Deschiderea cărţilor funciare şi înregistrarea în sistemul integrat Capitolul I Înregistrarea sistematică
Secţiunea 1 Principiile înregistrării sistematice. Programul naţional de cadastru şi de carte funciară
Art. 82.(1)În cadrul înregistrării sistematice sunt înregistrate din oficiu, gratuit și în masă pe baza realității din teren toate imobilele de pe raza teritorială a unității administrativ-teritoriale sau a unui sector cadastral, inclusiv imobilele ce fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale.
(2) În scopul accelerării înregistrării sistematice, autoritatea naţională competentă poate deschide cărţi funciare din oficiu la nivelul unităţii administrativ teritoriale, prin conversia documentelor analogice existente în evidenţele oficiilor teritoriale.
(3) Ulterior finalizării înregistrării efectuate conform alin. (2), se va afişa opisul alfabetic al proprietarilor, precum şi registrul cadastral.
(4) Afişarea si contestarea documentelor menţionate la alineatul anterior se face conform mijloacelor prevăzute pentru înregistrarea sistematica.
(5)Titularii drepturilor asupra imobilelor astfel înscrise, au la dispoziţie un termen de 1 an de zile, în care pot să conteste datele înscrise în registre şi pe bază de dovezi să solicite actualizarea acestora.
(6)În titlul cărţilor funciare astfel înfiinţate se vor face menţiunile corespunzătoare referitoare a deschiderea acestora din oficiu prin convertirea informaţiilor existente, precum şi cu privire la posibilitatea contestării acestor înscrieri în termen de un an de zile.
Art. 83. (1) Se instituie Programul naţional de cadastru şi de carte funciară, în scopul înregistrării gratuite a imobilelor în sistemul integrat, realizării planului cadastral şi deschiderii cărţilor funciare la nivelul tuturor unităţilor administrativ teritoriale.
(2) Programul naţional de cadastru şi de carte funciară prevăzut la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(3) Programul naţional de cadastru şi de carte funciară include acţiunile necesare derulării, precum şi sumele aferente acestora şi constă în activităţi precum:
a) de informare şi conştientizare a publicului;
b) de geodezie, cartografie, topografie şi fotogrammetrie;
c) de realizare a lucrărilor sistematice;
d) conversia cărţilor funciare şi a documentaţiilor cadastrale din format analogic în format digital;
e) de digitizare și stocare, asigurare logistică, asigurare tehnică de calcul și de stocare, dezvoltarea și mentenanța sistemelor informatice;
f) realizarea dezbaterilor succesorale pentru imobilele care fac obiectul lucrărilor sistematice și finanțarea acestora prin plata de către autoritatea naţională competentă a certificatelor de moştenitor eliberate de notarii publici, ulterior sesizării în condiţiile prezentei legi;
g) alte activităţi necesare realizării Programului naţional de cadastru şi carte funciară.
Art. 84. (1) Programul național de cadastru și de carte funciară este finanțat, în principal, de către autoritatea naţională competentă din veniturile obținute din tarifele încasate pentru serviciile prestate și, în mod complementar, din bugetul de stat, inclusiv pentru cofinanţarea proiectelor realizate cu fonduri structurale.
(2) Acest program este finanțat și din resursele financiare ale organelor şi autorităţilor administraţiei publice centrale, din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, din fonduri externe nerambursabile, precum şi din alte surse.
Art. 85. Lucrările sistematice pot fi realizate şi în cadrul altor programe sau acorduri încheiate cu alte autorităţi publice.
Secțiunea 2 Începerea şi efectuarea lucrărilor sistematice de cadastru și de carte funciară
Sub-secțiunea 2.1
Contractarea lucrărilor sistematice de cadastru. Autorităţi contractante
Art. 86. (1) Execuția lucrărilor sistematice este realizată pe baza contractului încheiat, potrivit legii, de autoritatea contractantă cu executantul.
(2) Autorităţi contractante pot fi autoritatea naţională competentă, autoritățile administrației publice centrale sau unitățile administrativ teritoriale. Autoritățile contractante, altele decât autoritatea naţională competentă, vor încheia protocoale de colaborare cu autoritatea naţională competentă prin care își vor asuma obligații cu privire la caietul de sarcini pentru execuţia lucrărilor sistematice şi în care vor fi prevăzute modalităţile de avizare, de verificare, de recepţie şi de înregistrare în sistemul integrat de către autoritatea naţională competentă, precum şi modul de utilizare a informaţiilor furnizate şi obţinute în acest proces de colaborare. Persoanele interesate vor încheia un acord de finanţare în condiţiile legii.
Art. 87. (1) Autoritatea naţională competentă aprobă prin ordin al directorului general normele privind specificaţiile tehnice care vor fi cuprinse în documentaţiile de atribuire a contractelor pentru executarea lucrările sistematice de cadastru și de carte funciară.
(2) Începerea lucrărilor de înregistrare sistematică se stabileşte prin ordinul directorului general, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi cuprinde identificarea unităţii administrativ-teritoriale şi a sectorului sau, după caz, a sectoarelor cadastrale în care se vor desfăşura lucrările.
Art. 88. (1) Specificaţiile tehnice cuprinse în documentațiile de atribuire a contractelor pentru lucrări de cadastru, geodezie, cartografie, fotogrammetrie, teledetecție și aerofotografiere sunt avizate pentru conformitate cu reglementările specifice de către autoritatea națională competentă, înainte de începerea procedurilor de achiziție publică. Lipsa avizului pentru conformitate se sancționează cu neacordarea avizului de începere a lucrărilor, respectiv cu respingerea cererii de recepție. Autoritățile contractante nu vor efectua plăți pentru lucrările întocmite fără respectarea acestor avize.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul în care autoritatea contractantă este autoritatea națională competentă.
(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică specificaţiilor tehnice cuprinse în documentațiile de atribuire a contractelor care au ca obiect întocmirea planurilor parcelare conform procedurii din Regulamentul aprobat prin ordinul directorului general al autorității naționale competente.
Sub-secțiunea 2.2
Rolul și implicarea autorităților administrației publice
Art. 89. (1) Autoritățile și instituțiile publice centrale și locale sunt obligate să furnizeze gratuit datele și informațiile privitoare la imobilele pe care le dețin, precizând inclusiv limitele imobilelor și amplasamentul acestora, în cazul în care acestea sunt cunoscute sau pot fi identificate, în vederea realizării lucrărilor sistematice de cadastru și de carte funciară, precum și copii certificate ale actelor juridice necesare înregistrării imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Aceste date și informații sunt furnizate direct executantului în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii executantului.
(2) Primarul unităţii administrativ-teritoriale, prin compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al acestuia, chiar și atunci când nu este reprezentantul autorităţii contractante potrivit art. 86 alin. (2), furnizează gratuit executantului lucrărilor sistematice:
a) date şi informaţii cuprinse în registrul agricol, registrul de rol nominal unic, nomenclatura stradală;
b) listele conţinând următoarele date: numele, prenumele, codul numeric personal sau, după caz, numărul de identificare fiscală, adresa domiciliului pentru persoanele fizice, respectiv denumirea, adresa sediului şi codul de înregistrare fiscală sau, după caz, codul unic de înregistrare, în cazul persoanelor juridice. Pentru persoanele fizice, aceste liste sunt furnizate de serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor la solicitarea primarului;
c) inventarul actualizat pentru anul în curs al bunurilor din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale întocmit potrivit Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica;
d) orice alte informaţii şi evidenţe care ar putea fi necesare realizării lucrării sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară, inclusiv cele privind domeniul public şi domeniul privat ale statutului şi ale unităţii administrativ-teritoriale respective.
(3) În situațiile excepţionale în care, cu ocazia identificării titularilor drepturilor reale, a posesorilor și a altor deținători, executantul nu poate să obțină informațiile referitoare la codul numeric personal al acestora sau nu li se poate asocia un cod numeric personal din listele furnizate de serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor, executantul va motiva aceste situații, caz în care recepţia documentelor tehnice ale cadastrului se va putea efectua chiar şi în absenţa acestui element de identificare.
(4) Primarul unităţii administrativ-teritoriale, prin compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al acestuia, are obligaţia să asigure accesul liber al executantului lucrărilor sistematice la informaţiile menţionate mai sus, ori de câte ori este necesar.
(5) Neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la prezentul articol atrage răspunderea, potrivit legii, pentru conducătorul autorității sau instituției centrale și locale, precum și pentru primar și nu conduce la suspendarea sau la împiedicarea lucrărilor sistematice de cadastru și de carte funciară. Orice persoană prejudiciată în urma neîndeplinirii obligațiilor de către primar sau de către conducătorul autorității sau instituției publice centrale se va putea îndrepta împotriva acestuia pentru repararea prejudiciului.
Sub-secțiunea 2.3
Informarea prealabilă cu privire la începerea lucrărilor sistematice de cadastru și de carte funciară
Art. 90. (1) În cadrul campaniei de informare publică sunt aduse la cunoștința publicului, printre altele, procedura de realizare a lucrărilor sistematice, beneficiile acestora, precum și drepturile şi obligațiile titularilor de drepturi reale, posesorilor şi ale altor deţinători de imobile pe parcursul acestor lucrări.
(2) Autoritățile administrației publice locale, chiar și atunci când nu sunt autorități contractante, au obligația de a sprijini executantul și autoritatea contractantă în realizarea campaniei de informare publică la nivel local. Acestea au obligația să înștiințeze deţinătorii imobilelor, prin afişare şi prin alte mijloace de publicitate, cu privire la obligaţiile acestora, respectiv:
a) de a permite accesul executantului să efectueze măsurătorile;
b) de a prezenta actele juridice referitoare la imobile;
c) de a identifica limitele imobilelor împreună cu reprezentanții executantului;
d) de a verifica informaţiile privitoare la imobilele pe care le deţin, în etapa de publicare a documentelor tehnice ale cadastrului, în termenul legal prevăzut la art. 112 alin. (1).
Sub-secțiunea 2.4
Efectuarea lucrărilor sistematice
Art. 91. Efectuarea lucrărilor sistematice parcurge următoarele etape:
-
identificarea limitelor unității administrativ-teritoriale, preluarea limitelor intravilanului, stabilirea sectoarelor cadastrale, analizarea și integrarea informațiilor tehnice și juridice preluate de la oficiul teritorial, autoritățile și instituțiile publice sau de la alte persoane fizice și juridice;
-
identificarea amplasamentelor imobilelor, realizarea măsurătorilor cadastrale, identificarea titularilor drepturilor reale, a posesorilor și a altor deținători și colectarea actelor juridice;
-
completarea informaţiilor din sistemul integrat cu cele colectate din teren şi întocmirea documentelor tehnice ale cadastrului;
-
deschiderea cărţilor funciare, prin preluarea informaţiilor din documentele tehnice în sistemul integrat
-
afişarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului;
Art. 92. (1) Executantul realizează lucrări care constau în identificarea și măsurarea imobilelor, preia o copie pe care o certifică pentru conformitate a actelor juridice de la deţinătorii imobilelor, prelucrează datele obținute și întocmește documentele tehnice ale cadastrului pentru fiecare sector cadastral în parte. Executantul preia o astfel de copie în măsura în care înscrisul nu există în arhiva oficiului teritorial sau a autorităţii administraţiei publice locale ori a emitentului acestora. La cererea executantului, autoritățile publice vor avea obligația de a elibera gratuit, în termen de 30 de zile, copii certificate de pe înscrisurile pe care le dețin.
(2) Executantul va fi însoțit de un reprezentant al unității administrativ-teritoriale pentru colectarea informaţiilor pe teren.
(3) Acest reprezentant va fi desemnat de primar în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării de către executant, iar în caz contrar, secretarul unităţii administrativ-teritoriale îl va însoți pe executant.
Art. 93. Reprezentanţii autorităţilor şi instituţiilor publice, ai regiilor autonome şi ai societăţilor comerciale cu capital parţial de stat, precum şi ai altor entităţi care deţin terenuri în administrare, aflate în proprietatea statului român sau a unităţilor administrativ-teritoriale, au obligaţia de a participa la identificarea şi măsurarea imobilelor în cauză. Neprezentarea acestora nu împiedică realizarea lucrărilor sistematice de cadastru și de carte funciară.
Art. 94 . Dacă, pe baza măsurătorilor pe teren, rezultă neconcordanțe între limitele unităţilor administrativ-teritoriale stabilite potrivit legii și cele transpuse în sistemul integrat, acestea din urmă pot fi rectificate/actualizate de către autoritatea naţională competentă, conform prevederilor art. 206 și următoarele din prezenta lege.
Art. 95. (1) Construcţiile permanente se clasifică și se înregistrează în documentele tehnice ale cadastrului după destinaţiile stabilite în conformitate cu prevederile legale.
(2) Înregistrarea construcţiilor identificate pe teren în documentele tehnice ale cadastrului se face cu respectarea dispoziţiilor art. 204, respectiv ale art. 230. Prin excepţie, în lipsa acestor documente, înregistrarea dreptului de proprietate asupra acestor construcţii se face în favoarea proprietarului terenului, cu titlul de drept construire.
(3) Înregistrarea construcţiilor identificate pe teren în documentele tehnice ale cadastrului nu împiedică autoritățile competente să aplice sancțiunile prevăzute de lege în ceea ce privește disciplina în construcții, și servește ca bază de stabilire și calculare a taxelor și impozitelor datorate conform legii.
Art. 96. (1)În cazul imobilelor înregistrate anterior în evidenţele de cadastru şi de publicitate imobiliară ale oficiilor teritoriale, dacă există neconcordanţă între situaţia tehnică rezultată din datele înregistrate/titlurile de proprietate şi situaţia tehnică a imobilului, identificată pe baza măsurătorilor la teren, prevalează aceasta din urmă.
(2) Aspectele tehnice ale imobilelor referitoare la geometrie, suprafaţă şi amplasament sunt cele precizate în documentele tehnice ale cadastrului realizate ca urmare a lucrărilor sistematice.
Art. 97. (1)Prin imobil împrejmuit, în sensul prezentei legi, se înţelege acel imobil ale cărui limite sunt materializate prin elemente stabile în timp, naturale sau artificiale, clar identificabile, inclusiv pe bază ortofotoplanurilor elaborate potrivit legii.
(2) Prin deficit de suprafaţă la nivelul unei tarlale se înţelege situaţia în care suprafaţa măsurată a tarlalei este mai mică decât suprafaţa însumată a suprafeţelor care rezultă din titlurile de proprietate eliberate pentru acea tarla.
Art. 98. În situaţia imobilelor din intravilan, indiferent dacă au făcut sau nu obiectul legilor fondului funciar, precum şi în situaţia imobilelor din extravilan care nu au făcut obiectul legilor fondului funciar se va proceda la înscrierea suprafeţei în documentele tehnice ale cadastrului, după cum urmează:
-
dacă imobilul este împrejmuit, se întabulează dreptul de proprietate asupra suprafeței din măsurători, indiferent de suprafața din actul de proprietate;
-
dacă imobilul este neîmprejmuit, se înregistrează suprafaţa deţinută când aceasta este egală sau mai mica decât suprafaţa din actul de proprietate; când suprafaţa deţinută este mai mare decât suprafaţa din actul de proprietate, se înregistrează suprafața din actul de proprietate, iar, după caz, pentru suprafața deținută în plus se vor aplica prevederile referitoare la notarea posesiei, deschizându-se o singură carte funciară.
Art. 99. (1)În cazul imobilelor situate în extravilan, care au făcut obiectul legilor fondului funciar, indiferent dacă au fost sau nu înregistrate anterior în sistemul integrat si dacă sunt împrejmuite sau nu, în măsura în care nu există deficit de suprafaţă în tarla, executantul procedează după cum urmează:
a) efectuează lucrări de măsurare a tarlalei, cu precizarea limitelor acesteia şi a situării în planul cadastral;
b) verifică şi preia informaţiile din sistemul integrat pentru cărţile funciare deschise în tarlaua respectivă;
c) identifică amplasamentele imobilelor din tarla pentru care nu s-au deschis cărți funciare, pe baza titlurilor de proprietate şi a limitelor indicate de către titular, de către reprezentantul autorităţii publice locale şi de către alte persoane interesate;
d) în cazul în care din măsurători rezultă o neconcordantă între suprafaţa din actul de proprietate şi suprafaţa efectiv deţinută, se înregistrează în toate situaţiile suprafeţele din titlurile de proprietate şi se stabilesc amplasamentele corectate, după caz, în raport cu situaţia în teren, inclusiv prin compensări în cadrul tarlalei.
(2) În cazul în care suprafaţa măsurată a tarlalei este mai mare decât suma suprafeţelor din titlurile de proprietate, diferenţa în plus stabilită de executant rămâne la dispoziţia comisiei de aplicare a legilor fondului funciar, potrivit legii ,caz în care se va înscrie provizoriu dreptul de proprietate privată în favoarea unităţii administrative-teritoriale asupra suprafeței disponibile.
Art. 100. (1) În cazul imobilelor situate în extravilan, care au făcut obiectul legilor fondului funciar, indiferent dacă au fost sau nu înregistrate anterior în sistemul integrat şi dacă sunt împrejmuite sau nu, în măsura în care există deficit de suprafaţă în tarla, executantul procedează după cum urmează:
-
efectuează lucrări de măsurare a tarlalei, cu precizarea limitelor acesteia şi a situării în planul cadastral;
-
verifică şi preia informaţiile din sistemul integrat pentru cărţile funciare deschise în tarlaua respectivă;
-
identifică amplasamentele imobilelor din tarla pentru care nu s-au deschis cărți funciare, pe baza titlurilor de proprietate şi a limitelor indicate de către titular, de către reprezentantul autorităţii publice locale şi de către alte persoane interesate;
-
dacă, pe baza verificărilor pe teren, titularii drepturilor de proprietate sunt de acord cu amplasamentele corectate şi cu suprafeţele reduse şi propuse de executant, pe baza măsurătorilor efectuate, acesta va lua act de acordul proprietarilor din tarla, pe baza declarațiilor acestora cuprinse în fișele interviu semnate și de către titularii drepturilor de proprietate;
-
în caz contrar, executantul va finaliza documentaţia cadastrală pentru întreaga tarla, căreia i se va aloca un singur număr cadastral, şi va sta la baza înfiinţării cărţii funciare a tarlalei, cu indicarea titularilor drepturilor de proprietate, precum şi a deschiderii cărţilor funciare individuale derivate în care sunt înscrişi titularii drepturilor din tarlaua respectivă.
(2) Cartea funciară a tarlalei va cuprinde înscrierea în partea I a suprafeţei de teren identificată conform măsurătorilor, iar in partea a II-a a titularilor drepturilor de proprietate.
(3) În cărţile funciare individuale derivate din cartea funciară a tarlalei se menţionează suprafaţa imobilelor înscrise în titlurile de proprietate, titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor, iar anexa la partea I cuprinde geometria întregii tarlale.
(4) Actualizarea cărţilor funciare individuale derivate ale imobilelor din tarla, cu geometria individuală a imobilelor, se poate realiza pe baza acordului unanim al proprietarilor cu privire la recunoaşterea limitelor şi a amplasamentelor, precum şi a suprafeţei imobilelor, sau, pe baza unei hotărâri judecătoreşti.
(5) Proprietarul înscris în cartea funciară individuală derivată din cartea funciară a tarlalei poate exercita liber prerogativele dreptului său de proprietate, potrivit legii, în regim de carte funciară.
(6) La cererea tuturor proprietarilor din tarlale situate în unităţi administrativ-teritoriale ce nu au făcut încă obiectul înregistrării sistematice, dispoziţiile privind deschiderea cărţii funciare a tarlalei sunt aplicabile în mod corespunzător.
Art. 101. (1) În cazul prevăzut la art. 100 alin. (4), cererea de chemare în judecată va indica toţi titularii înscrişi în cartea funciară a tarlalei, în caz contrar, urmând a fi citaţi din oficiu de instanţa de judecată. În cazul moștenirilor nedezbătute, instanța va putea numi un curator în condițiile Codului de procedură civilă.
(2) Cererea de chemare în judecată este scutită de taxa judiciară de timbru.
(3) În vederea soluționării cererii de chemare în judecată, titlurile de proprietate emise potrivit legilor fondului funciar afectate de o cauză de nulitate absolute pot fi desființate, total sau parţial, de către instanța de judecată, la cererea persoanelor interesate sau, după caz, din oficiu, în contradictoriu cu comisiile de fond funciar competente.
(4) Dacă se mai menține un deficit de suprafață în tarla se procedează după cum urmează:
-
în principal, pe baza informațiilor și propunerilor primite de la autoritățile locale în urma finalizării procedurilor de inventariere a terenurilor prevăzute de Legea 165/2013, instanța de judecată, la cererea persoanei interesate, va atribui diferența de teren în altă tarla din cadrul aceleiași unități administrativ-teritoriale, urmând a se deschide o carte funciară distinctă;
-
în subsidiar, instanța de judecată va putea proceda la diminuarea suprafeței fiecărui imobil din tarla proporţional cu suprafața din titlul de proprietate; în acest caz, persoanele îndreptățite pot obține măsuri reparatorii, în condițiile legii, pentru suprafața redusă. Nu sunt diminuate suprafețele imobilelor cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate pe vechile amplasamente potrivit legilor fondului funciar și pentru care s-au deschis anterior cărți funciare la cerere.
(5) Dispoziţiile art. 62 cu privire la avizarea expertizelor judiciare de către oficiul teritorial sunt aplicabile.
Art. 102. (1) Destinaţiile şi categoriile de folosință ale parcelelor corespunzătoare fiecărei destinaţii se stabilesc în conformitate cu prevederile legale și se înregistrează în documentele tehnice ale cadastrului cu denumirile stabilite de lege.
(2) În cazul în care destinațiile și categoriile de folosință stabilite anterior potrivit legii nu concordă cu realitatea din teren se va face mențiunea corespunzătoare în documentele tehnice ale cadastrului.
Art. 103. Imobilul cu deţinător identificat este acel imobil pentru care, după caz:
-
dreptul de proprietate este dovedit cu acte juridice;
b) posesia este stabilită conform prevederilor art. 129 și 130.
Art. 104. Dacă pentru un imobil, inclusiv în cazul unităților individuale nu se poate identifica deținătorul, în documentele tehnice ale cadastrului se va înscrie provizoriu dreptul de proprietate privată asupra imobilului în favoarea unităţii administrativ-teritoriale. Dispozițiile art. 128 se vor aplica în mod corespunzător.
Art. 105. (1) În cazul în care proprietarul imobilului este decedat potrivit evidențelor deținute de primăria unității administrativ-teritoriale, în documentele tehnice ale cadastrului care se transmit către oficiul teritorial, executantul va face mențiunea „decedat”, iar noua carte funciară se va putea deschide, după caz, cu această mențiune.
(2) Oficiul teritorial va sesiza camera notarilor publici în vederea dezbaterii succesiunilor nedezbătute și a repartizării cauzei succesorale notarului public competent, ulterior expirării termenului de depunere a contestaţiilor. Moștenirile succesive vor fi instrumentate de același notar public.
(3) Procedura de sesizare, modalitatea şi termenul de plată a certificatelor se stabilesc prin protocol încheiat între autoritatea naţională competentă şi Uniunea Notarilor Publici din România. Protocolul se aprobă prin ordin cu caracter normativ al directorului general al autorităţii naţionale competente.
(4) Secretarul unităţii administrativ-teritoriale va comunica, în termen de 30 de zile de la data decesului unei persoane, camerei notarilor publici în a cărei circumscripţie teritorială defunctul şi-a avut ultimul domiciliu o sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, care va cuprinde:
a) numele, prenumele şi codul numeric personal ale defunctului;
b) data decesului, în format zi, lună, an;
c) data naşterii, în format zi, lună, an;
d) ultimul domiciliu al defunctului;
e) bunurile mobile sau imobile ale defunctului înregistrate în evidenţele fiscale sau, după caz, în registrul agricol;
f) date despre eventualii succesibili, în format nume, prenume şi adresa la care se face citarea.
(4) Atribuţia prevăzută la alin. (2) poate fi delegată de către secretarul unității administrativ-teritoriale unuia dintre ofiţerii de stare civilă.
(5) Primarul va urmări îndeplinirea acestor atribuţii de către secretarul unității administrativ-teritoriale sau, după caz, ofiţerul de stare civilă delegat şi va aplica sancţiunile disciplinare corespunzătoare.
(6) Neîndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) atrage sancţionarea disciplinară şi contravenţională a persoanei responsabile.
Art. 106. (1) Notarul public căruia îi este repartizată procedura de dezbatere succesorală, chiar și în cazul moștenirilor succesive, este obligat să o finalizeze în termen de 1 an de la data la care i-a fost repartizată sau, după caz, de la data exercitării ori a împlinirii termenului de opţiune succesorală, în măsura în care nu devine incident art. 107 (1) lit. d) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată.
(2) În cazul în care după trecerea unui an de la deschiderea moştenirii şi, deşi au fost legal citaţi, succesibilii nu s-au prezentat ori au abandonat procedura succesorală, fără a cere eliberarea certificatului de moştenitor, şi există dovada că cel puţin unul dintre ei a acceptat moştenirea, nu sunt aplicabile dispozițiile privind suspendarea procedurii succesorale din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată. Dacă s-a împlinit termenul de opțiune succesorală și nu există dovada că cel puțin un succesibil a acceptat moștenirea, notarul public va constata că succesiunea este vacantă și va elibera certificatul de vacanță succesorală în condițiile legii.
(3) De asemenea, în cazurile în care procedura succesorală se suspendă, notarul public va informa de îndată oficiul teritorial în vederea notării:
a) încheierii notariale, dacă succesibilii îşi contestă unii altora calitatea sau nu se înţeleg cu privire la compunerea masei succesorale şi la întinderea drepturilor;
b) litigiului, dacă moştenitorii sau alte persoane interesate prezintă dovada că s-au adresat instanţei de judecată pentru stabilirea drepturilor lor care li se cuvin.
Art. 107. (1) În cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică nu se datorează impozitul pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare, prin derogare de la dispoziţiile Codului fiscal, şi niciun fel de alte taxe sau impozite directe sau indirecte către bugetul de stat sau bugetele locale.
(2) Prin derogare de la dispoziţiile Codului fiscal, dispoziţiile referitoare la calculul, încasarea şi virarea impozitului pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare nu sunt aplicabile actelor notariale prin care operează transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia constatate prin certificat de moştenitor, certificat de moştenitor suplimentar sau certificat de legatar, indiferent de data decesului autorului succesiunii, eliberate la solicitarea oficiului teritorial sau a secretarului unităţii administrativ-teritoriale, în vederea realizării înregistrării sistematice;
(3) De asemenea, pentru înregistrarea în sistemul integrat în condiţiile alineatelor precedente, registratorii de carte funciară nu solicită dovada îndeplinirii obligaţiei de plată a acestui impozit.
Art. 108. (1) În vederea înregistrării sistematice este suficientă prezentarea ultimului act doveditor al drepturilor reale privitoare la imobilul în cauză.
(2) În cazul imobilelor înregistrate anterior în sistemul integrat, cu privire la care se constată transmisiuni succesive de drepturi neînscrise, va fi înregistrat în documentele tehnice ale cadastrului, pe baza actelor doveditoare ale tuturor acestor transmisiuni, ultimul proprietar.
(3) În situația în care a fost emisă adeverință de proprietate potrivit dispozițiilor legilor fondului funciar și a fost încheiat proces-verbal de punere în posesie, în documentele tehnice ale cadastrului va fi menționat titularul, potrivit adeverinței, iar în noua carte funciară se va dispune înscrierea provizorie în favoarea acestuia. Justificarea se va putea realiza ulterior pe baza titlului de proprietate emis potrivit legii.
Sub-secțiunea 2.5
Întocmirea și recepția spre publicare a documentelor tehnice ale cadastrului
Art. 109. Documentele tehnice ale cadastrului se întocmesc pentru fiecare sector cadastral şi evidenţiază situaţia de fapt constatată de executant şi constituie temeiul înregistrării sistematice a imobilelor în sistemul integrat.
Art. 110. (1)Înainte de publicarea documentelor tehnice ale cadastrului, acestea sunt recepționate spre publicare de către personalul din cadrul oficiului teritorial şi/sau al autorităţii naţionale competente desemnat în acest scop.
(2) Recepţia documentelor tehnice poate fi externalizată, prin Ordin al directorului general.
(3) Ulterior recepţiei documentelor tehnice, acestea se integrează în sistem.
Secțiunea 3 Publicitatea documentelor tehnice ale cadastrului şi rectificarea acestora
Sub-secțiunea 3.1. Modalitățile de publicare a documentelor tehnice ale cadastrului
Art. 111. (1) Anunţul prealabil privind afişarea publică a documentelor tehnice la nivel local şi central se publică, în scop de informare publică, cu privire la modalităţile de afișare a documentelor tehnice ale cadastrului, într-un ziar de largă circulaţie, într-un ziar local, la sediul consiliului local, precum și pe site-ul administrației publice locale, precum și pe site-ul autorității naționale competente.
(2) Anunțul se publică cu cel puțin 5 zile înainte de data afișării documentelor tehnice ale cadastrului.
Art. 112. (1) Documentele tehnice ale cadastrului, întocmite pentru fiecare sector cadastral si integrate in sistem, sunt afișate:
-
la sediul consiliului local sau într-un alt loc stabilit în acest scop de către primar, precum şi pe pagina de internet a autorității administrației publice locale;
-
la nivel central pe site-ul special creat de autoritatea naţională competentă în acest scop.
(2) Termenul de 60 de zile de formulare a cererii de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului începe să curgă de la data afișării. Termenul va putea fi prelungit de către directorul oficiului teritorial cu o perioadă de cel mult 30 de zile.
Art. 113.(1) De la data începerii lucrărilor de înregistrare sistematică, , în titlul cărţilor funciare existente se va menţiona din oficiu faptul că imobilele din unitatea administrativ-teritorială respectivă fac obiectul Programului naţional de cadastru şi carte funciară.
(2)De la data afișării documentelor tehnice, extrasele de carte funciară vor fi însoţite de extrasul de plan cadastral recepţionat în cadrul lucrărilor sistematice şi, până la data finalizării lucrărilor prin Ordin al directorului general, vor purta menţiunea „Imobile aflate în procedura de afişare publică şi contestare.”
Sub-secțiunea 3.2
Rectificarea documentelor tehnice ale cadastrului
Art. 114. (1) În termenul de 60 de zile, care începe să curgă de la data afişării prevăzută la art. 112, persoanele interesate pot cere rectificarea documentelor tehnice ale cadastrului, integrate in sistem, inclusiv cu privire la calitatea de posesor înregistrată în acestea. Cererea trebuie însoțită de documente doveditoare.
(2)Rectificarea documentelor tehnice ale cadastrului este corectarea oricărei informații din aceste documente obţinute cu ocazia lucrărilor sistematice.
Art. 115. (1) În termenul prevăzut în articolul precedent, în regiunile de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare, titularii sarcinilor înscrise în vechile registre de publicitate imobiliară pot solicita transcrierea acestora în cărţile funciare. Prin sarcini se înţelege ipotecile, privilegiile, somaţiile, sechestrele, litigiile şi orice acte juridice înscrise în vechile registre de publicitate imobiliară. În cazul nedepunerii cererii, titularii sarcinilor vor putea solicita ulterior transcrierea acestora în cartea funciară, cu respectarea drepturilor dobândite de către terți.
(2) În același termen, în zonele de aplicare a Decretului-lege 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, a Decretului nr. 2.142/1930 pentru funcţionarea cărţilor funduare centrale pentru căile ferate şi canaluri şi a Legii nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară, titularii de drepturi reale asupra imobilelor înscrise în vechile cărţi funciare au obligaţia de verifica înregistrările efectuate de către executant în documentele tehnice. În cazul în care acestea nu corespund, persoanele interesate pot solicita rectificarea documentelor tehnice ale cadastrului.
(3) Ulterior primei înregistrări, terții dobânditori sunt consideraţi de bună-credință în condițiile art. 901 C. Civ., fără a avea obligația de a cerceta vechile evidenţe.
Art. 116. (1) Cererea se soluţionează de către o comisie constituită din personalul de specialitate din cadrul oficiului teritorial şi/sau al autorităţii naţionale competente desemnat în acest scop. Procedura de soluționare, modul de desfășurare a activității și persoanele desemnate se stabilesc prin ordin al directorului general al autorității naționale competente.
(2) Cel puțin o persoană de specialitate, potrivit alin. (1), precum și un reprezentant al executantului vor fi prezenți în perioada prevăzută la art. 114 pentru a oferi lămuriri celor interesaţi.
Art. 117. Procedura de soluţionare a cererilor de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului se stabileşte prin ordin cu caracter normativ al directorului general al autorităţii naţionale competente.
Art. 118. Dacă este cazul, rectificarea documentelor tehnice ale cadastrului se poate face şi din oficiu, cu ocazia soluţionării cererilor de rectificare, după o prealabilă motivare, prin procesul-verbal de soluţionare a cererilor.
Art. 119. În cadrul procedurii de soluţionare a cererilor, reprezentanţii executantului, reprezentanţii unităţii administrativ-teritoriale şi ai oficiului teritorial, vor pune la dispoziţie toate informaţiile necesare şi vor duce la îndeplinire măsurile dispuse.
Art. 120. (1) Cererile sunt soluționate prin proces-verbal care se motivează şi se comunică fiecărui petent, precum și proprietarilor sau posesorilor imobilelor afectate de modul de soluționare cererilor de rectificare, prin mijloacele prevăzute de Codul de procedură civilă.
(2) Pe baza celor dispuse prin procesul-verbal de admitere a cererilor sau, după caz, de rectificare din oficiu, se actualizează/rectifică imobilele afectate de soluționarea cererilor de rectificare.
Art. 121. (1) Cererea care are sau dobândeşte caracter contencios este respinsă cu această motivare, urmând ca persoana interesată să se adreseze instanțelor judecătorești.
Art. 122. (1) Recepția în vederea publicării se efectuează pe baza unor verificări, potrivit procedurii stabilite la art. 138 lit. i).
(2) Activitatea de verificare a documentelor tehnice ale cadastrului poate fi externalizată.
Art. 123. (1) Petentul sau orice altă persoană interesată poate formula plângere, la judecătoria unde se află imobilul, împotriva procesului-verbal prin care s-au soluţionat cererile de rectificare, în termen de 30 de zile de la comunicare sau, după caz, de la afişare.
(2) Plângerile formulate pot fi conexate și soluționate prin aceeași hotărâre judecătorească, cu precizarea soluţiei pentru fiecare plângere în parte.
(3) Sentința judecătoriei este supusă numai apelului.
(4) Plângerea nu suspendă deschiderea din oficiu a cărţilor funciare. De asemenea, deschiderea din oficiu a cărţilor funciare nu poate fi suspendată pe cale administrativă sau judiciară.
Art. 124. (1) Plângerile care au sau dobândesc caracter contencios vor fi respinse de instanţa de judecată, urmând ca persoanele interesate să procedeze potrivit dreptului comun.
(2) Prevederile art. 179 se aplică în mod corespunzător.
Secțiunea 4. Prima înregistrare în sistemul integrat
Sub-secţiunea 4.1
Dispoziţii comune
Art. 125. (1) Directorul general al autorităţii naţionale competente aprobă prin ordin regulamentul prin care se stabilesc normele privind înregistrarea din oficiu în sistemul integrat şi poate emite instrucţiuni cu privire la modul de lucru în cadrul lucrărilor sistematice.
(2) Prima înregistrare în sistemul integrat se realizează pe baza documentelor tehnice ale cadastrului recepţionate.
Art. 126. (1) Ulterior recepţiei documentelor tehnice în vederea afişării, planul cadastral se integrează în sistem.
(2) Situaţia cadastral juridică a imobilelor, inclusiv planul cadastral, se actualizează ca urmare a rectificărilor făcute la cerere sau din oficiu.
(3) Actualizarea se realizează din oficiu, iar procedura corespunzătoare se stabileşte prin ordin cu caracter normativ al directorului general al autorităţii naţionale competente.
(4) Plângerile împotriva procesului-verbal de soluţionare a cererilor de rectificare sunt notate în cartea funciară.
Sub-secțiunea 4.2
Intabularea drepturilor reale în cadrul primei înregistrări
Art. 127. Înscrierile în noua cartea funciară se vor realiza pe baza documentelor tehnice ale cadastrului integrate în sistem potrivit art. 126, şi, după caz, rectificate conform art. 120 alin. (2).
Art. 128. (1) În cazul imobilelor ai căror proprietari, posesori sau alţi deţinători nu pot fi identificaţi cu ocazia efectuării lucrărilor sistematice, se va înscrie provizoriu dreptul de proprietate privată în favoarea unităţii administrativ-teritoriale. După curgerea unui termen de 3 ani se prezumă renunțarea la dreptul de proprietate, iar unitatea administrativ-teritorială va putea proceda conform dispozițiilor art. 889 alin. (2) C. civ. Persoanele interesate se vor putea prevala de dispozițiile art. 930 C.civ. privind uzucapiunea extratabulară.
(2) Cu toate acestea, oricând înainte de înscrierea dreptului de proprietate dobândit în condițiile alin. (1), dreptul de proprietate poate fi intabulat la cererea proprietarului, în baza unei documentaţii cadastrale care să certifice corespondența cu imobilul înregistrat în sistemul integrat, avizată de oficiul teritorial, a actului de proprietate, precum și a certificatului prin care se atestă că imobilul este înregistrat în evidenţele fiscale pe numele solicitantului.
Sub-secțiunea 4.3
Notarea posesiei. Intabularea ulterioară a dreptului de proprietate
Art. 129. (1) În cazul imobilelor care fac obiectul lucrărilor sistematice, în lipsa actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, în documentele tehnice se înregistrează posesia asupra imobilului, pe baza identificării efectuate de executant și a fișei de interviu semnate de către posesorul imobilului și de executant în care acesta declară că:
a) posedă imobilul sub nume de proprietar;
b) este sau nu căsătorit; în cazul în care este căsătorit, va preciza şi regimul matrimonial;
c) nu a înstrăinat sau grevat imobilul;
d) imobilul nu face obiectul vreunui litigiu;
e) imobilul este deţinut sau nu pe cote-părţi; în cazul în care imobilul este deţinut pe cote-părţi, toţi posesorii vor declara întinderea cotelor;
f) înscrisul doveditor al posesiei provine de la părţile semnatare ale acestuia; în cazul în care nu există înscris doveditor, va declara că nu deţine şi nu are cunoştinţă de existenţa unui astfel de înscris.
(2) Executantul preia de la posesor o copie a înscrisului doveditor al posesiei, indiferent de forma în care este întocmit, atunci când acesta există, precum și copii de pe actele de identitate și stare civilă.
(3) În situaţia în care nu sunt identificaţi proprietarii cu ocazia realizării interviurilor pe teren, în regiunile în care au fost aplicate prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, iar imobilele nu au fost înregistrate în sistemul integrat pe baza unor documentații cadastrale, dar există posesori, în documentele tehnice ale cadastrului vor fi înregistrați aceştia.
(4) Dispozițiile privind notarea posesiei nu sunt aplicabile în cazul imobilelor situate în extravilan și care au făcut obiectul legilor fondului funciar.
Art. 130. (1) În situația în care a fost notată posesia, dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior, în favoarea posesorului, în următoarele condiţii:
-
la cererea posesorului sau a succesorilor acestuia, în baza actului de proprietate sau în temeiul hotărârii judecătoreşti definitive;
-
din oficiu, la împlinirea unui termen de 3 ani de la momentul deschiderii noii cărți funciare în care a fost notată posesia, dacă nu a fost notat niciun litigiu prin care se contestă cuprinsul cărții funciare.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit.b), prin derogare de la reglementările referitoare la uzucapiune din Codul Civil, dreptul de proprietate se dobândește prin efectul legii, de la data deschiderii cărţii funciare în care a fost notată posesia, fără nicio altă justificare sau procedură. În acest caz, intabularea se face, după caz, pe baza unor încheieri individuale sau colective de carte funciară emise de către registrator care se comunică fiecărui titular și care poate fi atacată în condițiile prezentei legi.
(3) În cazul în care cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului cu privire la care a fost notată posesia este formulată de o altă persoană decât posesorul notat în cartea funciară potrivit alin. (1), care se întemeiază pe un titlu de proprietate, intabularea dreptului de proprietate se poate dispune, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege și a depunerii cererii de intabulare înainte de împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la alin (1) lit. b), cu radierea din oficiu a posesiei.
Art. 131. (1) Posesia notată în cartea funciară şi efectele ei juridice pot fi transmise în temeiul actelor juridice între vii, translative sau constitutive, încheiate în formă autentică, inclusiv prin măsuri de executare silită precum și prin succesiune, care se notează în cartea funciară.
(2) Ultimul posesor notat în cartea funciară va beneficia de intabularea dreptului său de proprietate, din oficiu, la împlinirea termenului de 3 ani, în condiţiile prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. b), ca efect al joncţiunii posesiilor anterioare cu posesia sa, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 894 C. civ.
Sub-secțiunea 4.4. Închiderea vechilor evidențe
Art. 132. (1)Ca urmare a recepţiei documentelor tehnice, registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni, cărţile funciare şi a orice alte evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară se înlocuiesc cu planul cadastral şi cu noile cărţi funciare. Vechile evidenţe se păstrează în arhiva biroului teritorial şi pot fi consultate pentru istoric. Identificarea şi numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri şi alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării lucrărilor sistematice şi deschiderii noilor cărţi funciare îşi pierd valabilitatea.
(2) În cadrul înregistrării sistematice nu se întocmește încheiere de către registrator, iar extrasele de carte funciară şi extrasele de plan cadastral se eliberează numai la cererea persoanelor interesate, urmând a fi puse la dispoziţia acestora prin modalităţile stabilite prin ordin cu caracter normativ al directorului general al autorităţii naţionale competente.
Art. 133. Sarcinile care puteau fi radiate din oficiu, potrivit legii, nu se înscriu în noile cărți funciare.
Art. 134. Modificarea primei înregistrări poate fi efectuată din oficiu, în baza unui referat, în cazul în care nu afectează drepturile părţilor, cel mai târziu până la soluţionarea cererii ulterioare primei înregistrări.
Art. 135. (1) Prin ordin al directorului general al autorităţii naţionale, publicat în Monitorul Oficial, partea I, se constată finalizarea lucrărilor sistematice la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale şi trecerea la efectul constitutiv al cărţii funciare pentru înscrierile ulterioare. Efectul constitutiv prevăzut de art. 885 alin. (1) C. Civ. operează, pentru fiecare imobil, de la data efectuării înscrierii ulterioare datei publicării acestui ordin.
(2) În cazul imobilelor înregistrate din oficiu în sistemul integrat prin înregistrare sistematică, ulterior primei înscrieri subsecvente Ordinului prevăzut la alin. (1), dovada drepturilor reale şi a limitelor imobilelor se face cu extrasul de carte funciară, respectiv cu extrasul de plan cadastral, care au forţa juridică a înscrisurilor autentice.
(3) După finalizarea lucrărilor sistematice, descrierea imobilelor cuprinsă în actele juridice care dovedesc dreptul de proprietate sau alte drepturi reale care afectează imobilele, se prezumă a fi în concordanță cu cea înregistrată în documentele tehnice ale cadastrului. În caz de discrepanță, descrierea conținută în actele juridice nu trebuie să fie corectată prin hotărâre judecătorească sau în alt mod, rezultatele înregistrării sistematice atestând situația tehnico-juridică reală a imobilului, respectiv cărţile funciare nou deschise, reprezentând dovada titlului de proprietate.
(4) Cărțile funciare deschise ca urmare a primei înregistrări vor indica faptul că au la bază lucrările sistematice, precum şi data finalizării acestora, după modelul stabilit prin ordin cu caracter normativ al directorului general al autorităţii naţionale competente.
Dostları ilə paylaş: |