 15 | x |

| microbuze | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| Alte vehicule cu | 16 | x |

| tracţiune mecanică cu | | |

| masa totală maximă | | |

| autorizată de până la | | |

| 12 tone inclusiv | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| Tractoare înmatriculate| 10 | x |

|________________________|__________________________|__________________________|

| Motociclete, motorete | 4 | x |

| şi scutere | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| *) Începând cu data de 1 ianuarie 2007, sintagma "impozitul pe mijloacele de |

| transport" înlocuieşte sintagma "taxa asupra mijloacelor de transport" |

|______________________________________________________________________________|

| Tipuri de autovehicule | x | x |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 1. Motorete, scutere, | x | 7 |

| motociclete şi | | |

| autoturisme cu | | |

| capacitatea cilindrică | | |

| de până la 1600 cm^3 | | |

| inclusiv | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 2. Autoturisme cu | x | 15 |

| capacitatea cilindrică | | |

| între 1601 cm^3 şi | | |

| 2000 cm^3 inclusiv | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 3. Autoturisme cu | x | 30 |

| capacitatea cilindrică | | |

| între 2001 cm^3 şi | | |

| 2600 cm^3 inclusiv | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 4. Autoturisme cu | x | 60 |

| capacitatea cilindrică | | |

| între 2601 cm^3 şi | | |

| 3000 cm^3 inclusiv | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 5. Autoturisme cu | x | 120 |

| capacitatea cilindrică | | |

| de peste 3.001 cm^3 | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 6. Autobuze, autocare, | x | 20 |

| microbuze | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 7. Alte autovehicule | x | 25 |

| cu masa totală maximă | | |

| autorizată de până la | | |

| 12 tone inclusiv, | | |

| precum şi autoturismele| | |

| de teren din producţie | | |

| internă | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 8. Tractoare | x | 15 |

| înmatriculate | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| Remorci, semiremorci sau rulote |

| Art. 263 alin. (6) |

|______________________________________________________________________________|

| Masa totală maximă | NIVELURILE INDEXATE | NIVELURILE APLICABILE |

| autorizată | PENTRU ANUL 2006 | ÎN ANUL FISCAL 2007 |

| |__________________________|__________________________|

| | Taxa, în lei | Impozitul, în lei |

|________________________|__________________________|__________________________|

| a. Până la 1 tonă | 7 | 7 |

| inclusiv | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| b. Peste 1 tonă, dar nu| 24 | 24 |

| mai mult de 3 tone | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| c. Peste 3 tone, dar nu| 37 | 37 |

| mai mult de 5 tone | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| d. Peste 5 tone | 46 | 46 |

|________________________|__________________________|__________________________|

| Mijloace de transport pe apă |

| Art. 263 alin. (7) |

|______________________________________________________________________________|

| 1. Luntre, bărci fără | 13 | x |

| motor, scutere de apă, | | |

| folosite pentru uz şi | | |

| agrement personal | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 2. Bărci fără motor, | 38 | x |

| folosite în alte | | |

| scopuri | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 3. Bărci cu motor | 75 | x |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 4. Bacuri, poduri | 627 | x |

| plutitoare | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 5. Şalupe | 376 | x |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 6. Iahturi | 1.882 | x |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 7. Remorchere şi | x | x |

| împingătoare: | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| a) Până la 500 CP | 376 | x |

| inclusiv | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| b) Peste 500 CP, dar nu| 627 | x |

| peste 2.000 CP | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| c) Peste 2.000 CP, dar | 1.004 | x |

| nu peste 4.000 CP | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| d) Peste 4.000 CP | 1.505 | x |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 8. Vapoare - pentru | 126 | x |

| fiecare 1.000 tdw sau | | |

| fracţiune din acesta | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 9. Ceamuri, şlepuri şi | x | x |

| barje fluviale: | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| a) Cu capacitatea de | 126 | x |

| încărcare până la | | |

| 1.500 tone inclusiv | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| b) Cu capacitatea de | 188 | x |

| încărcare de peste | | |

| 1.500 tone, dar nu | | |

| peste 3.000 tone | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| c) Cu capacitatea de | 314 | x |

