Legea privind sistemul integrat de cadastru si de carte funciara



Yüklə 386,71 Kb.
səhifə6/13
tarix27.07.2018
ölçüsü386,71 Kb.
#59876
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   13

Capitolul 2

Cartea funciară



Art. 63. (1) Cartea funciară este alcătuită din titlu şi din 3 părţi.

(2) Titlul cărţii funciare cuprinde numărul cărţii funciare şi după caz, numărul cărţii funciare anterioare, denumirea unităţii administrativ-teritoriale şi a localităţii în care este situat imobilul, precum şi alte menţiuni stabilite prin legi speciale.

(3) Părţile cărţii funciare sunt:

a) Partea I – referitoare la descrierea imobilelor;

b) Partea a II-a – referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate şi alte drepturi reale;

c) Partea a III-a – referitoare la înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, ipoteci şi sarcini.


Art. 64. Partea I a cărţii funciare, desemnată în conţinutul cărţii funciare şi prin litera “A”, cuprinde:

  1. numărul de ordine şi numărul cadastral ale imobilului;

  2. adresa administrativă a imobilului;

  3. descrierea imobilului, cu indicarea suprafeţei, cu trimitere la extrasul de plan cadastral ce constituie anexa la partea I, precum şi la documentaţia cadastrală.


Art. 65. Partea a II-a a cărţii funciare, desemnată în cuprinsul cărţii funciare şi prin litera „B”, cuprinde:

a) numele proprietarului;

b) actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum şi menţionarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept;

c) strămutările proprietăţii;

d) dreptul de administrare, dreptul de concesiune şi dreptul de folosinţă cu titlu gratuit, corespunzătoare proprietăţii publice;

e) servituţile constituite în folosul imobilului;

f) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la proprietate;

g) recepţia propunerii de dezlipire ori de alipire sau, după caz, respingerea acesteia, respingerea cererii de recepţie şi/sau de înscriere;

h) obligaţii de a nu face, interdicţiile de înstrăinare, grevare, închiriere, dezlipire, alipire, construire, demolare, restructurare şi amenajare;

i) clauza de inalienabilitate a imobilului, potrivit art. 628 alin. (2) din Codul civil şi clauza de insesizabilitate, potrivit art. 2.329 alin. (3) din Codul civil;

j) faptele şi actele juridice prevăzute de lege în legătură cu înscrierile din această parte;

k) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în partea I sau a II-a a cărţii funciare, cu privire la înscrierile făcute.



Art. 66. Partea a III-a a cărţii funciare, desemnată în cuprinsul cărţii funciare şi prin litera „C”, cuprinde:

  1. dreptul de superficie, uzufruct, uz, abitaţie, servituţile în sarcina fondului aservit, inclusiv dezmembrămintele dreptului de proprietate privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, ipoteca, precum şi locaţiunea şi cesiunea de creanţă;

  2. faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;

  3. sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;

  4. faptele şi actele juridice prevăzute de lege în legătură cu înscrierile din această parte;

  5. orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în această parte.

Art. 67. (1) Dreptul de superficie, dobândit potrivit legii, se înscrie în partea a III-a a cărţii funciare în care este intabulat dreptul de proprietate asupra terenului, urmând a se menţiona, după caz, codul construcției.

(2) În cazul în care dreptul de superficie este constituit doar pe o parte din teren, se va proceda la dezmembrarea corespunzătoare a terenului, urmând a se deschide o carte funciară separată pentru imobilul astfel rezultat.



Art. 68. În cazul în care exploatarea bogăţiilor subsolului prevăzute în art. 44 alin. (5) din Constituţie, se realizează prin amplasarea unor construcţii pe terenuri proprietate privată, se aplică prin asemănare dispoziţiile în materie de superficie prevăzute în art. 67.

Art. 69. (1)Hotărârea judecătorească prin care se constituie sau se transmite un drept real imobiliar, ce poartă menţiunea "conform cu originalul", se comunică biroului teritorial, din oficiu, de către instanţa care s-a pronunţat ultima asupra fondului, în termen de 3 zile de la redactarea hotărârii, în vederea notării în cartea funciară. Notarea se radiază concomitent cu efectuarea, la cererea persoanei interesate, a înscrierilor dispuse prin hotărârea judecătorească definitivă.

(2) Instanţa judecătorească nu va trece la dezbaterea în fond a acţiunii privind desfiinţarea actului juridic care are ca obiect constituirea sau transmiterea unui drept real imobiliar supus înscrierii, dacă acesta nu a fost întabulat în prealabil, în cartea funciară.



Art. 70. Posesia asupra imobilului stabilită în condiţiile art. 130 şi 141 din prezenta lege şi numele posesorului se notează în partea a II-a a cărţii funciare.

Art. 71. Cartea funciară a imobilului se întregeşte cu poziţiile corespunzătoare din registrul general de intrare şi cu extrasul din planul cadastral.

Art. 72. Cazurile, condiţiile, regimul juridic al înscrierilor în cartea funciară, precum şi procedura de înscriere sunt stabilite de Codul civil şi de prezenta lege. Prin ordin cu caracter normativ al directorului general al autorităţii naţionale competente, pot fi stabilite norme de punere în aplicare a acestor prevederi legale.

Art. 73. (1) Extrasul de carte funciară şi extrasul de plan cadastral fac dovada drepturilor tabulare, respectiv a limitelor imobilelor. Terţii pot face dovada contrară, în condiţiile legii.

(2) Dovada altor elemente, cum ar fi suprafaţa imobilului, destinaţia, categoria de folosinţă, valoarea, precum și a eventualelor restricţii aduse dreptului de proprietate prin raporturile de vecinătate, prin prevederi legale privind protecţia mediului înconjurător sau sistematizarea localităţilor ori prin sarcini constituite prin efectul legii, se face în condiţiile dispoziţiilor legale corespunzătoare.



Art. 74. Înscrierile în cartea funciară se efectuează pe baza înscrisurilor prevăzute în art. 888 C. civ.

Yüklə 386,71 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin