Nu se fac ore vineri după-amiază în școlile cu secții de votare
Elevii vor avea vineri cursuri, cu excepția celor care învață după-amiază în unitățile unde vor fi secții de votare, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (IȘMB), Marian Banu.
"Vineri se fac ore. Consiliile de administrație ale unităților de învățământ vor stabili programul zilei de vineri, însă recomandarea noastră este ca acolo unde vor fi secții de votare orele să fie suspendate după primul schimb. Nu se vor face cursuri în schimbul al doilea. Elevii care nu vor face ore în partea a doua a zilei de vineri le vor recupera ulterior în funcție de decizia consiliilor de administrație ale școlilor", a afirmat inspectorul.
Potrivit acestuia, elevii din unitățile de învățământ în care vor fi amenajate secții de votare vor începe luni cursurile de la ora 10,00, întrucât se va face dezinfecție.
http://www.evz.ro/doua-licee-in-aceeasi-cladire-in-giurgiu.html
Două licee în aceeaşi clădire în Giurgiu
Două licee din municipiul Giurgiu vor funcţiona în aceeaşi clădire pentru eficientizarea cheltuielilor cu întreţinerea pe timp de iarnă, informează Agerpres.
' La nivelul Inspectoratului Judeţean Şcolar (IŞJ) Giurgiu şi în urma discuţiilor cu colectivul de cadre didactice de la Colegiul Tehnic Viceamiral Ioan Bălănescu şi de la Liceul Tehnologic şi având în vedere eficientizarea cheltuielilor - pentru că în momentul acesta liceul tehnologic nu mai are bani pentru plata încălzirii şi pentru celelalte utilităţi, energie electrică - ne-am gândit că tot stătea o jumătate de clădire goală la Colegiul tehnic viceamiral Ioan Bălănescu (liceul de marină). Ne-am gândit să amenajăm etajul doi şi trei şi să mutăm liceul tehnologic la liceul de marină, cu intrare separată, fără nicio problemă', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, inspectorul general şcolar Gigi Oprişan.
El a spus că faţă de această decizie au existat anumite reticenţe deoarece mulţi se tem că cele două instituţii de învăţământ vor fi comasate, dar a susţinut că această mutare este doar una fizică şi în interesul elevilor.
' Pentru mine, primordial este interesul elevului. Este o mutare dintr-un local de liceu care nu arată foarte bine într-unul care este decent, unde au şi o sală de educaţie fizică în care pot face orele de educaţie fizică aşa cum trebuie, cu săli de clasă mari, luminoase şi încălzite', a completat Gigi Oprişan.
Totodată, primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, a declarat că pentru creşterea calităţii actului de educaţie vrea ca în fosta clădire a liceului tehnologic din Giurgiu să construiască un internat modern pentru elevi.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-18401773-china-interzice-minorilor-din-regiunea-musulmana-xinjiang-studieze-religia-scoli-sau-acasa.htm
China interzice minorilor din regiunea musulmana Xinjiang sa studieze religia in scoli sau acasa
Autoritatile din Xinjiang, o regiune a Chinei de traditie musulmana si marcata de o violente tot mai frecvente in ultimele luni, vor sa descurajeze practica religioasa atat in scoli cat si in locuinte, scrie miercuri presa oficiala, preluata de AFP.
Directorii a peste 2.000 de gradinite, scoli primare si secundare din Kashgar, in vestul Chinei, au fost convocati de autoritati pentru a semna un angajament de "aparare a scolii impotriva infiltrarii religiei", potrivit cotidianului anglofon Global Times, apropiat de Partidul Comunist Chinez (PCC).
Membrii PCC, profesorii si minorii sub 18 ani "nu trebuie sa practice religia, nici la scoala si nici acasa", adauga cotidianul, fara a evoca explicit islamul si citand un oficial al Biroului pentru educatie din Kashgar, al doilea oras ca marime din Xinjiang, dupa capitala Urumqi.
In Xinjiang traiesc peste zece milioane de musulmani, marea majoritate apartinand etniei turcofone a uigurilor, inclusiv o aripa radicalizata, de inspiratie islamista si secesionista, care se opune violent tutelei chinezesti.
Atentate si riposte ale fortelor de securitate s-au soldat cu cateva sute de morti incepand de anul trecut.
Minorii nu au voie sa intre in moscheile din regiune.
Beijingul atribuie violentele "teroristilor" si "separatistilor" propagandei religioase difuzate din strainatate de miscarea jihadista. Organizatiile de aparare a drepturilor omului si Congresul mondial uigur, organizatia in exil, acuza autoritatile comuniste ca nu respecta drepturile si cultura minoritatilor din regiune, practicand o represiune la scara larga.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18400500-spiritul-lui-adrian-nastase-murit-victor-ponta-promite-400-terenuri-fotbal.htm
Spiritul lui Adrian Nastase n-a murit: Victor Ponta promite 400 de terenuri de fotbal, mentorul lui promisese 400 de sali de sport in campania din 2004
Programa educationala va include, incepand cu anul scolar 2015-2016, o ora de fotbal pe saptamana, pentru scoala primara, gimnaziala si liceu, in planurile Guvernului figurand si constructia a 400 terenuri de fotbal la nivel national, prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice. Promisiunea lui Victor Ponta e similara cu cea facuta in urma cu zece ani de mentorul sau, Adrian Nastase, care anunta demararea unui prgram faraonic de construire a 400 de sali de sport.
Masurile au fost anuntate, miercuri, de premierul Victor Ponta, in timpul discutiei cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Razvan Burleanu, si ministrul Sportului, Gabriela Szabo, pe tema organizarii la Bucuresti a unor partide din cadrul Campionatului European de fotbal din 2020, relateaza Mediafax.
Desi Ponta spune ca programa educationala va include o ora de fotbal pe saptamana inca din scoala primara, noile planuri cadru si programe scolare puse in dezbatere de Ministerul Educatiei pentru clasele a III-a si a IV-a si care trebuie sa intre in vigoare exact in 2015 nu prevad explicit nicaieri introducerea sau efectuarea unei ore de fotbal pe saptamana. Potrivit planului-cadru pentru invatamantul primar, elevii fac cate 2 ore pe saptamana de Educatie fizica, incepand de la clasa pregatitoare si pana in clasa a IV-a.
La intalnirea de miercuri au participat si antrenorul echipei nationale de fotbal, Anghel Iordanescu, vicepremierii Liviu Dragnea si Gabriel Oprea.
Premierul a aratat ca intalnirea a avut ca scop discutarea planului de implementare a angajamentelor pe care Romania, prin Federatia Romana de Fotbal, si le-a asumat pentru Campionatul European din 2020.
Ponta a sustinut ca trebuie realizat, in primul rand, prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, un program de constructie a 400 terenuri de fotbal la nivel national, la care se adauga modernizarea stadioanelor Steaua, Dinamo si Rapid, precum si a celui din vecinatatea Arcului de Triumf, din Bucuresti, unde terenurile vor fi folosite pentru antrenament. Partidele de fotbal vor fi organizate doar pe Arena Nationala din Capitala.
Ponta a mai aratat ca infrastructura rutiera va fi pregatita conform Master Plan-ului de Transport convenit cu oficialii Comisiei Europene.
"Ceea ce inseamna ca, in 2020, din Europa Occidentala, Ungaria, incoace pana la Bucuresti se va merge pe autostrada", a adaugat Ponta.
Vor fi derulate si programe de integrare sociala prin sport, pe care le va gestiona Ministerul Tineretului si Sportului impreuna cu Federatia Romana de Fotbal.
Ponta a anuntat totodata un program de competitii la nivelul corpului diplomatic, pe care Ministerul de Externe il va gestiona impreuna cu celalalte 12 tari care vor organiza partide din cadrul Campionatului European de fotbal 2020.
Guvernul va sprijini totodata Primaria Capitalei pentru realizarea cat mai rapida a salii de sport polivalente, Ponta estimand ca, dupa rezolvarea contestatiilor depuse la licitatia de atribuire a contractului, lucrarile ar putea incepe in primavara anului viitor si pot fi finalizate in termen de 18 luni, astfel incat noua sala sa poata gazdui Cmapionatul European de gimnastica din 2017, dar si alte competitii, precum Campionatul European de fotbal in sala, la care Romania si-a depus candidatura.
In luna septembrie, orasul Bucuresti a fost desemnat, la Geneva, de membrii Comitetului Executiv al UEFA, sa gazduiasca, pe Arena Nationala, patru meciuri, trei din faza grupelor si unul din optimile de finala, in cadrul turneului final al Campionatului European de fotbal din 2020, alaturi de alte 12 orase.
In decembrie 2012, UEFA a decis sa organizeze, sub sloganul "EURO pentru Europa", un turneu final de-a lungul intregului continent, pentru a marca 60 de ani de la prima editie a Campionatului European, care a avut loc in 1960.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18401820-drogurile-romania-crescut-alarmant-numarul-consumatorilor-droguri-hiv-portul-constanta-ruta-retelelor-infractionale-organizate-pentru-introducerea-europa-cocainei-din-america-sud.htm
Dostları ilə paylaş: |