| încărcare de peste | | |

| 3.000 tone | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 1. Luntre, bărci fără | x | 15 |

| motor, folosite pentru | | |

| pescuit şi uz personal | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 2. Bărci fără motor, | x | 40 |

| folosite în alte | | |

| scopuri | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 3. Bărci cu motor | x | 150 |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 4. Nave de sport şi | x | între 0 şi 800 |

| agrement*) | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 5. Scutere de apă | x | 150 |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 6. Remorchere şi | x | x |

| împingătoare: | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| a) până la 500 CP | x | 400 |

| inclusiv | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| b) peste 500 CP şi până| x | 650 |

| la 2.000 CP, inclusiv | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| c) peste 2.000 CP şi | x | 1.000 |

| până la 4.000 CP, | | |

|inclusiv | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| d) peste 4.000 CP | x | 1.600 |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 7. Vapoare - pentru | x | 130 |

| fiecare 1.000 tdw sau | | |

| fracţiune din acesta | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| 8. Ceamuri, şlepuri şi | x | x |

| barje fluviale: | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| a) cu capacitatea de | x | 130 |

| încărcare până la | | |

| 1.500 tone, inclusiv | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| b) cu capacitatea de | x | 200 |

| încărcare de peste | | |

| 1.500 tone şi până la | | |

| 3.000 tone, inclusiv | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| c) cu capacitatea de | x | 350 |

| încărcare de peste | | |

| 3.000 tone | | |

|________________________|__________________________|__________________________|

| *) Criteriile de stabilire a cuantumului impozitului vor fi prevăzute în |

| normele metodologice de aplicare a prezentului cod. |

|______________________________________________________________________________|
2. Reproducem mai jos prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2007:

"ART. II

În vederea stabilirii impozitului datorat pentru anul fiscal 2008, pentru fiecare mijloc de transport cu masa prevăzută la art. 263 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, întreprinderile şi operatorii de transport rutier astfel cum sunt aceştia definiţi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să declare pe propria răspundere, până la data de 31 martie 2008, dacă vehiculul a efectuat sau urmează să efectueze în cursul anului cel puţin o operaţiune de transport rutier internaţional."
ART. 264

Dobândiri şi transferuri ale mijloacelor de transport

(1) În cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de persoană de la data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobândit.

(2) În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidenţa fiscală a compartimentului de specialitate al autorităţii de administraţie publică locală, taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidenţa fiscală.



(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) sau (2), taxa asupra mijloacelor de transport se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.

(4) Orice persoană care dobândeşte/înstrăinează un mijloc de transport sau îşi schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală cu privire la mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită.

(5) Înstrăinarea unui mijloc de transport, prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport respectiv nu are stinse orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale unde este înregistrat mijlocul de transport, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligaţiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale. Actele prin care se înstrăinează mijloace de transport cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.

ART. 265

Plata taxei

(1) Impozitul pe mijlocul de transport se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.

(2) Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o bonificaţie de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

(3) Deţinătorii, persoane fizice sau juridice străine, care solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport în România, în condiţiile legii, au obligaţia să achite integral, la data solicitării, impozitul datorat pentru perioada cuprinsă între data de întâi a lunii următoare celei în care se înmatriculează şi până la sfârşitul anului fiscal respectiv.

(4) În situaţia în care înmatricularea priveşte o perioadă care depăşeşte data de 31 decembrie a anului fiscal în care s-a solicitat înmatricularea, deţinătorii prevăzuţi la alin. (3) au obligaţia să achite integral impozitul pe mijlocul de transport, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, astfel:

a) în cazul în care înmatricularea priveşte un an fiscal, impozitul anual;

b) în cazul în care înmatricularea priveşte o perioadă care se sfârşeşte înainte de data de 1 decembrie a aceluiaşi an, impozitul aferent perioadei cuprinse între data de 1 ianuarie şi data de întâi a lunii următoare celei în care expiră înmatricularea.

(5) Impozitul anual pe mijlocul de transport, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe mijloace de transport, pentru care impozitul este datorat bugetului local al aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe mijlocul de transport cumulat al acestora.
Yüklə 1,97 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   25




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin