Leonida Neamtu

Daca m-a vizitat acasă? ÎLu. (Acesta e ele: -şi adevărul.) Cunoştinţa noastră s-a limitat la o h ni plimbare până în centrul oraşului, cu o conversaţie al abilă în cursul căreia aflasem că încurcase nişte i re saiicam aşa ceva, clar că faptul nu-1 deranja dinei afară, dimpotrivă are de gând să se distreze niţel mă invită şi pe mine, dacă am timp, la o petn oarecare.

Dacă am acceptat invitaţia lui Augustin? Având în acea perioadă alte obligaţii. Ne-am despl îţi centru. Şi de atunci nu 1-am mai văzut. Ciif mai pot servi pe musafirul meu? Cu nimic? Atui

Abilitatea cletcctivă a dragului meu Neculai cât se poate de limitată. In afară de încăpăţâm Mă aşteptasem să-i aud răsucim tot felul de întrel şi în orice moment eram pregătită să abat dezl lrl subtile şi alibiuri temeinice împotriva acuzaţiilor rituale, dar n-am fost supusa acestui efort.; înd l-am văzut a doua oară, aproape că uitasem 'existenţa sa. Aşteptându-mă, rezema un salcâm, jototolindu-şi şapca. Nu mi-am putut stăpâni o tresăLc_ I-am recunoscut faţa trasă, fălcile dure, bărbia jăta de răzuită ce fusese cu un brici necruţător. Ca un tăietor de lemne, rămas fără lucru”, nii-am

IS' si, Dumnezeule, cât de aproape mă aflam de adeJ'

Apropiindu-se, a declarat că trebuie să vorbim keva foarte serios”. L-am poftit să mă urmeze, cu un st firesc, dar uşor dezabuzat, ca în faţa unui mufir ce începe să fie plicticos de insistent.

Căldura şi moliciunea locuinţei mele părură din

L să-1 copleşească. Stătea obosit, greu ca un bolojan azvârlit de cine ştie ce intemperii în fotoliul adânc, simţeam cât ar f i de bucuros sa nu spună nimic, f iind- întotdeauna cuvintele îl încurcau din cale-afară: iui una şi iese cu totul altceva, auzi într-un fel, dar iţelegi invers – cât de perfidă o fi fost intenţia Creajrului când i-a pus omului în dinţi vocabularul –, în plus, pe lângă propria incertitudine faţă de jocul lestemat al cuvintelor, uşurinţa, măcar aparentă, acă nu şi reală, a celorlalţi în a jongla cu ele.

! L-am Jăsat singur, în plasa lui de îndoieli (o uşoară

Kizime din partea me'a), fără a-i întinde puntea şoaitoare a unei conversaţii oarecare sau începutul mult lai temeinic al-unui pahar cu alcool. Stăteam faţă în iţă, Neculai neştiind cum să înceapă şi dacă să în- 'apă, iar eu cercstându-1 necruţătoare, de la degetele, i încheieturi noduroase, până la pantofii nevăcsuiti, ecuţi prin mâinile atâtor calfe nepricepute, că-şi erduseră aproape orice forma.

Mă întrebam, dar nu cu real interes, cum de mi să supravieţuiască. Să fi adus cu sine oricât de i bani, „'tot s-ar ii davalorizat între timp. Aveam să mai târziu cum îşi câştiga mămăliga zilnică, nmbî prin curţile oamenilor, salahorind sau tăind acolo” unde se nimerea. Cu sudoarea irimţii, Mai târziu mi fie relevară şi alte amănunte. Tre tul său un mă interesa câtvişi de puţin, mai ale?

— Început. Ce înseamnă, la urma urmelor, trecutul un* om? Dragul meu Neculai nu părea săfi avut-vreuira cât de cit important. Cei vreo treizeci de ani cât îânpl atunci nu-i aduseseră vreo satisfacţie deo^'bi nişe pe sau măcar o mare dezamăgire., în adâncul suflet u li meu, acolo unde dispar rezervele şi pudorile, pastri condamnabila convingere că marele evenimev:! |t vieţii lui 1-am constituit eu; Chiar dacă n-a fo~: -ţ eveniment tocmai fericit, dar dacă ne gândim l; i al ţia oameni care trec prin viaţă fără să li so îmrhnţfl nimic. I

Nemiloasă, încercam să ghicesc primul cuvin î care-I va rosti şi nu-mi venea în minte decât „mi podf'. Complet anapoda. Mă decisesem să nn-1 a] nici un fel, să-1 las să înceapă primu], iar el, mirat trucâtva de nona mea e. onduită (în rapor t cu brmăvoi de data trecută), începea să se simtă toropit. AXI Discrete parfunauri adiau prin încăpere, iar tăcerea; rea că se va interpune definitiv între noi, Gândul al ta, sau unul asemănător, păru că-1 sperie.

Începu să vorbească. Important este, îmi exp să-1 găsească pe Augustin, dacă acesta mai e în vi Aflase între timp lucruri înspăimântătoare care-1 biseră şi mai mult de acest oraş, unde, pe cât semnele, bietul său frate îşi găsise sfârşitul.

Precizia intuiţiei nu m-a surprins, ştiam că va face gâtura; ceaţa dintre noi, o data cu spusele sale, se şipi, simţeam că mă bănuieşte şi că eventual ar pn-a deveni periculos nu prin iscusinţă, ci prin încă-^tânare. Am confirmat, deci, că auzisem şi eu des-je nelegiuirile sâvirsitc de ticălosul de Bonei, şi că u, rni repugnaseră mai puţin. „ Vorbeam reţinut, cu o anumită rezervă”- în gândul meu se răsucea pe nesimţite o undă de foiala. Ce să fac cu el, mă întrebam, şi, mai ales, mu ltrebam ce merită?

Ce merită el şi ce aş merita eu?

A fost poate singura ocazie când m-am temut să nu dau reş. Bărbaţii sunt, în general, nişte câini pe care-i niăgeşti trecându-le pe sub nări un os'gras. Neculai se/ise însă din nişte depărtări-ce rnă puneau în încurcă” ură, cu toate că le detestam, Nn cunoşteam lumea sa iniei gândurile pe care le dirija pe căi imprevizibile nu din prea multă fantezie, ci dimpotrivă cred, dinr-un deficit al imaginaţiei).

Lipsa lui de personalitate avea, fir-ar al dracului, foarte certă personalitate!

Pentru a-1 neutraliza, existau două căi, moartea u dragostea. Prima părea mai lesnicioasă, aveam exerienţă (mi-am spus cu o tresărire). Iar remuşcări, nai de loc. Sau te pomeneşti că bravez? Nici în pri-inţa dragostei nu-rni lipsea experienţa, dar iiu pu-am înlătura gândul ispititor că în faţa morţii va rea şi el reacţia normală, comună tuturor oamenilor, lică va muri şi. Prin urmare va tăcea, îşi va sista utările, se va împacă şi cu gândul ca Augustin nu ai. E. Morţii sunt atât de lesne de convins. Poţi să le ui orice şi te cred. Erau simple gânduri, fiindcă până urma n-am luat nici o hotărâre.

Mărinimoasă ca niciodată, i-am oferit hotărâr1; bertatea cj^ a mă lua ea pe mine.

Şi asta s-a petrecut nu brusc, ci pe îndelete. Sa spui că hotar îrile gândite sunt cele mai bune!

A trebuit să treacă timp lung, săptămâni sau I pentru ca dragul meu Neculai să aibă revelaţia (r tătoare t) că nu dorinţa de a-1 căuta pe Augustin îl reţine aici (pierduse şi aşa orice speranţă), ci ireduj; bila mea persoană, pururi aureolată în aburul viru al suspiciunii neconfirmate, dar poate cu atât] interesantă, ma-i neliniştitoare.

În făptura lui de om cumpănit, căruia îi plac nun aşezările temeinice, se ridicase un, neaşteptat dor dragoste, poate chiar de aventură, iute reprimat rq Dacă nu mi-ar' fi propus – (absolut pe neaşteptâ am apreciat surpriza!) – să ne căsătorim.

— Poate între noi s-ar-fi născut o legătură oarecum durai şi în orice caz originală, dar seriozitatea i-a j i o festa urâtă, deşi la început n-am reuşit sa mă trag farmecului magic al acestor cuvinte „căsători „nevastă”, care m-au toropit ca nn alcool.

În aceasta privinţă sunt femeie ca toate femei

Din nefericire pentru dragul meu Neculai euforia fost de scurtă durată.

De altfel, ideea de a mă lua de soţie şi de a mă du acasă la el izvora dintr-o neîncredere permanent Rolul jucat de mine în tragica piesă a dispariţiei '. Augustin pendula în viziunile sale între două semne întrebare, iar existenţa mea, cea trecută, cea preveni îi apărea la fel de neclară.

Nu ştiu de unde apăruse speranţa că, devenind” soţie, aş fi ieşit din îndoielnicul meu trai, brusc im culată. Credea oare că titlul legal de nevastă ar fi c&i ferit un nimb de încredere frunţii mele păcătofe s iudat, şi mic mi se părea – ba chiav mL temeam a5ta – că binecuvântarea nupţială a preotului mă Ol>liga la o transformare. Ri eu nu mai voiam să mă transform; socoteam că vea târziul, vr dincolo de aceste aparenţe, sub stratul impresiilor razurilor de suprafaţă, nutresc convingerea ca ni-

^i nu se schimbă niciodată (mai ales eu, dacă pot

Inc aşa), ceea ce ar fi fost un marc dezastru pentru „nil meu Neculai.

N timpul celei cle-a doua discuţii pe care am purtat-o, întrebam ce merită. Ei bine, cred că Neculai a ritat clin plin dezastrul. Şi eu i 1-am adus. Dar a nu înseamnă că. – - tf *icem, da, cred că putem zice, ca Neculai este Virili om pe care 1-am iubit într-un fel. In felul n. e^că Dumnezeu să afle asta! Ar fi şi mai nenoroî.) ar n-are să afle. Sper. Însă dezastrul îl merita, el ştie pentru ce!

Mărite înotător, stimnlcază-mi memoria!

Picase o zi cu ploaie şi grindina, în oraşul a furtuna coboară iute din munţi, se prăvale cu vie întunecă şi îneacă totul ca un sentiment dur ş cuprinzător, ca setea de putere şi mărire. Sau. C ric, ~ poate.

Şedeam alături, Neculai mânca, şi ascultam î una danţul grindine i pe acoperişuri.

Nefericit, flămând, neîngrijit, îmi devenise < drag. Poate că ideea de a mă lua de nevasta să cut prin capul său confuz chiar în ziua aceea d< dină şi nelinişte cu oameni speriaţi alergând pe' ca-n ziua de apoi. Cine ştie, gospodar cum fi plăcut mâncarea ce i-am oferit-o, sau felul cu prezentat pâinea tăiata-în felii subţiri, econon

Mă uitam la el cum înghite lacom, ca un ciii mând, şi-mi era milă de el, şi-mi venea să râr] caraghioşi sunt bărbaţii! Şi cât de slabi.

Sa rnă ceară în căsătorie, ce idee neaştepân alţii optaseră la mina mea; printre aceştia, un c întors din război invalid (clar nu faptul că-i lipi picior mi-a. Dictat refuzul), un popa care-rni ofere cea viaţă patriarhală a unui sat unde se fierbe; aspră şi marmeladă blinda. Şi încă o sumă d> zeci încercaseră sa mă lege de ei şi să-mi schimben vieţii. Ce zădărnicie, să schimbe, sa transform' hotărî t definitiv acum un milion de ani, în înd primul cimpanzeu a ridicat prima bucată de a dus-o la nara şi s-a speriat că miroase. A „_ Haide! Se va găsi, desigur, vreun deştept care Mormăie: fatalista!

Ar propunerea hi i Neculai a venit altfel.

— Pusese, a o cruntă gravitate, obUgiudu-irm să suspin, să a=e2, să mă gândesc. În faţa lui nu-mi puteam ci a -p'iil râsului, aşa. Cum aş fi vrut. Şi asta mi-mi plăftisul meu impertinent 1-ar fi determinai: poate să ia la palme, ceea ce ar fi fost cu totul de prisos, j'nceneâe lui mari şi negre adetposteau ochii adânciii 30? T îndelungai. Pe nesimţite, cu mult înainte de j rosti răspunsul, pe care Neculai îl aştepta ca pe verdict, ani început sa cedez, parcă acceptând că există altă ieşire, i. In în ti cuvântul, abrupt ca întotdeauna, Nccula-i promise ca după ce ne vom instala (îngrozitoare iniţie: „Ne vom instala”, aducătoare de-migrenă, eratoare a tuturor disperărilor, ce înseamnă Ia m urmelor să f einstalezi:1}, îmi va face rost şi de n, acolo, acasă la el.

E risipă! Am exclamat, dar Neculai, trecând cu ritate peste micul meu sarcasm, in-a asigurat ca î va costa) iunic, „întrucât 11 va aduce ele la o ruda! O zace de ani şi ani”, uitat. Fireşte! E bine să fim podari înainte de toate, oricât ne-ar da inima ghes.

P t încă stranie şi contorsionată, cu mai multe ete, străjuic ca o permanentă ameninţare, ca un rtisment, localitatea; sosisem la Neculai acasă mi iertat acest salt!), data nunţii şi fusese fixată, o graba aproape suspectă, iar, Neculai, în. Haine^ ' (- de mare gală, haine ele logodnic, părea aproape' cit; nu-i lipsea decât un pic ele încredere.

La biserica ortodoxă avu loc o slujbă întru nirea bietului Augustin (dispărut fără urmă), iertare a păcatelor sale, întru amintirea sa, mir nica prosperitate a sufletului sau ajuns desigur'âi dis mtrucât nu avea păcate grele.

Îmi amintest: cu ocazia tristei ceremoni femei în mare doliu au ocupat capul cortegiu! Mijloc, bătrâna lor mamă, cea care îl dăduse l gust în viaţa, în urmă cu atâţia ani, în stânga ei i-am luat-o (fără să vreau), iar în dreapta juna paiaţa Pia, care tot 1-ar îi ucis (dacă nu ni-aş li eu) într-o căsnicie cumplită (presupun, cu ris a greşi), întrucât în ciuda primelor două însuşii zumtiva logodnică strălucea ca un astru stins p teribilă lipsă de umor.

Această familie aşezată s-a îngrijit sa ridice mormânt simbolic în amintirea fiului dispar vechiul cimitir, alături de osemintele unui fel nic care crăpase cândva de ciudă că nu s-a put bogaţi. Cit de ciudată graba aceasta de a-i confe lui Augustin mormânt fals, cit timp nici ni foarte siguri că el într-adevăr ieşise din viaţă, bun un mormânt fals, şi Ia ce bun chiar unul ade La ce bun aceste cortegii funerare pe care le artificialele ceremonii şi cimitirele?

Oamenii unui viitor mai înţelept (admiţând: astfel de viitor exista, lucru de care eu mă îndoie; prefera desigur ca dupăjnoarte cenuşa să le fi pită din avioane albe „peste piscuri argintii.; aşa? În felul acesta, poate, gândul morţii ar deve luminos.

Simţeam apăsarea timpului. Trecea încet, ca dintr-un teasc sleit. Pianul pe care rni-1 proi Necuâai sosi într-adevăr, dovcdindu-se a fi î

^preistorică, ciuruită ca de gloanţe, ca şi cum de-a anilor s-ar fi dat repetate bătălii pentru a-1 şi cred că nici meşterul divin care grijeşte, ă, unge şi repară din când în când trâmbiţele lC>i7. Ului şi celelalte instrumente muzicale puse de, tor la dispoziţia Satanei pentru a suna sfârşitul jal al lumii, n-ar fi ştiut din ce parte să-1 apuce, tte fac confuzii, e şi normal, am fost mult perse-|a în şcoală la orele de religie; fiind cea mai fru-sa, profesorii-preoţi considerau că dmdu-mi note {demonstrează dârzenie în faţa ispitelor. Cuvioei.} ' rin urmare a trebuit să renunţ şi la muzică. Insa total; glasul viitoarei soacre împărţea 'timpul în rvale: un interval vechi, depăşit, ce se prăbuşea iau, şi altul din care abia începeau să ronţăie mile.

'nchâde focul şi stinge fereastra„, striga virtuala ră spre virtualul socru, dând totdeauna două po-; i şi încurcându-le. Farsă lemnele şitaie găleata!” mpaticii bătrâni discutau mult despre mine, ei îşi lipuiau că pe şoptite, fiind cam surzi. Deruta nu mică-în mintea înceţoşată de ţuică a socrului, îl cam oscilând între mândria de a avea o noră ca e şi obiecţiile, nu lipsite de bun simţ, ale babei care observa că lui Neculai îi trebuie o muiere aşece ştie coace pâine, hrăni raţele şi îngriji; ospodărie.

Fireşte, sa şi puieze, fără fandoseli „domneşti, m încurcătura în care intrasem, m-a scos Mag; lian, acest demon de rasă pe care 1-am întâlnit săi la timp, într-una din zile, între Lacurile-Salce oam a-Lacurilor, unde umblase, pretindea el, să picteze. Neculai se cam pierdea în prezenţa l' observat îndată ce mi 1-a prezentat pe pictc$

— Într-adevăr, eu sunt Mag Aurelian, zise i Lui Neculai nu-i acorda atenţie. Ce dezastru v-ş) cat spre ţinutul nostru, frumoasă doamna? Fiin.

Mai un dezastru poate fi vinovatul. Cu toţii J în cele din urmă, pentru unii e însă prea d

Nu cred ca aceste cuvinte să-i fi plăcut dragul' Neculai. Mag Aurclian. Pronunţase cuvintuj deza Stranie intuiţie!

— Domnule, am zis, cercetându-i faţa tăbăcipră, nu cumva aveţi acasă o statuetă., un om care încearcă să se salveze trecând înot un fluviu şi mare?

Ochii lui Mag Aurelian de un albastru inter, de o nuanţă rea.

— Ascuţita.

— Se aprinseră, izbi, fu o clipa de pârjol; părea că-însăşi întrebarea adusese un răspuns mult aşteptat şi dorit, caii tul propriu-zis ai cuvintelor fiind depăşit, n, tând conţinutul, ci impresia în totalitate, cai traducea printr-o confirmare a ideii ce şvo făcuse pre mine în urmă cu o clipa, sau poate în urma cu r de ani, confirmare fericită ce atingea şi stimai zibilul său potenţial de demon şi pâaza-rea.

Pe urmă privirea Iui mă părăsi, iar ochii să| brusc parcă în galben. N-am reuşit să înţeleg n aceste schimbări de culori.

Vorbind, întinse o mina ce se ridica parc Coama-Lacurilor, spre bălţile ce luceau stins î tare. Mă tutuia clin primul moment. Cred că un element al hipnotismului de acaparare. A Mag Aurelian spunea:

— Acolo, Ioana, sub Lacurile-Salce, peş pelagul acela de oglinzi, s-au întmrplat lucr c mai bine sa nu întrebi. Mi vei primi decât i încurcate, contradictorii, năucitoare. Poate buna zi, când ne vom cunoaşte mai bine, îţi eu adevărul, deşi adevărul te conduce ele ai rmiâtc ori spre Long-Mavion. Există întotdea-nn trecut înceţoşat, dens de întâmplări sinistre, r (> >care oamenii nu vor să-şi mai amintească, orăşel prăpădit târaşte pe urmele sale o trena; a, lunga şi sumbră ca o coadă de cometa, dar asta vom mai vorbi. Să mergem. Să mergem, ie oameni convinşi că Long-Marion e departe, prima clipii 3hig Aurcâiau încerca să mă cpa-; otdeaâma încerca să creeze impresia că nu vine i să, ci dintr-un loc inaccesibil mie şi celorlalţi, n joc, mărturisesc, îmi plăcea. Era un cuceri-profesie, pe faţă, şi prin aceasta, cumva, cin-Doamne, ce ticălos era! I'ind ai de gin d să fugi de aici, Ioana? ('c te face sa crezi că am de gând să evadez, Mag i: an?

Ris scurt, parcă ameninţător. Să-fii bătrân, şi cheme Mag Aurelian i iMindca era bătrân.

— O sa fugim împreună, eu şi aşa mă pregăteam; iţva timp. S e faţa cu alţii, se distra cinic furnizând vagi amă-te cu privire la cadoul ce ni-1 va oferi la nuntă, eu ştiam că în acest interval el pune la cale amă-telo plecării.

L'nde e ţinutul Long-Marion? Departe? Într-a-plecăm?

T zorii zilei dragul men Neculai a bătut la uşa erei unde, prin consemn, /cit timp nu eram casa-i, i se interzicea să intre. Cum nu a primit răs-j, a călcat în cele din urmă consemnul şi primul lucru pe care]-a văzut, pe un colţ de masa, scurta mea scrisoare.

„Nu pot deveni soţia ta, port vina morţii Im

O foaie albă, îndoită, pecetluită dacă pot spu| cu o mică floare aşezata deasupra. O.floare de, nu-mă-uita”.

Î n camera nu era nimeni, adia vântul dimineţi fereastra întredeschisă. Venea multă linişte.

Patefonul cântă „Rumba plajei Miami”.

Mag Aurelian pictează.

Căpitanul Byrne se plimbă pe puntea superi

Claviatură alba, improvizaţii îenese pentru 1 adaggio lent al amintirilor. Pe puntea „Dral lui” îmi stă la dispoziţie un pian superb şi un salon de muzică prin care mişună, umbrele şi melc căpitanilor ce au comandat această co; întunecatele mări ale Ispitei şi Dorinţei.

O trăsătură în plus, de penel, precizează mini.

Cată deasupra fluviului, deasupra universului îi mâna înotătorului rănit care încearcă să se sal Mag Aurelian pictează. Culorile se muşcă întrjj se devorează. ']

De-a lungul fluviului mohorât, peste spaţii, sj înotătorul rănit, în primejdie.

La ce bun explicaţia? De ce n-am dispărut „simplu, fără sa las urme şi scrisori? Cu timpuj că ar fi început să mă uite, cu timpul, Neculai'l convins singur că acest episod nu face parte dii lui, ci dintr-o poveste auzită într-o seară de beţi cabanele de sub Coama-Lacurilor, în vreme ci viscolea de sfârşitul lumii, viscolea de adio o azvârlită de un necunoscut cu apucături citi cărui ochi luceau parcă în întuneric, tui oi

|je nicăieri, un om care plecase apoî trântind Lcase, de asemenea, nicăieri, jintea. Dragonului” căpitanul Byrne, acest reproşabil, mă răsfaţă ca pe o pisică favorită,. Aurelian delirează în continuare, face planuri! R. Dumnezeule, sa faci planuri de viitor (există etin. Viitor?) când sub tine fluviul încă mai e bombe şi mine perfide ce-şi reglează mecanis-trecerea navelor şi din când în când, dâjâtrân-Cusesc o dată, tare. Ştiţi cum e cmd praful de ncepe să tuşească.

[teJe mele sunt lungi şi albe, clapele pianului lese mat. Sunt artistă din creştet până-n tălpi. Ţa mai uimitoare fiinţă pe care a produs-o civi-puţini înţeleg. Şi vai lor! >vesteşte-mi ceva despre Long-Marion, Mag Au-Ai fost acolo?

Igonul” navighează puţin, zile întregi zace îenes ft lingă vreun chei mort. Nopţile pe Dunăre sunt Irdinar de adinei.

Ia! Gândeşti oare la mine, dragul meu Neculai? Tintre Lacuri, în ziua când am urcat încet împredoi veritabili logodnici, Neculai mî-a arătat o retrasă şi arn stat acolo ascultând murmurul vân-[rintrestâncile golaşe. Mă simţeam bine: EL -nu. Le mele se plimbau pe bancă între „Marioara ostin” şi „Luni ziua întâlnirii, Gabriel”, ca pe tura unui pian, degetele mele pe lemnul plin de 'iri, peste „T. Şi cu I.” şi peste „Dane, arnin-”, şi peste „Luky, Luky”, şi sufletele acestora iu să cânte, cânta „Dane, aminteşte-ţi”, mai îndepărtat se auzea vocea lui „Luni; ziua jr, Gabriel”, iar „Luky, Luky” nu se auzea de [XtXll Pe scurt, o întreagă aiureală.

Maiorul rănit ptffl

Iar când ne-am ridicat de pe banca, în faţa', apăr vise Mag Aurelian care tocmai cobora, l moment înfăţişapea lui mi-a atras atenţia, ca| aş fi văzut o cobră, printre şopârle ne vino văii

— Cine este acest prinţ izgonit? 1-am întrf dragul meu Neculai.

(Poate că lucrurile nu s-au petrecut exa<|

— Da, doamnă, este adevărat, eu sunt intri Mag Aurelian. Iar dincolo de aceste stârici| oglinzile lacurilor se ivesc ca un arhipelag. F arhipelag sclipitor.

Din momentul acela începuse să îmbăti rapid.

Pe puntea „Dragonului” Mag Aurelian p|| Ce cuvinte i-am spus în ziua aceea lui NecuJa cercam să-1 conving/„Ascultă, prietene, priefl dragui meu-Neculai, ce idee ciudată sa mă nevastă tocmai pe mine şi să mă aduci îa t inel Să profanezi acest prag cinstit. Altfel îşi înc|j bătrânii tăi o noră, în mintea lor ideea de nori cu”un fel de spălătoreasă, o fată zdravănă, cu suflecate şi braţele roşii şi puternice, limpezi^ tece. Ce neîncrederi şi slăbiciuni ai vrut în tine, hotărând să te însori cu o mondenă, ce1.] nie ancestrală ai încercat să vindeci, aducând-f sipitoarea de mine în casa ta?

Oraşul vostru e făurit din limite, nicioda) fi crezut să trec prinţ r-o astfel de aşezare oui' dar ce spun eu: „să trec”, când căsător în du-m ă va trebui să rămân aici. Să rămânem aici. fi de acord să ne. Facem într-o bună zi geam ar. Când ani sosit (irni amintesc: ploua), mi-ai a spatele gării un fel de soclu pe care nu se aih Acolo trebuia instalată o statuie, dar nimeiv la ea. Pr în oraş mai sunt câteva puncte unde '; 1e lipsesc ^ Pc blocurile cenuşii de piatră cresc licheni galbeni (de culoarea diamantului purtat, aet de Augustin, da?) şi ţopăie vrăbiile.„, ana, m-a întrerupt Neculai, fiindcă vorbeam,; de mult timp, taci puţin.” jn mirată, 1-am privit, însă o clipă mai târziu a arătat, cu un gest al bărbiei, în diretţâa Lacti-Era ceaţa ce urca spre noi. Moale, ca o blană de, L, Nu înţeleg de ce, pe aici, oamenii se tem de

Spun că îi orbeşte. Ji se pare că nu greşesc: acum stai singur în acelaşi i te gândeşti la mine. Iar gândul meu îţi aduce inea cetii.

Mărea „are momente când rămâne nemişcată în ţesătura propriilor ei vrăji. Căpitanul Ityrne Ifâă în salonul de muzică, aud pianul. „Ceaţa e [de periculoasă„, mi-a spus Necuâai. „Oamenii care: eau printre lacuri îşi pierdeau minţile pomenin-Je înconjuraţi de ceţuri.” iţa. Stâng'dcâe, în grija ce mi-o purta, încât uneori neam curioasă asupra căsniciei noastre, cum ar ii rs, cine arjfi cântat în casă – totul e atât de imprc-il, nu?

— Şi cum s-ar fi terminat. Mărturiseşte că te gândeşti la Neculai, 'mă cuprinde! Upă talie Mag Aurelian. Mărturiseşte şi-ţi va fi ţ uşor. Ai nişte întrebări care ţi-au rămas pe suflet, < -^sc, Ioana? Necuâai era un om atât de deosebit.,. Era? Ce trebuie să înţeleg, Mag Aurelian? Na pictorului luneca uşor spre gâtul meu. Mă; îie.

Am lăsat ordin să fie ucis, după plecarea noastră. I nu ai de suportat urmărirea şi (oate şicanele salefiindcă e dintr-ăia ce nu renunţa uşor. Mulţumeşti?

— Presupun că ordinuŢnu va fi îndeplini ca Neculai să trăiască, înţelegi?

Dar intervine depărtarea, bineînţeles, despre un om care nu există.

Ordinele pe care le dau se execută îni| Ioana.

Cred că am să te ucidMag Anre1iarj| orice mulţumire. Pentru folosul meu şi al

— Bine, dar nu-mi mulţumeşti?

— Cred că am să te ucid.

Oricâte ocoluri faci, e mi moment pe care;! Ocoli, Ioana Scavin: moartea lui Mag Aure cetează cu rătăcirile, opreşte-te exact aici.'1

E adevărat, juzi clarvăzători, voi ştiţi | zadarnic as încerca să mă ascund în spatele ca ăsta: „. Odată seara, când rn-am întors acasă, i pe Mag Aurelian în] unghiat.” Dacă insistaţi 3 în stare să recunosc: eu ara fost aceea care pictorului îo vi tura de graţie, şi apoi am rătăcit delirând aproape întreaga noapte iar c: întors, o dâră de sânge m-a condus din prajif până la firul apei. Mistuit de flăcările agori; Aurelian, însetat, fără pic de apă în casă, se t. l Dunăre, se aruncase în valuri. Dunărea erai; rea în acel anotimp, curentul 1-a înşfăcat şi 1-apă adâncă,.la vârtejuri.